Serile Teatrului Studențesc sau maraton de teatru tânăr în București

Da, știu că a trecut aproape jumătate de an de când a XVIII-a ediție a Festivalului Național „Serile Teatrului Studentesc” a avut loc, dar pe atunci n-aveam blog, deci n-am avut unde să îmi scriu impresiile. Așa că o fac acum.

În cifre, STS a arătat așa: 14 trupe de teatru pe parcursul celor 5 zile, câteva zeci bune de voluntari ce au avut grijă ca totul să fie în regulă, peste 500 de spectatori în fiecare seară și un juriu numeros format din actori precum Vlad Corbeanu, Cristi Martin sau Vlad Rădescu.

Sigur, cifrele sunt importante, dar nu semnifică nimic dacă nu sunt puse în context. Iar contextul spune că timp de 5 seri, tinerii au consumat teatru jucat de oameni de vârsta lor și au avut ocazia să cunoască o nouă generație de actori ce vor popula teatrele românești în scurt timp. STS a fost de-a lungul timpului ocazia perfectă pentru actorii tineri să se descopere, să inoveze și să crească direct pe scenă, în fața unui public numeros. Atmosfera de la STS cred că a fost foarte bine surprinsă în reportajul PRO TV (pe care îl puteți vedea aici). Normal, acolo au fost surprinse și cozile imense, dar ăsta nu poate fi decât un lucru bun. Înseamnă că nevoia de teatru și de piese bune este încă foarte mare, iar evenimentul ăsta își găsește menirea în peisajul destul de aglomerat al culturii din București.

Peste toate, STS a însemnat emoție și cred că ăsta a fost marele plus al acestui maraton cultural. De la piesă la piesă spectatorii au experimentat un adevărat carusel al sentimentelor, trecând de la râs cu lacrimi, la întrebări existențiale despre sine și despre lumea în care trăim.

13062207_1400458956928330_8285149107088679604_n

N-am văzut toate piesele, dar, personal, ”Ambrios”, piesă jucată de oamenii de la Cuibul Artiștilor, mi s-a părut cea mai bună piesă pe care am văzut-o recent, depășită în topul meu doar de ”Paganini” de la Teatrul Metropolis. Impresiile pe care le-am avut atunci le puteți citi aici. ”Ambrios” a fost prima piesă  dintr-o zi extrem de aglomerată. Au fost alte trei spectacole în program, iar publicul a stat până spre miezul nopții ca să și vadă ultima piesă, ”Almost mâine”, pusă în scenă de Trupa nr. 9. Pentru că asta face STS: aduce mulți oameni sub același acoperiș pentru a se bucura de seri pline de cultură.

Mai cred, de asemenea, că STS este despre echipă și prietenii, iar dacă vorbim de echipă, oamenii din SiSC (Sindicatul Studenților din Cibernetică) merită toate laudele. Sigur, au mai fost sincope în organizare, dar au fost prea mici ca să conteze. Pe mulți dintre ei îi cunosc și știu că au lucrat de dimineața până seara multe săptămâni la rând ca acest eveniment să fie fără cusur. Și în mare măsură le-a ieșit asta.

13063405_1320478464635679_8242162605672837606_o

Ediția cu numărul XIX este deja în procesul de organizare și va fi cu siguranță peste așteptări. Mă rog, nu mi-au zis organizatorii asta, dar nu cred că se poate altfel. 😀

Comments

comments

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *