Și dacă fiecare dintre noi e vinovat pentru situația în care suntem?

Furtuna de ieri din Banat e doar vârful icebergului. 8 oameni și-au pierdut viața, iar peste 150 sunt răniți. Habar n-am dacă furtuna putea fi anticipată, nu mi-e clar dacă autoritățile și-au făcut, sau nu, treaba, dar e limpede că ceva nu a funcționat cum trebuie. Poate alertele ANM n-au fost suficient de precise, poate că autoritățile din zonă nu și-au făcut pe deplin treaba și n-au reușit să îi anunțe la timp pe cetățeni, cert e că sistemul n-a funcționat.

Și, din păcate pentru noi, nu-i singurul sistem care pare încremenit în proiect. Să ne gândim doar la începutul de an școlar și la faptul că elevii au intrat în școli care n-au aviz de funcționare sau aviz pentru securitate la incendiu. Elevii au avut anul acesta pe bănci un compediu care a reunit toată teoria, de la toate materiile, pentru primele săptămâni de școală. În tot acest peisaj apocaliptic aflăm astăzi faptul că 2 din 10 elevi români nu termină 10 clase, iar România este pe locul trei în Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar.

Mai are rost să vorbim despre sistemul de sănătate și despre faptul că murim cu zile în spitale care nu îndeplinesc nici măcar condițiile minimale de funcționare? Probabil că nu. Desigur, nici după o tragedie enormă ca cea de acum doi ani n-am învățat nimic. În momentul ăsta nu mai există loc în spitale pentru vreun pacient cu arsuri majore.  

Infrastructura din România nu-i nici ea un punct forte. În timp ce prin jurul nostru oamenii desenează și construiesc tot felul de autostrăzi, noi probabil că nu vom inaugura anul acesta nici măcar un kilometru de autostradă. Sibiu-Pitești (autostradă pe care oamenii de la Dacia mai au un pic și o construiesc singuri) sau Comarnic-Brașov (o autostradă pe care domnul Șova, fost ministru delegat pentru „proiectele mărețe” ale României, se jura că o va construi până la finalul mandatului său) par acum pure planuri înșirate pe hârtie.

Acum, privind situațiile astea, nu-i cumva și vina noastră? Nu cumva toate lucrurile astea s-au întâmplat în timp ce noi trebuia să stăm de pază? Nu cumva avem țara pe care am avut grijă să o construim? 

Personal cred că da, fiecare dintre noi are o vină. Cred că atât timp cât în România încă va prinde sintagma „a furat, maică, dar a făcut ceva și pentru noi” lucrurile nu au cum să se schimbe. Și expresia „toți fură”  e la fel de păguboasă. Nu, nu toți fură. Da, sunt oameni onești atât în PSD, cât și în PNL, iar discursul ăsta radical și întotdeauna bazat pe compromis nu îi ajută deloc să devină mai relevanți public.

Cred că oamenii ăștia vor avea puterea până când ceilalți vor învăța că alegerile se câștigă la firul ierbii, prin mesaje care ating masele de oameni, prin abordări curajoase ale unor probleme spinoase și prin încurajarea dialogului dintre noi. Avem așa ceva pe piața politică din România? Deocamdata nu. PNL pare totdeauna preocupat să se autoscufunde prin tot felul de declarații irelevante sau care nu spun, de fapt, nimic. USR nu-i copt deloc și încă nu reușește să ajungă la mase, iar platforma România 100 a lui Dacian Cioloș nici măcar n-a ajuns în faza în care putem să ne dăm cu părerea despre ea. Până acum a produs doar niște comunicate scrise bine, dar care stârnesc fix emoția unui pantof pe care abia l-ai cumpărat, dar pe care nu-l folosești pentru că nu te înduri încă să îi murdărești.

Cum ieșim din cercul ăsta vicios? În primul rând trebuie să conștientizăm că avem o problemă. Lucrurile nu se rezolvă aproape niciodată de la sine, iar atât timp cât vom aștepta o soluție Mesianică, probabil că ea nu va veni. Trebuie să fim mai activi, să cerem mai mult de la oamenii pe care îi punem în funcții publice și să nu mai acceptăm derapaje de tot felul.

