Cred că vorbim prea puțin despre problemele femeilor din România

Ieri seară, Anne-Marie Chelariu, vlogger cu ani de experiență și aproape 250.000 de subscriberi pe Youtube, a făcut un video în care se plângea despre agresiunile pe care femeile le suportă în societate, dar și despre niște lucruri pe care ea le-a trăit până acum. Unele-s de-a dreptul șocante, iar înainte, sau după ce terminați articolul ăsta, ar trebui să intrați să vedeți clipul. Ca un considerent personal, o știu pe Anne de când nu avea decât vreo 10.000 de oameni care o urmăreau și mă bucur să văd că și-a păstrat stilul de la început și că ”Vlogul de Marți” a crescut atât de frumos. Bun, să începem.

Voiam să scriu articolul ăsta acum vreo câteva zile când remarcasem că, pentru prima oară în ultimii mulți ani, la cârma unor partide importante se află femei: Alina Gorghiu (președinte al Partidului Național Liberal) și Clotilde Armand (un fel de copreședinte neoficial al Uniunii Salvați România). Articolul probabil ar fi fost unul laudativ pentru că ăsta este, poate, primul pas către prima doamnă președinte a României. Sigur, drumu-i lung, dar trebuie început de undeva.

Dacă l-aș fi scris atunci, aș fi omis câteva lucruri. Omiteam, de exemplu, faptul că, în România reală, adică aia de care ne lovim atunci când ieșim din pătrățica noastră, femeile încă nu-s egale cu bărbații. În țară, atât în sate, cât și în orașele mari, o bună parte dintre femei au doar rolul de a se ocupa de casă, a face mâncare și a avea grijă de copii. Sigur, o femeie poate face toate astea atunci când nu este lovită pentru faptul că… becul nu se aprinde, ciorba nu are exact temperatura potrivită sau pentru că pur și simplu plânge copilul.Asta-i inacceptabil, dar refuzăm deseori să aducem probleme astea în discuție. Pare un subiect tabu în societatea românească și multă lume are impresia că ”Haide, că a fost doar o palmă” este un răspuns ok la problema asta. Nu-i. Deloc.

Dar nu doar violența asupra femeilor este o problemă. Problemele apar și atunci când o fată nu e neapărat în siguranță atunci când iese în club, când iese să se plimbe, sau când se duce să își ia ceva de mâncare. Mulți bărbați consideră că este, într-un fel, de datoria lor să încerce să le abordeze. Dar probabil că abordarea de genul ”Bună, ce faci?” nu mai e la modă, așa că mulți dintre ei trec direct la a atinge femeia care i-a atras atenția. În cele mai multe cazuri, din ce zice și Anne, dar și din ce am aflat și de la câteva prietene pe care le-am consultat înainte să scriu articolul ăsta, nu prea ai ce să faci. Trebuie să zâmbești, să îi explici domnului ce tocmai te-a atins că nu vrei ca el să mai facă asta, să minți că ai prieten, sau să pleci discret de acolo. Eu nu ies des în club în general, dar când ies, văd cel puțin 3-4 băieți care-s ca vulturii care își țintesc prada.

Sigur, sunt multe alte probleme, unele provenind din lipsa de educație, altele din ”tradiție”. Ceea ce mi se pare mie trist e că în multe din cazurile astea sunt părtașe alte femei. Sigur, nu prin fapte, ci prin gândire. Probabil că ați văzut destul de des oameni care motivează un viol, de exemplu, prin ”Cum să te îmbraci așa provocator când ieși pe stradă?”. Asta e ca și cum în fața unui fast-food ar fi oameni care ar spune ”Cum să mănânci din shaworma aia cu de toate? Nu vezi că le faci poftă oamenilor care sunt la dietă?”.

N-am neapărat o rezolvare la problema asta. Mă gândesc doar la sistemul de educație din România care ar trebui să ne învețe că bătăia nu e ruptă din rai și că nu e ok să ai impresia că poți să pui stăpânire peste corpul altcuiva. Mă gândesc și la femeile agresate într-o căsnicie sau relație care ar trebui să fie un pic mai curajoase și să nu mai spere că după prima palmă nu vine și cea de-a doua. Știu, aici e un pic mai complicat, dar cred că ar trebui să vorbim și de puterea statului de a le proteja pe femeile în cauză. Mă gândesc la faptul că noi, ca societate, trebuie să conștientizăm faptul că asta-i o problemă majoră și doar pentru faptul că, poate printr-o conjunctură fericită ea ne-a ocolit pe noi sau pe femeile care ne sunt dragi, nu înseamnă că ea nu există și nu trebuie combătută.

Ca să nu uitați, clipul lui Anne îl găsiți aici.

Comments

comments

Un comentariu la “Cred că vorbim prea puțin despre problemele femeilor din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *