Seriale la care merită să te uiți: Designated Survivor (I)

„Băi, cum e serialul ăsta”

Atât am putut să spun după ce am văzut toate cele 17 episoade ale Designated Survivor, în mai puțin de 24 de ore și cu doar trei ore de somn la activ. O să încerc să fac aici o mică descriere a serialului, fără să dau prea multe spoilere. Nu promit că reușesc, dar o să-mi dau silința.

Ei bine, să spunem că ești ministru în cabinetul Statelor Unite ale Americii (Secretary of Homeland Security), iar în ziua în care președintele va ține celebrul discurs anual „The State Of The Union”, ție ți se cere să părăsești Guvernul SUA și, mai presus de asta, nu ești invitat în Congresul American pentru a asculta discursul președintelui.

Cumva, asta se dovedește o oportunitate enormă pentru tine, pentru că, în mijlocul discursului, Capitoliul este aruncat în aer, iar toți cei 1000 de oameni sunt morți. Președintele, Vicepreședintele, miniștri, toți au fost eliminați. Mai puțin un congressman, Peter MacLeish. Acesta reușește, într-un fel, să scape din atacul terorist și devine un adevărat erou al Americii.

Designated Survivor 1

După ce șeful tău a fost eliminat, tu ești promovat, normal, ca fiind noul boss. Doar că poziția pe care o preiei nu e cea de magazioner șef la un aprozar din Clinceni, ci este, poate, cea mai grea poziție de pe planetă: Liderul Lumii Libere. Oarecum normal, tu n-ai de unde să știi cum funcționează statul în general, iar primele tale zile ca președinte sunt un adevărat fiasco: oamenii sunt panicați, partenerii internaționali încearcă să-ți forțeze mâna, iar media nu-i deloc de partea ta, considerându-te un outsider încă nepriceput în ale politicii mari și extrem de nepotrivit în astfel de clipe.

Ai lângă tine doar doi oameni pe care poți conta, fosta ta directoare de cabinet și un tip, scriitor de discursuri, care ți-a spus în primă fază că nu vei face față stresului și că ar trebui să renunți. Sigur, mai ai familia de partea ta, dar și acolo, normal, vor interveni schimbări. Cu timpul te prinzi cum se gestionează cea mai mare putere de lume, acțiunile tale încep să aibă efect, iar oamenii prind încredere în tine. Doar că jocul politic din Washington clar nu e pentru tine, și-l înveți pe pielea ta: ești manipulat, tras pe sfoară sau folosit.

Designated Survivor 2

Cu timpul, afli că tot asasinatul a fost o conspirație la nivel înalt, iar asta îți dă bătăi mari de cap, pentru că America așteaptă niște responsabili. Și-i așteaptă repede. Cu atâtea probleme pe cap, tu cum te-ai descurca?

Designated Survivor are, deocamdată, doar 17 episoade și e genul ăla de serial care te prinde din prima, pentru că nu lungește povestea mai mult decât e cazul. Știți voi, ca în filmele clasice românești în care scena cu ciorba este emblematică.

Vă las un trailer mai jos. E un must, vă zic.

Probabil că o să fac o serie din asta. Sau nu. Depinde.

S-au pus în vânzare primele bilete la #FITS2017

Astăzi, de Ziua Internațională a Teatrului, a fost pus în vânzare primul set de bilete pentru ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Teatru, dans, circ contemporan, muzică, proiecții de film, expoziții, lansări de carte, conferințe speciale, spectacole-lectură, ateliere și spectacole studențești din toată lumea sunt prezentate la Sibiu în perioada 9 – 18 iunie. Sunt puse în vânzare bilete pentru 50 de spectacole și, în același timp, este disponibil programul indoor al FITS.

Biletele sunt disponibile pe www.sibfest.ro și se vând prin rețeaua Eventim. Personal, eu aș merge cu siguranță și fără să mă gândesc  prea mult la Faust, în regia lui Silviu Purcărete. E unul din spectacolele pe care nu le-am văzut încă, dar depsre care am auzit numai (a se citi exclusiv) lucruri bune.

Cam așa a arătat ediția din 2016 a Festivalului Internațional de la Sibiu prin obiectivul lui Dragoș Asaftei:


Sursa foto principală: Dragoș Asaftei

Pregătire pentru BAC: Psihotrop – Moara cu Noroc

M-am întrebat de multe ori cum ar trebui să se predea în școli operele obligatorii pentru BAC, astfel încât ele să fie cât mai atrăgătoare pentru elevi.
Astăzi, Psihotrop a scos o melodie despre Moara cu Noroc, opera lui Ioan Slavici. Pe lângă faptul că sună foarte bine, e o metodă excelentă de a reține conceptele importante ale operei.

Sigur, nu poate fi generalizat și să se predea în felul ăsta în școală, dar mi se pare că Ministerul Educației ar putea să încerce anumite colaborări cu artiști sau vloggeri pe care pustii ii urmaresc. Sunt convins ca ar avea niste idei foarte bune.

Până când lucrurile ajung în secolul vitezei, vă las să ascultați asta:

Ce a însemnat Obama pentru fiecare dintre noi

Sunt ultimele ore din mandatul Președintelui Obama. Nu știu ce o să urmeze și, sincer să fiu, n-aș vrea să îmi imaginez. Cel puțin astăzi.

Trebuie spus că Obama lasă în urmă o lume ceva mai nesigură, în principal din cauza faptului că și-a asumat un izolaționism moderat, neimplicând foarte mult America și, implicit, armata americană în noi teatre de operațiuni. Poate că a fost o carte câștigătoare, gândidu-ne doar la războiul din Irak, de exemplu.

Cred că cea mai importantă moștenire pe care o lasă Obama este adecvarea. Nu-mi aduc aminte vreo situație în care să fi fost complet inadecvat. Sigur, excepând pantalonii de mai jos.

US President Barack Obama

Acum serios. Cred că fiecare dintre noi suntem ceva mai buni după cele două mandate ale lui Obama. Personal, am învățat ce caut la un politician. Aștept să fie empatic, să înțeleagă și să încerce să rezolve problemele pe care oamenii obișnuiți le au și, dacă se poate, aș vrea să fie și un pic carismatic.

Nu trebuie să fii fanul lui pentru a recunoaște că a oferit discursuri pline de substanță în momente foarte dificile, dând americanilor, dar nu numai, speranță. Speranța că fiecare dintre noi poate, că orice persoană, indiferent de vârsta, sex, religie sau orientare sexuală e importantă pentru el. Iar asta a contat enorm.

Obama pleacă de la Casa Alba cu un procent al favorabilității pe care l-a mai avut doar în momentul în care a fost ales președinte. Sigur, ajutat un pic și de comparația pe care o fac americanii acum, între Obama și Trump.

Probabil cel mai bun orator din ultimele decenii pleacă de la cârma Statelor Unite ale Americii, iar pentru întreaga lumii va urma o perioadă de realiniere a planetelor. De principiu, o colaborare mult mai bună între SUA și Rusia nu e din start greșită, dar cred că trebuie ca politica noastră externă să fie mult mai vocală și mai bine definită.

Domnule Președinte, mulțumim pentru speranță.

Festival în Cuib 1-16 octombrie

V-am mai povestit despre oamenii extrem de talentați ce s-au reunit sub acoperișul ”Cuibului Artiștilor”, despre pasiunea cu care fac lucrurile și despre cât de bine le ies spectacolele.
Povestea din spatele Cuibului Artiștilor este fabuloasă și probabil ar trebui auzită de orice tânăr actor. Tot ce pot să vă spun este că au trecut prin momente de cumpănă, iar tot proiectul a fost pus la îndoială din cauza unor motive administrative. Din fericire le-au depășit și au găsit o ”casă” stabilă unde pot să se desfășoare.
Acum, după mai bine de un an și jumătate de la primele reprezentații, au ”în palmares” peste 300 de spectacole, peste 13.000 de aprecieri pe Facebook, o comunitate activă și nenumărate premii acordate de către festivalurile de profil.

Stagiunea de toamnă a Cuibului începe cu un festival de teatru. Se numește ”Festival în Cuib” și se află la prima ediție.
Programul reprezentațiilor este următorul:

1 – 2 Octombrie – Avanpremieră – „Ce vine după” – ora 19:00; ora 21:00

3 – 4 Octombrie – „A(mor)” – ora 19:00; ora 21:00

5 – 6 Octombrie – „One life show” – ora 19:00; ora 21:00

7 Octombrie – „Mai bine nu veni” – ora 19:00; ora 21:00
Locaţie – Casa EFdeN, 25 locuri disponibile

8 – 9 Octombrie – „O zi de vară” – ora 19:00; ora 21:00

10 – 11 Octombrie – „Cine sapă groapa?” – ora 19:00; ora 21:00

12 – 13 Octombrie – „Aventuri contemporane” – ora 19:00; ora 21:00

14 Octombrie – „Mai bine nu veni” – ora 19:00; ora 21:00
Locaţie – Casa EFdeN, 25 locuri disponibile

15 – 16 Octombrie – „Ambrios” – ora 19:00; ora 21:00.

Intrarea este liberă, exceptând spectacolul ce se joacă la ”Casa EFdeN”, iar pentru mai multe detalii, dar și pentru rezervări, puteți arunca un ochi pe evenimentul de pe Facebook.

În principiu, dacă puteți să fiți prezenți la fiecare spectacol, ar fi perfect. Din punctul meu de vedere nu aveți voie să ratați vreunul. Totuși, dacă nu puteți să ajungeți la toate, cel pe care TREBUIE să îl vedeți este Ambrios. Impresiile mele despre spectacol le găsiți aici.

Deci, cu cine ne vedem la ”Festival în Cuib”?

#PegasDor

Pegas e unul din cele mai îndrăgite branduri românești. Istoria începe în anul 1972, atunci când ieșeau pe poarta Uzinei Mecanice Tohan primele biciclete, construite pentru adulți. Ușor, ușor, românii au început să cumpere tot mai mult Pegasul, iar pentru mulți brandul e sinonim cu primul mers pe bicicletă, cu prima gleznă julită sau cu prima plimbare în parc împreună cu prietena.

În anii ’90 piața românească a fost împânzită cu tot felul de biciclete, multe dintre ele fiind doar copii ieftine ale unor branduri din străinătate, precum BMX. În condițiile astea, Pegas n-a rezistat prea mult și a fost nevoit să își închidă porțile. Părea o poveste clasică de îngropare a unui brand românesc. Numai că doi antreprenori din București, pe numele lor Alexandru Manda și Andrei Botescu, s-au încăpățânat să facă ceva.

Așa că au luat brandul Pegas și l-au readus la viață. Au început să producă din nou în 2010, iar în perioada asta desfășoară o campanie foarte drăguță pentru românii plecați în străinătate. Tot ce trebuie să faci este să te filmezi într-un loc mișto din orașul ce tocmai te-a adoptat, să spui câte ceva despre tine, precum și de ce anume îți este cel mai dor din România, iar apoi să urci clipul pe www.pegasdor.ro. Pe lângă lucrul de care îți este dor, omuleții de la Pegas îți vor aduce și o bicicletă, să te mândrești cu ea prin oraș.

Campania e explicată foarte bine de Alexandru în clipul de mai jos:

Începe Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Mâine, pe 10 Iunie, se va da startul celei de-a XXIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. FITS este organizat de Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu și este unul din cele mai mari festivaluri de teatru din Europa. Acesta se desfășoară între 10 și 19 Iunie și adună 2850 de invitați din peste 70 de țări.

Merg la FITS din 2012, cu o pauză de un an din cauza BAC-ului, și am simțit întotdeauna aceeași bucurie cu care festivalul ăsta este realizat. Aceeași energie a voluntarilor care sunt ca albinuțele prin tot centrul Sibiului, aceeași energie a organizatorilor, care fac tot posibilul ca lucrurile să fie întotdeauna puse la punct și, nu în ultimul rând, aceeași energie a artiștilor, care vin în fiecare an să dăruiască publicului sibian (și nu numai) tot ceea ce au ei mai de preț: talentul și dăruirea. 
Anul acesta, deviza FITS este ”Construind încredere”, iar timp de 10 zile vor avea loc 452 de evenimente în 67 de locații din Sibiu.

2-festivalul-international-de-teatru-sibiu-2012-1480688646
Photo: sibiul.ro

Oamenii care mă cunosc știu faptul că unul dintre regretele mele din viața de liceu, n-am multe, din fericire, e acela că nu m-a dus capul să fac și puțin teatru. Așa că merg să îl văd. În ultimul weekend al festivalului, cel mai probabil, voi fi la Sibiu, de unde voi încerca să scriu lucruri drăguțe, să fac niște live-uri pe pagina mea și să vă transmit un pic din atmosfera festivalului.

FITS reprezintă magie în stare pură, iar dacă nu ai mers până acum acolo, poate e timpul să te gândești la asta. Încă mai e timp. FITS e o combinație aparte între teatru clasic, adică cel în sălile de spectacol, teatru stradal, lansări de carte și concerte. Adică tot ce îi trebuie unui festival de dimensiunile acestea.

Festivalul International de Teatru de la SibiuFestivalul International de Teatru de la SibiuFestivalul International de Teatru de la Sibiu

 

 

 

 

Clipul de prezentare din acest an îl găsiți aici:

Ziua în care am fost mândru de România mea

Astăzi a fost ziua în care am fost tare mândru de România mea. Am fost mândru de fiecare din cei 10175 de români care au venit, într-o zi de sâmbătă, la un curs de prim ajutor. Am fost mândru de părinții care și-au adus copilașii să învețe manevrele de resuscitare. Am fost mândru de multe. Dar mai presus de toate, am fost mândru de eroii din tribune. Am fost mândru de fiecare om de la Serviciile de Ambulanță din țară, de fiecare om de la SMURD și de fiecare om de la Crucea Roșie.

Povestea de astăzi are două protagoniste. Două eroine de la care am învățat astăzi mai mult decât manevrele de resuscitare. Am învățat cât de grea este meseria lor, deși cumva bănuiam asta, și câte sacrificii fac pentru a fi prezenți la fiecare pacient care le solicită ajutorul. Mi s-a predat o lecție de viață fără să urmăresc asta.

20160528_180205Prima eroină este din Tulcea, este asistentă în cadrul Serviciului de Ambulanță și se numește Dumitru Mihaela. De la dumneaei am învâțat astăzi cum anume să acord primul ajutor. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult la doamna Dumitru a fost răbdarea cu care explica fiecărui participant care venea să o asculte ce anume trebuia să facă. Mi-a plăcut foarte mult atenția pe care o dădea fiecăruia și m-a surprins căldura cu care împărtășea lucrurile pe care ni le avea de transmis. Dacă nu ar fi avut o carieră în serviciul de urgență, probabil că ar fi putut face una reușită în învățământ. Astăzi a avut o clasă de aproape 30 de elevi pe care i-a învățat cum să se descurce într-o situație limită.

 

20160528_182353Al doilea erou despre care vreau să vă vorbesc vine de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și mi-a atras atenția pentru că era înconjurată de foarte mulți copilași. Pe eroină o cheamă Păun Ionela și a venit pe Arena Națională tocmai după tura de noapte. Era foarte obosită, dar nu lăsa deloc să se vadă asta. Era zâmbitoare și părea că s-a trezit de dimineață doar ca să ajungă la eveniment. Pentru că trecusem deja de partea practică a evenimentului, ne-a povestit despre importanța primului ajutor, despre faptul că mulți oameni evită să acționeze și că, în general, dacă manevrele de resuscitare nu încep din primele minute, pacientul mai poate fi adus cu greu la viață. 

 

Ne-a mai povestit și despre faptul că sistemul de urgențe este extrem de aglomerat cu solicitări care nu necesită intervenția medicală imediată. Doamna Păun ne-a explicat care e rolul defribilatorului într-o situație de urgență și de ce ele ar trebui să se regăsească în toate locurile aglomerate.  Am mai povestit și despre altele, dar cel mai mult mi-a atras atenția faptul că ambele doamne aveau mâinile tremurânde. Tremurau la fel cum tremură handbalistele noastre când oferă un interviu. Știm foarte bine că sunt extraordinare în ceea ce fac, dar vedem întotdeauna doar modestie pe chipurile lor. Doamnelor, sunteți extraordinare.

Acești eroi sunt ușor de recunoscut. Nu au pelerine, dar au un costum albastru-mov sau roșu-galben. Călătoresc în mașini albe sau roșii, iar superputerea lor se numește ”SALVEZ VIEȚI”. Da. Asta fac acești oameni în fiecare zi. Salvează vieți. 

Doamnă Dumitru, doamnă Păun, doamnelor și domnilor doctori și asistente. O să vă rog să vă duceți la o oglindă, să priviți bine în reflexia pe care o vedeți și să vă spuneți: ”Sunt un supererou”. Pentru că da, asta sunteți. Sunteți eroii zilelor noastre, iar pentru asta, toată România vă mulțumește. Vă mulțumesc și eu pentru toată munca minunată pe care o faceți în fiecare zi și mă înclin în fața dumneavoastră.

Și pentru că îmi place să am în viața mea eroi, am și poză cu unul: 

În poză sunt: doamna Păun, Roxana, Răzvan și subsemnatul.
În poză sunt: doamna Păun, Roxana, Răzvan și subsemnatul.

”Record pentru viață” a fost un real succes. Felicitări Societatății de Salvare din București și Serviciului de Ambulanță București-Ilfov!

Despre teatru și paznici

Sunt foarte, foarte nou în București și, după cum mulți dintre oamenii care mă cunosc știu, mă rătăcesc tare în momentul în care renunț la metrou și sunt nevoit să ghidez pe cineva spre casa mea. S-a întâmplat asta și cu șoferi de taxi, pe care i-am oprit de câteva ori la două stații distanță de casa mea, de rușine că nu știam să dau indicații, dar și cu diferiți prieteni.

Astăzi a fost o zi foarte ploioasă. Probabil așa a fost și la voi, indiferent unde v-ați petrecut ziua, având în vedere codul galben de ploi care a fost instaurat mai peste toată țara. Pe la ora 18, în București a început să plouă foarte, foarte tare. La ora 20 ar fi trebuit să fiu la Politehnică, pentru că  îi promisesem unei prietene că merg să o văd într-o piesă de teatru. Vă imaginați, probabil, că  nu mă trăgea inima foarte tare, dar dacă am promis, nu se cade să îmi iau cuvântul înapoi. Îmi trimisese două detalii: sala A01, Facultatea de Electronică.
aa

Mai fusesem în Politehnică de câteva ori, dar de fiecare dată în același loc: clădirea Rectoratului. Planul era simplu: ies de la metrou, intru  în clădire, întreb pe cineva unde e sala. Ce putea să nu meargă? Răspuns: totul. Ies de la metrou, intru în Politehnică și întreb un domn, paznic al facultății, dacă știe cumva unde este sala A01. Dumnealui, cu un aer à la Mărgelatu și cu o scobitoarea în colțul gurii, stă 20 de secunde, se gândește, se uită la mine ca și cum mi-a găsit soluția problemei și îmi spune: ”Domnule… (pauză de efect) Nu știu. Întrebați-o pe colega mea.”

Colega dânsului era o doamnă micuță, care tocmai ieșise dintr-o sală de curs. Îi spun povestea cu același elan ca și prima dată, iar pe fața doamnei observ o grimasă: ”Sala A01?!” îmi spune. ”Da A01”, am răspuns cu o naivitate care, aparent, a înmuiat-o pe doamnă. Îmi transmite faptul că singura sală care seamănă cu numele pe care eu îl caut este AN010 și că, cel mai probabil, nu e sala corectă. Apoi îmi aduc aminte că mai am un as în mânecă și îl arunc în luptă:”Dar Facultatea de Electronică unde este?”. Am spus asta ca și cum am biruit toată problema. Și o făcusem. Pe jumătate, dar o făcusem. Doamna îmi spune că facultatea nu este în locul unde era și că îmi arată imediat unde este. 

De aici, lucrurile devin interesante. Ieșim din clădirea în care eram și doamna mă mai întreabă o dată ce facultate caut. Probabil pentru că sunt singurul aiurit care a întrebat-o vreodată de o clădire situată la aproape un kilometru distanță, sau pentru că par un om schimbător, nu știu, una din două. 

”- Bun, deci urci scările alea, traversezi, faci dreapta, dai de un semafor, sau sens giratoriu, nu știu exact ce e ăla, mergi tot înainte, iar pe partea dreaptă  e clădirea facultății. Ai înțeles?

-Da. Vă mulțu..

-Sau poți să iei orice RATB o stație.

-Am înțeles, mulțu..

-Deci ai înțeles, da? Urci, traversezi, faci dreapta, ajungi la semafor, iar pe partea dreaptă e clădirea.

-Sigur, mulțu..

-Dar tu de ce nu te îmbraci, măi mamă?”

Abia aici mi-am dat seamă că o să scriu despre asta. I-am spus doamnei că nu mai plouă și că sunt atât de subțire îmbrăcat pentru simplul fapt că am plecat de dimineață de acasă și că atunci era foarte cald. N-a părut prea mulțumită de răspuns și mi-a transmis că e mai bine să îți fie cald, decât să răcești. Ceea e așa-i. Asta îmi tot repetă și mama. Mi-a mai mărturist că și dânsa, atunci când era de vârsta mea, se îmbrăca la fel și acum a ajuns să aibă probleme cu spatele.
Ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost să am grijă de mine, pentru că par un băiat bun, și să mă îmbrac. Cuvintele astea i le tot spune și băiatului dânsei, dar pare că nu înțelege nici el. ”Măcar tu să înțelegi”. I-am mulțumit doamnei și am plecat cu gândul că a fost chiar o zi bună.

Altfel, nu trebuia să merg spre dreapta atunci cand am urcat scările, ci spre stânga, am mers vreo 500 de metri până să realizez asta, dar ce mai contează? Cine se poate supăra pe o doamnă atât de drăguță?

P.S.: Piesa a fost bună. N-a mai jucat prietena mea, dar dacă vreți să o vedeți, totuși, are spectacol duminică, la ora 20, la Facultatea de Instalații din București, iar piesa care se va juca se numește ”Negustorul de Timp” de Matei Visniec. 

Răzvan. Încântat!

Replica de mai sus o spun de fiecare dată când întâlnesc oameni noi. Cred că o să întâlnesc destul de mulți oameni noi în următoarea perioadă, așa că simt nevoia să mă prezint. Numele meu este Răzvan Iustin Moței și sunt din Moinești, un orășel micuț de pe lângă Bacău. Da, sunt un moldovean refugiat la studii în București, în anul I, iar pentru încă trei luni am 19 ani. Sunt student în cadrul Academiei de Studii Economice din București și sunt pasionat de câteva lucruri: călătorii, arhitectură, sport și oameni.

Am început să scriu acum aproape doi ani. Da, pe Facebook, de unde, probabil, o parte dintre voi mă știți. Scriam statusuri despre performanțele sportivilor români în cadrul diverselor competiții, iar prietenii îmi spuneau că nu mai au nevoie de televizor pentru a afla ce s-a întâmplat, e suficient să îmi citească postările. De atunci am prins gustul scrisului și am început să fiu destul constant în social media.

Am continuat cu scrieri despre lucrurile actuale care se întâmplau în politica din România, din Europa sau din Statele Unite ale Americii. Am scris despre lucrurile interesante care se întâmplă în țară, despre Uniunea Europeană, despre refugiați și despre alegerile de anul acesta din SUA. O să detaliez un pic mai târziu motivele pentru care cred eu că e important ca oamenii care au deja dezvoltate platforme de comunicare să vorbească și despre nevoile și problemele pe care societatea le întâmpină.

În ultimele luni, de când sunt în București, am început să scriu și despre alte subiecte. Am început să scriu despre lucrurile pe care le întâlnesc zilnic. Am scris despre emoții, despre trăiri, despre persoane și despre locuri. Mi-a plăcut mult zona asta și probabil o voi explora din ce în ce mai des.

Astăzi, la aproape doi ani de la primele scrieri, trec la un alt nivel. Am oscilat destul de mult până să fac acest pas și au fost multe, multe dezbateri în mintea mea. Aseară, de exemplu, am dormit normal fix 4 ore. După aceea am tot visat lucruri despre cum să îmbunătățesc articolul de astăzi. E un semn bun, cred. Probabil așa se întâmplă atunci când îți dorești ceva foarte mult. 

Simt nevoia să răspund câtorva întrebări pe care mi le-am pus destul de des în ultima vreme. Prima este ”de ce?”. De ce blog și nu doar pe facebook. În principiu, fac trecerea asta pentru că simt, de foarte multe ori, nevoia de a scrie altfel decât o fac pe Facebook: puțin mai elaborat și mult mai structurat.

A doua întrebare la care aș răspunde este legată de ceea ce va apărea de-a lungul timpului pe acest blog. Voi încerca să scriu, în general, despre trei subiecte mari și câteva mai micuțe:

  • Social: Pentru că sunt convins de faptul că oamenii care au anumite platforme la îndemână ar trebui să le folosească și în scopul atragerii atenției asupra unor probleme importante cu care societatea se confruntă. Aici sunt aproape sigur că nu vă va plăcea întotdeauna ceea ce veți citi și tocmai de aceea voi scrie despre acele lucruri.
  • Sport: Pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. Sunt pasionat de sport de când eram micuț și îi vedeam la televizor pe Hagi, Popescu sau Chivu jucând un fotbal extrem de elegant. Sau așa părea la cei patru ani pe care îi aveam. Acum, sportiv de performanță nu am reușit să ajung, dar măcar pot scrie despre oamenii care și-au sacrificat o bună parte din copilărie pentru visul lor. 
  • Povești: Chiar dacă mi-aș propune să nu mai scriu despre lucruri ce mi se întâmplă zilnic, probabil că nu aș rezista. Aici aș include încă două părți: una alcătuită din interviuri și alta din articole scrise de ”oaspeți”.  

Sunt la început de drum, atât în privința scrisului ceva mai elaborat, cât și în privința site-ului. Așa că, în cazul în care sesizați că ceva nu merge cum ar trebui, vă rog să îmi spuneți.

Vă mulțumesc pentru întreg sprijinul pe care mi l-ați acordat până acum și sper să fiți îngăduitori. Măcar pentru o perioadă. După aceea, roșiile sunt perfect îndreptățite să apară.