Cum este, de fapt, experiența Erasmus Plus – Victor Micu (III)

Pe Victor îl cunosc de câțiva ani și recunosc acum, în fața întregului internet, că n-am avut încredere în el. Deloc. Bine, eu n-am încredere în general, dar aici chiar nu părea că-s eu de vină. 

În fine, timpul a trecut, drumurile noastre s-au despărțit (descriere dramatică, da) și cumva, habar n-am cum, lucrurile au început să meargă între noi. Nu m-a scos încă la suc și nici nu mi-a adus ciocolată din Lisabona, dar cred că se rezolvă și asta până la urmă. Oricum, copiii de la Slatina știu deja că eu mă las greu și până nu-mi pune un inel pe mână nici nu discutăm.

Revenind la lucruri serioase, Victor e un tip mișto, care a făcut și face în continuare multe chestii tari, s-a ocupat în trecut de Academia Atelierul Digital de la Google, iar acum e din nou în Potugalia. Ce face el acolo și cum a fost experiența Erasmus + pentru el, aflăm împreună, mai jos.

Haideți să-ncepem!

 1.La ce universitate și la ce facultate ai făcut schimbul de experiență?

Am plecat de la IMSA (Ingineria și Managementul Sistemelor de Afaceri), un master de la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnica București, și am ajuns la FCT (Faculdade de Ciências e Tecnologia) din Nova University of Lisbon, la un master pe Computer and Electrical Engineering.

Răspunsul scurt: Mi-am petrecut al 2-lea an de master la FCT din Nova University of Lisbon.

2. Care au fost primele lucruri pe care le-ai remarcat atunci când ai ajuns acolo? Ce anume ai simțit că se întâmpla diferit față de România?

Dacă stau să mă gândesc bine la primele impresii din prima săptămână, pot să spun că am rămas surprins de căminul în care am ajuns. Aveam cameră solo, curată, cu baia împărțită cu alți doi băieți, securitate la recepție, camere de filmat afară, zonă de relaxare și de joacă. Peste toate astea aveam și femei de serviciu care curățau tot ce era la comun în fiecare zi (bucătării, holuri, etc.)

Alt șoc mi l-am luat cu transportul. Mi-a luat undeva la 2 săptămâni să înțeleg cu totul cum merge tot sistemul de transport în Lisabona. Au foarte multe combinații de carduri, zone, bilete, companii, metode de încărcare…nu vrei să știi.

În schimb după câteva săptămâni mi-am dat seama că cele mai mari diferențe sunt la vreme – am mers la plaja până la final de noiembrie, la supermarket – nu am găsit telemea și cremvuști nicăieri, și la universitate – profesorii chiar erau de treabă, comunicau cu noi și facultatea în sine organiza foarte multe evenimente pentru studenți, precum concerte, târguri, competiții, cursuri extra-curriculare, etc.

Iar viața de noapte în oraș este de neîntrecut. Poți petrece 7 zile din 7, iar în ‘Centrul Vechi’ de la ei – Bairro Alto – poți merge în fiecare seară să gasești sute de oameni care stau cu berea în mână pe strada la o vorbă, un cântec, o caterincă.

 

3. Dacă ai fi putut, ai fi rămas să studiezi în continuare acolo? De ce?

Am putut și am rămas. Am reușit în cateva luni de zile să îmi fac foarte mulți prieteni, atât portughezi, cât și Erasmuși din toate colțurile lumii, iar asta m-a făcut să mă simt ca acasă. Deși mi-am găsit și aici de muncă și în continuare activez și pe alte proiecte, n-am mai simțit aceeași presiune ca acasă și nici același stres. Am reușit să călătoresc mai mult, să mă relaxez mai mult, să mă simt mai liber…iar ăsta e impactul pe care Portugalia îl are asupra multora din jurul meu.

4. Care-s primele trei cuvinte care-ți vin în minte atunci când te gândești la experiența ta cu Erasmus +?

Libertate, travel, prieteni (sau socializare, cum vrei să o numești).

5. După experiența asta, care-s lucrurile pe care le-ai schimba în sistemul educațional din România? (Dacă-s extrem de multe, dă-mi primele trei)

Aș produce multe, multe schimbări și am idei care n-au fost provocate de experiența de aici, dar dacă e să mă rezum la ce am văzut în Lisabona și mi-a placut:

  • Profesori care să și asculte, nu doar să vorbească – am întâlnit aici profesori care chiar ascultă și îți cer părerea fără să te critice sau să ți-o închidă dacă nu e aliniată cu perspectiva lor. Profesori care veneau cu jocuri aplicate pe studiul făcut la clasă, doar ca să stimuleze studenții și să facă orele mai atractive. Profesori care aveau slide-urile aliniate și ordonate astfel încât să înțelegi ce înveți acasă, chiar dacă stilul încă e vechi.
  • Spiritul studențesc, unde e? – aici am rămas șocat când am văzut cât accent se pune pe student. Facultatea organizează excursii, târguri, concerte, competiții, cursuri extracurriculare, pe care nu trebuie să le delege unor asociații studențesti sau pe care să le facă în grabă. De asemenea, lusitanii o au în sânge pentru că în fiecare an au botezul pentru boboci, iar asta înseamnă că toți cei care intră în anul I sunt provocați de cei mai mari, în mod organizat, să facă tot felul de provocări. Asta se întâmplă în toată țara pentru cel puțin o lună la început de an și se întamplă în mod public: pe holurile facultății, în campus, pe străzile orașului, peste tot! Și nimeni nu zice nimic, toată lumea se comportă normal, ba chiar se opresc să facă poze sau să încurajeze. Toată treaba are o întreagă poveste în spate și de aici s-a inspirat și J.K. Rolling pentru unele bucăți din Harry Potter. De exemplu, studenții mai mari care dau provocări, sunt îmbrăcați în robe lungi și negre, cu haine negre pe dedesubt, exact ca în Harry Potter.
  • Curricula personalizata – am observat aici că studenții își pot alege singuri ce cursuri vor să urmeze ca să-și îndeplinească norma de puncte credit per semestru, iar asta mi se pare foarte tare. Dacă tot te pui pe învățat un semestru, măcar să-ți alegi singur ce vrei să faci.

6. Când ai revenit în România, care au fost șocurile pe care le-ai avut?

Am venit doar pentru o săptămână să-mi fac actele pentru semestrul II, iar primul șoc a fost să aud Română pe strada :)). Am fost obișnuit să tresar dacă auzeam Română, pentru că na, așa se întâmplă dupa 5 luni de limbă străină. Also, primele 2 zile îmi venea să raspund în Portugheza la magazin, pentru că nu eram atent și stăteam pe telefon.

Ce m-a surprins plăcut a fost și numărul de cafele, ședințe, întrevederi pe care le-am avut. Nu am avut nici măcar o oră liberă, iar asta mi-a adus aminte de stilul vechi pe care îl aveam, cu mișcare continuă (dar și acum sunt la fel, doar ca am și viață socială :)) ).

7. Sunt studenții din străinătate diferiți față de cei din România? (incluzând aici ORICE aspect care-ți trece ție prin minte)

Depinde din ce colț al lumii vin. Cei din Vest sunt mult mai deschiși, mai sociabili, mai petrecăreți. Nordicii sunt mai calmi puțin, mai calculați, mai punctuali, dar la fel de deschiși. Cei din Est au doza lor de nebunie și îți dai seama din start de unde sunt, după accent sau după gradul de nebunie. Mi se pare că Erasmusul te și împinge foarte mult să te schimbi și să fii mult mai deschis față de cum ești de obicei, pentru că mulți vin aici singuri și ca să se adapteze și să-și facă prieteni, trebuie să iasă din zona de confort și să socializeze. Așa toți sunt foarte amabili, vorbăreți, easy-going și așa mai departe.

Dacă e vorba de școală, Erasmușii sunt mai mult pe distracție, deci școala nu ne-a stresat prea mult, dar toți și-au făcut proiectele și examenele la timp.

8. Dar profesorii? Cum interacționează ei cu studenții?

Pun întrebări, ascultă ce le zici, te încurajează să vii cu propriile idei, caută să-ți aducă la clasa cât mai multe cazuri practice sau de actualitate, cu date din prezent și nu de când s-au născut ei.

9. Care-s cele trei lucruri pe care un student care pleacă prin intermediul Erasmus+ ar trebui să le facă?

Cel mai important – TRAVEL! Sunt atâtea șanse de călătorit atât în țara gazdă, cât și în jurul ei. Acum depinde și de țară, pentru că Portugalia e ieftină și îți permite, dar în altele de abia dacă ai bani de pâine.

Următorul lucru ar fi să meargă la cât mai multe evenimente și să cunoască cât mai mulți oameni. Poți învăța atâtea lucruri de la un om care a împărțit altă țară, altă limbă și altă cultură față de tine. Toată experiența poate fi ca o tabără de vară în care înveți puțin din fiecare țară, în timp ce te distrezi cu toată lumea.

Și al 3-lea ar fi un Survival Kit să zic așa: cum să gătești, cum să vorbești și cum să-ți controlezi finanțele că să nu trăiești din roșii și pateu la final de semestru.

  1. Care-s cele mai importante lucruri cu care crezi că ai rămas după experiența Erasmus +?

Curajul de a explora lumea de unul singur și multe prieteni în diferite țări pe care știu că pot să-i vizitez oricând. De asemenea, pe mine m-a ajutat să mă deconectez de la ce aveam în România și de la ce se întâmpla acolo și să-mi dau seama că lumea e mult mai mare față de granița în care am crescut. Sunt atâtea lucruri de văzut, atâția oameni de cunoscut, atâtea probleme de aflat și atâtea soluții de explorat, încât e păcat să rămâi într-un singur loc pentru foarte mult timp, cel puțin atunci când ești tânăr și îți permiți să faci pe nomadul.

 

5 întrebări scurte și-ai scăpat de mine:

1.Cum sunt petrecerile studențești în afară? Cât de mult se bea?

Depinde pe la care nimerești, dar majoritatea sunt faine, tocmai pentru că sunt internaționale și fiecare vine cu idei sau tradiții pe care să le încerce toată lumea. Asta cu băutura e întrebare capcană, mai ales că se știu barurile în care berea la 0.5L e 1€ :))

2. Ai repeta experiența asta în alt oraș?

Cu siguranță. Aș mai face asta 1-2 ani de acum încolo. Îmi pare rău că nu am fost cu Erasmus și când eram la licență și a trebuit să aștept masterul pentru asta.

3. Care a fost primul lucru pe care l-ai mâncat când ai ajuns acasă?

KFC și apoi Dristor – old habits die hard, mai ales că aici nici nu se apropie kebab-ul la valoarea celui din România. Aici cel mai bun kebab e echivalentul ăluia de îl găsim la un colț de bloc, care arată bine de afară, dar sosul mereu ți s-a părut dubios. Iar KFC-ul de aici are gust de plastic.

4. Care-a fost cea mai mișto amintire din toată experiența asta?

Cred că excursiile cu câte 100-200 de studenți prin diferite orașe au făcut experiența mai picantă. E nebunie continuă și cunoști foarte mulți oameni.

5. Dacă ai putea, care ar fi primul lucru pe care l-ai transfera de mâine în sistemul educațional din România?

Mai multe experiențe practice, cursuri mai interactive și actualizate la ce se întâmplă în prezent și ce se va întâmpla în viitor și profesori care își dau interesul să formeze omul de mâine. Nu zic că toți sunt la fel, că am întâlnit foarte mulți profesori care m-au inspirat și m-au ajutat, dar am întâlnit la fel de mulți care mi-au tăiat craca de sub picioare și mi-au luat toată energia.

Pwp all,

Micu

Hai cu mine la World of Instagram – Community Building on Niches

Probabil că mulți dintre noi ne petrecem o bună parte din zi pe Instagram și am observat că locul se aglomerează din ce în ce mai tare. Influencerii nu mai cer like-uri pe Facebook, click-uri pe articole, cer follow pe Instagram. De ce se întâmplă asta, e destul de ușor de intuit: tinerii, o bună bucată din ei, au migrat de pe Facebook, pe Instagram. 

Ei bine, dacă vrei să știi cum anume să îți construiești o comunitate în jurul brand-ului tău personal, conferința asta e ce trebuie. World of Instagram se află la a patra ediție, iar cel puțin la două dintre ele mi-am ros unghiile pentru că n-am ajuns. Prima dată s-a întâmplat atunci când Ana Matei, v-am mai spus despre ea, instagrammer-ul meu favorit de travel a ținut o prezentare despre fotografia de călătorie, iar a doua oară s-a întâmplat când Vlad Eftenie  a vorbit despre pozele lui absolut magice.

De data asta, invitații sunt cumva din altă zonă. Cristi Ungureanu va fi primul speacker, apoi vor urma Sandra Bendre și Christian Dumitru, precum și un invitat surpriză din zona de beauty, 

Ca să ajungi la conferința asta, ai două variante. Prima ar fi să intri pe Worldofinstagram.ro și să îți treci acolo numele pe lista de înscrieri. Da, cam atât de simplu. 

Cea de-a doua, în schimb, e mai complicată. Da,  foarte complicată. Vă zic, nu știu dacă treceți testul ăsta. Ceea ce va trebui să faceți este să îmi lăsați un comentariu la postarea mea de pe Instagram cu primul cuvânt care vă vine în minte atunci când auziți.. pregătiți-vă… nu, nu vă simt încă… așa.. INSTAGRAM.

So, ținem treaba asta deschisă până pe 15 aprilie, iar pe 18 aprilie ne vedem la World of Intagram – Community Building on Niches, la The Ark, de la 18.30. 

Facem gașcă mare și o terorizăm pe Laura

Postarea de pe Instagram e aici:


_______________________________________________________________________________________________

World of Instagram este un eveniment educativ, in care sunt prezentate noutatile si schimbarile legate de aceasta pltaforma sociala, sunt dezbatute teme actuale despre evolutia Instagram, modul in care poti creste pe aceasta retea, toate sub indrumarea unor specialisti reprezentativi pentru aceasta industrie.
World of Instagram este locul care reuneste sub acelasi acoperis persoanele pasionate de Instagram si brandurile care sunt active pe Instagram. Cu fiecare editie, ne dorim sa contribuim la cresterea unei
comunitati faine de instagrammeri, sa le provocam creativitatea si sa invatam impreuna cum putem
gestiona cat mai bine, corect si mai ales, pe termen lung, conturile noastre, astfel incat sa fie apreciate si sa devina, de ce nu, un exemplu de urmat. Toate acestea le facem cu ajutorul specialistilor invitati la
eveniment, care au expertiza si experienta in Social Media si in special Instagram, dar si prin puterea
exemplului celor care au ajuns pe culmile succesului si care sunt o sursa de inspiratie pentru multi dintre noi.
Evenimentul World of Instagram este organizat de agentia de publicitate Creative Energy Corner. 


Serile Teatrului Studențesc sau maraton de teatru tânăr în București

Da, știu că a trecut aproape jumătate de an de când a XVIII-a ediție a Festivalului Național „Serile Teatrului Studentesc” a avut loc, dar pe atunci n-aveam blog, deci n-am avut unde să îmi scriu impresiile. Așa că o fac acum.

În cifre, STS a arătat așa: 14 trupe de teatru pe parcursul celor 5 zile, câteva zeci bune de voluntari ce au avut grijă ca totul să fie în regulă, peste 500 de spectatori în fiecare seară și un juriu numeros format din actori precum Vlad Corbeanu, Cristi Martin sau Vlad Rădescu.

Sigur, cifrele sunt importante, dar nu semnifică nimic dacă nu sunt puse în context. Iar contextul spune că timp de 5 seri, tinerii au consumat teatru jucat de oameni de vârsta lor și au avut ocazia să cunoască o nouă generație de actori ce vor popula teatrele românești în scurt timp. STS a fost de-a lungul timpului ocazia perfectă pentru actorii tineri să se descopere, să inoveze și să crească direct pe scenă, în fața unui public numeros. Atmosfera de la STS cred că a fost foarte bine surprinsă în reportajul PRO TV (pe care îl puteți vedea aici). Normal, acolo au fost surprinse și cozile imense, dar ăsta nu poate fi decât un lucru bun. Înseamnă că nevoia de teatru și de piese bune este încă foarte mare, iar evenimentul ăsta își găsește menirea în peisajul destul de aglomerat al culturii din București.

Peste toate, STS a însemnat emoție și cred că ăsta a fost marele plus al acestui maraton cultural. De la piesă la piesă spectatorii au experimentat un adevărat carusel al sentimentelor, trecând de la râs cu lacrimi, la întrebări existențiale despre sine și despre lumea în care trăim.

13062207_1400458956928330_8285149107088679604_n

N-am văzut toate piesele, dar, personal, ”Ambrios”, piesă jucată de oamenii de la Cuibul Artiștilor, mi s-a părut cea mai bună piesă pe care am văzut-o recent, depășită în topul meu doar de ”Paganini” de la Teatrul Metropolis. Impresiile pe care le-am avut atunci le puteți citi aici. ”Ambrios” a fost prima piesă  dintr-o zi extrem de aglomerată. Au fost alte trei spectacole în program, iar publicul a stat până spre miezul nopții ca să și vadă ultima piesă, ”Almost mâine”, pusă în scenă de Trupa nr. 9. Pentru că asta face STS: aduce mulți oameni sub același acoperiș pentru a se bucura de seri pline de cultură.

Mai cred, de asemenea, că STS este despre echipă și prietenii, iar dacă vorbim de echipă, oamenii din SiSC (Sindicatul Studenților din Cibernetică) merită toate laudele. Sigur, au mai fost sincope în organizare, dar au fost prea mici ca să conteze. Pe mulți dintre ei îi cunosc și știu că au lucrat de dimineața până seara multe săptămâni la rând ca acest eveniment să fie fără cusur. Și în mare măsură le-a ieșit asta.

13063405_1320478464635679_8242162605672837606_o

Ediția cu numărul XIX este deja în procesul de organizare și va fi cu siguranță peste așteptări. Mă rog, nu mi-au zis organizatorii asta, dar nu cred că se poate altfel. 😀

Mâine începe școala. Câte motive de bucurie avem?

Mâine începe din nou școala, dar avem aceleași probleme pe care le avem de ani de zile. Școala începe, pentru zeci de mii de copii, într-o insecuritate demnă de un stat aflat la capătul lumii. Avem 4221 de școli fără avize și autorizații de funcționare (conform MENCȘ), iar, preponderent în mediul rural, sunt școli care nu au grupuri sanitare, sau, mai rău, abia stau în picioare.

Pe lângă infrastructura deplorabilă, există o scădere dramatică în rândul celor care reușesc să treacă ”examenul maturității” (cam ironic, nu?). Anul trecut peste 40.000 de mii de tineri n-au reușit să ia, cumulat, nota 6. 40.000 de mii de oameni pentru care nu exită vreun fel de strategie și care se vor pierde undeva pe drum.

Școala mai începe în multe locuri fără profesori sau cu profesori suplinitori.  În general mulți dintre ei n-au reușit să treacă examenul de definitivat, deci n-au reușit să dovedească faptul că au abilitățile și cunoștințele necesare pentru a preda la catedră. În condițiile astea, nu știu cum ar putea să le insufle copiilor plăcerea de a învăța, dar nu sunt aici pentru a trage concluzii.

Școala începe cu decontul transportului școlar sub 50%, măsură ce a dus abandonul școlar la cote greu de imaginat într-un stat european. Începe, deci, cu foarte mulți copii pentru care nu se asigură măcar transportul spre școală, nemaivorbind de rechizite sau manuale.

Un ultim lucru ciudat, în multitudinea de lucruri ciudate, este că școala începe într-un cadru deloc propice învățării. Statisticile arată că majoritatea copiilor văd școala ca pe o corvoadă, iar cele 4, 5, 6 sau 7 ore pe care le petrec acolo îi fac extrem de nefericiți.

Cu toate astea, mâine veți auzi discursuri din partea politicienilor (Dacă n-au fost prezenți la deschiderile trecute de an școlar, fiți siguri că vor veni acum. Nu de alta, dar campania electorală e după colț.) ce vă vor spune cât de bine au avut grijă de școlile pe care le-au avut sub patronaj, cât de mult s-au ocupat ca viața elevilor să fie bună și, în principiu, cât de mult merită să mai primească încă un mandat din partea noastră.
Unii poate au făcut asta, personal am chiar exemple concrete, dar majoritatea aleșilor n-au dat doi bani pe educație. S-au ascuns întotdeauna după sintagma ”Nu sunt bani” și le-a fost de ajuns.

Da, poate nu sunt bani. Dar ghiciți ce? Dacă nu o să investim în educația copiilor noștri, nici nu o să avem vreodată bani. Știți voi, c-așa-i circuitul banului în natură. Educația a fost și este prioritate declarată a fiecărui Guvern și al fiecărui Președinte al României. Cât de mult contează asta? Istoria recentă ne dovedește că nu foarte mult. Hai, poate de data asta ne iese.

Airbus are un mesaj pentru Boeing

Airbus și Boeing sunt cei mai mari doi constructori de aeronave de pe glob, cu zeci de mii de angajați și, probabil, zeci de mii de avioane ce zboară zi de zi pe cerul lumii.

Pe 15 iulie cei de la Boeing au împlinit 100 de ani de existență, iar angajații Airbus au ținut să le transmită un mesaj.

Cred că astfel de campanii între ”giganți” ar trebui făcute mai des. Sunt curios cum ar arăta un filmeț trimis de KFC către McDonald’s sau de Beck’s către Carlsberg. 😀

#RoadtoFITS sau cum am traversat munții în 5 ore

Sibiul, prin Festivalul Internațional de Teatru, este, de mai bine de cinci ani, a doua casă. E o „casă” în care nu merg des, dar atunci când merg, mă surprinde de fiecare dată câte ceva în interiorul ei.

Aseară, după examenul pe care l-am avut mult, mult prea târziu programat am plecat, la 20:30, din București. Domnul Costi, căci așa îl chema pe șoferul BlaBlaCar, mi-a pregătit o surpriză: ”O să mai fie o fată care merge cu noi. Vă întâlniți și după o să vin să vă iau, bine?”. Ceea ce a uitat domnul Costi să menționeze era faptul că fata de care vorbea nu era o turistă tocmai obișnuită. Numele ei este Edyta și este născută în Piotrków Trybunalski, un orășel extrem de cochet din Polonia, ce are aproximativ 70 de mii de locuitori. I-am spus Edytei, căci așa o cheamă, că orașul ei seamănă puțin cu Brașovul. N-a fost neapărat de acord, dar n-am insistat să o contrazic. Ea știe mai bine. Ah, era să uit. Scriu în română pentru un motiv foarte simplu: Edyta vorbește foarte bine limba română.

Pe drum, domnul Costi a condus exemplar și probabil că am fi făcut aproximativ 3 ore dacă Valea Oltuluipe Valea Oltului nu s-ar fi făcut lucrări de reabilitare a drumurilor și dacă nu am fi așteptat aproape 25 de minute să trecem de un semafor. Domnul Costi ne-a mărturisit că e prima dată când vede atât de multe mașini micuțe, la ore atât de târzii, pe Valea Oltului. Poate nu mergeau cu toții la FITS, dar mulți dintre ei mergeau, iar asta nu poate decât să mă bucure.

După lungi urări de bine adresate colegilor de trafic, am ajuns, în sfârșit în Sibiu. Aici, până și aerul e altul, iar în timpul Festivalului Internațional de Teatru, lucrurile devin excelente.

Anul acesta, FITS este la superlativ!

Foto descriere: TVR.ro
Foto articol: voceavalcii.ro