Cum este, de fapt, experiența Work & Travel (IV) – Laura Adochiței

Suntem deja la a patra poveste de Work & Travel. Am început cu povestea Brîndușei, apoi cu cea a Alinei, iar ieri a fost rândul poveștii Claudiei

Astăzi e rândul Laurei. Pe Laura o știu „de la distanță” de super mult timp, dar niciodată nu-mi aduc aminte să fi purtat vreo discuție. Astăzi e despre ea și despre povestea pe care a trăit-o în Statele Unite ale Americii.

Hai să începem. 😀

1. În primul rând aș vrea să știu de ce Work and Travel în State și nu un job de vară în România?

În România mai lucrasem, iar să plec cu W&T a fost o ocazie de a vizita America.

2. Cu ce așteptări ai plecat în State?

Așteptările mele au ținut atât de partea financiară cât și de visul american. Să trăiesc ca în filme timp de câteva luni. S-a întâmplat să am rolul secundar chiar în filmul meu. Rolul principal l-a avut munca.

3. Descrie întreaga experiență ta pe scurt.

Un drum lung, anevoios, o destinație nemaipomenită, oameni care nu ar da doi bani pe tine, dar ți-i dau totuși pentru că trebuiești plătit, ceva diferit de tot ceea mi-am imaginat.

4. Ce anume ai făcut în State?

Primul job l-am avut ca housekeeper, peste câteva zile am găsit al doilea job la un magazin de haine pe plajă. Am fugit de la un job la altul timp de două luni. A treia lună am rămas doar cu job-ul de la magazin. Alt magazin!

5. Care a fost prima impresie despre Statele Unite ale Americii? Ce ți s-a părut interesant în momentul în care ai călcat pe tărâm American?

Am aterizat în Washington, deci prima impresia a fost legată de curățenie, dar depinde de oraș, stat. New York ul nu-i așa curat. Interesant mi s-a părut că semăna foarte mult cu Londra pe ici pe colo (indicatoarele probabil. ;)))

6. Se zvonește printre tineri că e absolut necesar să ai al doilea job pentru a putea să rămâi și cu niște bănuți după experiența asta. Cât de adevărat e? Ai avut un al doilea job?

Adevărul gol goluț! Am avut două job uri și n-am venit cu mai nimic acasă. E cazul meu, n-am fost prea norocoasă. Se poate câștiga mai bine, dar depinde foarte mult de job-urile pe care le ai!

7. Un alt mit care circulă prin România este faptul că ești nevoit să muncești până la epuizare, 25 de ore din 24, dacă ar fi posibil. Ai simțit vreun moment că lucrezi mult prea mult?

Daaa! Ești sclav acolo. Mână ieftină de lucru pentru o muncă uneori interminabilă. Mă simțeam sleită de puteri, când eu sunt hiperenergică.

8. Care sunt părțile bune din toată experiența asta?

Experiența în sine. Înveți să te descurci pe cont propriu, te cunoști pe tine, îi cunoști și pe alții, te distrezi, vezi cum se câștigă banul și îți trăiești visul până la urmă, nu?

9. Care sunt părțile proaste? Ce anume n-a fost chiar așa cum îți imaginai tu? Sunt convins că nu a fost chiar totul roz.

A fost mai mult work decât travel.

10. Ce anume ți-a lipsit cel mai mult în cele trei luni? De ce?

Mâncarea. Ei n-au mâncare sănătoasă, totul conține foarte mult zahăr și muuult ulei.

11. Multă lume a venit cu o oarecare nostalgie din SUA. Cum ai simțit trecerea de la România la America și invers?

Am plecat din America mai fericită decât am plecat din România.

12. Cum sunt oamenii în America? Ce caracteristici sunt diferite față de cele ale românilor?

Sunt mai zâmbitori decât românii, dar după acele zâmbete se ascunde o falsitate nemaipomenită. Sunt naivi și foarte leneși.

13. Cu ce crezi că ai rămas după experiența asta? Ai venit schimbată în România? Dacă da, în ce mod?

Am venit cu un sac plin de amintiri; unele mai frumoase, altele mai puțin frumoase. Nu mi se pare că m-am schimbat, poate doar m-am mai maturizat.

14. Ai făcut vreun lucru pe care nu credeai că îl vei face vreodată?

N-am crezut niciodată că va trebui să mă ascund când vreau să beau o bere pe plajă și că voi ajunge de una singură pe străzile New York-ului.

15. Te-ai mai întoarce și anul viitor? Dacă da, ce anume ai face diferit?

Nu.

5 întrebări scurte și-ai scăpat:

  1. Știu americanii să localizeze România pe hartă?
    Puțini, foarte puțini.
  2. Ai fost comparată cu Dracula măcar o data în aceste trei luni?
    Da.
  3. Coasta de Est sau Coasta de Vest? De ce?
    Est, pentru că am auzit că acolo se fac bani.
  4. Ce ai devorat prima data când ai ajuns în România?
    Ciorba rădăuțeană.
  5. Dacă ar fi să dai o notă generală, luând toți factorii în considerare, ce notă ar primi experiența Work & Travel 2017?Nota 6.PS: Experiența americană nu se face doar o dată dacă vrei să faci bani. În primul an mergi să cunoști terenul și îl ari pentru ca al doilea an să culegi roadele. Pam pam!

 

Cum este, de fapt, experiența Work & Travel (III) – Claudia Nedelcu

Astăzi continuăm seria începută cu povestea Brîndușei și continuată cu povestea Alinei. Astăzi e despre o colegă de facultate. Îmi mănâncă zilele de vreo doi ani încoace și e una din cele mai imprevizibile colege pe care le am. Numele ei e Claudia Nedelcu și a plecat în vara asta la mare. Nu, nu la Mamaia, deși nici acolo n-ar fi fost rău, ci la Costinești. Mă rog, Costineștiul american. O să vedeți voi despre ce vorbesc. Povestea Claudiei mi se pare foarte mișto. E cu rămas fără bani, cu mers 7 km pe autostradă, pe jos și cu mulți oameni mișto în jurul ei.

Pe Claudia o puteți găsi pe Instagram sau pe Facebook. Și, mă rog, chiar pune poze mișto, deci ar merita să dați acolo un follow.

Hai să începem! 😀

1.În primul rând aș vrea să știu de ce Work and Travel în State și nu un job de vară în România?

Simplu. Pentru că majoritatea studenților își doresc să trăiască acel “American dream” , de care au auzit în filmele americane vizionate înca din copilarie. Sunt convinsă că mulți dintre cei ce au plecat pentru prima dată cu Work and Travel nu s-au gândit cum să facă cât mai mulți bani, lucru ce putea fi făcut și în România, ci din curiozitatea pentru necunoscut, pentru ceva nou.

2. Cu ce așteptări ai plecat în State?

Eram cea mai încântată persoană din lumea aceasta în ziua în care am plecat, crezând că orașul în care voi sta va fi exact ca acele cartiere clasice din filme, că plajele vor fi pline de adolescenți care se distrează și ascultă muzică, că-mi voi face un million de prieteni încă din primele zile. Bineințeles mă așteptam să muncesc mult, dar niciodată să-mi întrec cu adevarat limitele.

3. Descrie întreaga ta experiență în maximum 10 cuvinte. (Nu trebuie neapărat o propoziție, pot fi 10 cuvinte separate)

Fericire, tristețe, epuizare, dragoste, familie, necunoscut, diferită, unică, prietenie, disperare.

4. Ce anume ai făcut în State?

În primul și în primul rând am muncit cât nu mă așteptam să o fac vreodată. În jurul acestui lucru a gravitat toată experiența, dar prin muncă nu vreau să se înteleagă un loc în care tot ce faci sunt atribuțiile tale și atât. În niciun caz. Locul meu de muncă era a doua mea casă, mi-am făcut foarte mulți prieteni cărora le mulțumesc foarte mult că au făcut ca timpul să pară că trece ca vântul și cu care m-am distrat de minune.

De asemenea, am organizat multe petreceri, am înnotat noaptea în ocean, am petrecut o mie de nopti cu toții intr-o cameră de 2 pe 2, locul în care am devenit o familie, am călătorit, am văzut cele mai frumoase apusuri de până acum și multe alte lucruri.

5. Care a fost prima impresie despre Statele Unite ale Americii? Ce ți s-a părut interesant în momentul în care ai călcat pe tărâm American?

Incă de când am călcat pe tărâmul american aproape că am pierdut avionul spre orașul unde aveam să ne petrecem întreaga vară, și nici bine ajunși acolo, cel ce trebuia să vină să ne ia de la aeroport a uitat de noi. Lăsând lucrurile astea la o parte, după ce am fost cazate și am plecat în recunoaștere, am rămas șocată să văd că acel oraș, North Myrtle Beach pe numele lui, este o copie a Costineștiului, că pe strada principală nu găseai decât fast food-uri, că oamenii efectiv aruncau mâncarea pe jos în restaurante. Am simțit un moment de disperare și singurul lucru pe care-l voiam era sa ma întorc acasa.

Dar singurul lucru care mi s-a părut cu adevărat interesant erau OAMENII. Mai exact atitudinea lor pozitivă, felul în care se distrau și zâmbeau mereu, respectul pe care îl aveau unii față de alții.

6. Se zvonește printre tineri că e absolut necesar să ai al doilea job pentru a putea să rămâi și cu niște bănuți după experiența asta. Cât de adevărat e? Ai avut un al doilea job?

Depinde de la caz la caz. Eu am ajuns destul de târziu în State, adică pe la sfârșitul lunii iunie. Pentru a avea norocul să te poți întreține toată vara cu un singur job trebuie să fii acolo de la sfârșitul lunii mai și să găsești un job de server, dacă te descurci foarte bine cu engleza, sau să găsești de la început un job bine plătit. În primul an majoritatea studenților nu fac foarte mulți bani, deși muncesc foarte mult. Dacă te vei întoarce și în al doilea și al treilea an, banii nu vor mai fi o problemă.

Eu am avut și un al doilea job, iar fără el aș putea spune că aveam doar bani să mă întrețin acolo și cam atât. Puteam spune “adio” călătoriilor de după și investiției pe care am făcut-o pentru a ajunge acolo. 

7. Un alt mit care circulă prin România este faptul că ești nevoit să muncești până la epuizare, 25 de ore din 24, dacă ar fi posibil. Ai simțit vreun moment că lucrezi mult prea mult?

Am lucrat într-adevăr în jur de 15 ore pe zi, și am simțit de asemenea de câteva ori că am să clachez și-mi tot puneam intrebarea „Cine m-a pus pe mine să vin aici?”, dar mi-am întrecut limitele și am trecut peste aceste momente cu răbdare și prin conștientizarea faptului că am venit acolo pe propria mea responsabilitate pe care trebuia să mi-o asum.

8. Care sunt părțile bune din toată experiența asta?

Părțile bune sunt că-ți vei îmbunătăți mult engleza. Îți vei face mulți prieteni, dar îți vei crea de asemenea o familie. Vei cunoaște oameni din toate colțurile lumii și vei vizita locuri pe care nu se știe dacă vei avea vreodată ocazia să o faci.

9. Care sunt părțile proaste? Ce anume n-a fost chiar așa cum îți imaginai tu? Sunt convins că nu a fost chiar totul roz.

Una din părțile proaste, și aș putea spune cea mai proastă, este faptul că acei oameni care ți-au fost ca o familie toată vara  este posibil sa nu îi mai vezi vreodată, ceea ce-ți va crea un sentiment foarte ciudat și trist în același timp, și, de asemenea, că am muncit extraordinar de mult. Nu mă plâng în niciun caz, deoarece mă așteptam la acest lucru încă dinainte să plec și l-am acceptat, deoarece sunt multe alte lucruri ce vor eclipsa cu totul munca până la “epuizare”.

10. Ce anume ți-a lipsit cel mai mult în cele trei luni? De ce?

Sinceră să fiu familia este singurul lucru care mi-a lipsit cu adevărat. În rest nimeni altcineva.(n.m: m-aș fi așteptat să spună că i-a fost dor de mine, da’ aia e) Să nu se înțeleagă că sunt o persoană insensibilă, dar mi-am dat seama că ei sunt singurii care mă susțin cu adevărat și care fac tot ce le stă în putință pentru binele meu .

11. Multă lume a venit cu o oarecare nostalgie din SUA. Cum ai simțit trecerea de la România la America și invers?

Nostalgia cu care am venit din SUA o resimt și acum. Nu am cum să-i explic cuiva care nu a fost acolo ce am trăit eu cu adevărat și ce amalgam de sentimente a fost în sufletul meu. Oamenii sunt diferiți, orașele sunt diferite, iar trecerea de la America la România a fost una colosală. În America simți că ai libertatea deplină, că poți să te cunoști mai bine pe tine din toate privințele, căci această experiență îți oferă nenumarate oportunități de care trebuie să profiți.

12. Cum sunt oamenii în America? Ce caracteristici sunt diferite față de cele ale românilor?

Oamenii sunt mai deschiși la minte, mai independenți și responsabili încă de la o vârstă foarte frageda, majoritatea dintre ei având un job încă de la 13 ani. Sunt foarte prietenoși și mereu săritori, dar în niciun caz la fel de descurcăreți și ageri ca europenii.

13. Cu ce crezi că ai rămas după experiența asta? Ai venit schimbată în România? Dacă da, în ce mod?

În primul rând am rămas cu niște prietenii foarte strânse și cu o experiență unică din care am învățat unul din cele mai importante lucruri: „dacă ai ocazia să ajuți pe cineva, niciodată să nu eziți, pentru că vei fi ajutat de multe ori la rândul tău de către persoane cu care, cel mai probabil, nu ai vreo tangență.

14. Ai făcut vreun lucru pe care nu credeai că îl vei face vreodată?

Un lucru pe care cu siguranță nu m-aș fi gândit că-l voi face vreodată a fost provocat de disperare, și anume de disperarea faptului că nu aveam bani cu care să mă întrețin. În prima mea lună acolo, cei de la primul meu job nu mi-au oferit numărul de ore corespunzătoare și efectiv nu aveam bani. Am căutat foarte mult un al doilea job și din întâmplare am fost acceptată la un interviu ce era în alt oras. Am plecat împreună cu prietena mea în acel oraș ce era la 7 km depărtare, pe jos, pe autostrada, pe o caldură infernală, evident fără să ne dăm seama la ce pericol ne expunem. Ajunse acolo am primit job-ul și, de asemenea, am avut norocul că doamna ce ne angajase să fie drăguța si să ne conducă până acasă cu mașina.

15. Te-ai mai întoarce și anul viitor? Dacă da, ce anume ai face diferit?

M-aș întoarce cu prima ocazie în America, dar din păcate acesta este ultimul an la facultate și nu-mi va permite să ajung la timp acolo. M-aș întoarce exact în același oraș, la exact același loc de muncă, doar că pe o altă poziție, nu cea pe care am lucrat toată vara trecută.

5 întrebări scurte și-ai scăpat:

  1. Știu americanii să localizeze România pe hartă?
    Unii din ei da.
  2. Ai fost comparată cu Dracula măcar o data în aceste trei luni?
    Da.
  3. Coasta de Est sau Coasta de Vest? De ce?
    Coasta de Vest, deoarece acolo sunt numai oameni veniți din toate părțile lumii, americanii fiind într-un procent foarte mic.
  4. Ce ai devorat prima data când ai ajuns în România?
    Supă.
  5. Dacă ar fi să dai o notă generală, luând toți factorii în considerare, ce notă ar primi experiența Work & Travel 2017?
    10.

 

Cum este, de fapt, experiența Work & Travel (II) – Alina Baciu

Cred că viața nu e în alb și negru, ci mai degrabă un gri. V-am mai explicat asta, nu o mai iau de la capăt. Prima poveste despre subiect a fost a Brîndușei, o tipă pe care o știu de mai bine de patru ani.  Astăzi mergem și mai în urmă în viața mea personală.

Astăzi o cunoașteți pe Alina Baciu. O cunosc pe Alina de la grădiniță. Am și câteva amintiri despre cum ne jucam cu ceva lego și despre cum făceam liniuțe și bastonașe. Am crescut, drumurile noastre s-au despărțit timp de opt ani, apoi am împărțit același microbuz în drum spre, sau venind dinspre liceu. Mă rog, articolul ăsta nu-i despre mine, ci despre experiențele Alinei cu Work&Travel. Experiențe pentru că da, au fost două. La rând. Așa că sigur știe ce spune. Hai, să începem.

1.În primul rând aș vrea să știu de ce Work and Travel în State și nu un job de vară în România?

De ce America si nu România? Pentru că este o oportunitate de care trebuie să profiți ca student. Plus că nu e vorba în primul rând de job, cât despre locul unde urmează să mergi să îți petreci vara.

2. Cu ce așteptări ai plecat în State?

Nu pot spune că aveam așteptări, mai mult curiozități le pot spune. Am vrut să  “gust” și eu din visul american dacă pot spune așa.

3. Descrie întreaga ta experiență în maximum 10 cuvinte. (Nu trebuie neapărat o propoziție, pot fi 10 cuvinte separate)

Punctualitate, emotie, familie, noi prieteni, experienta, transformare, curaj, adrenalina, respect si lacrimi.

4. Ce anume ai făcut în State?

Prima dată am mers în State în vara anului 2016, unde am lucrat la un restaurant “Ihop” din Wisconsin ca server, iar anul acesta m-am întors pentru a doua oară în același loc.

5. Care a fost prima impresie despre Statele Unite ale Americii? Ce ți s-a părut interesant în momentul în care ai călcat pe tărâm American?

Prima mea impresie? Hmm e una pozitiva: acolo toată lumea îți zâmbește, te ajută dacă ai nevoie de ceva și e drăguță cu tine. Ții minte când te uitai acasă la un film și actorii își serveau cafeaua la costum, într-o cafenea fancy, discutau, și totul părea normal? Nu pot să îți descriu sentimentul în cuvinte, dar m-am simțit ca în filme. Și la ei este ceva normal, e viața lor de zi cu zi, nu joacă in nici un film.

6. Se zvonește printre tineri că e absolut necesar să ai al doilea job pentru a putea să rămâi și cu niște bănuți după experiența asta. Cât de adevărat e? Ai avut un al doilea job?

Eu am avut un singur job și acela de server, iar după cum bine știm, la americani când mergi la un restaurant, trebuie să lași tips serverului. Eu una nu am avut nevoie de un al doilea job, dar da, dacă lucrezi ca salvamar, housekeeper sau orice altceva unde ești platit pe ora, ar fi necesar să îți iei un al doilea job, mai ales dacă ai făcut și împrumut la bancă.

7. Un alt mit care circulă prin România este faptul că ești nevoit să muncești până la epuizare, 25 de ore din 24, dacă ar fi posibil. Ai simțit vreun moment că lucrezi mult prea mult?

Aici depinde de tine și scopul pentru care ai ales să mergi în State. Dacă te-ai dus pentru bani, sau vrei sa faci mai mulți bani, da, lucrezi până la epuizare, dar nu pentru că îți cere angajatorul, ci pentru că asta este alegerea ta. Eu am lucrat toată vara de la ora 8:00 a.m., până la ora 4 p.m, dar aveam și zile când lucram pana la 10 p.m.. Partea bună era că nu era o muncă obositoare și dacă nu era aglomerat, puteam oricând să îmi iau pauză.

8. Care sunt părțile bune din toată experiența asta?

Am învățat să fiu punctuală, să respect, să lucrez în echipă, să am mai multă încredere în mine, mai mult curaj și  cel mai important, să las de la mine și să nu mai fiu orgolioasă și impulsivă.

9. Care sunt părțile proaste? Ce anume n-a fost chiar așa cum îți imaginai tu? Sunt convins că nu a fost chiar totul roz.

Răspunsul depinde de persoană, pentru că, dacă mă întrebi pe mine, eu și părțile proaste le-am luat ca pe niște lucru bune și i-am găsit o rezolvare. Și iti spun asta pentru că și eu la rândul meu am adresat aceeași întrebare unor prieteni, iar răspunsul a fost unul negativ. Știi de ce? Pentru că depinde de caracterul și așteptările fiecăruia.

10. Ce anume ți-a lipsit cel mai mult în cele trei luni? De ce?

Cel mai mult mi-a lipsit mâncarea de acasă. La capitolul ăsta americanii nu stau prea bine, cel puțin din punctul meu de vedere. Familia mi-a lipsit ceva mai puțin, pentru că mi-am sunat părinții în fiecare zi, timp de 3 luni și le povesteam tot, în așa fel încăt, la un moment dat, mama nu mai avea ce să îmi zică. Epuizase toate “știrile” de acasă.

11. Multă lume a venit cu o oarecare nostalgie din SUA. Cum ai simțit trecerea de la România la America și invers?

Nu a fost așa o perioadă lungă de timp, dar da, începând de la obișnuitul cu fusul orar, până la a mă opri din a intreba-o pe caserița de la Lidl: “ Bună ziua, ce mai faceti?”. Mi-a luat ceva timp. Și da, a fost un sentiment puțin ciudat pe care nu îl pot explica în cuvinte din nou, dar totuși mă obișnuisem acolo să fac unele lucruri și a durat puțin până mi-am revenit.

12. Cum sunt oamenii în America? Ce caracteristici sunt diferite față de cele ale românilor?

Americanii sunt și ei oameni. La capitolul respect stăm și noi bine, ei însă sunt puțin mai prietenoși, dacă pot spune așa. Chiar dacă nu te cunosc, îți vor zâmbi, te vor saluta și nu există cafenea, restaurant sau market unde să nu te intrebe ce faci și dacă ai nevoie de ajutor. Sunt mult mai deschiși și mai curioși. Eu am întâlnit oameni care m-au făcut să plâng (de bucurie sau datorită poveștilor pe care le-au împărtășit), să râd și care erau curioși de țara de unde vin.

13. Cu ce crezi că ai rămas după experiența asta? Ai venit schimbată în România? Dacă da, în ce mod?

Cred că această exerienta a schimbat pe oricine. În bine, sper. Eu am venit acasa mai responsabila, mai punctuala, cu un caracter mai puternic si cu mai multă încredere în mine.

14. Te-ai mai întoarce și anul viitor? Dacă da, ce anume ai face diferit?

Pentru vara urmatoare am alte planuri, dar cu siguranță în anii de studenție care mi-au mai rămas o să mă mai întorc. Ce aș face diferit? Aș alege alt stat, altă zona cu o nouă experiență.

