Țară cu politicieni mici, caut viitor măreț. Rog seriozitate.

Serios, cam așa ar trebui să sune un anunț sincer pe care România să îl pună în ziare la rubrica „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Mi se pare că în ultimul timp e din ce în ce mai clar faptul că România n-are deloc politicieni de anvengură. România n-are un Macron mioritic sau o Merkel din Banat. În general pe aici se perindă doar politicieni mediocri spre slabi, mai degrabă incompetenți decât hoți și incapabili să inspire populația.

Cred foarte tare că politicianul, ca structură umană, trebuie să fie suficient de bine pregătit pentru postul pe care îl ocupă, dar asta nu-i singura cerință pentru job. Un om care ocupă un „scaun” important în stat ar trebui să fie o persoană care să adune mulțimile și să le facă să viseze. Știți voi episodul Traian Băsescu 2004? Ei bine, primarul capitalei de la acea vreme a reușit să facă un lucru pe care, doar sporadic, Iohannis l-a mai reușit în 2015. Atunci fostul președinte venea cu un mesaj anti-sistem și cu un slogan: „Să trăiți bine”. Nu-i important faptul că în 2009 același președinte s-a dezis de mesajul lui din 2004, important e că a reușit să adune în jurul ideii pe care el o promova extrem de mulți oameni gata să își pună ambele mâini în foc pentru fostul căpitan de vas.

Ei bine, situația la zi nu e foarte roz. Avem un președinte care tace prea mult în perioada asta. Mă rog, el a mai tăcut și în alte perioade, dar acum pare că societatea simte nevoia de un om care să poată fi o opoziție reală la PSD. La Guvern avem un om care dă declarații cel puțin ciudate, de la „pedeapsa cu moartea e prea puțin în unele cazuri” (de parcă ar există o altă pedeapsă „mai capitală” decât asta), la „dacă steagul Ținutului Secuiesc va flutura pe instituțiile române, vor flutura și ei lângă steag”. Da, sunt conștient că Tudose nu vrea să umble cu secuii în ștreang prin Harghita și Covasna, dar declarația asta, cel puțin nepotrivită, a dus România în centrul unui scandal de care n-avea nevoie acum.

Apropo, nu am scris în ghidul de călătorie, pentru că nu-și avea locul, dar vă spun acum. În cadrul turului de la Sinagoga de pe strada Dohany din Budapesta, ghidul a menționat de vreo cinci-șase ori faptul că Ungaria poseda teritorii mult mai mari înainte de 1920, și de aceea a intrat în război de partea lui Hitler, fiind singurul care le promisese liderilor ungari faptul că-și vor recăpăta teritoriile în cazul unei victorii. Ce vreau să spun cu asta este că și în Ungaria există un sentiment, mai degrabă mocnit aș spune, de nevoie de revansă. Nu, nu ne vor ataca maghiarii peste noapte și ne vor fura Transilvania de sub nas (bine, pot fura lejer județul Sălaj, pentru că oricum nu știm ce să facem cu el), dar nu cred că e bine să tot cultivăm un sentiment conflictual între noi.

Revenind. După Mihai Tudose, ar urma să ne uităm la cabinetul său, dar știm bine ce oameni sunt acolo, așa că vom trece direct la președinții celor două camere ale Parlamentului. Cel puțin teoretic, unul dintre ei era în funcție la momentul în care România a intrat în Uniunea Europeană. Ce s-a întâmplat cu traseul domnului Tăriceanu de atunci? Well, greu de spus. Cert este că a devenit una din vocile cele mai eurosceptice din țară. E drept, e și asta o nișă de exploatat. Celălalt președinte de cameră este Liviu Dragnea, poate cea mai urâtă persoană politică în momentul de față.

Mergând în jos, la partide, vedem un Ludovic Orban care n-are cum să inspire pe nimeni, un Dan Barna care spune lucruri corecte dar nu trece mai deloc sticla, un Tomac Eugen care e complet absent și un Kelemen Hunor care apără interesele maghiare, că doar de asta a fost trimis în Parlament. Era să uit: în toată ecuația asta avem un Cioloș, care, la fel ca Barna spune lucruri corecte, dar nu prea e carismatic și rar poate să inspire mase mari de oameni să-l urmeze.

Ce vreau să spun: în general națiunile mari s-au construit pe un vis. Visul american a ajutat la construirea Americii așa cum este ea astăzi, celebrul „I have a dream!” al lui Martin Luther King a ajutat persoanele de culoare să aibă un statut egal cu albii. La noi nu există așa ceva. Suntem în anul centenarului Marii Uniri, suntem la un an distanță de preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, iar șansele ca națiunea asta să se unească în jurul unui set comun de valori sunt aproape de zero. Și asta-i trist. Pentru că 100 de ani ar trebui să fie atât despre trecut, cât și despre viitor. Iar despre viitor pare că nimănui nu-i mai pasă.

Facebook devenise un mediu toxic și avea nevoie de schimbări

Mă uitam astăzi pe newsfeed și nu mi-era foarte clar cine e cel mai urât personaj de influencerii români. Știți voi vremurile alea când toată lumea îl ura pe Liviu Dragnea și era extrem de ușor să găsești adversarul internetului? Ei bine, de câteva zile lucrurile s-au schimbat drastic. Nu-mi dau seama dacă cel mai urât om din România este acum Mark Zuckerberg și a sa schimbare de algoritm a afișării postărilor în newsfeed, sau Mihai Tudose și al său nou cod fiscal. Despre cea din urmă puteți citi aici, în cazul în care luați niște bani (sau ați luat în 2017 niște bani) altfel decât prin contractul de muncă.

Dar să revenim. Facebook a anunțat ieri faptul că își schimbă algoritmul de generare a newsfeed-ului, promovând mai degrabă update-urile de la prieteni și familie, decât cele de la branduri, presă sau persoane publice. Cu alte cuvinte, mai multe poze de la mare/munte/din dormitor/din baruri și mai puțină informație. Motivul oficial pentru care Facebook face asta este reprezentat de starea de bine adusă utilizatorilor atunci când aceștia deschid aplicația.

Facebook spune că după studii amănunțite au reușit să determine faptul că utilizatorii sunt mult mai fericiți atunci când interacționează activ cu o postare a unui prieten („Bravo, Alina, aștept să mă chemi la nuntă”), decât atunci când interacționează pasiv, fără like sau comentarii, atunci când văd o știre, de exemplu, despre starea învățământului. Explicația Facebook e validă până la un punct. Da, satisfacția utilizatorului a scăzut destul de mult în ultima perioadă, dar motivul mai puțin oficial ar putea fi reprezentat de faptul că Facebook s-a cam săturat să fie întotdeauna în centrul scandalurilor privind fake news-urile, așa că a hotărât să nu-și mai asume un rol atât de important atunci când vine vorba de informație.

Ne place sau nu, Facebook ajunsese un câmp cu flori pe care săreau fericite site-urile  de știri false. Vă mai aduceți aminte de toate site-urile alea complet anonime care făceau zilnic zeci de mii de accesări doar pentru faptul că scriau, de exemplu, faptul că „Cioloș e fiul nelegitim al lui Soroș”? 

Într-un interviu acordat CNN, un reprezentant Facebook spune faptul că pe termen scurt probabil că vor observa faptul că utilizatorii folosesc mai puțin decât înainte aplicația, dar pe termen lung, compania are de câștigat. Tot ieri, după anunț, Facebook a pierdut dintr-un foc 3,3 miliarde de euro pe bursă.

Eu înclin să cred că motivul real pentru care Facebook face asta este acela legat de fake news, dar asta nici măcar nu mai e relevant. Se întâmplă și gata. Dacă e să fim sinceri cu noi, știm că Facebook ajunsese un mediu extrem de toxic. Erai bombardat în fiecare zi cu știri care mai de care mai false, cu hate cât cuprinde (nu neapărat pe profilul propriu, ci mai degrabă oameni care hate-uiau fără motiv alți oameni), cu conținut video băgat absolut aiurea în față precum Tăriceanu la coadă la permise și, în definitiv, cu un conținut care nu-ți producea neapărat plăcerea de a sta pe plaformă.

Cum se observă asta cel mai simplu? Personal mă uit la oamenii cu care interacționez offline. Ca un om care face lucruri în online, mă interesează nevoile de consum ale generației mele. Majoritatea prietenilor mei nu mai stă deloc, sau aproape deloc pe Facebook. Au migrat spre platforme mult mai prietenoase din punct de vedere al intereselor pe care ei le au. Instagram și Snapchat, de exemplu, sunt primele două aplicații care „mănâncă” zi de zi din cota de piață a Facebook dintr-un singur motiv. E un mediu mult mai plăcut pentru utilizator. Acolo nu se enervează mai deloc, nu îi sunt aduse în față lucruri care nu prezintă interes pentru utilizator și, în definitiv, îl face pe acesta să vrea să mai rămână (sau să producă ceva conținut pe platforma respectivă).

Va avea Facebook succes în toată avalanșa asta de schimbări pe care le tot încearcă din 2016 încoace? E greu de spus, dar compania pare ca un om într-o cameră întunecată care caută cu disperare întrerupătorul. 

Din toată lupta asta, momentan, vor avea de câștigat paginile personale, adică oamenii care au avut grijă să nu-și migreze comunitatea pe care o aveau către pagini. Da, ele sunt necesare pentru momentul în care vrei să investești bani, dar absolut irelevante în cazul în care vrei ca oamenii să interacționeze cu tine acolo. Pierzătorii sunt, desigur, publicațiile de știri  cât de cât oneste și persoanele publice fără un profil personal de Facebook. Acestea vor fi nevoite să își mute comunitatea către profil, sau să bage cât mai mulți bani în reclamele de pe Facebook.

Deși dureroase pe alocuri, schimbările aduse de Facebook erau cu adevărat necesare. Newsfeed-ul devenise un mediu aproape toxic, în care lucrurile mai puțin fericite te sufocau din primul scroll. Dacă asta e soluția câștigătoare, rămâne de văzut. Dacă nu, Facebook va avea, probabil soarta Hi5. Doar că deocamdată nu există un competitor real pe nișa asta. Cel puțin nu unul care să poată susține logistic miliarde de accesări pe zi.

Sursa foto: Business Insider

De ce nu mai ies oamenii în stradă?

Văd zilnic persoane de bună credință care își pun întrebarea asta: „Domnule, după toate tâmpeniile pe care le fac ăștia în Parlament, de ce nu mai iese lumea în stradă ca în ianuarie-februarie?”. Întrebarea e extrem de legitimă. E cel puțin ciudat faptul că numărul protestatarilor a scăzut în doar 6-7 luni de la 500 de mii la doar 3-4 mii în general și maximum 20.000 în zilele de grație.

Am încercat să găsesc și eu câteva răspunsuri. Iată-le:

  • În cazul OUG 13, celebra de acum Ordonanță de Urgență a Guvernului Grindeanu, PSD s-a grăbit. Nu anticipa nici pe departe o reacție atât de masivă a străzii, a partenerilor europeni și transatlantici. Reacția a fost, desigur, îndreptată spre un principiu, ne amintim de acel prag de 200.000 de lei pentru abuzul în serviciu, de exemplu, dar ea a fost puternic alimentată și de sentimentul că ei ne fură țara de sub picioare ACUM. Nu mâine, nu săptămâna viitoare, ACUM. Ei, bine, PSD-ul din decembrie anul acesta nu mai face lucrurile pe grabă. Am împins modificările în Parlament, au acaparat agenda publică, au luat ochii de pe Guvern și de pe „revoluțiile” pe care le face și au obligat societatea să vorbească EXCLUSIV despre asta, intrând în subconștient faptul că da, ne așteptăm ca Legile Justiției să arate prost. E același principiu ca protestatul pentru autostrăzi, pentru spitale, sau pentru educație: știi că ai o problemă, dar fiind zilnică, nu poți să protestezi 24/24 cu privire la ea.
  • Mișcarea a fost discreditată din interior. #Rezist-ul din ianuarie-februarie nu mai seamănă deloc cu cel de acum. Cred că mișcarea Mălin Bot și transformarea acestuia în lider providențial al protestelor antiguvernamentale a fost o greșeală imensă. Sigur, Mălin Bot e doar un nume, dar sunt mai mulți pe lângă el. Tipul ăla care s-a apucat să dea cu pumnul oamenilor pe stradă (sigur, putem discuta despre circumstanțe) a făcut extrem de mult rău mișcării. În afară de momentul în care galeriile și-au făcut apariția, la începutul anului, când Piața Victoriei era plină ochi, nu s-a înregistrat nici măcar UN eveniment major. Aș mai aminti aici și despre marșurile prin București. E o prostie fără margini să pleci din Piața Victoriei, un loc în care televiziunile îți pot oferi extrem de multă vizibilitate, și să te duci la Parlament, un loc în care nu se văd decât vreo 20-30 de oameni. Ei bine, alți oameni care stau acasă. Destui, zic eu.
  • Oamenii au obosit. Da, știu că ideal ar fi să nu obosim niciodată, dar nu suntem roboți și nu avem o priză de 220V care să ne dea energie și să ne încarce cu voie bună. În general oamenii care au ieșit în stradă la începutul anului au fost oameni cu o condiție peste medie, oameni care până acum poate n-ar fi avut vreo tangență cu statul, dacă statul nu s-ar fi băgat în viețile lor. Ei bine, în anul ăsta PSD-ul a reușit să fie atât de obositor, încât ești tentat să faci două lucruri: ori să îți bagi picioarele și să îți faci bagajele, ori să îți faci o mică bulă de săpun în care să crezi că măsurile statului nu te vor afecta. Deci da, alți oameni care nu se prezintă.
  • Țara nu clocotește. Credeam că am aflat cu toții pe pielea noastră pe 11 decembrie 2016. Probabil că întreg feed-ul nostru era plin cu poze de la secția de vot sau cu îndemnuri către alții să voteze. Rezultatul? 45+% PSD, 50+% PSD+ALDE. O bună parte din întrebarea „De ce nu mai ies oamenii în stradă?” pornește de la așteptări nerealiste. În general oamenii se manifestă în momentul în care ajunge cuțitul la os. N-a ajuns încă, iar atunci când va ajunge, e posibil să fie prea târziu. E foarte greu să le explici maselor mari de oameni că sfârșitul va veni peste 3 luni (cam atât ar putea dura toată procedura asta). La OUG 13 era vorba de 10 zile. Vedeți, asta e problema cu versiunea asta mai soft aleasă de PSD. Știi că cineva îți răsucește cuțitul în rană, dar o face atât de lent încât tu să te obișnuiești în final cu deznodământul.
  • Iohannis a ales de data asta altă cale. Nu, eu nu cred în ruptul capului că președintele a scos toți oamenii ăia în stradă. Nu, serios, îl știm pe Klaus. El și dacă ar cânta colinde în timp ce jonglează cu cinci motociclete în flăcări nu ar convinge o masă atât de mare de oameni să iasă în stradă. Sper să nu greșesc, dar cel mai mare mitting pe care PNL a reușit să îl organizeze pentru Iohannis a atins un maxim de 20.000 de participanți. Ce a oferit, în schimb, Klaus, în momentul OUG13 a fost o acoperire media fără precedent. În general, dacă președintele vorbește, toate posturile de știri tac. Al nostru vorbind și extrem de rar, e clar că nu vrei să ratezi singura declație după două luni de zile. Klaus n-a dat declarații doar din spatele pupitrului de la Cotroceni: a fost în Parlament, a fost la CSM, a condus ședința de Guvern, a vorbit cu partenerii europeni. Lucrurile astea, deși aparent minore, au făcut ca toate buletinele de știri ale posturilor importante să fie deshise de poziția președintelui, aducând servicii „de imagine” cauzei. În cazul de față, Iohannis nu livrează prea mult. Au fost două declarații până acum: una la Consiliul European, iar cea de-a doua într-o întâlnire informală cu jurnaliștii. Nu prea mult, adică. Nefăcând lucrurile pe care le-a făcut în iarnă, interesul televiziunilor nu mai e atât de mare. Nu poți deshide jurnale zile la rând doar cu știrea că USR s-a luptat și astăzi cu PSD în Parlament.
  • Guvernele și majoritățile parlamentare se schimbă prin vot. Da, știu că nu ne place PSD și că am vrea să existe o formulă magică prin care să îl facem să nu mai existe ca partid, dar nu se poate. Nu-i deloc democratic. În democrație, în general, guvernele se schimbă prin VOTUL cetățenilor, schimbarea guvernelor prin proteste de stradă fiind aproape o raritate în lumea civilizată (prima zi de mandat a lui Donald Trump la Casa Albă a coincis cu un protest uriaș, în mai multe orașe mari din SUA). Oamenii știu asta și există cumva o resemnare în societatea românească. Coaliția de guvernare deține o majoritatea sănătoasă, aproape imposibil de spart, iar fără vreo greșeală majoră la guvernare (neplătirea/tăierea salariilor și a pensiilor), PSD va guverna lejer până în 2020. Da, știu că a părut o veșnicie, dar e doar primul an de mandat al actualului Parlament.

Foto: the one and onlyyyyy Dan Mihai Bălănescu

Mic îndreptar: Cum te ferești de știri false în era internetului

Observ zilnic oameni de bună credință care distribuie articole false, știri care sună de la început mult prea „bombastic” pentru a fi adevărate, sau fotografii care sunt mai vechi decât diploma mea de clasa I, din altă țară, dar prezentate ca și cum s-ar întâmpla în prezent. Nu, nu cu Iliescu. Alea sunt întotdeauna reale. Fie că-s din vremuri mult uitate, fie că-s de acum.

1. Încercați să vă luați știrile din presa mainstream. Da, așa hulită cum e ea, presa tradițională are un obicei prost: își verifică informațiile înainte. Dau un telefon pe la ministere, întreabă în stânga și în dreapta, face săpături. O știre falsă reprezintă o pată enormă pe obrazul unei publicații serioase.

2. Verifică din mai multe surse. Da, treaba asta nu li se aplică doar publicațiilor, ci ți se aplică și ție. Cum nici precizia unui ceas elvețian nu e de 100%, redacțiile mai pot da greș, mai pot fi atrase pe un drum greșit. În unele cazuri o fac și voit. Știți voi, „Lovitura de stat” de la Antena 3 din primăvară. Am scris despre seara aia, aici. Dacă vrei să fii un consumator de știri 100% responsabil și informat corect, ar trebui să te uiți atât la Antena 3, cât și la Digi. Da, știu cum sună, dar pe lângă marea de informații incorecte, incomplete, sau pur și simplu ficțiuni, se spun și lucruri corecte acolo. Nu-s multe, dar alea puține, câte sunt, sunt relevante în contextul în care vrei să ai un tablou complet și nu doar o parte a lui. Unele știri nu le vei vedea niciodată la Digi 24, precum unele știri nu le vei vedea niciodată la Antena 3. C-așa-i în tenis, știți voi.

