Cum este, de fapt, experiența Work & Travel (I) – Brîndușa Bîrsan

În general experiența Work&Travel e învăluită în multe, poate prea multe mituri. Ori e greu, muncești mult și nu rămâi fără vreun ban, ori e life-changing, eliberatoare, dătătoare de daruri și, în general, cel mai bun lucru ce ți se poate întâmpla în viața asta.
Eu cred că lucrurile nu sunt aproape niciodată doar albe sau doar negre. Nu cred că cineva este 100% rău, cum nu cred că cineva poate fi 100% bun. Viața e formată din nuanțe, iar în spiritul ăsta demarăm astăzi, pe blog, o serie de articole despre experiența studenților români plecați cu Work&Travel în Statele Unite.

Prima pe care am luat-o la întrebări este Brîndușa Bîrsan, o tipă pe care o știu de mai mult timp decât prevede legea. Brîndușa e în anul trei la ASE și a plecat în vară să își găsească iubirea vieții ei în SUA. Mă rog, n-a plecat pentru asta, dar ce mai contează? 

Aventurile Brîndușei în America le puteți urmări pe #100daysofboston‬, hashtagul sub care și-a strâns povestioarele din America. Și pentru că e o fată super mișto pe care sunt sigur că o să vreți să o urmăriți înainte să devină un super chef, îi puteți da un follow pe Facebook și pe Instagram. Brîndușa pregătește chestii mișto pentru următoarea perioadă, deci chiar merită să fiți atenți la ce face.

Hai să începem. 😀

  1. În primul rând aș vrea să știu de ce Work and Travel în State și nu un job de vară în România?

Aveam un job part time în România. Îmi amintesc că mergeam la birou, lucram în marketing (domeniu pe care îl și studiez) și nu înțelegeam de ce m-aș abate de la drumul din carieră pentru joburi în HoReCa. Un an mai târziu mi s-a părut că e o oportunitate pe care ți-o oferă studenția, așa că pot să profit de ea. Toate la timpul lor, cum s-ar spune.

  1. Cu ce așteptări ai plecat în State?

Mi-am spus clar că plec fără așteptări. Dar știam că o să lucrez multe ore și că efortul va fi mai mult fizic, decât psihic.

  1. Descrie întreaga ta experiență în maximum 10 cuvinte. 

Modestie, muncă, entuziasm. New York până la 20 de ani.

  1. Ce anume ai făcut în State?

În principal am crescut. Am lucrat ca hostess într-un restaurant din cadrul unuia dintre cele mai fine (n.m.: „fine dining”) hoteluri de 5 stele din lume. Diminețile mi le petreceam lucrând cu cafea/băuturi într-un alt restaurant ce își propune să schimbe în bine obiceiurile culinare ale oamenilor, astfel încât să reducă încălzirea globală. Acolo eram team member, ceea ce presupunea ca pot lucra și cu mâncare, dar și că pot spăla vase sau lua comenzi. Între timp am observat și m-am bucurat cât am putut de mult de Boston.

Brîndușa Bîrsan 2

  1. Care a fost prima impresie despre Statele Unite ale Americii? Ce ți s-a părut interesant în momentul în care ai călcat pe tărâm American?

Eram singurul om care plângea și aștepta să treacă de control. Impresia a fost că e nou, dar pe cât de frumos, pe atât de greu. Mi s-a părut interesantă abundența din orice: cafelele mari, porțiile imense de mâncare rafturile mereu pline din magazine. Mă așteptam să văd obezitate și fast food-uri, însa cea mai surprinsă am fost să văd restaurante cu mâncare naturala și proaspătă, oameni atletici, care aleargă mult.

  1. Se zvonește printre tineri că e absolut necesar să ai al doilea job pentru a putea să rămâi și cu niște bănuți după experiența asta. Cât de adevărat e? Ai avut un al doilea job?