5 întrebări scurte și-ai scăpat:

  1. Știu americanii să localizeze România pe hartă?
    Unii americani știu, chiar m-au întrebat de Nadia Comăneci sau de Hagi, alții chiar au vizitat România, iar alții nici nu știu unde e pe harta
  2. Ai fost comparată cu Dracula măcar o data în aceste trei luni?
    Spre surprinderea tuturor, eu nu am fost.
  3. Coasta de Est sau Coasta de Vest? De ce?
    Din pacate eu nu am vizitat Coasta de Vest, doar Coasta de Est plus multe alte zone, dar indiferent unde mergi iti spun sigur ca o sa plangi. E o experienta unica si locuri noi pe care o sa fii mandru ca le-ai vizitat (din banii munciti de tine- o alta satisfactie pe care ti-o ofera aceasta experienta).
  4. Ce ai devorat prima data când ai ajuns în România?
    Buna întrebare, sincer nici nu mai știu: cred că ciorba mamei, cozonacul pufos și salata de vinete cu multă ceapă.
  5. Dacă ar fi să dai o notă generală, luând toți factorii în considerare, ce notă ar primi experiența Work & Travel 2017?
    Un A+. A fost o experiență pe care mi-o voi aminti mereu și prieteni din Turcia, Thailanda, Rusia, România cu care și acum mai vorbesc.

 

Cum este, de fapt, experiența Work & Travel (I) – Brîndușa Bîrsan

În general experiența Work&Travel e învăluită în multe, poate prea multe mituri. Ori e greu, muncești mult și nu rămâi fără vreun ban, ori e life-changing, eliberatoare, dătătoare de daruri și, în general, cel mai bun lucru ce ți se poate întâmpla în viața asta.
Eu cred că lucrurile nu sunt aproape niciodată doar albe sau doar negre. Nu cred că cineva este 100% rău, cum nu cred că cineva poate fi 100% bun. Viața e formată din nuanțe, iar în spiritul ăsta demarăm astăzi, pe blog, o serie de articole despre experiența studenților români plecați cu Work&Travel în Statele Unite.

Prima pe care am luat-o la întrebări este Brîndușa Bîrsan, o tipă pe care o știu de mai mult timp decât prevede legea. Brîndușa e în anul trei la ASE și a plecat în vară să își găsească iubirea vieții ei în SUA. Mă rog, n-a plecat pentru asta, dar ce mai contează? 

Aventurile Brîndușei în America le puteți urmări pe #100daysofboston‬, hashtagul sub care și-a strâns povestioarele din America. Și pentru că e o fată super mișto pe care sunt sigur că o să vreți să o urmăriți înainte să devină un super chef, îi puteți da un follow pe Facebook și pe Instagram. Brîndușa pregătește chestii mișto pentru următoarea perioadă, deci chiar merită să fiți atenți la ce face.

Hai să începem. 😀

  1. În primul rând aș vrea să știu de ce Work and Travel în State și nu un job de vară în România?

Aveam un job part time în România. Îmi amintesc că mergeam la birou, lucram în marketing (domeniu pe care îl și studiez) și nu înțelegeam de ce m-aș abate de la drumul din carieră pentru joburi în HoReCa. Un an mai târziu mi s-a părut că e o oportunitate pe care ți-o oferă studenția, așa că pot să profit de ea. Toate la timpul lor, cum s-ar spune.

  1. Cu ce așteptări ai plecat în State?

Mi-am spus clar că plec fără așteptări. Dar știam că o să lucrez multe ore și că efortul va fi mai mult fizic, decât psihic.

  1. Descrie întreaga ta experiență în maximum 10 cuvinte. 

Modestie, muncă, entuziasm. New York până la 20 de ani.

  1. Ce anume ai făcut în State?

În principal am crescut. Am lucrat ca hostess într-un restaurant din cadrul unuia dintre cele mai fine (n.m.: „fine dining”) hoteluri de 5 stele din lume. Diminețile mi le petreceam lucrând cu cafea/băuturi într-un alt restaurant ce își propune să schimbe în bine obiceiurile culinare ale oamenilor, astfel încât să reducă încălzirea globală. Acolo eram team member, ceea ce presupunea ca pot lucra și cu mâncare, dar și că pot spăla vase sau lua comenzi. Între timp am observat și m-am bucurat cât am putut de mult de Boston.

Brîndușa Bîrsan 2

  1. Care a fost prima impresie despre Statele Unite ale Americii? Ce ți s-a părut interesant în momentul în care ai călcat pe tărâm American?

Eram singurul om care plângea și aștepta să treacă de control. Impresia a fost că e nou, dar pe cât de frumos, pe atât de greu. Mi s-a părut interesantă abundența din orice: cafelele mari, porțiile imense de mâncare rafturile mereu pline din magazine. Mă așteptam să văd obezitate și fast food-uri, însa cea mai surprinsă am fost să văd restaurante cu mâncare naturala și proaspătă, oameni atletici, care aleargă mult.

  1. Se zvonește printre tineri că e absolut necesar să ai al doilea job pentru a putea să rămâi și cu niște bănuți după experiența asta. Cât de adevărat e? Ai avut un al doilea job?

Cred că depinde de situație. Eu am lucrat într-un oraș mare, la angajatorul care oferea cea mai mare plată pe oră dintre toți cei cu oferte de joburi la agenția intermediară din România. Oraș mare presupune însă și costuri mai mari. Al doilea job l-am luat pentru că îmi plăcea conceptul și îmi doream să învăț de acolo. Aș fi putut să mă descurc cu banii de la unul singur, însă probabil aș fi cumpărat mult mai puține lucruri. Din punctul meu de vedere e mai relevant să te bucuri acolo, unde ești o dată în viață. Bani de cheltuit acasă poți câștiga tot acasă.

  1. Un alt mit care circulă prin România este faptul că ești nevoit să muncești până la epuizare, 25 de ore din 24, dacă ar fi posibil. Ai simțit vreun moment că lucrezi mult prea mult?

La fel, depinde. Daca vrei să muncești 3 luni acolo cum nu ai munci aici niciodată, să strângi bani de pe urma cărora să trăiești în lunile în care te întorci acasă sau să-i investești în orice altceva, lucrezi. Eu nu văd lucrurile așa, însă e posibilitatea de a câștiga mult, într-un timp puțin. Iar cu cât câștigi mai mult, simți că vrei și mai mult. Am simțit că lucrez peste măsură, dar am încercat să-mi fac un program cât de cât echilibrat.

  1. Care sunt părțile bune din toată experiența asta?

Pentru mine e o experiență relevantă pentru domeniul în care vreau să profesez mai târziu – restaurante, gastronomie. În plus, e bine să vezi cum e cultura americană. Cea mai fericită am fost că am avut un feedback foarte bun într-un domeniu nou și în locuri în care am pornit de la zero.

  1. Care sunt părțile proaste? Ce anume n-a fost chiar așa cum îți imaginai tu? Sunt convins că nu a fost chiar totul roz.

Există management prost și acolo. La toate nivelele. Am fost surprinsă în cel mai negativ mod de oamenii din Europa de Est, în special din România, care se comportă acolo mai rău ca acasă “pentru că se poate”. Nu mi-au plăcut studenții care ajunși în America refuzau să experimenteze cultura și preferau să strângă bani pentru acasă.

  1. Ce anume ți-a lipsit cel mai mult în cele trei luni? De ce?

Viața socială. Obișnuiam să ies mult, să fiu înconjurată de oameni. Acolo am luat o pauză de la ieșit în oraș și mi-a fost tare greu să mai am timp să descopăr locuri noi. Am stat mult singură. Asta nu a fost neapărat rău, până în momentul în care am experimentat lucruri atât de frumoase că îmi doream să le împărtășesc cu cei mai dragi.

  1. Multă lume a venit cu o oarecare nostalgie din SUA. Cum ai simțit trecerea de la România la America și invers?

Am fost puțin nostalgică atunci când am plecat, și foarte fericită când m-am întors, deși e oarecum ciudată revenirea. Nu am un șoc cultural venind înapoi acasă. Eu iubesc România cu toate ale ei.

  1. Cum sunt oamenii în America? Ce caracteristici sunt diferite față de cele ale românilor?

Americanii au un entuziasm nativ, dar de care sunt și ei conștienți ca e doar aparent. Foarte rar am văzut grupuri de prieteni care să se întâlnească așa ca românii și să povestească, să râdă. Nu sunt hâtri deloc. Ies doar cu familiile, în principal, sau cu partenerii. În schimb sunt indiferenți față de tot ce se întâmplă în jurul lor, sau sunt nevoiți să fie, pentru că nu știu cu cine interacționează.

  1. Cu ce crezi că ai rămas după experiența asta? Ai venit schimbată în România? Dacă da, în ce mod?

Cred că m-am întors mai modestă. Să lucrezi în serviciul oamenilor poate fi foarte degradant pentru stima ta de sine. Dar m-am întors foarte încrezătoare, pentru că am reușit să ma remarc din mulțime și acolo.

  1. Ai făcut vreun lucru pe care nu credeai că îl vei face vreodată?

N-am crezut că o să plec cu Work&Travel vreodată.

  1. Te-ai mai întoarce și anul viitor? Dacă da, ce anume ai face diferit?

M-aș întoarce. Dar nu anul viitor. Aș face totul diferit- m-aș întoarce ca turist sau doar având un job cool în New York.

5 întrebări scurte și-ai scăpat:

  1. Știu americanii să localizeze România pe hartă?
    Păcat că nu-s hărțile astea la tot pasul, ca să-i fi testat.
  2. Ai fost comparată cu Dracula măcar o data în aceste trei luni?
    Haha, da. Rar, dar da.
  3. Coasta de Est sau Coasta de Vest? De ce?
    Coasta de Est pentru că New York. Și pentru că atât am experimentat până acum.
  4. Ce ai devorat prima data când ai ajuns în România?
    Un Aperol Spritz.
  5. Dacă ar fi să dai o notă generală, luând toți factorii în considerare, ce notă ar primi experiența Work & Travel 2017?
    7.

 

Un pas în urma serafimilor – în topul filmelor românești văzute de mine

Am văzut ieri seară postarea Ralucăi Mateiu despre „Un pas în urma serafimilor” și mi-am dat seama că nu v-am zis impresiile mele despre film. L-am văzut acum vreo două săptămâni, la Afi. Nu era plină sala, probabil că nici jumătate nu era ocupată, dar oamenii care au venit la film chiar mi s-au părut mișto. Știau să râdă la glumele din film, n-au fluerat atunci când în cadru a apărut o pereche de sâni, deci chiar bine.

Din capul locului o să spun faptul că îmi plac poveștile care se termină fericit. Și îmi plac poveștile care se termină, în general. Da, știu, pare stupid, dar la prea multe filme românești am avut impresia că povestea nu se termină. Sau cel puțin că finalul nu ne este spus nouă, spectatorilor. Că ne este ținut secret pentru că, nu-i așa, nu suntem suficient de perspicace încât să înțelegem lucrurile fine descrise în film.

Lucrul ăsta s-a repetat la filmele care, deși mi-au plăcut super mult, au avut aceeași caracteristică: ori finalul era foarte grăbit și comprimat în 5 minute de filmare (în cazul „Câini„), ori filmul se termina dintr-odată, fără un deznodământ extrem de clar. (în cazul „Poziția copilului„) De precipitarea asta, sau de neștiința de a încheia un film, mi se pare că suferă întreg filmul european. Am văzut recent la Les Films de Cannes a Bucarest „A Man of Integrity„, un film care are o intrigă bună, un film care a fost premiat cu „Certain Regard”, dar un film care nu are neapărat un sfârșit.

Știu, e vorba de gusturi aici, sau de faptul că nu-s suficient de inteligent încât să prind finalurile incerte, da’ aia e. Nimeni nu-i perfect, nu?

Anyway. Un pas în urma serafimilor. Că doar pentru asta ne-am adunat aici. Filmul ăsta e lung. Băi, dar foarte lung. Are peste 2 ore și ai nevoie de multă răbdare ca să-l vezi. Partea bună e că n-are deja celebrele cadre din filmele românești în care se mănâncă obsesiv ciorbă. Știu e greu de crezut, dar se poate. Se poate face un film românesc fără ciorbă.

În primul rând „Un pas în urma serafimilor” e făcut după o poveste reală. Filmul este, în fapt, despre o întreagă generație care intră la Seminarul de Teologie și descoperă că acolo lucrurile nu se fac tocmai… ecumenic. Acțiunea se concentrează pe experiențele lui Gabriel (Ștefan Iancu), un copil care intră printre ultimii la seminar și care va trebui să suporte pe tot parcursul filmului comparațiile pe care părinții lui le vor face între el și Tudor, copilul de 10.

Pe parcurs, Tudor își dă seama că Preotul Ivan (Vlad Ivanov) nu e chiar prietenul lui cel mai bun al lui și că, în general, se folosește de mărturisirile diferiților elevi pentru a putea să își atingă scopurile care erau de multe ori personale, nu neapărat în interesul organizației pe care o reprezenta. Vlad Ivanov face un rol foarte bun. La fel cum zicea și Raluca în postarea sa, simți și dragoste și ură în același timp. Face un rol atât de bun, încât n-ai cum să nu îi apreciezi calitățile actoricești, iar pe de altă parte nu prea poți să iubești personajul pe care îl interpretează.

N-o să vă descriu intriga, pentru că nu aș vrea să pierdeți nimic din experiența filmului. Vă  spun, totuși, că la un moment dat, într-o scenă cu destul suspans, Tudor este întrebat de ce anume a venit la seminar, iar el spune că a venit să îl caute pe Dumnezeu, dar din păcate, l-a găsit prea puțin. Aș vrea să vă spun că la final binele învinge.  Mă rog, mai degrabă că adevărul învinge în fața imposturii. Oricum ar fi, e de bine. Film cu happy-end, doar v-am spus.

Din păcate filmul nu se poate vedea decât în câteva orașe, iar feeling-ul meu este că nu va mai rula mult în cinematografe, așa că  mergeți să-l vedeți. Nu încercați să-l tratați altfel decât ca pe un act artistic. Chiar nu mi se pare că e altceva.

Programul Un pas în urma serafimilor în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie

BUCUREȘTI
Cinema City Romania – AFI Palace Cotroceni:
Miercuri-Joi : 19:20 22:10
Sâmbătă-Duminică : 18:40 21:40,

MOVIEPLEX CINEMA – joi : 16:15

Cinema Muzeul Țăranului – sâmbătă : 19:45

Hyperfest – International Student Film Festival – Cinema Europa Marti ora 20:00

ARAD
Cinema Arta – sâmbătă ora 19:00

IAȘI
Cinema Iași (Cinema Ateneu) – miercuri ora 19:30

SFÂNTU GHEORGHE
Cinema Arta • Művész Mozi – by Cityplex – miercuri : 21:00

Izolați în România, probabil unul din cele mai mișto proiecte făcute de TVR

In cazul în care v-ați gândit vreodată, la fel ca mine, să vă luați inima în dinți, lumea în cap și să plecați unde vedeți cu ochii, eventual într-un cătun uitat de lume, acum aveți posibilitatea să priviți cum ar arăta experiența asta.

Dite Dinesz  este omul care a gândit un proiect extrem de mișto, numit „Izolați în România„, proiect ce ne aduce în față oamenii care n-au avut niciodată de-a face cu nebunia orașului și, mai presus de toate, cu oameni care stau în majoritatea timpului singuri. Doar ei, cerul și animalele. Viața nu e ușoară în vârful muntelui, sau într-un cotlon uitat de lume de prin Delta Dunării. Oamenii de acolo nu sunt neapărat fericiți, nici mulțumiți, dar sunt împăcați. Împăcați cu ei înșiși și cu soarta pe care o duc.

Într-un interviu pentru Europa FM, Dite Dinesz spunea despre oamenii pe care îi descoperă că știu trei lucruri despre lumea noastră: „Știu că ne e mult mai bine, știu că ne e mult mai ușor și știu că niciodată nu vor trăi ca noi.”

N-am văzut toate reportajele Ditei Dinesz și ale colegului acesteia, Marius Danci, dar până acum, cel mai mult mi-a plăcut montajul filmat în satul Buc, localitate de lângă granița cu Ucraina. Probabil și pentru faptul că scenele de la final sunt desprinse, parcă dintr-un univers diferit de al nostru.

 

Toate reportajele din seria „Izolați în România” le găsiți mai sus, iar eu vă sfătuiesc să vă uitați, când aveți timp, la fiecare în parte. Sunt adevărate lecții de viață predate de niște oameni de care, de prea multe ori, nu auzim nimic. Nici măcar că există.

Hai cu mine la #BLP14 și East European Comic Con 2017

Bloggers Lan Party a împlinit vârsta aia la care începi să experimentezi lucruri ce îți erau străine până atunci. BLP ajunge la a 14-a ediție, iar Toma a decis că e timpul să iasă cu evenimentul în lume. Cum ora exactă în multe lucruri se dă Comic Con, alegerea a fost,  cumva, ușor de făcut.

BLP e evenimentul ăla în care vii efectiv să te distrezi. Da, știu cum sună, dar fix asta faci. Dacă ești pasionat de gaming, BLP îți va veni mănușă. 

Din tot line-up-ul East European Comic Con am reținut câteva nume: Creative Monkyez (cei care se ocupă  de proiectul Robotzii), băieții de la Sector 7,  Christopher Judge sau Ellie Kendrick. Mai multe detalii despre invitați și lucruri conexe găsiți aici.

Astfel, dacă vrei să ajungi la Bloggers Lan Party și dacă vrei să vezi cum e la Comic Con, dar nu ai apucat să  îți iei încă bilet, cum ar spune regele Hagi, mai există o „șanse”. Îmi lași un comentariu la articolul ăsta, sau pe pagina de Facebook, în care îmi spui pe cine vrei să vezi/asculți la Comic Con.

Joi, 4 mai, la ora 14, închidem taraba și lăsăm Sfântul Random.org să decidă câștigătorul. Deci, cine vine cu mine?

3 piese pe care le țin pe repeat (I)

Am un mod ciudățel de a asculta muzică. În general, atunci când dau peste o piesă pe care nu o știam, și îmi place, o ascult atât de mult încât, în scurt timp, nu-i mai pot da play.
Ei bine, e și cazul melodiilor de mai jos. Să începem.

Charlie Puth – Attention – Lansată ieri seară, deja peste un milion de vizualizări.

Alessia Cara – Scars To Your Beautiful – Are deja vreo 9 luni, dar știți cum e, eu acum am aflat.

JP Cooper – September Song – Piesa a fost lansată, normal în noiembrie.

Seriale la care merită să te uiți: Designated Survivor (I)

„Băi, cum e serialul ăsta”

Atât am putut să spun după ce am văzut toate cele 17 episoade ale Designated Survivor, în mai puțin de 24 de ore și cu doar trei ore de somn la activ. O să încerc să fac aici o mică descriere a serialului, fără să dau prea multe spoilere. Nu promit că reușesc, dar o să-mi dau silința.

Ei bine, să spunem că ești ministru în cabinetul Statelor Unite ale Americii (Secretary of Homeland Security), iar în ziua în care președintele va ține celebrul discurs anual „The State Of The Union”, ție ți se cere să părăsești Guvernul SUA și, mai presus de asta, nu ești invitat în Congresul American pentru a asculta discursul președintelui.

Cumva, asta se dovedește o oportunitate enormă pentru tine, pentru că, în mijlocul discursului, Capitoliul este aruncat în aer, iar toți cei 1000 de oameni sunt morți. Președintele, Vicepreședintele, miniștri, toți au fost eliminați. Mai puțin un congressman, Peter MacLeish. Acesta reușește, într-un fel, să scape din atacul terorist și devine un adevărat erou al Americii.

Designated Survivor 1

După ce șeful tău a fost eliminat, tu ești promovat, normal, ca fiind noul boss. Doar că poziția pe care o preiei nu e cea de magazioner șef la un aprozar din Clinceni, ci este, poate, cea mai grea poziție de pe planetă: Liderul Lumii Libere. Oarecum normal, tu n-ai de unde să știi cum funcționează statul în general, iar primele tale zile ca președinte sunt un adevărat fiasco: oamenii sunt panicați, partenerii internaționali încearcă să-ți forțeze mâna, iar media nu-i deloc de partea ta, considerându-te un outsider încă nepriceput în ale politicii mari și extrem de nepotrivit în astfel de clipe.

Ai lângă tine doar doi oameni pe care poți conta, fosta ta directoare de cabinet și un tip, scriitor de discursuri, care ți-a spus în primă fază că nu vei face față stresului și că ar trebui să renunți. Sigur, mai ai familia de partea ta, dar și acolo, normal, vor interveni schimbări. Cu timpul te prinzi cum se gestionează cea mai mare putere de lume, acțiunile tale încep să aibă efect, iar oamenii prind încredere în tine. Doar că jocul politic din Washington clar nu e pentru tine, și-l înveți pe pielea ta: ești manipulat, tras pe sfoară sau folosit.

Designated Survivor 2

Cu timpul, afli că tot asasinatul a fost o conspirație la nivel înalt, iar asta îți dă bătăi mari de cap, pentru că America așteaptă niște responsabili. Și-i așteaptă repede. Cu atâtea probleme pe cap, tu cum te-ai descurca?

Designated Survivor are, deocamdată, doar 17 episoade și e genul ăla de serial care te prinde din prima, pentru că nu lungește povestea mai mult decât e cazul. Știți voi, ca în filmele clasice românești în care scena cu ciorba este emblematică.

Vă las un trailer mai jos. E un must, vă zic.

Probabil că o să fac o serie din asta. Sau nu. Depinde.

S-au pus în vânzare primele bilete la #FITS2017

Astăzi, de Ziua Internațională a Teatrului, a fost pus în vânzare primul set de bilete pentru ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Teatru, dans, circ contemporan, muzică, proiecții de film, expoziții, lansări de carte, conferințe speciale, spectacole-lectură, ateliere și spectacole studențești din toată lumea sunt prezentate la Sibiu în perioada 9 – 18 iunie. Sunt puse în vânzare bilete pentru 50 de spectacole și, în același timp, este disponibil programul indoor al FITS.

Biletele sunt disponibile pe www.sibfest.ro și se vând prin rețeaua Eventim. Personal, eu aș merge cu siguranță și fără să mă gândesc  prea mult la Faust, în regia lui Silviu Purcărete. E unul din spectacolele pe care nu le-am văzut încă, dar depsre care am auzit numai (a se citi exclusiv) lucruri bune.

Cam așa a arătat ediția din 2016 a Festivalului Internațional de la Sibiu prin obiectivul lui Dragoș Asaftei:


Sursa foto principală: Dragoș Asaftei