3. Folosește Google. Pentru orice. Dacă vezi zilele astea faptul că ambasadorul Norvegian ne-a făcut idioți pentru faptul că nu ne valorificăm la maximum țara, dă și tu un Google: „Ambasadorul Norvegiei la București”. O să descoperi că ambasadorul de acum nu-i un bărbat, ci o doamnă, pe numele ei Lise Nicoline Kleven Grevstad, iar fostul ambasador, Øystein Hovdkinn, a spus într-o conferință de presă ce anunța constituirea unui fond nerambursabil de 300 de milioane de euro doar atât: „Puteţi hrăni 80 de milioane de oameni, dar im­portaţi două treimi din alimente. Este cel mai mare paradox, este o nebunie“. Un Google ar fi salvat situația.

4. Ștrile care nu vă plac nu-s întotdeauna știri false. Am observat că există tendința ca orice știre care contravine părerilor noastre, să fie considerată falsă. Pe de altă parte, dacă o știre pe care o citim ne confirmă total și complet opiniile, vom apăsa butonul de share mai ceva ca Hamilton pedala de accelerație în cursele alea bune. 

5. Încearcă să procesezi știrea pe care tocmai o citești. Dacă pare total nebunească, știți voi, „Cioloș fiul lui Soros”, poate că este. Ah, și verifică să nu fie TimesNewRoman. E ireal cât de mulți oameni cred că ceea ce scriu băieții de la Times sunt știri reale. Da, știu, în partea noastră de internet nu pare, dar mai există o parte de internet. Aia fără hipsteri.

Gameri, vi se pregătește ceva – Bucharest Gaming Week

Când eram ceva mai mic mi se cumpărau super multe jocuri. Grafica era, normal, la nivelul anilor 2000 și ceva, adică practic la fel ca cea pe care o aveau telefoanele Nokia 1310.  Jucam chestiile alea excesiv. Îmi aduc aminte că  prin 2008-2009 descoperisem ceva joc online, Ikariam parcă se numea,  pe care îl jucam de dimineața devreme până dimineața târziua. Din răsărit în răsărit adică.

De atunci n-am mai jucat foarte multe lucruri. Sunt un gamer simplu, mă pricep la FIFA și la câteva shootere. Dar nu-i despre mine articolul ăsta. Gameri, v-am spus, vi se pregătește ceva.

În perioada 12-17 decembrie 2017, Bucureștiul se transformă în capitala gamingului prin Bucharest Gaming Week, un eveniment de amploare care aduce împreună pasionații de esports, gamerii dedicati și cei mai importanti dezvoltatori de jocuri din România și din lume.

Evenimentul central va avea loc la Romexpo în weekendul 16-17 decembrie, atracțiile principale fiind finalele Electronic Sports League (ESL) Southeast Europe Championship pentru Counter Strike: Global Offensive (Am reușit când eram tânăr câteva headshot-uri. Cred că mă calific să le aduc apa băieților ăstora), Hearthstone, precum și Finala Sezonului 3 al Turneului Național de League of Legends.

Lista evenimentelor din cadrul Bucharest Gaming Week va fi dezvăluită treptat pe site-ul
www.bucharestgamingweek.ro, precum și pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

Câtă viață privată cred eu că ar trebui să publicăm pe internet

Primesc des întrebări de genul „Băi, da’ n-ai și tu vreo fată cu care stai?” sau „De ce nu vedem aproape niciodată poze cu prietenele tale?”. Unele sunt puse de oameni care chiar vor să afle răspunsul, altele sunt doar cancaniste.

Anyway, hai să vorbim despre asta. Răspunsul la întrebarea „Câtă viață privată ar trebui să fie pe internet?” e destul de simplu. În teorie, cât de multă simți tu. Dacă tu simți că vrei să împărtășești cu toată lumea primul sărut, prima  ieșire în oraș, prima lună împreună, primele trei luni împreună, primul an împreună, primul zâmbet pe care copilul îl schițează pe față, primul pas pe care copilul îl face de unul singur, prima vacanță, prima nuntă la care sunteți nași, prima reuniune de familie la care au venit și verii ăia din Australia, e super ok să o faci.

O să vă explic, totuși, de ce eu nu cred neapărat în asta și de ce persoanele dragi mie nu prea sunt expuse. Dacă mă urmăriți măcar de câteva luni probabil v-ați dat seama că lucrurile pe care le pun eu în online țin, în general, de mine și de părerile mele. Pozele postate sunt cu mine, story-urile postate sunt cu mine sau cu diverși colegi sau prieteni, niciodată cu persoane extrem de apropiate. De ce? Simplu. Am un crez: persoanele dragi mie aș vrea să rămână exclusiv pentru mine. Nu  cred în „sharing is caring” atunci când vine vorba de oamenii pe care îi prețuiesc. Nu cred că bucuriile (sau tristețile) pe care le trăiești trebuie să fie în vreun fel marcate în online. 

