Despre teatru și paznici

Sunt foarte, foarte nou în București și, după cum mulți dintre oamenii care mă cunosc știu, mă rătăcesc tare în momentul în care renunț la metrou și sunt nevoit să ghidez pe cineva spre casa mea. S-a întâmplat asta și cu șoferi de taxi, pe care i-am oprit de câteva ori la două stații distanță de casa mea, de rușine că nu știam să dau indicații, dar și cu diferiți prieteni.

Astăzi a fost o zi foarte ploioasă. Probabil așa a fost și la voi, indiferent unde v-ați petrecut ziua, având în vedere codul galben de ploi care a fost instaurat mai peste toată țara. Pe la ora 18, în București a început să plouă foarte, foarte tare. La ora 20 ar fi trebuit să fiu la Politehnică, pentru că  îi promisesem unei prietene că merg să o văd într-o piesă de teatru. Vă imaginați, probabil, că  nu mă trăgea inima foarte tare, dar dacă am promis, nu se cade să îmi iau cuvântul înapoi. Îmi trimisese două detalii: sala A01, Facultatea de Electronică.
aa

Mai fusesem în Politehnică de câteva ori, dar de fiecare dată în același loc: clădirea Rectoratului. Planul era simplu: ies de la metrou, intru  în clădire, întreb pe cineva unde e sala. Ce putea să nu meargă? Răspuns: totul. Ies de la metrou, intru în Politehnică și întreb un domn, paznic al facultății, dacă știe cumva unde este sala A01. Dumnealui, cu un aer à la Mărgelatu și cu o scobitoarea în colțul gurii, stă 20 de secunde, se gândește, se uită la mine ca și cum mi-a găsit soluția problemei și îmi spune: ”Domnule… (pauză de efect) Nu știu. Întrebați-o pe colega mea.”

Colega dânsului era o doamnă micuță, care tocmai ieșise dintr-o sală de curs. Îi spun povestea cu același elan ca și prima dată, iar pe fața doamnei observ o grimasă: ”Sala A01?!” îmi spune. ”Da A01”, am răspuns cu o naivitate care, aparent, a înmuiat-o pe doamnă. Îmi transmite faptul că singura sală care seamănă cu numele pe care eu îl caut este AN010 și că, cel mai probabil, nu e sala corectă. Apoi îmi aduc aminte că mai am un as în mânecă și îl arunc în luptă:”Dar Facultatea de Electronică unde este?”. Am spus asta ca și cum am biruit toată problema. Și o făcusem. Pe jumătate, dar o făcusem. Doamna îmi spune că facultatea nu este în locul unde era și că îmi arată imediat unde este. 

De aici, lucrurile devin interesante. Ieșim din clădirea în care eram și doamna mă mai întreabă o dată ce facultate caut. Probabil pentru că sunt singurul aiurit care a întrebat-o vreodată de o clădire situată la aproape un kilometru distanță, sau pentru că par un om schimbător, nu știu, una din două. 

”- Bun, deci urci scările alea, traversezi, faci dreapta, dai de un semafor, sau sens giratoriu, nu știu exact ce e ăla, mergi tot înainte, iar pe partea dreaptă  e clădirea facultății. Ai înțeles?

-Da. Vă mulțu..

-Sau poți să iei orice RATB o stație.

-Am înțeles, mulțu..

-Deci ai înțeles, da? Urci, traversezi, faci dreapta, ajungi la semafor, iar pe partea dreaptă e clădirea.

-Sigur, mulțu..

-Dar tu de ce nu te îmbraci, măi mamă?”

Abia aici mi-am dat seamă că o să scriu despre asta. I-am spus doamnei că nu mai plouă și că sunt atât de subțire îmbrăcat pentru simplul fapt că am plecat de dimineață de acasă și că atunci era foarte cald. N-a părut prea mulțumită de răspuns și mi-a transmis că e mai bine să îți fie cald, decât să răcești. Ceea e așa-i. Asta îmi tot repetă și mama. Mi-a mai mărturist că și dânsa, atunci când era de vârsta mea, se îmbrăca la fel și acum a ajuns să aibă probleme cu spatele.
Ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost să am grijă de mine, pentru că par un băiat bun, și să mă îmbrac. Cuvintele astea i le tot spune și băiatului dânsei, dar pare că nu înțelege nici el. ”Măcar tu să înțelegi”. I-am mulțumit doamnei și am plecat cu gândul că a fost chiar o zi bună.

Altfel, nu trebuia să merg spre dreapta atunci cand am urcat scările, ci spre stânga, am mers vreo 500 de metri până să realizez asta, dar ce mai contează? Cine se poate supăra pe o doamnă atât de drăguță?

P.S.: Piesa a fost bună. N-a mai jucat prietena mea, dar dacă vreți să o vedeți, totuși, are spectacol duminică, la ora 20, la Facultatea de Instalații din București, iar piesa care se va juca se numește ”Negustorul de Timp” de Matei Visniec. 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *