Facebook devenise un mediu toxic și avea nevoie de schimbări

Mă uitam astăzi pe newsfeed și nu mi-era foarte clar cine e cel mai urât personaj de influencerii români. Știți voi vremurile alea când toată lumea îl ura pe Liviu Dragnea și era extrem de ușor să găsești adversarul internetului? Ei bine, de câteva zile lucrurile s-au schimbat drastic. Nu-mi dau seama dacă cel mai urât om din România este acum Mark Zuckerberg și a sa schimbare de algoritm a afișării postărilor în newsfeed, sau Mihai Tudose și al său nou cod fiscal. Despre cea din urmă puteți citi aici, în cazul în care luați niște bani (sau ați luat în 2017 niște bani) altfel decât prin contractul de muncă.

Dar să revenim. Facebook a anunțat ieri faptul că își schimbă algoritmul de generare a newsfeed-ului, promovând mai degrabă update-urile de la prieteni și familie, decât cele de la branduri, presă sau persoane publice. Cu alte cuvinte, mai multe poze de la mare/munte/din dormitor/din baruri și mai puțină informație. Motivul oficial pentru care Facebook face asta este reprezentat de starea de bine adusă utilizatorilor atunci când aceștia deschid aplicația.

Facebook spune că după studii amănunțite au reușit să determine faptul că utilizatorii sunt mult mai fericiți atunci când interacționează activ cu o postare a unui prieten („Bravo, Alina, aștept să mă chemi la nuntă”), decât atunci când interacționează pasiv, fără like sau comentarii, atunci când văd o știre, de exemplu, despre starea învățământului. Explicația Facebook e validă până la un punct. Da, satisfacția utilizatorului a scăzut destul de mult în ultima perioadă, dar motivul mai puțin oficial ar putea fi reprezentat de faptul că Facebook s-a cam săturat să fie întotdeauna în centrul scandalurilor privind fake news-urile, așa că a hotărât să nu-și mai asume un rol atât de important atunci când vine vorba de informație.

Ne place sau nu, Facebook ajunsese un câmp cu flori pe care săreau fericite site-urile  de știri false. Vă mai aduceți aminte de toate site-urile alea complet anonime care făceau zilnic zeci de mii de accesări doar pentru faptul că scriau, de exemplu, faptul că „Cioloș e fiul nelegitim al lui Soroș”? 

Într-un interviu acordat CNN, un reprezentant Facebook spune faptul că pe termen scurt probabil că vor observa faptul că utilizatorii folosesc mai puțin decât înainte aplicația, dar pe termen lung, compania are de câștigat. Tot ieri, după anunț, Facebook a pierdut dintr-un foc 3,3 miliarde de euro pe bursă.

Eu înclin să cred că motivul real pentru care Facebook face asta este acela legat de fake news, dar asta nici măcar nu mai e relevant. Se întâmplă și gata. Dacă e să fim sinceri cu noi, știm că Facebook ajunsese un mediu extrem de toxic. Erai bombardat în fiecare zi cu știri care mai de care mai false, cu hate cât cuprinde (nu neapărat pe profilul propriu, ci mai degrabă oameni care hate-uiau fără motiv alți oameni), cu conținut video băgat absolut aiurea în față precum Tăriceanu la coadă la permise și, în definitiv, cu un conținut care nu-ți producea neapărat plăcerea de a sta pe plaformă.

Cum se observă asta cel mai simplu? Personal mă uit la oamenii cu care interacționez offline. Ca un om care face lucruri în online, mă interesează nevoile de consum ale generației mele. Majoritatea prietenilor mei nu mai stă deloc, sau aproape deloc pe Facebook. Au migrat spre platforme mult mai prietenoase din punct de vedere al intereselor pe care ei le au. Instagram și Snapchat, de exemplu, sunt primele două aplicații care „mănâncă” zi de zi din cota de piață a Facebook dintr-un singur motiv. E un mediu mult mai plăcut pentru utilizator. Acolo nu se enervează mai deloc, nu îi sunt aduse în față lucruri care nu prezintă interes pentru utilizator și, în definitiv, îl face pe acesta să vrea să mai rămână (sau să producă ceva conținut pe platforma respectivă).

Va avea Facebook succes în toată avalanșa asta de schimbări pe care le tot încearcă din 2016 încoace? E greu de spus, dar compania pare ca un om într-o cameră întunecată care caută cu disperare întrerupătorul. 

Din toată lupta asta, momentan, vor avea de câștigat paginile personale, adică oamenii care au avut grijă să nu-și migreze comunitatea pe care o aveau către pagini. Da, ele sunt necesare pentru momentul în care vrei să investești bani, dar absolut irelevante în cazul în care vrei ca oamenii să interacționeze cu tine acolo. Pierzătorii sunt, desigur, publicațiile de știri  cât de cât oneste și persoanele publice fără un profil personal de Facebook. Acestea vor fi nevoite să își mute comunitatea către profil, sau să bage cât mai mulți bani în reclamele de pe Facebook.

Deși dureroase pe alocuri, schimbările aduse de Facebook erau cu adevărat necesare. Newsfeed-ul devenise un mediu aproape toxic, în care lucrurile mai puțin fericite te sufocau din primul scroll. Dacă asta e soluția câștigătoare, rămâne de văzut. Dacă nu, Facebook va avea, probabil soarta Hi5. Doar că deocamdată nu există un competitor real pe nișa asta. Cel puțin nu unul care să poată susține logistic miliarde de accesări pe zi.

Sursa foto: Business Insider

Comments

comments

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *