Seriale la care merită să te uiți – Timeless (V)

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să participi la evenimente istorice care au schimbat lumea? Dar dacă ai putea să schimbi chiar tu evenimentele alea, iar deznodământul să fie cu totul altul? 

Există un serial, pe numele lui Timeless, în care acțiunea e exact asta: mulți oameni care se întorc în istorie și schimba diverse evenimente relevante pentru umanitate, sau relevante pentru un scop propriu.

Acțiunea în Timeless începe în zilele noaste, dar se desfășoară mai degrabă în trecut. Totul începe atunci când un cercetător plin de bani, împreună cu echipa lui, reușește să inventeze mașina timpului. Aceasta este furată de un tip care vrea să omoare din fașă o organizație secreta ce pusese stăpânire pe America.

Se formează doua echipe, pentru că sunt doua mașini ale timpului, una business class, cea furată, și una mai economy asa, cea de rezerva cu care merge prin timp echipa bună. Practic fac ambele același lucru, doar că una e să zbori cu Emirates și alta e să zbori cu Ryan. 

Lucrurile sunt simple de aici: unii vor sa ciopârțească istoria, alții vor să îi împiedice, dar fără a face mari schimbări în timp ce duc asta la îndeplinire. Spoiler alert: Kennedy ajunge să fie transportat în secolul 21. Atât, nu zic mai mult. Ah, și Lincoln rămâne tot asasinat. 

În echipa „bună” exista și un om de culoare, pilotul, care e nevoit să se întoarcă în secole în care oamenii care el nu erau neapărat foarte bine priviți. E foarte interesant să vezi cum un om din prezent se adaptează la rigorile vremii în care călătorește. 

Pentru oamenii care văzuseră serialul înainte și au rămas cu impresia că el a fost lăsat fără final, fiind anulat după două sezoane de televiziunea ce îl producea, să știți că producătorii au mai făcut doua episoade ca să încheie frumos povestea, iar totul e de găsit pe Netflix. 

Seriale la care merită să te uiți (IV) – YOU

Pentru că în vacanță nu mi-am propus nimic altceva în afara urmăritului de filme în exces, mâncatului în cantități industriale și dormitului până la prânz, am avut suficient timp să îmi pun la punct „vizionările obligatorii” pentru evaluările de început de an, pentru că nu te poți prezenta fără teme făcute. Așa că, ceea ce o sa vedeți zilele următoare pe aici va fi o retrospectivă a filmelor sau serialelor pe care le-am văzut. .

Să începem asa, ușor, simpluț, cu YOU.

YOU spune mai multe povesti. În primul rând ne arată cât de vulnerabili suntem și cât de multe am face pentru a fi cu persoana pe care ne-o dorim. Serialul e centrat pe traumele pe care un bărbat, Joe, proaspăt ieșit, într-un mod interesant din vechea relație, le are atât din copilărie, cât și din experiențe nu tocmai plăcute cu fosta iubită. Se îndrăgostește nebunește de o ea, Beck, semi-intelectuala, asistenta la universitate și pe punctul de a-și lansa cariera în literatură, și începe să ajungă cumva în cercul ei de cunoscuți. 

Ceea ce Beck nu știe despre Joe este că el nu e un bărbat obișnuit. Nu este genul care să renunțe foarte ușor, iar obstacolele umane pe care le întâlnește sunt pentru el mai degrabă un test. Pe care îl trece de fiecare dată. Într-un fel sau altul. 

Serialul nu te dă neapărat pe spate, nu îți produce „fractură de creier” de fiecare dată când povestea se întoarce cu susul în jos, dar te face să îți dai seama cât de atent trebuie să fii în alegerea persoanelor iubite, cât de vulnerabil poți deveni în social media și cum se traduce asta în viața reală, și cât de mult contează să pui niște puncte cap la cap, chiar și atunci când sentimentele sunt la cote ridicate. 

All in all, serial din ăla cu personaj principal care are ușoare probleme psihice, crime, povesti de dragoste, reveniri surprinzătoare, lucruri d-astea de fac un serial să fie decent spre bun.

„A Star Is Born” sau „Cum să spui o poveste de o oră în două ore și un sfert”

Hei, salut, vrei o părere ușor nepopulară? Ai întrat unde trebuie! Ia loc, avem de discutat. 

Am văzut acum câteva zile A Star Is Born, filmul cu Bradley Cooper în rol de Sergiu Nicolaescu, în sensul că e și regizor și actor principal, și cu Lady Gaga în rolul Loredanei cu ceva mai mult talent actoricesc. Surprinzător. Revin la asta. 

Povestea filmului e draguțică. Pe mine ma prinzi foarte tare dacă îmi arăți ceva despre cum iubirea schimbă oameni și îmi mai spui și ceva despre visul american. Pur și simplu încă mai cred în prinți și prințese și d-astea.

Filmul începe cu o Lady Gaga în rolul lui Ally, o lucrătoare într-un restaurant și un Bradley Cooper în rolul lui Jack, nu, nu ala din Titanic, altul, care e un artist celebru, dar care are probleme mari cu bautura. Cei doi se întâlnesc într-un bar, el o vede pe ea cum cântă, o cunoaște, se îndrăgostește și ca prin minune e cea mai importanta persoana din viața lui.

O ia în concerte, ea dezvolta o carieră solo de succes, el începe să își accentueze problemele cu alcoolul și cele cu auzul, iar ce urmează de acolo, vedeți în film, că doar nu e un articol de spoilere ăsta.

Deși cred ca Lady Gaga face un rol decent în A Star Is Born, ceva în filmul ăsta nu se leagă. Mă pierde aproape la fiecare 15 minute, cu o secvență de 10 minute care nu spune nimic și care putea fi ușor scoasa de acolo, fără sa simtă nimeni lipsa. Altfel spus, filmul ăsta e plin de cadre lălăite, fără vreun sens pe care eu să-l fi depistat neapărat, care spun o poveste ce poate fi spusa lejer într-o oră jumătate.

A Star Is Born e unchiul ăla care de fiecare data se îmbată la întâlnirile de familie și îți spune aceleași și aceleași detalii, ore în șir, deși tu ai o viață de trăit și n-ai atât de mult timp să pierzi pe lucruri inutile. A Star Is Born e ca proful ăla pe care îl placi destul de mult și care are o poveste foarte mișto, dar o ia de multe ori pe arătură și îți spune lucruri irelevante, doar pentru că poate, nu pentru ca te-ar ajuta cu ceva să înțelegi tabloul complet. 

Seriale la care merită să te uiți: La Casa De Papel (III)

Hei, salut! Te-ai gândit vreodată să spargi o bancă? Dar Monetăria Națională ? Probabil că nu, așa-i? Stai liniștit! S-au gândit în schimb scenariștii „La Casa De Papel„.

Serialul începe cu o echipa de 8 oameni care pregătesc minuțios cel mai mare jaf din istorie: spargerea monetariei naționale a Spaniei și furtul a 1 miliard de euro. Cei 8 oameni care vor întra în clădire sunt ghidați de afară de un „Profesor”, un personaj extrem de calm și carismatic ce va deveni, fără voia lui, piesa principală din puzzle-ul furtului.

Profesorul plănuise tot, de la oamenii pe care ii va lua ostatici, la cererile pe care le va avea, la momeala pe care o va da politiei, până și momentul în care serviciile secrete vor decide să intre în clădire. Planul era simplu: intrat în monetarie, furat banii existenți deja, păcălit poliția și adăpostit în monetarie, luând ostatici cei peste 60 de oameni care urmau să se afle în acel moment în muzeu și imprimerie.

Doar că lucrurile nu stau întotdeauna cum le planifici. Se mai întâmplă, câteodată, să împuști, de exemplu, accidental un polițist, sau, cine știe să te îndrăgostești de negociatorul șef.

Orice ar face, jefuitorii trebuie să păstreze întotdeauna opinia publica de partea lor, asa că nu pot să omoare, să tortureze, sau să răneasca vreun ostatic. Pot, cel mult, să se îndrăgostească de ei și să își facă planuri împreună. 

Cum se rezolvă tot cazul ăsta, vedeți în cele 2 sezoane ale La Casa De Papel. E de găsit pe Netflix și a întrat direct în topul serialelor mele favorite. Și „profesorul” în topul personajelor extrem de carismatice.

Hai, ce mai stai? La Netflix, birjar! 

„O partigiano, portami via
O bella ciao, bella ciao, bella ciao, ciao, ciao
O partigiano, portami via
Ché mi sento di morir”

Seriale la care merită să te uiți: The Crown (II)

Întotdeauna m-au atras poveștile cu prinți și prințese, de asta poate The Crown m-a prins din trailer.

Povestea începe cu momentul în care tatăl Reginei Elisabeta, da, cea care e și astăzi pe tronul Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord, se pregătește să îl facă pe soțul Elisabetei, Philip, fost ofițer de marină și fost print al casei regale a Greciei, cetățean englez.

În ciuda piedicilor puse de familie, parlament și Guvern, Elisabeta reușește să se căsătorească pana la urmă cu Philip, iar tatăl său, Regele George trece printr-o extirpare a unei părți din plămân, fiind diagnosticat apoi cu cancer.

Regele moare într-un timp relativ scurt după aceea, iar pe tronul monarhiei engleze vine chiar Elisabeta, în anul 1952, avându-l ca prim-ministru pe Winston Churchill, cel care câștigase alegerile cu puțin timp în urmă. Înainte să moară, regele i-a cerut primului-ministru să o ajute pe viitoarea regină, iar timp de câțiva ani, până la demisia lui Churchill din fruntea guvernului, Winston încearcă să ii tot dea lecții despre cum se comportă un monarh adevărat.

Peste toate astea, la doar 25 de ani, Elisabeta are de ținut în frâu o casă regală aproape dezbinată, o soră care vrea să se mărite cu un tip divorțat și cu doi copii, precum și cu o mamă întrată în depresie după moartea soțului și a soacrei, dar și după pierderea relevantei în rândul casei regale.

Am văzut doar primul sezon, mai am unul, dar cu siguranță îl voi decora cât de curând și pe acela. Episoadele sunt relativ lungi, spre o oră duce fiecare, dar primul sezon a avut doar 10 episoade, deci cumva se compensează.

The Crown e de găsit pe Netflix, iar dacă începeți să vă uitați, să îmi spuneți cum vi s-a părut. 😀

 

Un pas în urma serafimilor – în topul filmelor românești văzute de mine

Am văzut ieri seară postarea Ralucăi Mateiu despre „Un pas în urma serafimilor” și mi-am dat seama că nu v-am zis impresiile mele despre film. L-am văzut acum vreo două săptămâni, la Afi. Nu era plină sala, probabil că nici jumătate nu era ocupată, dar oamenii care au venit la film chiar mi s-au părut mișto. Știau să râdă la glumele din film, n-au fluerat atunci când în cadru a apărut o pereche de sâni, deci chiar bine.

Din capul locului o să spun faptul că îmi plac poveștile care se termină fericit. Și îmi plac poveștile care se termină, în general. Da, știu, pare stupid, dar la prea multe filme românești am avut impresia că povestea nu se termină. Sau cel puțin că finalul nu ne este spus nouă, spectatorilor. Că ne este ținut secret pentru că, nu-i așa, nu suntem suficient de perspicace încât să înțelegem lucrurile fine descrise în film.

Lucrul ăsta s-a repetat la filmele care, deși mi-au plăcut super mult, au avut aceeași caracteristică: ori finalul era foarte grăbit și comprimat în 5 minute de filmare (în cazul „Câini„), ori filmul se termina dintr-odată, fără un deznodământ extrem de clar. (în cazul „Poziția copilului„) De precipitarea asta, sau de neștiința de a încheia un film, mi se pare că suferă întreg filmul european. Am văzut recent la Les Films de Cannes a Bucarest „A Man of Integrity„, un film care are o intrigă bună, un film care a fost premiat cu „Certain Regard”, dar un film care nu are neapărat un sfârșit.

Știu, e vorba de gusturi aici, sau de faptul că nu-s suficient de inteligent încât să prind finalurile incerte, da’ aia e. Nimeni nu-i perfect, nu?

Anyway. Un pas în urma serafimilor. Că doar pentru asta ne-am adunat aici. Filmul ăsta e lung. Băi, dar foarte lung. Are peste 2 ore și ai nevoie de multă răbdare ca să-l vezi. Partea bună e că n-are deja celebrele cadre din filmele românești în care se mănâncă obsesiv ciorbă. Știu e greu de crezut, dar se poate. Se poate face un film românesc fără ciorbă.

În primul rând „Un pas în urma serafimilor” e făcut după o poveste reală. Filmul este, în fapt, despre o întreagă generație care intră la Seminarul de Teologie și descoperă că acolo lucrurile nu se fac tocmai… ecumenic. Acțiunea se concentrează pe experiențele lui Gabriel (Ștefan Iancu), un copil care intră printre ultimii la seminar și care va trebui să suporte pe tot parcursul filmului comparațiile pe care părinții lui le vor face între el și Tudor, copilul de 10.

Pe parcurs, Tudor își dă seama că Preotul Ivan (Vlad Ivanov) nu e chiar prietenul lui cel mai bun al lui și că, în general, se folosește de mărturisirile diferiților elevi pentru a putea să își atingă scopurile care erau de multe ori personale, nu neapărat în interesul organizației pe care o reprezenta. Vlad Ivanov face un rol foarte bun. La fel cum zicea și Raluca în postarea sa, simți și dragoste și ură în același timp. Face un rol atât de bun, încât n-ai cum să nu îi apreciezi calitățile actoricești, iar pe de altă parte nu prea poți să iubești personajul pe care îl interpretează.

N-o să vă descriu intriga, pentru că nu aș vrea să pierdeți nimic din experiența filmului. Vă  spun, totuși, că la un moment dat, într-o scenă cu destul suspans, Tudor este întrebat de ce anume a venit la seminar, iar el spune că a venit să îl caute pe Dumnezeu, dar din păcate, l-a găsit prea puțin. Aș vrea să vă spun că la final binele învinge.  Mă rog, mai degrabă că adevărul învinge în fața imposturii. Oricum ar fi, e de bine. Film cu happy-end, doar v-am spus.

Din păcate filmul nu se poate vedea decât în câteva orașe, iar feeling-ul meu este că nu va mai rula mult în cinematografe, așa că  mergeți să-l vedeți. Nu încercați să-l tratați altfel decât ca pe un act artistic. Chiar nu mi se pare că e altceva.

Programul Un pas în urma serafimilor în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie

BUCUREȘTI
Cinema City Romania – AFI Palace Cotroceni:
Miercuri-Joi : 19:20 22:10
Sâmbătă-Duminică : 18:40 21:40,

MOVIEPLEX CINEMA – joi : 16:15

Cinema Muzeul Țăranului – sâmbătă : 19:45

Hyperfest – International Student Film Festival – Cinema Europa Marti ora 20:00

ARAD
Cinema Arta – sâmbătă ora 19:00

IAȘI
Cinema Iași (Cinema Ateneu) – miercuri ora 19:30

SFÂNTU GHEORGHE
Cinema Arta • Művész Mozi – by Cityplex – miercuri : 21:00

Seriale la care merită să te uiți: Designated Survivor (I)

„Băi, cum e serialul ăsta”

Atât am putut să spun după ce am văzut toate cele 17 episoade ale Designated Survivor, în mai puțin de 24 de ore și cu doar trei ore de somn la activ. O să încerc să fac aici o mică descriere a serialului, fără să dau prea multe spoilere. Nu promit că reușesc, dar o să-mi dau silința.

Ei bine, să spunem că ești ministru în cabinetul Statelor Unite ale Americii (Secretary of Homeland Security), iar în ziua în care președintele va ține celebrul discurs anual „The State Of The Union”, ție ți se cere să părăsești Guvernul SUA și, mai presus de asta, nu ești invitat în Congresul American pentru a asculta discursul președintelui.

Cumva, asta se dovedește o oportunitate enormă pentru tine, pentru că, în mijlocul discursului, Capitoliul este aruncat în aer, iar toți cei 1000 de oameni sunt morți. Președintele, Vicepreședintele, miniștri, toți au fost eliminați. Mai puțin un congressman, Peter MacLeish. Acesta reușește, într-un fel, să scape din atacul terorist și devine un adevărat erou al Americii.

Designated Survivor 1

După ce șeful tău a fost eliminat, tu ești promovat, normal, ca fiind noul boss. Doar că poziția pe care o preiei nu e cea de magazioner șef la un aprozar din Clinceni, ci este, poate, cea mai grea poziție de pe planetă: Liderul Lumii Libere. Oarecum normal, tu n-ai de unde să știi cum funcționează statul în general, iar primele tale zile ca președinte sunt un adevărat fiasco: oamenii sunt panicați, partenerii internaționali încearcă să-ți forțeze mâna, iar media nu-i deloc de partea ta, considerându-te un outsider încă nepriceput în ale politicii mari și extrem de nepotrivit în astfel de clipe.

Ai lângă tine doar doi oameni pe care poți conta, fosta ta directoare de cabinet și un tip, scriitor de discursuri, care ți-a spus în primă fază că nu vei face față stresului și că ar trebui să renunți. Sigur, mai ai familia de partea ta, dar și acolo, normal, vor interveni schimbări. Cu timpul te prinzi cum se gestionează cea mai mare putere de lume, acțiunile tale încep să aibă efect, iar oamenii prind încredere în tine. Doar că jocul politic din Washington clar nu e pentru tine, și-l înveți pe pielea ta: ești manipulat, tras pe sfoară sau folosit.

Designated Survivor 2

Cu timpul, afli că tot asasinatul a fost o conspirație la nivel înalt, iar asta îți dă bătăi mari de cap, pentru că America așteaptă niște responsabili. Și-i așteaptă repede. Cu atâtea probleme pe cap, tu cum te-ai descurca?

Designated Survivor are, deocamdată, doar 17 episoade și e genul ăla de serial care te prinde din prima, pentru că nu lungește povestea mai mult decât e cazul. Știți voi, ca în filmele clasice românești în care scena cu ciorba este emblematică.

Vă las un trailer mai jos. E un must, vă zic.

Probabil că o să fac o serie din asta. Sau nu. Depinde.