Nu credeam că putem să coborâm atât de jos

Nu am vrut să scriu despre asta. Am crezut că ne-am înțeles din priviri și că suntem de acord că ce s-a întâmplat e inacceptabil. Am crezut că, fiind persoane cu discernământ și trăind în secolul 21, am agreat faptul că nu mai debităm lucruri fără sens pe canalele de comunicare pe care le avem. Am fost un prost. Da, am fost un prost pentru că n-am crezut vreo secundă că oamenii pot merge și mai jos de atât. Hai să vă spun de la ce ne-am luat.

*e posibil ca unele lucruri să se fi întâmplat puțin diferit decât le povestesc*

Într-o dimineață frumoasă de mai, doi francezi, spanioli, italieni, englezi, sau ce naționalitate vreți voi să aibă, s-au trezit doar pentru a face glume despre români și România. Da. Asta a fost singura lor plăcere în acea zi. Ne-au făcut în toate felurile: țară de mâna a treia, țară bananieră, maimuțe, țigani, cerșetori, hoți, bandiți. Ne-au spus multe. Foarte multe. Toate complet neadevărate și complet lipsite de orice fel de bun simț.

Da, probabil vă aduceți aminte de zilele în care toate jurnalele de la ora 7 începeau cu „Noul salut românesc: silvuple monsieur”.  N-a fost plăcut, nu? Ne-a durut. Tare. Pentru că acele comentarii loveau fix în inima noastră. Loveau fix în mândria aia, pe care mulți dintre noi o avem, cea de român. Da, mândria aia care spune că, deși te tragi dintr-o țară est-europeană, aflată în spate cu multe lucruri, TU, român fiind, poți muta munții din loc. 

Așa a fost și cu aceste comentarii absolut gratuite din această dimineață frumoasă de mai. Au durut. Sau stai. Povestea parcă era puțin altfel. Nu cu mult, doar puțin.

Da, acum mi-am amintit. Era vorba de doi oameni de la radio, români, care începuseră, într-o dimineață frumoasă de mai, să facă unele comentarii rasiste ce aveau drept țintă jucătorii, antrenorii și suporterii naționalei Republicii Democrate Congo.(Dacă nu știți despre ce vorbesc, ascultați cele 8 minute aici) Am încercat să înțeleg de unde anume vin acele comentarii și recunosc faptul că n-am găsit nici măcar un motiv. N-am găsit vreo traumă din copilărie, n-am găsit vreo infracțiune, nici măcar o amendă de parcare pe care un cetățean congolez să nu o fi achitat. 

Rasismul nu are ce să mai caute printre noi în anul 2016. N-a avut niciodată, dar cu atât mai mult acum. De aceea, mă alătur și eu campaniei #SorryCongo a matinalilor de la Radio 21 dintr-un motiv foarte simplu: nu toți suntem la fel. Nu toți gândim la fel și mi se pare important să spunem lucrurile astea. 

Ideea campaniei o găsiți aici:

 

Răzvan. Încântat!

Replica de mai sus o spun de fiecare dată când întâlnesc oameni noi. Cred că o să întâlnesc destul de mulți oameni noi în următoarea perioadă, așa că simt nevoia să mă prezint. Numele meu este Răzvan Iustin Moței și sunt din Moinești, un orășel micuț de pe lângă Bacău. Da, sunt un moldovean refugiat la studii în București, în anul I, iar pentru încă trei luni am 19 ani. Sunt student în cadrul Academiei de Studii Economice din București și sunt pasionat de câteva lucruri: călătorii, arhitectură, sport și oameni.

Am început să scriu acum aproape doi ani. Da, pe Facebook, de unde, probabil, o parte dintre voi mă știți. Scriam statusuri despre performanțele sportivilor români în cadrul diverselor competiții, iar prietenii îmi spuneau că nu mai au nevoie de televizor pentru a afla ce s-a întâmplat, e suficient să îmi citească postările. De atunci am prins gustul scrisului și am început să fiu destul constant în social media.

Am continuat cu scrieri despre lucrurile actuale care se întâmplau în politica din România, din Europa sau din Statele Unite ale Americii. Am scris despre lucrurile interesante care se întâmplă în țară, despre Uniunea Europeană, despre refugiați și despre alegerile de anul acesta din SUA. O să detaliez un pic mai târziu motivele pentru care cred eu că e important ca oamenii care au deja dezvoltate platforme de comunicare să vorbească și despre nevoile și problemele pe care societatea le întâmpină.

În ultimele luni, de când sunt în București, am început să scriu și despre alte subiecte. Am început să scriu despre lucrurile pe care le întâlnesc zilnic. Am scris despre emoții, despre trăiri, despre persoane și despre locuri. Mi-a plăcut mult zona asta și probabil o voi explora din ce în ce mai des.

Astăzi, la aproape doi ani de la primele scrieri, trec la un alt nivel. Am oscilat destul de mult până să fac acest pas și au fost multe, multe dezbateri în mintea mea. Aseară, de exemplu, am dormit normal fix 4 ore. După aceea am tot visat lucruri despre cum să îmbunătățesc articolul de astăzi. E un semn bun, cred. Probabil așa se întâmplă atunci când îți dorești ceva foarte mult. 

Simt nevoia să răspund câtorva întrebări pe care mi le-am pus destul de des în ultima vreme. Prima este ”de ce?”. De ce blog și nu doar pe facebook. În principiu, fac trecerea asta pentru că simt, de foarte multe ori, nevoia de a scrie altfel decât o fac pe Facebook: puțin mai elaborat și mult mai structurat.

A doua întrebare la care aș răspunde este legată de ceea ce va apărea de-a lungul timpului pe acest blog. Voi încerca să scriu, în general, despre trei subiecte mari și câteva mai micuțe:

  • Social: Pentru că sunt convins de faptul că oamenii care au anumite platforme la îndemână ar trebui să le folosească și în scopul atragerii atenției asupra unor probleme importante cu care societatea se confruntă. Aici sunt aproape sigur că nu vă va plăcea întotdeauna ceea ce veți citi și tocmai de aceea voi scrie despre acele lucruri.
  • Sport: Pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. Sunt pasionat de sport de când eram micuț și îi vedeam la televizor pe Hagi, Popescu sau Chivu jucând un fotbal extrem de elegant. Sau așa părea la cei patru ani pe care îi aveam. Acum, sportiv de performanță nu am reușit să ajung, dar măcar pot scrie despre oamenii care și-au sacrificat o bună parte din copilărie pentru visul lor. 
  • Povești: Chiar dacă mi-aș propune să nu mai scriu despre lucruri ce mi se întâmplă zilnic, probabil că nu aș rezista. Aici aș include încă două părți: una alcătuită din interviuri și alta din articole scrise de ”oaspeți”.  

Sunt la început de drum, atât în privința scrisului ceva mai elaborat, cât și în privința site-ului. Așa că, în cazul în care sesizați că ceva nu merge cum ar trebui, vă rog să îmi spuneți.

Vă mulțumesc pentru întreg sprijinul pe care mi l-ați acordat până acum și sper să fiți îngăduitori. Măcar pentru o perioadă. După aceea, roșiile sunt perfect îndreptățite să apară.

Despre sexism în România

Mă uitam astăzi de dimineață la ”Răzvan și Dani”, matinalul Antenei 1. Nu o fac neapărat foarte des, în primul rând pentru că nu dispun de foarte mult timp, dar mai arunc un ochi câteodată.
Astăzi făcuseră un reportaj despre ce e de apreciat la bărbați. (înțeleg că anterior, făcuseră și despre femei același lucru)

sexism-banner
Anyway, au fost acolo trei păreri care mi-au atras atenția, nu neapărat în sensul pozitiv. O doamnă spunea că femeia reprezintă sexul slab dintr-un motiv, acela fiind că ea trebuie să stea cu capul plecat în fața bărbatului, care ”e făcut să conducă”. Cu accent pe trebuie și nu pe orice alt cuvințel.
A doua părere a fost cea a unui bărbat, care spunea că trebuie să apreciem la noi (bărbații) faptul că reușim să suportăm femeile în fiecare zi și că ele se sprijină pe bărbați, iar dacă scoatem sexul masculin din ecuație, nu mai rămâne mare lucru.
A treia și ultima părere a fost a unui tânăr care considera, cumva similar cu prima doamnă, că rolul femeii e la cratiță și cea mai mare calitate a nostră e că le organizăm viețile între baie și bucătărie.
Sunt convins că s-au tăiat replici la montaj ca reportajul să iasă mai intrigant, dar exprimările și părerile există și sunt răspândite foarte mult în societatea românească. Ceea ce e profund nedrept din multe, multe motive.
Îmi aduc aminte că în 2015, când doamna Udrea era candidat la președinția României, auzisem ideea conform căreia atunci când vom fi conduși de o femeie, totul se va prăbuși.
Mi-ar plăcea foarte tare să observăm că Europa e ”condusă” de cancelarul Germaniei și mi-ar mai plăcea să observăm că, în cazul în care Bernie nu reușeste să producă surpriza și să o devanseze pe Hillary, în biroul oval va sta o doamnă, e adevărat, pentru prima dată.
Pe când o doamnă premier sau o doamnă președinte?