Consumul de alcool chiar e o problemă. Soluţiile sunt, totuşi, ceva mai aproape decât credem

Când eram mic, dar şi când m-am făcut mai mare şi mi-am luat permisul, ai mei mi-au zis două lucruri: ai grijă cu viteza şi să nu te urci vreodată băut la volan.

Treaba asta mi-a rămas super bine impregnată în minte şi m-a făcut să nu mă îmbăt niciodată. Am ştiut întotdeauna când să mă opresc şi să trec pe apă, suc şi mâncare. 

Problema alcoolului e una super serioasă în România. Da, ştiu că nu pare şi că de fiecare dată când vin clasamentele internaţionale, începem să râdem de faptul că suntem pe primele locuri, uitând că unii oameni trec prin adevărate drame.

Din fericire există nişte oameni care se ocupă de problemele astea. Ei se numesc ALCOHELP şi reprezintă singurul program din România pentru prevenirea și tratamentul abuzului de alcool.

Potrivit studiului ALIAT, studiu realizat pe 5000 de români, aproape jumătate dintre cei care au făcut Testul AUDIT în cadrul programului Alcohelp au fost încadrați în categoria de consum nepericulos pentru sănătate, cu până la 2 băuturi pe zi, în cazul bărbaților și cel mult 1 băutură pe zi, în cazul femeilor. Ceilalți respondenți au descoperit că au un consum de alcool peste aceste limite (consum riscant, nociv sau extrem de nociv), punându-și astfel sănătatea la risc.

În ceea ce privește numărul de băuturi consumate la o ocazie, 72% dintre beneficiarii programului Alcohelp au consumat cel puțin o dată în viață peste 6 băuturi la o ocazie, ceea ce reprezintă limita peste care se consideră un consum abuziv. Dintre aceștia, 8% fac acest lucru zilnic, 17% săptămânal și 16% lunar. Tot printre beneficiarii programului Alcohelp, numărul mediu de ocazii de consum este mai mare în rândul bărbaților, de 9,6 ocazii pe lună, la fel și numărul de băuturi consumate, aceștia consumând în 3,4 ocazii pe lună (frecvent) peste 6 băuturi/ocazie.

Referitor la sentimentele asociate consumului de alcool, studiul arată că peste jumătate dintre beneficiarii programului Alcohelp se simt vinovați după consumul abuziv. Pe de altă parte, 27% simt că nu se pot opri din băut, iar 35% spun că sunt incapabili să-și îndeplinească sarcinile zilnice a doua zi după un episod de consum exagerat de alcool. Mai mult, 23% din persoane recunosc că s-au rănit sau i-au rănit pe alții în urma abuzului de alcool, iar 40% spun că au fost sfătuiți anterior să reducă consumul, 28% chiar în ultimul an.

Uber Eats extinde orele și aria de livrare și încheie un parteneriat exclusiv cu restaurantul Carul Cu Bere

La șase luni după lansarea în București, Uber Eats anunță extinderea orelor de livrare până la miezul nopții, pentru început de la peste 60 de restaurante din zona centrală a Capitalei. Până acum, livrarea era disponibilă doar până la orele 22:00. A fost extinsă și aria de livrare, care, față de primele luni, cuprinde acum și zone ca Berceni, Rahova, Drumul Taberei sau Titan. Adica voi putea în sfârșit să îmi comand mâncare și acasă, nu doar la radio.

O altă noutate este parteneriatul exclusiv cu unul dintre cele mai iubite restaurante din București, devenit un simbol al Bucureștiului: Caru’ cu Bere. Începând cu luna noiembrie, utilizatorii pot comanda în premieră, doar prin Uber Eats, faimoasele feluri de mâncare tradiționale, precum ciorba de fasole cu afumătură, Specialitatea Casei (ciolan românesc de porc servit cu varză acră călită) sau papanaşii cu brânză dulce, smântână şi dulceaţă.

“Caru’ cu Bere este restaurantul preferat al bucureștenilor. Cu ajutorul Uber Eats, aceștia se pot bucura de gustul preparatelor favorite de la Caru’ cu Bere acasă sau la birou, zi de zi. Este pentru prima dată când secretele preparatelor Carului cu Bere devin accesibile în afara spațiului istoric al restaurantului, printr-un sistem de livrare. Colaborarea cu Uber Eats pe celelalte restaurante din grup ne-a încurajat să extindem parteneriatul și pentru Caru’ cu Bere, restaurantul emblematic al Bucureștiului. Cererea există, așteptăm doar partenerul perfect care să livreze în cele mai bune condiții preparatele” a spus Ramona Popescu, Marketing Manager City Grill Group.

În prezent, Uber Eats are peste 400 de restaurante partenere în București. Printre noile restaurante adăugate recent în aplicație se numără și Auchan (La Masă), Calif, Condimental, La Finca Alioli + Alioli, Flying Pig sau Raionul de Pește.

Despre Uber Eats:

Uber Eats este o aplicație de livrare de mâncare care face din comandarea mâncării o experiență la fel de simplă precum comandarea unei curse, indiferent dacă eşti acasă, la birou sau în parc. Uber foloseşte tehnologia și reţeaua de curieri și restaurante pentru a livra eficient mâncare către utilizatori, care își pot urmări comanda în aplicație, pot modifica cu usurință punctul de livrare şi pot folosi acelaşi cont de pe care solicită curse Uber.

Serviciul Uber Eats a fost lansat în decembrie 2015 în Toronto, iar momentan aplicaţia este disponibilă în peste 290 de oraşe din peste 30 de ţări din întreaga lume, cu peste 100.000 de restaurante partenere. 

Bucharest Gaming Week revine în perioada 4-9 decembrie

Bucharest Gaming Week, evenimentul dedicat industriei de gaming și pasionaților de jocuri video din România, revine cu o nouă ediție în perioada 4-9 decembrie 2018. După ce primul eveniment a adunat peste 10.000 de participanți, de la pasionați de esports, gameri dedicati și dezvoltatori de jocuri din România până la specialiști din industria de game development, noua ediție va prezenta publicului noile jocuri create în România, noile oportunități ale industriei și cele mai tari competiții de esports.

Pe parcursul săptămânii, Bucharest Gaming Week se va manifesta prin numeroase evenimente conexe, dedicate industriei dezvoltatoare de jocuri din România, printre care:

  • expoziții de artă care evidențiază talentul și creativitatea artiștilor români
  • conferințe despre stadiul și oportunitățiile industriei de game development
  • workshop-uri de game design dedicat liceniilor bucureșteni
  • competiții în cele mai populare gaming pub-uri din Capitală

Evenimentul central va avea loc la Romexpo, în weekendul 8 – 9 decembrie, și va reuni jucătorii pasionați cu cei mai populari streameri și vloggeri din România, oferindu-le ocazia de a descoperi proiecte la care lucrează studiourile de game development din România și de a participa la diverse competiții organizate de parteneri.

Mai multe activități surpriză vor fi anunțate pe parcurs, iar programul complet al evenimentelor din cadrul Bucharest Gaming Week va fi dezvăluit treptat, pe site-ul www.bucharestgamingweek.ro , www.arcub.ro  precum și pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

Hai să nu-l mai băgăm pe Dumnezeu în orice discuție

Eu sunt crestin-ortodox. Așa am fost crescut, într-o familie credincioasă,  dar care nu era în fiecare duminică la Biserică. Cred în Dumnezeu și în majoritatea serilor spun câte o rugăciune sau fac o cruce înainte să adorm. Sunt heterosexual și cred că la un moment dat voi vrea să mă căsătoresc cu iubirea vieții mele. Cred foarte tare că există ceva deasupra noastră, care nu ne ghidează neapărat viața, dar care face ca lucrurile să se întâmple într-un anumit fel. Sunt efectiv tipologia de om care ar fi trebuit să fie zilele astea alături de CPF. Dar nu e cazul. 

De mic am fost învățat la școală (am avut și diriginte profesor de religie, foarte mișto, de altfel) faptul că cea mai mare poruncă a creștinismului, mai presus de toate cele 10 pe care le-a primit Moise, este „Marea Poruncă a Iubirii”. În definitiv, ea spune un lucru extrem de simplu: „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. 

Tot Dumnezeu, în pilda „femeii prinsă în preacurvie” (n-am pretenția că sunt teolog sau ceva, deci probabil că pilda aia se numește altfel), spune „Cine dintre voi este fără de păcat să arunce primul cu piatra”. Tot în acea pildă (Ioan 8:12) Iisus mai spune ceva „Voi judecați după înfățișare, eu nu judec pe nimeni.”.