Da, procesul de transformare nu-i deloc ușor, dar chiar cred că e datoria fiecăruia dintre noi să fim ceva mai vigilenți, mai vocali și, de ce nu, mai curajoși. Lucrurile n-au fost schimbate niciodată de oameni care au acceptat tot felul de compromisuri și au așteptat ca soluția să vină, eventual, din cer.

Tinerii nu vor în ruptul capului să muncească

„Tinerii nu vor în ruptul capului să muncească”

M-am săturat un pic de retorica asta. E obositoare până la Dumnezeu și înapoi, greșită fundamental și, de prea multe ori, folosită pentru a arăta o oarecare superioritate.

Bun, o sămânță de adevăr există. Întotdeauna există. Da, reportajul ăsta de la PRO TV ne-a arătat faptul că sunt tineri care nu vor să muncească și se văd pe banii părinților până, eventual, la moartea acestora. Peste asta mai vine un studiu care spune că 1 din 4 tineri din România nu muncesc și nu studiază. Adică niște leneși la prima vedere. Doar că nu-i așa. Hai să vedem de ce.

În România sunt extrem de mulți tineri, poate prea mulți, preponderent în mediul rural, care nu au carte de muncă, nu sunt înregistrați la Agențiile Forței de Muncă, nu sunt în șomaj, nu studiază, dar muncesc pe brânci. Sunt acei oameni care fac, în bună măsură, agricultura României să meargă, oameni care muncesc cu ziua sau pur și simplu oameni care trăiesc din ceea ce produc în curte.

Mi se pare fascinant cum unii oameni se plâng de faptul că tinerii nu vor să muncească. Serios. Cred că sunt acele persoane care nu s-au uitat vreodată pe un site de recrutări. În vara anului trecut, atunci când aveam (încă) 19 ani, îmi căutam de lucru pentru vacanța de vară. În principal sunt două tipuri de anunțuri, bine, trei dacă ești fată și ești și frumușică: call-center, reprezentant de vânzări sau video-chat. Ca să găsești unul bun sau măcar decent ai nevoie de timp, de nervi și de noroc. Să recunoaștem: posturile bune și eligibile pentru tineri fără  o experiență foarte mare sunt puține și cumva irelevante la nivelul întregii țări.

Da, dacă ieșim puțin din bula noastră, a orașelor mari, și mergem în comunitățile mici, vom vedea că există o lipsă cruntă a locurilor de muncă. Deși criza economică pare că a trecut, mediul de afaceri nu și-a revenit în România, iar asta este reflectat în faptul că 209.456 persoane și-au mutat numai anul trecut reședința din România. În general, oamenii nu pleacă atunci când le este bine. De altfel, în 2016 România a pierdut un întreg oraș de mărimea Sucevei.

O altă problemă este că da, tinerii nu mai muncesc la fel cum o făceau părinții noștri. În măsura în care se poate, preferă un job pe care îl poți face și de acasă, un program preferențial și un salariu decent. Sunt tineri care vor salarii de mii de euro pe lună de la prima anagajare, dar în majoritate cerințele nu-s atât de greu de îndeplinit. 

Retorica asta e păguboasă. Ascute „lupta de clasă” dintre generații, creează generalizări inutile și, în definitiv, nu ajută pe nimeni. Să ne aducem aminte că în România nu există o puzderie de locuri de muncă mișto, bine plătite și cu potențial mare de creștere care zac neocupate. Hai să ieșim din bula noastră puțin. Măcar pentru un city-break în realitate.

Cred că vorbim prea puțin despre problemele femeilor din România

Ieri seară, Anne-Marie Chelariu, vlogger cu ani de experiență și aproape 250.000 de subscriberi pe Youtube, a făcut un video în care se plângea despre agresiunile pe care femeile le suportă în societate, dar și despre niște lucruri pe care ea le-a trăit până acum. Unele-s de-a dreptul șocante, iar înainte, sau după ce terminați articolul ăsta, ar trebui să intrați să vedeți clipul. Ca un considerent personal, o știu pe Anne de când nu avea decât vreo 10.000 de oameni care o urmăreau și mă bucur să văd că și-a păstrat stilul de la început și că ”Vlogul de Marți” a crescut atât de frumos. Bun, să începem.