Cred că depinde de situație. Eu am lucrat într-un oraș mare, la angajatorul care oferea cea mai mare plată pe oră dintre toți cei cu oferte de joburi la agenția intermediară din România. Oraș mare presupune însă și costuri mai mari. Al doilea job l-am luat pentru că îmi plăcea conceptul și îmi doream să învăț de acolo. Aș fi putut să mă descurc cu banii de la unul singur, însă probabil aș fi cumpărat mult mai puține lucruri. Din punctul meu de vedere e mai relevant să te bucuri acolo, unde ești o dată în viață. Bani de cheltuit acasă poți câștiga tot acasă.

  1. Un alt mit care circulă prin România este faptul că ești nevoit să muncești până la epuizare, 25 de ore din 24, dacă ar fi posibil. Ai simțit vreun moment că lucrezi mult prea mult?

La fel, depinde. Daca vrei să muncești 3 luni acolo cum nu ai munci aici niciodată, să strângi bani de pe urma cărora să trăiești în lunile în care te întorci acasă sau să-i investești în orice altceva, lucrezi. Eu nu văd lucrurile așa, însă e posibilitatea de a câștiga mult, într-un timp puțin. Iar cu cât câștigi mai mult, simți că vrei și mai mult. Am simțit că lucrez peste măsură, dar am încercat să-mi fac un program cât de cât echilibrat.

  1. Care sunt părțile bune din toată experiența asta?

Pentru mine e o experiență relevantă pentru domeniul în care vreau să profesez mai târziu – restaurante, gastronomie. În plus, e bine să vezi cum e cultura americană. Cea mai fericită am fost că am avut un feedback foarte bun într-un domeniu nou și în locuri în care am pornit de la zero.

  1. Care sunt părțile proaste? Ce anume n-a fost chiar așa cum îți imaginai tu? Sunt convins că nu a fost chiar totul roz.

Există management prost și acolo. La toate nivelele. Am fost surprinsă în cel mai negativ mod de oamenii din Europa de Est, în special din România, care se comportă acolo mai rău ca acasă “pentru că se poate”. Nu mi-au plăcut studenții care ajunși în America refuzau să experimenteze cultura și preferau să strângă bani pentru acasă.

  1. Ce anume ți-a lipsit cel mai mult în cele trei luni? De ce?

Viața socială. Obișnuiam să ies mult, să fiu înconjurată de oameni. Acolo am luat o pauză de la ieșit în oraș și mi-a fost tare greu să mai am timp să descopăr locuri noi. Am stat mult singură. Asta nu a fost neapărat rău, până în momentul în care am experimentat lucruri atât de frumoase că îmi doream să le împărtășesc cu cei mai dragi.

  1. Multă lume a venit cu o oarecare nostalgie din SUA. Cum ai simțit trecerea de la România la America și invers?

Am fost puțin nostalgică atunci când am plecat, și foarte fericită când m-am întors, deși e oarecum ciudată revenirea. Nu am un șoc cultural venind înapoi acasă. Eu iubesc România cu toate ale ei.

  1. Cum sunt oamenii în America? Ce caracteristici sunt diferite față de cele ale românilor?

Americanii au un entuziasm nativ, dar de care sunt și ei conștienți ca e doar aparent. Foarte rar am văzut grupuri de prieteni care să se întâlnească așa ca românii și să povestească, să râdă. Nu sunt hâtri deloc. Ies doar cu familiile, în principal, sau cu partenerii. În schimb sunt indiferenți față de tot ce se întâmplă în jurul lor, sau sunt nevoiți să fie, pentru că nu știu cu cine interacționează.

  1. Cu ce crezi că ai rămas după experiența asta? Ai venit schimbată în România? Dacă da, în ce mod?

Cred că m-am întors mai modestă. Să lucrezi în serviciul oamenilor poate fi foarte degradant pentru stima ta de sine. Dar m-am întors foarte încrezătoare, pentru că am reușit să ma remarc din mulțime și acolo.

  1. Ai făcut vreun lucru pe care nu credeai că îl vei face vreodată?

N-am crezut că o să plec cu Work&Travel vreodată.

  1. Te-ai mai întoarce și anul viitor? Dacă da, ce anume ai face diferit?

M-aș întoarce. Dar nu anul viitor. Aș face totul diferit- m-aș întoarce ca turist sau doar având un job cool în New York.

5 întrebări scurte și-ai scăpat:

  1. Știu americanii să localizeze România pe hartă?
    Păcat că nu-s hărțile astea la tot pasul, ca să-i fi testat.
  2. Ai fost comparată cu Dracula măcar o data în aceste trei luni?
    Haha, da. Rar, dar da.
  3. Coasta de Est sau Coasta de Vest? De ce?
    Coasta de Est pentru că New York. Și pentru că atât am experimentat până acum.
  4. Ce ai devorat prima data când ai ajuns în România?
    Un Aperol Spritz.
  5. Dacă ar fi să dai o notă generală, luând toți factorii în considerare, ce notă ar primi experiența Work & Travel 2017?
    7.

 

Un pas în urma serafimilor – în topul filmelor românești văzute de mine

Am văzut ieri seară postarea Ralucăi Mateiu despre „Un pas în urma serafimilor” și mi-am dat seama că nu v-am zis impresiile mele despre film. L-am văzut acum vreo două săptămâni, la Afi. Nu era plină sala, probabil că nici jumătate nu era ocupată, dar oamenii care au venit la film chiar mi s-au părut mișto. Știau să râdă la glumele din film, n-au fluerat atunci când în cadru a apărut o pereche de sâni, deci chiar bine.

Din capul locului o să spun faptul că îmi plac poveștile care se termină fericit. Și îmi plac poveștile care se termină, în general. Da, știu, pare stupid, dar la prea multe filme românești am avut impresia că povestea nu se termină. Sau cel puțin că finalul nu ne este spus nouă, spectatorilor. Că ne este ținut secret pentru că, nu-i așa, nu suntem suficient de perspicace încât să înțelegem lucrurile fine descrise în film.

Lucrul ăsta s-a repetat la filmele care, deși mi-au plăcut super mult, au avut aceeași caracteristică: ori finalul era foarte grăbit și comprimat în 5 minute de filmare (în cazul „Câini„), ori filmul se termina dintr-odată, fără un deznodământ extrem de clar. (în cazul „Poziția copilului„) De precipitarea asta, sau de neștiința de a încheia un film, mi se pare că suferă întreg filmul european. Am văzut recent la Les Films de Cannes a Bucarest „A Man of Integrity„, un film care are o intrigă bună, un film care a fost premiat cu „Certain Regard”, dar un film care nu are neapărat un sfârșit.

Știu, e vorba de gusturi aici, sau de faptul că nu-s suficient de inteligent încât să prind finalurile incerte, da’ aia e. Nimeni nu-i perfect, nu?

Anyway. Un pas în urma serafimilor. Că doar pentru asta ne-am adunat aici. Filmul ăsta e lung. Băi, dar foarte lung. Are peste 2 ore și ai nevoie de multă răbdare ca să-l vezi. Partea bună e că n-are deja celebrele cadre din filmele românești în care se mănâncă obsesiv ciorbă. Știu e greu de crezut, dar se poate. Se poate face un film românesc fără ciorbă.

În primul rând „Un pas în urma serafimilor” e făcut după o poveste reală. Filmul este, în fapt, despre o întreagă generație care intră la Seminarul de Teologie și descoperă că acolo lucrurile nu se fac tocmai… ecumenic. Acțiunea se concentrează pe experiențele lui Gabriel (Ștefan Iancu), un copil care intră printre ultimii la seminar și care va trebui să suporte pe tot parcursul filmului comparațiile pe care părinții lui le vor face între el și Tudor, copilul de 10.

Pe parcurs, Tudor își dă seama că Preotul Ivan (Vlad Ivanov) nu e chiar prietenul lui cel mai bun al lui și că, în general, se folosește de mărturisirile diferiților elevi pentru a putea să își atingă scopurile care erau de multe ori personale, nu neapărat în interesul organizației pe care o reprezenta. Vlad Ivanov face un rol foarte bun. La fel cum zicea și Raluca în postarea sa, simți și dragoste și ură în același timp. Face un rol atât de bun, încât n-ai cum să nu îi apreciezi calitățile actoricești, iar pe de altă parte nu prea poți să iubești personajul pe care îl interpretează.

N-o să vă descriu intriga, pentru că nu aș vrea să pierdeți nimic din experiența filmului. Vă  spun, totuși, că la un moment dat, într-o scenă cu destul suspans, Tudor este întrebat de ce anume a venit la seminar, iar el spune că a venit să îl caute pe Dumnezeu, dar din păcate, l-a găsit prea puțin. Aș vrea să vă spun că la final binele învinge.  Mă rog, mai degrabă că adevărul învinge în fața imposturii. Oricum ar fi, e de bine. Film cu happy-end, doar v-am spus.

Din păcate filmul nu se poate vedea decât în câteva orașe, iar feeling-ul meu este că nu va mai rula mult în cinematografe, așa că  mergeți să-l vedeți. Nu încercați să-l tratați altfel decât ca pe un act artistic. Chiar nu mi se pare că e altceva.

Programul Un pas în urma serafimilor în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie

BUCUREȘTI
Cinema City Romania – AFI Palace Cotroceni:
Miercuri-Joi : 19:20 22:10
Sâmbătă-Duminică : 18:40 21:40,

MOVIEPLEX CINEMA – joi : 16:15

Cinema Muzeul Țăranului – sâmbătă : 19:45

Hyperfest – International Student Film Festival – Cinema Europa Marti ora 20:00

ARAD
Cinema Arta – sâmbătă ora 19:00

IAȘI
Cinema Iași (Cinema Ateneu) – miercuri ora 19:30

SFÂNTU GHEORGHE
Cinema Arta • Művész Mozi – by Cityplex – miercuri : 21:00

Izolați în România, probabil unul din cele mai mișto proiecte făcute de TVR

In cazul în care v-ați gândit vreodată, la fel ca mine, să vă luați inima în dinți, lumea în cap și să plecați unde vedeți cu ochii, eventual într-un cătun uitat de lume, acum aveți posibilitatea să priviți cum ar arăta experiența asta.

Dite Dinesz  este omul care a gândit un proiect extrem de mișto, numit „Izolați în România„, proiect ce ne aduce în față oamenii care n-au avut niciodată de-a face cu nebunia orașului și, mai presus de toate, cu oameni care stau în majoritatea timpului singuri. Doar ei, cerul și animalele. Viața nu e ușoară în vârful muntelui, sau într-un cotlon uitat de lume de prin Delta Dunării. Oamenii de acolo nu sunt neapărat fericiți, nici mulțumiți, dar sunt împăcați. Împăcați cu ei înșiși și cu soarta pe care o duc.

Într-un interviu pentru Europa FM, Dite Dinesz spunea despre oamenii pe care îi descoperă că știu trei lucruri despre lumea noastră: „Știu că ne e mult mai bine, știu că ne e mult mai ușor și știu că niciodată nu vor trăi ca noi.”

N-am văzut toate reportajele Ditei Dinesz și ale colegului acesteia, Marius Danci, dar până acum, cel mai mult mi-a plăcut montajul filmat în satul Buc, localitate de lângă granița cu Ucraina. Probabil și pentru faptul că scenele de la final sunt desprinse, parcă dintr-un univers diferit de al nostru.

 

Toate reportajele din seria „Izolați în România” le găsiți mai sus, iar eu vă sfătuiesc să vă uitați, când aveți timp, la fiecare în parte. Sunt adevărate lecții de viață predate de niște oameni de care, de prea multe ori, nu auzim nimic. Nici măcar că există.

Hai cu mine la #BLP14 și East European Comic Con 2017

Bloggers Lan Party a împlinit vârsta aia la care începi să experimentezi lucruri ce îți erau străine până atunci. BLP ajunge la a 14-a ediție, iar Toma a decis că e timpul să iasă cu evenimentul în lume. Cum ora exactă în multe lucruri se dă Comic Con, alegerea a fost,  cumva, ușor de făcut.

BLP e evenimentul ăla în care vii efectiv să te distrezi. Da, știu cum sună, dar fix asta faci. Dacă ești pasionat de gaming, BLP îți va veni mănușă. 

Din tot line-up-ul East European Comic Con am reținut câteva nume: Creative Monkyez (cei care se ocupă  de proiectul Robotzii), băieții de la Sector 7,  Christopher Judge sau Ellie Kendrick. Mai multe detalii despre invitați și lucruri conexe găsiți aici.

Astfel, dacă vrei să ajungi la Bloggers Lan Party și dacă vrei să vezi cum e la Comic Con, dar nu ai apucat să  îți iei încă bilet, cum ar spune regele Hagi, mai există o „șanse”. Îmi lași un comentariu la articolul ăsta, sau pe pagina de Facebook, în care îmi spui pe cine vrei să vezi/asculți la Comic Con.

Joi, 4 mai, la ora 14, închidem taraba și lăsăm Sfântul Random.org să decidă câștigătorul. Deci, cine vine cu mine?

3 piese pe care le țin pe repeat (I)

Am un mod ciudățel de a asculta muzică. În general, atunci când dau peste o piesă pe care nu o știam, și îmi place, o ascult atât de mult încât, în scurt timp, nu-i mai pot da play.
Ei bine, e și cazul melodiilor de mai jos. Să începem.

Charlie Puth – Attention – Lansată ieri seară, deja peste un milion de vizualizări.

Alessia Cara – Scars To Your Beautiful – Are deja vreo 9 luni, dar știți cum e, eu acum am aflat.

JP Cooper – September Song – Piesa a fost lansată, normal în noiembrie.

Seriale la care merită să te uiți: Designated Survivor (I)

„Băi, cum e serialul ăsta”

Atât am putut să spun după ce am văzut toate cele 17 episoade ale Designated Survivor, în mai puțin de 24 de ore și cu doar trei ore de somn la activ. O să încerc să fac aici o mică descriere a serialului, fără să dau prea multe spoilere. Nu promit că reușesc, dar o să-mi dau silința.

Ei bine, să spunem că ești ministru în cabinetul Statelor Unite ale Americii (Secretary of Homeland Security), iar în ziua în care președintele va ține celebrul discurs anual „The State Of The Union”, ție ți se cere să părăsești Guvernul SUA și, mai presus de asta, nu ești invitat în Congresul American pentru a asculta discursul președintelui.

Cumva, asta se dovedește o oportunitate enormă pentru tine, pentru că, în mijlocul discursului, Capitoliul este aruncat în aer, iar toți cei 1000 de oameni sunt morți. Președintele, Vicepreședintele, miniștri, toți au fost eliminați. Mai puțin un congressman, Peter MacLeish. Acesta reușește, într-un fel, să scape din atacul terorist și devine un adevărat erou al Americii.

Designated Survivor 1

După ce șeful tău a fost eliminat, tu ești promovat, normal, ca fiind noul boss. Doar că poziția pe care o preiei nu e cea de magazioner șef la un aprozar din Clinceni, ci este, poate, cea mai grea poziție de pe planetă: Liderul Lumii Libere. Oarecum normal, tu n-ai de unde să știi cum funcționează statul în general, iar primele tale zile ca președinte sunt un adevărat fiasco: oamenii sunt panicați, partenerii internaționali încearcă să-ți forțeze mâna, iar media nu-i deloc de partea ta, considerându-te un outsider încă nepriceput în ale politicii mari și extrem de nepotrivit în astfel de clipe.