În ambele cazuri, Iisus n-a îndemnat vreodată la ură. N-a îndemnat vreodată la altceva decât la iubire. În fond, creștinismul se autodefineste (și în sine chiar cred că e) religia iubirii. Ori religia iubirii nu poate să indemne la ură împotriva altor oameni. Nu poate să provoace un val de ură împotriva unor persoane care n-au făcut nimic greșit în viața lor.

Cred foarte tare că Dumnezeu, în toate cele trei stări ale sale, ar fi fost un pic indignat de modul în care ii sunt folosite acțiunile, spunerile și povețele. Atunci când Iisus a vorbit despre iubirea față de aproapele tău, n-a pus un asterisc, completând apoi în josul paginii, cu litere de-o șchioapă: în afara cazului în care aproapele tău e diferit de tine, caz în care e recomandat sa nu-l iubești. 

Același Dumnezeu n-a zis niciodată „să arunce primul piatra cel fără de păcat, cu mențiunea că,  în cazul în care ești creștin heterosexual, dar cu păcate, e în regulă”. În general argumentele despre religie cred că n-ar trebui să existe în dezbaterea asta. E ok să fii mai conservator și să vrei ca definirea căsătoriei să fie mai restrictivă în Constituție (dând argumente din sfera tradiționalului), dar nu e deloc în regulă să spui că vrei asta pentru că așa a vrut Dumnezeu.

Argumentele și apelul la religie ar trebui folosite/făcut doar în contextul în care e vorba de lucruri eminamente pozitive. Altfel, religia iubirii n-are cum să fie despre a exclude oamenii care sunt diferiți. Pur și simplu n-are cum. 

Cu siguranță NU trec testul dragostei de la KFC

Suntem de ceva vreme pe aici și deja știți faptul că sunt unele lucruri pe care le tolerez cu greu, altele pe care nu le pot suferi pur și simplu. 

Un lucru pe care nu-l pot suferi mai deloc este usturoiul. Spun mai deloc și nu complet, pentru că am unele combinații în care usturoiul e tolerabil, în general dacă nu se simte mai deloc în mâncare.

Sunt genul de persoană care adoră KFC-ul și crede că strips-urile sunt absolut divine, dar sunt același gen de persoană, obositor pentru oamenii de la KFC, care cere de fiecare data ketchup în loc de sos de usturoi. Da, privire pe care o aveți voi acum e și privirea pe care o au angajații KFC. Da, exact asta. 

Ei bine, ce voiam eu să spun până aici este faptul că usturoiul nu e chiar „my cup of tea” și desigur, nici mujdeiul și nici sosul de usturoi nu sunt favoritele mele. Dar sosul ăla de usturoi de la KFC e adorat de aproape 90% din persoanele pe care le știu eu, așa că îmi accept minoritatea în care mă aflu.

Oamenii de la KFC s-au gândit să ducă toată treaba asta la un alt nivel, iar începând din 10 septembrie, celebrul sos de usturoi se va găsi și în magazinele LIDL România, așa că voi, devoratori de usturoi fără frică de Dracula, îl veți avea oricând disponibil pentru vrăji și alte asemenea.

„Testul Dragostei” se numește campania prin care KFC anunță întrarea în magazinele LIDL, aceștia spunând că „cine te iubește cu usturoi, te iubește cu adevărat”. Eu mi-am dat seama că am ratat testul ăsta de cel puțin două ori.

Prima dată a fost prin clasa a 10-a, cred, când eram la mare cu o fostă prietenă care avea poftă de, știți voi, the usual stuff, shaorma cu de toate la 3 dimineața. Desigur, fără vreo urmă de remușcare în glas sau în privire, i-a cerut băiatului de la shaormerie cu extra usturoi, așa că am fost nevoit să mă mut din camera mea în seara aia. Înțeleg că arta cere sacrificii sau ceva.

A doua oară când n-am trecut testul a fost în București, la KFC, când s-a cerut dublu sos de usturoi pentru un smart meniu, semn că lucrurile luau o turnură pe care eu n-o prea voiam. Ceva, ceva nu e setat bine acolo sus. Aparent eu și SuperMan avem ceva în comun: el criptonita, eu usturoiul. 