Voiam să scriu articolul ăsta acum vreo câteva zile când remarcasem că, pentru prima oară în ultimii mulți ani, la cârma unor partide importante se află femei: Alina Gorghiu (președinte al Partidului Național Liberal) și Clotilde Armand (un fel de copreședinte neoficial al Uniunii Salvați România). Articolul probabil ar fi fost unul laudativ pentru că ăsta este, poate, primul pas către prima doamnă președinte a României. Sigur, drumu-i lung, dar trebuie început de undeva.

Dacă l-aș fi scris atunci, aș fi omis câteva lucruri. Omiteam, de exemplu, faptul că, în România reală, adică aia de care ne lovim atunci când ieșim din pătrățica noastră, femeile încă nu-s egale cu bărbații. În țară, atât în sate, cât și în orașele mari, o bună parte dintre femei au doar rolul de a se ocupa de casă, a face mâncare și a avea grijă de copii. Sigur, o femeie poate face toate astea atunci când nu este lovită pentru faptul că… becul nu se aprinde, ciorba nu are exact temperatura potrivită sau pentru că pur și simplu plânge copilul.Asta-i inacceptabil, dar refuzăm deseori să aducem probleme astea în discuție. Pare un subiect tabu în societatea românească și multă lume are impresia că ”Haide, că a fost doar o palmă” este un răspuns ok la problema asta. Nu-i. Deloc.

Dar nu doar violența asupra femeilor este o problemă. Problemele apar și atunci când o fată nu e neapărat în siguranță atunci când iese în club, când iese să se plimbe, sau când se duce să își ia ceva de mâncare. Mulți bărbați consideră că este, într-un fel, de datoria lor să încerce să le abordeze. Dar probabil că abordarea de genul ”Bună, ce faci?” nu mai e la modă, așa că mulți dintre ei trec direct la a atinge femeia care i-a atras atenția. În cele mai multe cazuri, din ce zice și Anne, dar și din ce am aflat și de la câteva prietene pe care le-am consultat înainte să scriu articolul ăsta, nu prea ai ce să faci. Trebuie să zâmbești, să îi explici domnului ce tocmai te-a atins că nu vrei ca el să mai facă asta, să minți că ai prieten, sau să pleci discret de acolo. Eu nu ies des în club în general, dar când ies, văd cel puțin 3-4 băieți care-s ca vulturii care își țintesc prada.

Sigur, sunt multe alte probleme, unele provenind din lipsa de educație, altele din ”tradiție”. Ceea ce mi se pare mie trist e că în multe din cazurile astea sunt părtașe alte femei. Sigur, nu prin fapte, ci prin gândire. Probabil că ați văzut destul de des oameni care motivează un viol, de exemplu, prin ”Cum să te îmbraci așa provocator când ieși pe stradă?”. Asta e ca și cum în fața unui fast-food ar fi oameni care ar spune ”Cum să mănânci din shaworma aia cu de toate? Nu vezi că le faci poftă oamenilor care sunt la dietă?”.

N-am neapărat o rezolvare la problema asta. Mă gândesc doar la sistemul de educație din România care ar trebui să ne învețe că bătăia nu e ruptă din rai și că nu e ok să ai impresia că poți să pui stăpânire peste corpul altcuiva. Mă gândesc și la femeile agresate într-o căsnicie sau relație care ar trebui să fie un pic mai curajoase și să nu mai spere că după prima palmă nu vine și cea de-a doua. Știu, aici e un pic mai complicat, dar cred că ar trebui să vorbim și de puterea statului de a le proteja pe femeile în cauză. Mă gândesc la faptul că noi, ca societate, trebuie să conștientizăm faptul că asta-i o problemă majoră și doar pentru faptul că, poate printr-o conjunctură fericită ea ne-a ocolit pe noi sau pe femeile care ne sunt dragi, nu înseamnă că ea nu există și nu trebuie combătută.

Ca să nu uitați, clipul lui Anne îl găsiți aici.