10 lucruri pe care să nu le faci/zici niciodată la prima întâlnire/conversație

Băieți, nu vorbim noi prea des, dar aș vrea să știți că țin la voi și la experiențele pe care le aveți. Așa că am întrebat fetele care mă urmăresc pe Instagram ce anume nu ar trebui să facă sau să spună niciodată un băiat la prima întâlnire. Articolul ăsta e scris de ele, iar eu doar le-am ordonat în ordinea numerelor de pe tricou.

Unele greșeli le-am comis și eu, dar nu chiar pe alea foarte, foarte grave. Hai, ne regrupăm și învățăm să jucăm după noile reguli, da?

So, dacă vreți să existe o a doua întâlnire sau un al doilea chat în miezul nopții, well, nu faceți asta:

1. NU VORBI NICIODATĂ DESPRE O FOSTĂ DE-A TA. Nu aduce vorba de fostele tale prietene, nu începe să faci comparații între persoana ta și fata din față, nu mirosi parfumul ei cu gândul la altcineva. Just don’t do it. Ăsta a fost de departe cel mai întâlnit răspuns, așa că e clar că  ceva facem greșit în zona asta. 

2. NU O INVITA DIN PRIMA LA TINE ACASĂ. Dacă vrei o relație serioasă, nu o invita din prima la tine acasă. Vei da senzația că tot ce vrei este o noapte, așa că nu doar că n-o vei primi, dar probabil că nu vei mai vorbi vreodată cu ea. Ca-n tenis.

3. NU VORBI DESPRE SEX. Explicația e fix ca aia de mai sus. N-o să-l primești într-un final.

4. NU TE COMPORTA URÂT CU CHELNERII/BARMANII. Mă rog, mie mi se pare că asta e mai degrabă de bun simț. N-ar trebui să faci asta niciodată oricum, în orice fel de context te-ai afla.

5. NU ÎNCERCA SĂ PARI CEEA CE NU EȘTI. Aparent tipele au un senzor care detectează întotdeauna impostura și vei fi demascat în primele 10 minute de conversație.

6. NU ÎNTREBA CU CÂȚI TIPI A FOST ÎNAINTE. Chiar, de ce te-ar interesa asta? Nu-i ca și cum intri într-o relație cu trecutul ei. Mă rog, asta-i doar o părere personală.

7.  NU O LĂSA PE EA SĂ PLĂTEASCĂ TOATĂ CONSUMAȚIA. În general mersul corect atunci când vine nota este ca tu să te oferi să o plătești, ea va spune că plătește și ea, tu vei insista, ea se va supăra și până la urmă sfârșiți amândoi plătind nota aia. Nu încerca să fii mai masculin decât e cazul.

8. NU COMANDA MÂNCARE CU USTUROI. Asta mi s-a părut de departe cea mai funny parte. Cum, mă, cum să comanzi mâncare cu usturoi la prima întâlnire? Cuuum? Cum?

9. NU EPATA. Nu încerca să folosești expresii cool din ceva seriale de pe la TV. Știți voi, Celentano sau Roby Roberto sunt cât de cât funny pentru că îi vezi pe sticlă. În viața reală s-ar putea să dai greș tare dacă faci din stilul ăla un model de comunicare.

10. NU GRĂBI LUCRURILE. În general fetele îți vor da întotdeauna de înțeles dacă e cazul să faci un pas în față sau nu. Acum, eu știu că suntem în general destul de prostuți și nu prea înțelegem noi cum ne dăm seama de semnele pe care ele ni le transmit, dar în general e vorba de ochi bine deschiși. Sau cel puțin așa mi s-a povestit.

A fost fun. Girls, merci frumos pentru răspunsuri, mai facem cu siguranță și altă dată.  Ah, să nu uit. Dacă vrei să vezi ce fac zi de zi, nu neapărat lucrurile pe care le vezi pe blogul ăsta sau pe Facebook, hai pe Instagram. Ne distrăm foarte mișto acolo: @razvanmotei