N-aș vrea să se înțeleagă de aici faptul că eu văd cu ochi răi viața personală în online. Nu. Nici vorbă. Până la urmă Facebook, Instagram, Twitter sau Google + (da, puteți să vă opriți din râs acum, vă rog? Discutăm lucruri serioase aici.) sunt rețele sociale, iar prin natura lor încurajează generarea și împărtășirea de conținut propriu. Cred foarte tare că poți începe să te prezinți în online cu iubita/iubitul tău doar atunci când consideri că lucrurile sunt cu adevărat serioase. Știm cu toții persoanele alea care astăzi au poză cu Ionel/Ioana, mâine ștreg poza cu Ionel/Ioana și postează noua relație cu Nicolae/Nicoleta. Nu vrei să fii omul ăla. Serios, chiar nu vrei.

Am fix două poze cu foste prietene pe Facebook. Sunt acolo pentru că, la momentul ăla chiar am crezut că lucrurile sunt serioase și nu le-am șters nici acum (da, vă las pe voi să le căutați) tocmai pentru faptul că nu cred că a fost o greșeală. Am văzut super multe cazuri cu oameni care se despărțeau de iubirea vieții lor după 2-3, iar apoi erau nevoite să șteargă jumătate din profilul lor de Facebook, să dea cu buretele peste tonele de inimioare trimise prin comentarii și peste zecile de piese siropoase postate direct pe wall, pentru a se vedea clar că iubirea este în floare.

Ah, încă ceva, n-aș vrea să termin articolul ăsta fără să vă spun asta: dacă aveți profilul „Ion și Maria Adăscăliței”, nu înseamnă neapărat că relația voastră e serioasă, ci mai degrabă că prietenii voștri râd pe la colțuri atunci când nu sunteți și voi prin preajmă. 

Cred în „consumul” responsabil de social media. Cred că viața privată trebuie, pe cât posibil,  să rămână viață privată și cred că avem nevoie, cu toții, de ceva mai multă discreție atunci când vine vorba de oamenii dragi nouă. Prezentarea lor în piața publică nu atrage chiar întotdeauna rezultatele pe care ni le dorim.

EFdeN lansează noul concept de casă solară – EFdeN Signature

Despre oamenii de le EFdeN v-am mai povestit după ce l-am auzit pe Claudiu Butacu la Webstock și i-am trecut instant în TOP 3 povești cu care am rămas după Webstock. Pentru că nu se opresc, au mai gândit un concept de casă. El se numește EFdeN Signature, un nou prototip de casă solară, eficientă energetic, proiect cu care echipa multidisciplinară de studenți va reprezenta România, pentru a treia oară, în competiția de case solare și tehnologii integrate Solar Decathlon, ediția Dubai 2018.

După succesele înregistrate la edițiile din 2012 (Madrid, casa Prispa) și 2014 (Versailles, casa EFdeN) ale competiției Solar Decathlon, EFdeN aduce, din nou, România în prima linie a frontului dezvoltării sustenabile.

Cadre didactice, reprezentanți ai marilor companii, dar și ai societății civile și media s-au reunit pentru a discuta despre cum putem crea o Românie mai sustenabilă. Acest lucru se poate realiza începând cu un proiect ce dorește ca, prin participarea în cadrul unei competiții de-o asemenea amploare, să ghideze interesele românilor în direcția dezvoltării sustenabile, a energiei regenerabile și sistemelor verzi.

În calitate de participant la Solar Decathlon, ediția Dubai 2018, EFdeN Signature trebuie să răspundă nu numai condițiilor climatice din România, ci și celor extreme din Dubai, ce presupun temperaturi ridicate, umiditate mare si furtuni de nisip. În cadrul competiției, casa prototip va fi construită în România, transportată peste 5.000 de kilometri pe uscat și pe mare până în Dubai, iar apoi va fi reasamblată la fața locului în numai 10 zile la temperaturi de 30-45 °C, în luna noiembrie 2018.

Proiectul EFdeN este rezultatul colaborării a peste 350 studenți, 148 companii și 5 universităţi. În urmă cu trei ani, în cadrul competiției Solar Decathlon de la Versailles, echipa a proiectat, construit, transportat 2500 km, asamblat în doar 12 zile casa EFdeN – o locuință solară, confortabilă și sigură, inteligentă și sustenabilă, eficientă energetic, care își produce singură energia. După competiție, casa a fost readusă în țară și reconstruită în București, în incinta Facultății de Inginerie a Instalațiilor, unde este deschisă pentru vizitare publicului larg și celui specializat.

