Cine n-are bunici, să-și cumpere. Cine are..

dependent-100343

Astăzi am alergat între evenimente în zona Piața Romană. Vă avertizez din start ca nu o sa fie nici o postare amuzanta, nici despre politica, o sa fie despre oameni și despre cum ne comportam cu ei. O sa fie, în speță, despre bunici, sau despre părinți, pentru cei ce au părinții cumva trecuți de 60-65 de ani.
Așa, vă spuneam că am alergat intre evenimente, unul despre blogging, altul despre oratorie. Și cum alergam și aveam un dialog interior foarte profund, normal, adică mă gândeam cât de tare m-as supără eu ca oamenii sa îmi întârzie la evenimente jumătate de oră, mă oprește o bătrânica.
Tremura. Nu știu dacă de emoție sau de frig, dar tremura. Mă întreabă dacă poate da un telefon de pe mobilul meu. Îi spun că da și o rog sa îmi dea numărul pe care vrea sa îl sune. Mă așteptam să îmi scoată o mică hărțuiță în care să fie scris numărul. N-a fost cazul. Îl știa pe de rost.
Îl formez și îi ofer telefonul. În timp ce aștepta să răspundă persoana de la celălalt capăt al firului, îmi spune că își sună nepotul, care e student la facultate în București.
Am zâmbit pentru că mi s-a părut drăguț că au o întâlnire bunică – nepot. Îmi spune, de asemenea, că nu l-a mai văzut de foarte mult timp, dar spera ca acum, fiind în București, să îl poată vedea mai des.
Mi se tăiaseră oricum picioarele, iar ceea ce m-a bucurat și cumva mi-a oferit o sursă de voie bună a fost licărirea din ochii bătrânei atunci când l-a auzit spunând „sunt aproape”, precum și formula dânsei de încheiere: ” Te pupă bunica”.
Mi-a cam întors lumea pe dos întâmplarea asta și mi-am adus aminte de ceea ce îmi spunea o doamnă profesor după un proiect foarte drag mie: „Mergeți și îmbrățișați-vă bunicii”.
Ar trebui sa facem asta mai des. Poate nu doar cu bunicii noștri, ci și intre noi.

Calea Victoriei, Ateneul si ghicitoarea

Mă plimbam mai devreme pe Calea Victoriei, loc, de altfel, destul de drăguț de promenadă în București.
Mă opresc în fața Ateneului sa fac o poză și observ cu coltul ochiului o doamna care avea un buchet de flori în mână.
Nu, nu îl primise, voia sa îl vândă cuiva.
Probabil nu par genul romantic sau ceva, pentru că doamna nu își propune sa îmi vândă buchetul, ci vrea doi lei pentru a-mi ghici viitorul. Îmi și povestește pentru ce îi va folos: sa își ia și dânsa o țigară, pentru ca îi arde sufletul.
Voiam sa îi spun sa nu o fumeze în spațiile închise, dar m-am abținut și i-am spus că nu vreau sa îmi ghicească viitorul și nici nu am vreo țigară sa îi ofer. După asta, mă apuc sa fac poza pentru care mă oprisem.
IMG_20160407_191503
Doamna, vădit nemulțumită, începe oricum sa îmi ghicească. Probabil în trăsăturile feței sau în modul în care țineam telefonul pentru poza.
Îmi spune ca sunt un băiat bun, dar ciudos și ca bruneta mă iubește dar e și şatena care mă dușmăneşte.
Se oprește aici, din păcate. Îmi spune din nou dacă o sa îi dau doi lei și pleacă.
Păcat. As fi vrut sa o întreb și eu care e sensul vieții, in ce direcție merge lumea, cine e bruneta, şatena….
Acum trebuie sa mă lupt singur cu toate aceste probleme existențiale.
Nu se mai fac ghicitoare ca pe vremuri…