A mai plecat unul dintre noi…

Sportul, pentru mine, nu mai e de foarte mult timp doar despre cine câștigă sau cine pierde. Este despre așteptări, despre stări confuze, dar cel mai mult, este despre emoție.Aseară, sportul a însemnat emoție. Dar nu într-un sens neapărat pozitiv. Era minutul 70 al unui meci fără miză: Dinamo – Viitorul Constanța. Mai erau 20 de minute, urmate de alte 90 pe Arena Națională, iar sezonul s-ar fi terminat,jucătorii mergând liniștiți în vacanță. N-a fost așa. În minutul 70, Patrick Ekeng, mijlocașul celor de la Dinamo, cade la mijlocul terenului, nefiind atins de nimeni. Mai târziu, aflăm că a suferit un stop cardio-respirator, iar imediat după aceea, că Patrick nu mai este.

Dinamo

Astăzi, începând de dimineață, stadionul Dinamo a devenit loc de pelerinaj. Prieteni, rivali, celebrități, oameni simpli, toți au veni să îi aducă un omagiu celui care a fost Patrick Ekeng. Cu toții au fost aplaudați la sosirea pe stadion, pentru că, în cazul tragediilor de felul acesta, rivalitățile nu există.
M-a impresionat o doamnă. Probabil că avea peste 60 de ani, iar la cât de stingheră părea în fața Stadionului Dinamo, nu dădea vreun semn că ar fi avut vreodată vreo tangență cu fotbalul, în general. Poate greșesc. În fine. Dânsa s-a oprit în fața ”zidului” de lumânări din fața Complexului Dinamo și a început să le reaprindă pe cele pe care vântul le stinsese. Auzise și ea ce se petrecuse cu doar 12 ore înainte.
Nu știu dacă Patrick putea fi salvat. Greșeli probabil s-au făcut: de la medicul echipei Dinamo, până la medicul de pe ambulanța Puls. Dar asta rămâne să fie lămurit de instanță.
Îmi răsună obsesiv în minte un singur vers: ”Din cenușă să răsară un mare Dinamo”..
Mulțumim pentru tot, Patrick! Sperăm că îți e bine acolo unde ești. Mai bine..