Cum aș vrea să arate România mea

M-am tot gândit zilele astea și mi s-a confirmat tot mai mult că „bătălia” din ultima lună n-are prea mult de-a face cu ordonanțele sau cu diferite persoane. Da, ele deranjează, supără sau întărâtă, dar nu mai cred că acestea au fost principalele motoare ale furiei colective. Cred foarte tare că se duce deja o bătălie pe valori,  pe idei și pe moralitate.
Explic. E legal ceea ce a făcut Guvernul în noaptea de 31 ianuarie? Da, e legal. De altfel Curtea Constituțională s-a și pronunțat în acest sens. Fondul ordonanței de urgenta si modul  de operare a Guvernului sunt morale? Probabil că nu.

De aceea, dacă a fost legal, dar profund imoral, e o bătălie pe valori. E o luptă pe care parcă am uitat că trebuie să o ducem. Credeam, până de curând, că toată lumea a înțeles că România nu se mai poate conduce ca în anii ’90 și că politica pumnului de fier (așa cum plastic se exprima primarul Chirica de la Iași) nu mai poate fi actuală.

Bun, astea-s datele. Fiind o bătălie pe principii, m-am întrebat care-s valorile pe care vreau să le regăsesc în țara mea. Și da, cred că acestea pot fi îndeplinite simultan.
Hai să începem:

  • Cred într-o Românie a bunului simț. Da, știu că sună clișeic, dar de aici pleacă totul.
  • Cred într-o Românie condusă de oameni intregi. Din punctul meu de vedere, e drept, poate puțin radical, dacă ai fost condamnat definitiv pentru corupție nu mai ai ce să cauți în funcții de decizie.
  • Cred în dialog. Probabil că schimbările extrem de sensibile și care pot să creeze scindări în societate ar trebui luate doar prin consensul întregii clase politice.
  • Cred în oameni. Oameni fiind, aceștia pot fi supuși greșelii, dar, din moment ce ai greșit, ar trebui măcar să îți asumi greșeala și să îți cer scuze pentru ea. Sigur, dacă ce ai făcut e foarte grav, putem vorbi și de demisie.
  • Cred într-o Românie în care discursul anti-UE și anti-NATO nu-și are locul. Nici nu-mi imaginez unde eram astăzi dacă țara noastră n-ar fi aderat la aceste structuri.
  • Cred într-o Românie în care presa e câinele de pază al democrației și nu e ținută în lesă de interese de partid.
  • Cred, în final, într-o Românie din care oamenii să nu mai fugă.

Cred în mult mai multe lucruri,  dar probabil că astea-s cele mai importante.

Eu nu cred că există două Românii. În definitiv, fiecare dintre noi își dorește să fie mai bine. Fie că e vorba de protestatarii de la Palatul Cotroceni, fie că e vorba de cei din Piața Victoriei și din celelalte orașe ale țării, scopurile sunt aceleași. Drumul pe care trebuie să îl parcurgem până acolo pare un pic diferit.

Foto cover: Octav Drăgan

Comments

comments

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *