Hai să nu-l mai băgăm pe Dumnezeu în orice discuție

Eu sunt crestin-ortodox. Așa am fost crescut, într-o familie credincioasă,  dar care nu era în fiecare duminică la Biserică. Cred în Dumnezeu și în majoritatea serilor spun câte o rugăciune sau fac o cruce înainte să adorm. Sunt heterosexual și cred că la un moment dat voi vrea să mă căsătoresc cu iubirea vieții mele. Cred foarte tare că există ceva deasupra noastră, care nu ne ghidează neapărat viața, dar care face ca lucrurile să se întâmple într-un anumit fel. Sunt efectiv tipologia de om care ar fi trebuit să fie zilele astea alături de CPF. Dar nu e cazul. 

De mic am fost învățat la școală (am avut și diriginte profesor de religie, foarte mișto, de altfel) faptul că cea mai mare poruncă a creștinismului, mai presus de toate cele 10 pe care le-a primit Moise, este „Marea Poruncă a Iubirii”. În definitiv, ea spune un lucru extrem de simplu: „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. 

Tot Dumnezeu, în pilda „femeii prinsă în preacurvie” (n-am pretenția că sunt teolog sau ceva, deci probabil că pilda aia se numește altfel), spune „Cine dintre voi este fără de păcat să arunce primul cu piatra”. Tot în acea pildă (Ioan 8:12) Iisus mai spune ceva „Voi judecați după înfățișare, eu nu judec pe nimeni.”.

În ambele cazuri, Iisus n-a îndemnat vreodată la ură. N-a îndemnat vreodată la altceva decât la iubire. În fond, creștinismul se autodefineste (și în sine chiar cred că e) religia iubirii. Ori religia iubirii nu poate să indemne la ură împotriva altor oameni. Nu poate să provoace un val de ură împotriva unor persoane care n-au făcut nimic greșit în viața lor.

Cred foarte tare că Dumnezeu, în toate cele trei stări ale sale, ar fi fost un pic indignat de modul în care ii sunt folosite acțiunile, spunerile și povețele. Atunci când Iisus a vorbit despre iubirea față de aproapele tău, n-a pus un asterisc, completând apoi în josul paginii, cu litere de-o șchioapă: în afara cazului în care aproapele tău e diferit de tine, caz în care e recomandat sa nu-l iubești. 

Același Dumnezeu n-a zis niciodată „să arunce primul piatra cel fără de păcat, cu mențiunea că,  în cazul în care ești creștin heterosexual, dar cu păcate, e în regulă”. În general argumentele despre religie cred că n-ar trebui să existe în dezbaterea asta. E ok să fii mai conservator și să vrei ca definirea căsătoriei să fie mai restrictivă în Constituție (dând argumente din sfera tradiționalului), dar nu e deloc în regulă să spui că vrei asta pentru că așa a vrut Dumnezeu.

Argumentele și apelul la religie ar trebui folosite/făcut doar în contextul în care e vorba de lucruri eminamente pozitive. Altfel, religia iubirii n-are cum să fie despre a exclude oamenii care sunt diferiți. Pur și simplu n-are cum.