„A Star Is Born” sau „Cum să spui o poveste de o oră în două ore și un sfert”

Hei, salut, vrei o părere ușor nepopulară? Ai întrat unde trebuie! Ia loc, avem de discutat. 

Am văzut acum câteva zile A Star Is Born, filmul cu Bradley Cooper în rol de Sergiu Nicolaescu, în sensul că e și regizor și actor principal, și cu Lady Gaga în rolul Loredanei cu ceva mai mult talent actoricesc. Surprinzător. Revin la asta. 

Povestea filmului e draguțică. Pe mine ma prinzi foarte tare dacă îmi arăți ceva despre cum iubirea schimbă oameni și îmi mai spui și ceva despre visul american. Pur și simplu încă mai cred în prinți și prințese și d-astea.

Filmul începe cu o Lady Gaga în rolul lui Ally, o lucrătoare într-un restaurant și un Bradley Cooper în rolul lui Jack, nu, nu ala din Titanic, altul, care e un artist celebru, dar care are probleme mari cu bautura. Cei doi se întâlnesc într-un bar, el o vede pe ea cum cântă, o cunoaște, se îndrăgostește și ca prin minune e cea mai importanta persoana din viața lui.

O ia în concerte, ea dezvolta o carieră solo de succes, el începe să își accentueze problemele cu alcoolul și cele cu auzul, iar ce urmează de acolo, vedeți în film, că doar nu e un articol de spoilere ăsta.

Deși cred ca Lady Gaga face un rol decent în A Star Is Born, ceva în filmul ăsta nu se leagă. Mă pierde aproape la fiecare 15 minute, cu o secvență de 10 minute care nu spune nimic și care putea fi ușor scoasa de acolo, fără sa simtă nimeni lipsa. Altfel spus, filmul ăsta e plin de cadre lălăite, fără vreun sens pe care eu să-l fi depistat neapărat, care spun o poveste ce poate fi spusa lejer într-o oră jumătate.

A Star Is Born e unchiul ăla care de fiecare data se îmbată la întâlnirile de familie și îți spune aceleași și aceleași detalii, ore în șir, deși tu ai o viață de trăit și n-ai atât de mult timp să pierzi pe lucruri inutile. A Star Is Born e ca proful ăla pe care îl placi destul de mult și care are o poveste foarte mișto, dar o ia de multe ori pe arătură și îți spune lucruri irelevante, doar pentru că poate, nu pentru ca te-ar ajuta cu ceva să înțelegi tabloul complet.