Cu siguranță NU trec testul dragostei de la KFC

Suntem de ceva vreme pe aici și deja știți faptul că sunt unele lucruri pe care le tolerez cu greu, altele pe care nu le pot suferi pur și simplu. 

Un lucru pe care nu-l pot suferi mai deloc este usturoiul. Spun mai deloc și nu complet, pentru că am unele combinații în care usturoiul e tolerabil, în general dacă nu se simte mai deloc în mâncare.

Sunt genul de persoană care adoră KFC-ul și crede că strips-urile sunt absolut divine, dar sunt același gen de persoană, obositor pentru oamenii de la KFC, care cere de fiecare data ketchup în loc de sos de usturoi. Da, privire pe care o aveți voi acum e și privirea pe care o au angajații KFC. Da, exact asta. 

Ei bine, ce voiam eu să spun până aici este faptul că usturoiul nu e chiar „my cup of tea” și desigur, nici mujdeiul și nici sosul de usturoi nu sunt favoritele mele. Dar sosul ăla de usturoi de la KFC e adorat de aproape 90% din persoanele pe care le știu eu, așa că îmi accept minoritatea în care mă aflu.

Oamenii de la KFC s-au gândit să ducă toată treaba asta la un alt nivel, iar începând din 10 septembrie, celebrul sos de usturoi se va găsi și în magazinele LIDL România, așa că voi, devoratori de usturoi fără frică de Dracula, îl veți avea oricând disponibil pentru vrăji și alte asemenea.

„Testul Dragostei” se numește campania prin care KFC anunță întrarea în magazinele LIDL, aceștia spunând că „cine te iubește cu usturoi, te iubește cu adevărat”. Eu mi-am dat seama că am ratat testul ăsta de cel puțin două ori.

Prima dată a fost prin clasa a 10-a, cred, când eram la mare cu o fostă prietenă care avea poftă de, știți voi, the usual stuff, shaorma cu de toate la 3 dimineața. Desigur, fără vreo urmă de remușcare în glas sau în privire, i-a cerut băiatului de la shaormerie cu extra usturoi, așa că am fost nevoit să mă mut din camera mea în seara aia. Înțeleg că arta cere sacrificii sau ceva.

A doua oară când n-am trecut testul a fost în București, la KFC, când s-a cerut dublu sos de usturoi pentru un smart meniu, semn că lucrurile luau o turnură pe care eu n-o prea voiam. Ceva, ceva nu e setat bine acolo sus. Aparent eu și SuperMan avem ceva în comun: el criptonita, eu usturoiul. 

Deci clar, KFC, nu trec testul iubirii cu sosul tău de usturoi, dar sper măcar ca dragostea mea față de crispy-urile tale să fie suficient de puternică încât relația noastră să persiste.

Un lucru e cert însă, din 10 septembrie sosul de usturoi de la KFC se găsește în toate magazinele LIDL România, deci, iubitori de usturoi neaoș, dacic, dați năvală. 

De ce avem impresia că suntem superiori?

Cred foarte tare în ideea care spune că ”toți oamenii sunt egali”. Dar nu, nu cred neapărat în faptul că toți au avut aceleași șanse, pentru că asta ar fi complet fals și s-ar întâmpla doar într-o societate idealizată, ci în faptul că toți oamenii trebuie tratați fix la fel.

Bun, hai să vedem de la ce m-am luat. Văd tot mai des în magazine sau pe stradă oameni care privesc de sus persoanele care sunt puse acolo pentru a-i servi. Nu înțeleg de ce unii dintre noi avem senzația că suntem mai sus pe scara socială doar pentru că alte persoane muncesc în magazine comerciale, de exemplu.
De curând, o domnișoară de la KFC împlinea un an în cadrul companiei fix în ziua în care mă trezisem eu că îmi e poftă de niște pui picant. Era suficient de liber la casă, iar Roxana, căci așa o chema, era destul de fericită, așa că am purtat o scurtă conversație. Îmi spunea că zilnic sunt zeci de oameni care se uită la ea într-un mod în care n-ar trebui și că se simte de multe ori foarte prost atunci când interacționează cu clientul. Ceea ce e trist și pare că e o practică foarte ciudată a societății: desconsiderăm oamenii pe care îi întâlnim doar pentru că le oferim privilegiul de a purta o discuție cu noi.

Hai să ne imaginăm pentru un moment cum ar fi viața noastră dacă n-ar exista oamenii care mătură strada, scara sau care adună gunoiul. Viața n-ar mai fi atât de plăcută, așa-i? Atunci, dacă tot nu-i plăcut, hai să învățăm să interacționăm cu ei nu ca paria societății, ci ca parteneri egali de discuție. Sunt convins că în felul ăsta oamenii chiar ar simți că fac un lucru extrem de folositor pentru comunitate. Ceea ce și fac.

Cred că e extrem de greșit să abordezi oamenii în moduri diferite doar pentru faptul că unii sunt acolo să te servească. Da, sunt acolo să presteze niște servicii, nu să fie sclavii cuiva. Hai să nu-i mai privim de sus pe oamenii cu care interacționăm. Personal, consider că o astfel de atitudine o regăsim doar la oamenii extrem de ignoranți ce se iau mult prea tare în serios, așa cum zice Alexandru Negrea aici. Să nu mai fim, zic.

Voi cum vă comportați cu oamenii cu care interacționați?