Ai lângă tine doar doi oameni pe care poți conta, fosta ta directoare de cabinet și un tip, scriitor de discursuri, care ți-a spus în primă fază că nu vei face față stresului și că ar trebui să renunți. Sigur, mai ai familia de partea ta, dar și acolo, normal, vor interveni schimbări. Cu timpul te prinzi cum se gestionează cea mai mare putere de lume, acțiunile tale încep să aibă efect, iar oamenii prind încredere în tine. Doar că jocul politic din Washington clar nu e pentru tine, și-l înveți pe pielea ta: ești manipulat, tras pe sfoară sau folosit.

Designated Survivor 2

Cu timpul, afli că tot asasinatul a fost o conspirație la nivel înalt, iar asta îți dă bătăi mari de cap, pentru că America așteaptă niște responsabili. Și-i așteaptă repede. Cu atâtea probleme pe cap, tu cum te-ai descurca?

Designated Survivor are, deocamdată, doar 17 episoade și e genul ăla de serial care te prinde din prima, pentru că nu lungește povestea mai mult decât e cazul. Știți voi, ca în filmele clasice românești în care scena cu ciorba este emblematică.

Vă las un trailer mai jos. E un must, vă zic.

Probabil că o să fac o serie din asta. Sau nu. Depinde.

S-au pus în vânzare primele bilete la #FITS2017

Astăzi, de Ziua Internațională a Teatrului, a fost pus în vânzare primul set de bilete pentru ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Teatru, dans, circ contemporan, muzică, proiecții de film, expoziții, lansări de carte, conferințe speciale, spectacole-lectură, ateliere și spectacole studențești din toată lumea sunt prezentate la Sibiu în perioada 9 – 18 iunie. Sunt puse în vânzare bilete pentru 50 de spectacole și, în același timp, este disponibil programul indoor al FITS.

Biletele sunt disponibile pe www.sibfest.ro și se vând prin rețeaua Eventim. Personal, eu aș merge cu siguranță și fără să mă gândesc  prea mult la Faust, în regia lui Silviu Purcărete. E unul din spectacolele pe care nu le-am văzut încă, dar depsre care am auzit numai (a se citi exclusiv) lucruri bune.

Cam așa a arătat ediția din 2016 a Festivalului Internațional de la Sibiu prin obiectivul lui Dragoș Asaftei:


Sursa foto principală: Dragoș Asaftei

Pregătire pentru BAC: Psihotrop – Moara cu Noroc

M-am întrebat de multe ori cum ar trebui să se predea în școli operele obligatorii pentru BAC, astfel încât ele să fie cât mai atrăgătoare pentru elevi.
Astăzi, Psihotrop a scos o melodie despre Moara cu Noroc, opera lui Ioan Slavici. Pe lângă faptul că sună foarte bine, e o metodă excelentă de a reține conceptele importante ale operei.

Sigur, nu poate fi generalizat și să se predea în felul ăsta în școală, dar mi se pare că Ministerul Educației ar putea să încerce anumite colaborări cu artiști sau vloggeri pe care pustii ii urmaresc. Sunt convins ca ar avea niste idei foarte bune.

Până când lucrurile ajung în secolul vitezei, vă las să ascultați asta:

Ce a însemnat Obama pentru fiecare dintre noi

Sunt ultimele ore din mandatul Președintelui Obama. Nu știu ce o să urmeze și, sincer să fiu, n-aș vrea să îmi imaginez. Cel puțin astăzi.

Trebuie spus că Obama lasă în urmă o lume ceva mai nesigură, în principal din cauza faptului că și-a asumat un izolaționism moderat, neimplicând foarte mult America și, implicit, armata americană în noi teatre de operațiuni. Poate că a fost o carte câștigătoare, gândidu-ne doar la războiul din Irak, de exemplu.

Cred că cea mai importantă moștenire pe care o lasă Obama este adecvarea. Nu-mi aduc aminte vreo situație în care să fi fost complet inadecvat. Sigur, excepând pantalonii de mai jos.

