3 povești cu care rămân după Webstock 2017

Webstock 2017 a însemnat, pentru mine, cea de-a doua ediția la care am fost parte. Sigur, pe lângă multă informație mai degrabă tehnică, am crezul că Webstock e despre povești și oameni care au puterea să schimbe lucrurile.

Probabil povestea care mi-a plăcut cel mai mult a fost cea a oamenilor din spatele canalelor de social media a MApN. Probabil că ne dăm seama cu toții că e extrem de greu să faci o instituție a statului român să fie simpatică pe Facebook. Desigur, dacă mai adăugăm aici și faptul că e vorba de Armata Română, lucrurile chiar par imposibile. Ei bine, Locotenent Colonelul Alin-Marius Preda, împreună cu oamenii pe care îi coordonează, reușesc să spargă tot felul  de preconcepții, atât în cadrul societății, cât și în cadrul armatei. O singură întâmplare aș menționa aici: momentul în care, la Raportul Anual al Armatei, în partea de jos stătea scris „#mapn”, iar niște domni credeau că e o greșeeală  de tastară, sau, mai rău, asociau „#” cu un gărduț. Oamenii ăștia cred că merită descoperiți și sper să citiți despre ei mai multe, în curând, pe europafm.ro.

A doua poveste care mi-a plăcut a fost cea a militarilor participanți la Jocurile Invictus de la Toronto de anul acesta. Invictus Games reprezintă competiția destinată soldaților răniți în teatrele de operațiuni din întreaga lume. Te trec toți fiorii când auzi povestea maiorului Laurențiu Șerban. Acesta este căpitanul lotului Invictus România și a rămas fără piciorul drept și o parte din mâna stângă în 2006, în Afganistan. Acesta a călcat pe un dispozitiv exploziv improvizat în timp ce încerca să-și scoată camarazii dintr-un tab care ce tocmai activase același timp de bombă artizanală și luase foc. Pe 25 septembrie, acum câteva zile, maiorul a obținut medalia de bronz la proba de 1500 de metri. Laurențiu Șerban și ceilalți 14 colegi ai lui cred că pot constitui adevărate modele pentru fiecare dintre noi. Toată competiția este povestită extrem de frumos de colega Anca Grădinaru pentru Europa FM și EuropaFM.ro.

A treia poveste care te face să te ridici în picioare este cea a casei EFdeN. Reprezentantul EFdeN a fost Claudiu Butacu, iar povestea casei, dar și a lor, ca organizație, e genul ăla de story care te învață că lucrurile bune vin după extrem de multe sacrificii. Probabil că nu mulți dintre noi am avea curajul să lăsăm viața noastră de până acum baltă și să ne dedicăm complet unui proiect în care credem cu tărie. Eu unul n-aș putea și de asta mi se pare și mai mișto ceea ce au făcut oamenii de la EDdeN. Casa EFdeN este o casă solară eficientă energetic. Mai pe scurt, casa ideală, cu facturi 0. Pe oamenii de la EFdeN îi puteți găsi aici, iar povestea întreagă o puteți urmări de la 3:26 pe platforma Privesc.eu

 

Webstock a fost mișto și anul ăsta. Ne vedem la anul.