În competiţia Solar Decathlon participă echipe din toată lumea, care trebuie să proiecteze și să construiască locuințe solare 100% electrice. Competiția are scopul de a ridica nivelul de conştientizare al studenţilor şi universităţilor participante asupra importanţei folosirii
tehnologiilor bazate pe energii provenite din surse regenerabile. În acelaşi timp, Solar Decathlon se adresează companiilor, încurajându-le să îşi promoveze şi să pună în aplicare materialele şi sistemele verzi, care reduc impactul construcţiei asupra mediului, educând în acelaşi timp şi publicul larg asupra consumului responsabil de resurse.

Concert Caritabil „Paper Magik” – El Dictator Club București

Sâmbătă, 11 noiembrie 2017, în El Dictator Club București va avea loc un concert caritabil susținut de trupa paper magik.

Banii strânși vor fi folosiți pentru dotarea secției de Neurologie a spitalului Clinic de Urgență pentru copii Marie Curie din București. Lipsa materialelor sanitare duce de multe ori la anularea operațiilor și la neputința medicilor de a ajuta pacienții care au nevoie de îngrijire medicală urgentă.

Puteți accesa acest link pentru a vedea lista de materiale sanitare necesare spitalului: https://goo.gl/8di8Yx

Origami rock este stilul muzical pe care băieții din trupa paper magik îl promovează și care îi diferențiază de celelalte trupe. În fiecare piesă esteabordat rock-ul dintr-o altă perspectivă și influențe diferite pun în valoare tot ce are muzica de oferit, la fel ca hârtia în arta japoneză origami. 

paper magik va reprezenta România, în 2018, la Campionatul Mondial Global Battle of the bands (GBOB). Trupa a câștigat trofeul GBOB România în 2016 cu piesele “Fortress” și “Victory is mine”.

Intrarea la concert se va face pe baza unei donații minime de 20 lei și a unei brățări de acces pe care o vei primi la intrarea în club. Brățările trebuie păstrate la mână pe toată durata evenimentului.

Hai să facem împreună niște lucruri mișto. Puștii de la Marie Curie merită. 

Niciodată alcoolul și volanul nu se vor împăca

Înainte să mă urc la volan am o singură regulă de aur: niciodată, dar niciodată, nu conduc atunci când am băut măcar o picătură de alcool. Atunci când am luat permisul de conducere, ai mei mi-au zis doar două lucruri: să am grijă cât de tare merg (nu-s deloc un vitezoman, dar nici nu pot să afirm că n-am depășit niciodată limita legală de viteză) și să nu urc niciodată la volan dacă am băut. 

Lucrurile astea mi-au intrat bine de tot în cap și am mers la multe petreceri, chiar la banchetul de absolvire al licelui cu mașina, fără să pun picătură de alcool în gură. Nu că aș fi eu un mare consumator de băuturi bahice, dar aș minți să spun că n-am amestecat vreodată sucul de mere cu vodka sau vinul cu pepsi.

În România, aproximativ 20% din accidente sunt cauzate de consumul de alcool la volan. Un procent enorm. Sigur, știm cu toții apetența românilor pentru alcool. În Uniunea Europeană suntem pe locul 2 la consumul de alcool, la egalitate cu Republica Cehă. Asta ne face, desigur, predispuși la accidente de felul ăsta. La fel cum lipsa infrastructurii rutiere ne expune la pericolul accidentelor oribile de prin curbele (semi)periculoase ale patriei.

Probabil că, dacă tot vrem să consumăm ceva ce seamănă a alcool la petreceri, ar trebui să ne îndreptăm către lichidele care n-au deloc alcool. Știți voi, berile acelea cu 0.0% alcool. 

Oamenii de la Golden Brau au realizat o campanie într-un magazin mare din București în care a plasat câteva cărucioare de cumpărături “deformate”, ca și cum au fost părtașe la un accident. Filmulețul îl vedeți mai jos, iar morala acestui articol, o știți și voi foarte bine: NEVER, but NEVER drink and drive. Or just stay safe.

 

Bobocii de la Cluj și marea conștiință a internetului

Probabil că, în cazul în care n-ați fost plecați ieri seară de pe internet, știți deja ce s-a întâmplat la un  Bal al Bobocilor din Cluj. Cu toate astea, dacă știrea asta n-a ajuns la urechile voastre, lucrurile stau cam așa: la Balul Bobocilor de la Colegiului Tehnic de Comunicații „Augustin Maior” din Cluj-Napoca, fetele au fost provocate (cred că într-o probă), să mănânce o banană dintre picioarele partenerului. 

Să  spunem asta de la început: cred că ceea ce s-a întâmplat e complet greșit, lipsit de maturitate și, probabil, probele pe care le-au acceptat acum niște tineri vor fi regretate, nu  după mult timp, fix de aceeași tineri.