Deci clar, KFC, nu trec testul iubirii cu sosul tău de usturoi, dar sper măcar ca dragostea mea față de crispy-urile tale să fie suficient de puternică încât relația noastră să persiste.

Un lucru e cert însă, din 10 septembrie sosul de usturoi de la KFC se găsește în toate magazinele LIDL România, deci, iubitori de usturoi neaoș, dacic, dați năvală. 

Sunatul ar trebui să fie limitat doar la apeluri de urgență

Uite, în 2020, când vor fi alegeri parlamentare din nou *poate ieșiți și la vot de data asta, știți voi, altfel PSD all the way*, voi vota cu partidul care îmi va promite că va gândi o procedură prin care sunatul ar urma să se poată face doar în cazul în care ai neapărat nevoie de omul ăla, cu cereri scrise, cu tot ce trebuie.

Glumesc, normal, dar în viata asta sunt puține lucruri pe care le tolerez cu mai puțină plăcere decât vorbitul la telefon. De altfel, îmi aduc aminte că au fost vreo trei foste iubite care mi-au reproșat faptul că eu nu sunam niciodată. Ca să înțelegeți relația mea cu sunatul, ar trebui să știți asta: nu-mi dau comandă de mâncare, nu-mi fac programări și nu merg cu taxiul,  dacă asta include, în vreun fel, ca eu să îmi pun telefonul la ureche și să vorbesc efectiv cu cineva.

Sunatul mi se pare exact ca vărul ăla de la țară pe care nu vrei să îl inviti neapărat la nunta ta, dar fără el nu mai vine nimeni din familie, așa că decizi că trebuie să faci o concesie. Suntem în era internetului, în era în care totul se face online, în era în care internetul e nelimitat. Da, probabil era mișto să suni pe cineva atunci când abia apăruse funcția asta. La fel cum probabil era mișto să îi trimiți Veronicăi scrisori de dragoste extrem de ample, iar ea să îți răspundă în trei rânduri. Sau, mă rog, nu și dacă te chema Mihai. Eminescu Mihai.

Am telefonul cu mine tot timpul, iar dacă vei suna și nu m-ai anunțat înainte că vrei să faci asta, șansele să îți răspund sunt egale cu șansele pe care le am eu să o cuceresc pe Mădălina Ghenea. Sau, mai bine, sunt egale cu șansele pe care le are FCSB să își ia un portar care să știe cum e cu apăratul, sau Dinamo să ajungă în Champions League în viața asta.

De altfel, probabil că cele mai lungi convorbiri ale mele la telefon au fost de vreo ora și ceva, și atunci aproape exclusiv pentru că eram obligat de circumstanțe pe care nu le puteam controla eu neapărat, adică iubite cu mult chef de vorbă. 

Am făcut ieri un sondaj pe instagram *poți da un follow și acolo, chiar se întâmplă chestii mișto* fix cu tema asta, iar 76% din oamenii de acolo au spus că preferă în principiu să dea mesaje atunci and vor să găsească un partener de discuție, și nu să sune. 

Deci, ca să rămână scris aici, pentru că știți voi, verba volant scripta manent, sunăm doar dacă într-adevăr arde. Altfel, dacă vrei doar să vezi ce fac, îți răspund cu drag, în scris, oricând.

Sursa foto: HHStaffing

Ce spectacole ar trebui să vezi la UNDERCLOUD, festivalul de teatru independent

Mâine începe UNDERCLOUD, primul festivalul de teatru independent din România.  El are loc la Hanul Gabroveni, în centrul vechi din București, între 22 și 31 august. Ca să vă ușurez munca, m-am uitat puțin pe programul de anul acesta și mi-am ales câteva favorite.

V-am mai zis și la FITS faptul că EINE KLEINE NACHTMUSIK mi-a plăcut enorm și că oriunde îl prindeți, trebuie să îl vedeți. Spectacolul regizat de Gigi Căciuleanu și care îl are în prim-plan pe Lari Georgescu este o metaforă a “singurătăţii creatorului de cursă lungă”.  EINE KLEINE NACHTMUSIK se joacă luni, 27 august, de la 20:30.

Pe 24 august, de la 20:00, se joacă „Vârstele lumii, un spectacol în care joacă Gelu Nițu și Constantin CojocaruVârstele lunii vorbește despre bătrânețe, moarte, ambiguitatea memoriei și speranța că dragostea poate ușura apropierea inevitabilă de eclipsa finală. Cei doi bărbați, Byron și Ames, prieteni din copilărie, se regăsesc după foarte mult timp. Întâlnirea este marcată însă de neînțelegere și de dificultatea reapropierii.

O spovedanie” se joacă pe 25 august, de la 21:30, iar în distribuție îi regăsim pe  Adrian Titieni, Alexandru Papadopol, Mircea Gheorghiu și Emanuel PârvuDoi frați se întâlnesc întâmplător într-un bar din centrul Capitalei. Fiecare dintre cei doi se află acolo pentru a rezolva aceeași problemă – moștenirea tatălui (aflat încă în viață). Cel mic își dă întâlnire cu directorul spitalului unde este internat tatăl său. Cel mare, vădit preocupat de starea critică a bătrânului, vine să discute cu un preot. În același timp și în același loc.

Răzvan Vasilescu joacă în „Sub pragul de sus” pe 26 august, de la ora 18:00. Într-o carte returnată cu 113 ani mai târziu, ceea ce înseamnă în primul rând o amenda astronomică, un bibliotecar olandez găsește un bilet de curățătorie strecurat între pagini ca semn de carte. Această descoperire neobișnută îl intrigă la culme și îl convinge să plece într-o călătorie fabuloasă în jurul lumii, din Olanda pâna la Londra, în China, în America și Australia, până chiar în Insula Paștelui, în căutarea personajului straniu căruia i-a trebuit mai mult de o viață de om să returneze un ghid de călătorie împrumutat.

Maia MorgensternRodica Mandache și Cabiria Morgenstern sunt pe 28 august, de la 21:30, în „Cu ce vă servesc?” Cu ce vă servesc? este mai mult decât un spectacol. Este o felie de viață ancorată în contemporan. Se iau un client, un chelner și un Dumnezeu și se așează la aceeași masă.

 

Hai să vorbim un pic despre oamenii care ne-au descoperit și ajutat să creștem

Cred că în general vorbim prea puțin despre oamenii care ne-au descoperit și ne-au ajutat să creștem. Cu toții avem oameni din ăștia în viața noastră. Sunt persoane din școala generală, din liceu, din facultate, din familie, sau de oriunde altundeva. În general există pe traseul fiecăruia dintre noi niște oameni care ne schimbă radical cursul.

La mine lucrurile au început în 2012, în decembrie, cu un training care se numea pe vremea aia Leadership Autentic și era dezvoltat de Fundația Leaders, cu sprijinul Petrom. Acolo au fost doi oameni care mi-au schimbat un pic traseul pe care începusem să merg. Primul se numește Elena Pâslaru, un trainer care mi-a dat încrederea de care aveam nevoie să încep să fac lucruri în zona nonformalului. Da, probabil că în cazul în care ați lucrat cu Elena, știți cât de grea pare completarea acelui START, STOP, CONTINUĂ (până și faptul că după șase ani încă mai țin minte cum se numea rubrica aia ar trebui să îți dea de gândit, Elena!), dar era atât de drăguță încât n-aveai cum să te superi pe ea.

Al doilea om din camera aia de training care m-a ajutat a fost Georgiana Baciu, idolul meu multă vreme, idol și prietenă mai apoi. Pentru un puști de clasa a 10-a care nu făcuse mare lucru până atunci, faptul că întâlneam pe cineva care era cu doar un an mai mare decât mine și făcuse infinit mai multe lucruri. Ajuns acasă după prima zi de training, am avut un debate cu mine în care argumentul câștigător a fost cam așa: dacă Geo poate să facă toate lucrurile alea, pot și eu să fac măcar 10% din ceea ce face ea. Nu știu dacă am reușit asta, dar cu siguranță ăla a fost declicul și motivația de care aveam nevoie pentru a începe să organizez lucruri, iar o bună parte din dezvoltarea mea ulterioară i se datorează tot lui Geo.

În general cred foarte mult că oamenii se dezvoltă dacă au alți oameni de partea lor, oameni care să îi motiveze, să îi inspire, să îi asculte și să îi sprijine. Elena și Geo sunt doar două dintre exemplele pe care, din fericire, le-am tot avut în viața mea. Oameni senzaționali de la care am învățat nesperat de mult. Dezvoltarea fiecăruia dintre noi începe cu pași mici, dar e aprope imposibilă atunci când n-ai oameni care să te sprijine lângă tine.

Eu am găsit genul ăsta de oameni în Leaders și mi s-a părut întotdeauna că-i o comunitate care poate mișca lucrurile din loc. Cel mai nou program al lor se numește Leaders Experience și este primul accelerator de experiențe din România. În primă fază programul propune 5 zile unde vei avea parte de experiențe în situații reale, vei participa la simulări de business, vei afla poveștile a 4 lideri din domenii diferite și, cel mai important, vei avea dintr-odată o rețea de peste 30 de persoane pe care să te bazezi în căutările tale. 

După cele cinci zile urmează tot felul de provocări pentru tine, iar la finalul celor șase luni de program, probabil că vei putea spune că viața ta e măcar ușor schimbată. Mai multe detalii găsiți pe Leaders.ro, iar dacă aveți întrebări, feel free to ask și voi stresa mai departe oamenii care pot răspunde la ele.

Micu, zi tu ceva de programul ăsta. Haide, cum numai tu știi. Mă rog, mai știu și alții, dar doar pe tine te-am găsit disponibil acum.

Also, dacă îndrăznește cineva să spună ceva de poza de cover, va fi bătut cu ouă în piață, ziua în amiaza mare. Ne-am înțeles, da?

Da, e în regulă să mai credem în prinți și prințese câteodată

Ziua de ieri a fost una specială. Nu prea vezi la fiecare pas o nuntă care să implice cea mai cunoscută Casă Regală din lume. Pentru cei ce nu știu, Prințul Harry și (fosta) actrița(ă) Meghan Markle s-au căsătorit religios ieri, în capela St. George de pe domeniul Castelului Windsor. Probabil că ați reușit să vă ascundeți de știrea asta doar dacă n-ați deschis deloc vreun device. Altfel, în cazul în care ați făcut asta, probabil că toți prietenii, toate paginile importante, toată lumea din univers vorbea de asta.

Ei, și ca la orice eveniment major de pe planetă, am văzut destul de mulți oameni care se plângeau că e prea multă regalitate pe Facebook zilele astea și să se mai termine cu evenimentul ăsta. Înainte, câteva cifre:
– se presupune că nunta regală a fost urmărită, la nivel internațional, de peste 2 miliarde de oameni;
– peste 100.000 de oameni au fost pe străzi pentru a sărbători nunta celor 2;
toate televiziunile importante din lume au avut ediții speciale dedicate evenimentului;
– peste 1 milion de oameni s-au uitat live, pe YouTube, la nunta regală.

Acum vreo două zile vedeam pe CNN un reportaj făcut cu oamenii străzii din Londra. Unul dintre ei spunea că, deși el nu are foarte multe lucruri pentru care să se bucure, își dă seama de faptul că acestă Casă Regală e legătura dintre popor și istorie și că, în definitiv, el va fi unul dintre oamenii care va saluta proaspeții miri în drum spre Buckingham Palace.

Cred foarte tare că, la un moment dat, trebuie să ne dăm voie să visăm. Și mai cred că probabil fiecare dintre noi am avut măcar un vis despre modul în care am fi trăit dacă în loc de viața pe care o avem acum, ne-am fi născut într-o familie cu „sânge albastru”. Ceea ce se întâmplă la fiecare nuntă regală fix asta reprezintă. De asta stăm lipiți de televizor sau de ecranul laptopului/telefonului ore întregi să vedem câteva cadre de la o nuntă. Pentru că, în subconștient, suntem îmbrăcați la patru ace și visăm că suntem acolo, între prinți și prințese.

Da, e ok să visăm. Da, e ok să stăm ore la rând să vedem o nuntă cu care, altfel, nu prea avem nimic în comun. Da, e uman să facem asta și da, fie că ne vine să credem sau nu, unele lucruri vor rămâne cu siguranță în istorie, iar momentul ăsta va fi menționat pe undeva. Noi am trăit istoria. Așa, cu prinți și prințese mai de secolul XXI. Și David Beckham. Nu-l putem uita pe el.

Vă las cu câteva poze de la nunta asta:

https://twitter.com/mmarklefancom/status/997783093938479105

Referendumul pentru familia tradițională, acestă petardă care va despărți din nou România

Despre referendumul pentru redefinirea familiei am mai scris. Totuși, pentru cine a fost plecat din univers în ultimii doi ani, lucrurile stau cam așa: după o amplă campanie de strângere de semnături și cu largul concurs al mai multor culte religioase din România, Coaliția pentru Familie, împreună cu, se presupune, alți trei milioane de oameni, au depus o inițiativă legislativă la Parlamentul României pentru ca familia să nu mai fie definită în Constituție ca fiind „uniunea liber consimţită dintre soți”, ci ca „uniunea liber consimţită dintre un bărbat și o femeie”. Statul Român dă dreptul, prin Constituție, cetățenilor săi să propună inițiative legislative, dacă acestea sunt susținute de peste 100.000 de mii de semnături.

Ei bine, astea-s faptele de până acum. Ajungând în prezent, adică ziua de 16 aprilie 2018, vedem faptul că Partidul Social Democrat, cel mai mare partid din România, anunță un „mare” miting de susținere a „familiei tradiționale”. Acesta urmează să se desfășoare în a doua jumătate a lunii mai, la București,  și va fi, conform spuselor lui Liviu Dragnea, „mare, mare”. Probabil că PSD visează un milion de oameni în stradă.

Poate merita spus ceva mai devreme, dar spun acum. În România căsătoriile între persoane de același sex nu se pot oficia, codul civil fiind cel care stipulează clar faptul că atunci când vorbim de căsătorii, acestea se „încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al acestora”. 

Referendumul ăsta nu rezolvă o problemă reală pe care românii o resimt, dar face extrem de bine două lucruri:

  1. Ne face să uităm pentru o perioadă destul de lungă (campania pentru referendum trebuie să fie de 30 de zile plus scandalul de înainte și după, deci aproape două luni) că România are niște probleme enorme și că n-are de gând să și le rezolve. În România familiei tradiționale, violența domestică este la cel mai înalt nivel din Europa, adică bărbații își bat femeile non-stop, oricând, oriunde și pentru orice motiv. În România familiei tradiționale bolnavii sunt condamnați la moarte, iar dacă ai neșanșa să fii diagnosticat cu cancer, statul începe să se uite în cu totul altă parte, neasigurând medicamentele necesare supraviețuirii. În România familiei tradiționale, statul dă greș constant în a avea grijă de cei mai vulnerabili dintre cetățenii săi. În România familiei tradiționale, 3 spre 4 milioane de oameni au emigrat spre țări unde le este mai bine și unde simt că își pot face un viitor. În România asta, unde suntem din ce în ce mai puțini și din ce în ce mai îmbătrâniți, ne vom lupta ca niște orbi între noi, pentru o temă care nu-i aproape deloc importantă pentru noi. Ceea ce mă conduce la puntul 2.
  2. Referendumul ăsta ne va face să fim mai dezbinați. Noi, ca societate. Va amesteca din nou tabere, va rupe din nou prietenii, vor fi din nou familii care se vor certa la masă. După 2017, anul în care sute de mii de oameni au ieșit pe străzi în marile orașe, realitatea este că România a rămas extrem de divizată. Unii au impresia că ceilalți le-au furat viitorul, iar ceilalți au impresia că acești „unii” au încercat să le fure votul. După referendumul ăsta, România va fi și mai divizată. Și ceva îmi spune că din aceste mici falii rezultate, România nu-și va mai reveni prea curând.

Visez la o societate în care fiecare om poate crede ceea ce vrea și fiecare om poate acționa fix cum simte, atât timp cât acesta nu deranjează liniștea celor din jur. Cred într-o societate în care toți suntem egali, iar dacă eu mă pot căsătorii cu dragostea vieții mele atunci când va fi cazul, atunci să o poată face și prietenii mei care nu-mi împărtășesc orientările sexuale. 

Constituția ar trebui să fie despre libertăți, despre cât de incluziv e statul și despre faptul că toți suntem membri egali ai cetății, indiferent de religie, vârstă, sex sau orientare sexuală. În definitiv, suntem toți români, iar în anul centenarului, discuția despre excluderea unor persoane și trimiterea lor la colț, nu e chiar lucrul cel mai înțelept pe care îl putem face.