US President Barack Obama

Acum serios. Cred că fiecare dintre noi suntem ceva mai buni după cele două mandate ale lui Obama. Personal, am învățat ce caut la un politician. Aștept să fie empatic, să înțeleagă și să încerce să rezolve problemele pe care oamenii obișnuiți le au și, dacă se poate, aș vrea să fie și un pic carismatic.

Nu trebuie să fii fanul lui pentru a recunoaște că a oferit discursuri pline de substanță în momente foarte dificile, dând americanilor, dar nu numai, speranță. Speranța că fiecare dintre noi poate, că orice persoană, indiferent de vârsta, sex, religie sau orientare sexuală e importantă pentru el. Iar asta a contat enorm.

Obama pleacă de la Casa Alba cu un procent al favorabilității pe care l-a mai avut doar în momentul în care a fost ales președinte. Sigur, ajutat un pic și de comparația pe care o fac americanii acum, între Obama și Trump.

Probabil cel mai bun orator din ultimele decenii pleacă de la cârma Statelor Unite ale Americii, iar pentru întreaga lumii va urma o perioadă de realiniere a planetelor. De principiu, o colaborare mult mai bună între SUA și Rusia nu e din start greșită, dar cred că trebuie ca politica noastră externă să fie mult mai vocală și mai bine definită.

Domnule Președinte, mulțumim pentru speranță.

Festival în Cuib 1-16 octombrie

V-am mai povestit despre oamenii extrem de talentați ce s-au reunit sub acoperișul ”Cuibului Artiștilor”, despre pasiunea cu care fac lucrurile și despre cât de bine le ies spectacolele.
Povestea din spatele Cuibului Artiștilor este fabuloasă și probabil ar trebui auzită de orice tânăr actor. Tot ce pot să vă spun este că au trecut prin momente de cumpănă, iar tot proiectul a fost pus la îndoială din cauza unor motive administrative. Din fericire le-au depășit și au găsit o ”casă” stabilă unde pot să se desfășoare.
Acum, după mai bine de un an și jumătate de la primele reprezentații, au ”în palmares” peste 300 de spectacole, peste 13.000 de aprecieri pe Facebook, o comunitate activă și nenumărate premii acordate de către festivalurile de profil.

Stagiunea de toamnă a Cuibului începe cu un festival de teatru. Se numește ”Festival în Cuib” și se află la prima ediție.
Programul reprezentațiilor este următorul:

1 – 2 Octombrie – Avanpremieră – „Ce vine după” – ora 19:00; ora 21:00

3 – 4 Octombrie – „A(mor)” – ora 19:00; ora 21:00

5 – 6 Octombrie – „One life show” – ora 19:00; ora 21:00

7 Octombrie – „Mai bine nu veni” – ora 19:00; ora 21:00
Locaţie – Casa EFdeN, 25 locuri disponibile

8 – 9 Octombrie – „O zi de vară” – ora 19:00; ora 21:00

10 – 11 Octombrie – „Cine sapă groapa?” – ora 19:00; ora 21:00

12 – 13 Octombrie – „Aventuri contemporane” – ora 19:00; ora 21:00

14 Octombrie – „Mai bine nu veni” – ora 19:00; ora 21:00
Locaţie – Casa EFdeN, 25 locuri disponibile

15 – 16 Octombrie – „Ambrios” – ora 19:00; ora 21:00.

Intrarea este liberă, exceptând spectacolul ce se joacă la ”Casa EFdeN”, iar pentru mai multe detalii, dar și pentru rezervări, puteți arunca un ochi pe evenimentul de pe Facebook.

În principiu, dacă puteți să fiți prezenți la fiecare spectacol, ar fi perfect. Din punctul meu de vedere nu aveți voie să ratați vreunul. Totuși, dacă nu puteți să ajungeți la toate, cel pe care TREBUIE să îl vedeți este Ambrios. Impresiile mele despre spectacol le găsiți aici.

Deci, cu cine ne vedem la ”Festival în Cuib”?