Cred că ar trebui să plecăm de la un principiu care, după părarea mea, e general valabil. Tinerii, mai ales în perioada asta (14-16 ani) mor de nerăbdare să-și descopere corpul și da, la fel ca și noi, sunt atrași mai mult decât platonic de persoana din fața lor. Astfel, e funny pentru un adult să vadă un copil în genunchi mâncând o banana de pe un alt copil? Clar nu. E funny petru un copil să-și vadă colegele făcând asta? Probabil că da. E în natura lucrurilor să fie așa. Repet, la 14 ani, când probabil încă n-ai avut prima experiență sexuală, e interesant să vezi pe cineva care face lucruri pe care tu nu le-ai experimentat.

Vârsta e întotdeauna un lucru extrem de relevant în momentul în care vorbim despre experiențe cu tentă sexuală. Îmi aduc aminte de faptul că, aproape de fiecare dată când părinții sărbătoritei/sărbătoritului nu erau prin preajmă, acesta primea, aproape inevitabil, o „pedeapsă” în care trebuia să ia șervețele de pe vreun coleg, să spargă un balon folosind doar propriul corp sau, în cel mai soft caz, să introducă un pix într-o sticlă , pixul fiind legat cu o sfoară de talie. Îmi aduc aminte și de discuțiile interminabile despre sex pe care le aveam atât în liceu, cât și în generală. De ce făceam asta? Pentru că încă ni se părea un subiect despre care oamenii nu vorbesc atât de ușor, deci un subiect extrem de exploatabil pentru niște puști. Era ca și cum ne-ar fi întrebat cineva „Ce ai face cu un milion de dolari?”. Am fi putut vorbi despre asta o veșnicie.

Ce încerc să spun: condamnarea copiilor e greșită. E de așteptat ca niște puști în care urlă efectiv hormonii să fie entuziasmați când văd scene de genul ăsta. De asemenea, cred că uităm de multe ori cum gândeam și noi atunci când aveam 14 ani. „Pe vremea mea nu se întâmpla așa ceva” e doar o perspectivă pe care tu o ai, pe baza experiențele pe care tu le-ai trăit. Asta nu înseamnă nici faptul că oamenii din jurul tău nu făceau asta, nici faptul că, în general, nu se întâmpla așa ceva. 

Copiii sunt copii și cred că ar trebui să le oferim mai mult credit și mai multă încredere. Faptul că 10 copiii s-au pus în situația asta nu înseamnă nici că nu se vor mai angaja niciodată, nici că vor avea o etichetă pusă pe frunte în momentul în care vor ieși pe stradă. Să arunce cu piatra omul care nu regrată NIMIC, dar NIMIC din copilărie și, în general, omul care nu e stânjenit de vreun lucru pe care l-a făcut atunci când era mic. Privită în felul ăsta, problema parcă nu mai pare așa de simplă și ușor de judecat, nu? Mă gândeam eu. 

Soluții? Desigur, sunt, dar probabil că nu vă vor plăcea. În primul rând cred că părinții au un rol destul de mare aici. Ar trebui ca sexualitatea să nu mai fie un tabu, iar la întrebarea „Mami, de unde vin copiii?” să nu li se mai răspundă copiilor chiar și la vârste extrem de mari cu „Îi aduce barza”. Pe lângă asta, cred că un părinte ar trebui să aibă o discuție serioasă, la vârsta la care copiii încep să înțeleagă ce se întâmplă cu viața lor.  

Mai cred și faptul că în școală lucrurile n-ar trebui să fie tabu. Probabil că o oră de educație sexuală ar fi mult prea mult pentru o societate care este, din păcate, încă foarte sensibilă la astfel de proiecte. În schimb, cred că profesorii de biologie, atât cei de la generală, cât și cei de la liceu, ar trebui să nu mai sară peste lecția aia incomodă despre sistemul reproducător. Dacă ăștia mici nu vor afla nici de la părinți, nici de la școală, lucruri despre corpul lor și cum anume funcționează el, vor căuta lucruri pe net, iar subiectul va fi perceput ca unul de care se ferește toată lumea „adultă” cu care are contact. Deci exact acel tip de subiect care e extrem de interesant pentru un puști sau o puștoaică.

P.S.: N-o să dau poze. N-o să dau nici măcar un link spre vreun articol care prezintă poze  dintr-un motiv foarte simplu. Nu mi se pare moral. Sunt niște copii de 14 ani. Pe lângă asta, dragă presă din România, nu-s ceva legi care interzic publicarea pozelor cu puști minori? Mă rog, pe de altă parte, știu și eu bine că traficul pe site-uri a fost bun tare aseară. Despre ceva etică în presă discutăm? Ah, nu. Mbine.