Cum este, de fapt, experiența Work&Travel (VI) – Alexandru Neștian

Astăzi e ultimul articol din seria despre Work&Travel. Sper din suflet că s-a mai ridicat un pic ceața aia care tot bântuia asupra experienței ăsteia. În seria asta am aflat poveștile Brîndușei, Alinei, Claudiei, Laurei și Sabinei. O să scriu și câteva păreri personale, probabil zilele viitoare. Astăzi e vorba despre Alex. Cum care Alex? Eh, o să vedeți voi.

Dacă vă faceți veacul prin online, probabil n-aveați cum să nu vă fi întâlnit cu Alex Neștian.  E tipul care scrie din când în când pe www.alexandrunestian.ro și e fondatorul iTux, serviciul ăla mișto care te salvează  atunci când prietena ta vrea să mergeți la o cină romantică, dar tu n-ai costumul potrivit. Cu Alex e întotdeauna simplu: ori îl urăști din toți porii, ori îl iubești de nu mai poți. Nu există nimic între. Nu ai cum. Eu nu m-am hotărât încă. Serios.

Alex e pasionat de F1. Mă rog, termenul pasionat nu-i chiar cel mai potrivit. Feeling-ul meu e că a lăcrimat un pic atunci când Nico Rosberg i-a furat titlul de campion lui Hamilton. Ah, e mare fan Mercedes. E fan Rapid. Da, știu, nimeni nu-i perfect, e ok. E pasionat de modă și e cam singurul bărbat care chiar are ceva de spus pe partea asta. Probabil că face și diferența între roz și magenta. 
Alex a fost în State prin 2011. Multă apă a trecut pe Dâmbovița de atunci, dar cumva am crezul că experiența în sine nu-i mult diferită față de cea pe care o trăiesc studenții acum.   

Pe Alex îl găsiți pe Facebook, pe Instagram, pe blog sau pe contul de iTux. Hai să începem!

1. Care-I primul cuvânt care îți vine în minte atunci când te gândești la Work&Travel?

Hmm, ținând cont că s-a întamplat acum 7 ani, e dificil! “Muncă”. Ăsta e cuvântul care descrie experiența mea. Am muncit mult, dar am stiut și cum să fentez uneori programul și să îmi fac singur viața ușoară. Am avut două joburi, am muncit și 26 de ore în continuu, când mi s-au unit 3 schimburi și deja o parte din angajați începuseră să plece și așa mai departe. Dar am știut să îmi organizez programul ca să pot sta și prin sala de sport să joc baschet sau să mă uit la filme pe laptop, fiind plătit cu 10 dolari pe oră pentru asta.

2. Cum vezi tu experiența Work &Travel acum? Ai învățat ceva din ea? Crezi că te-a ajutat în vreun fel? Dacă da, de ce?

Spre deosebire de celalalte colege de serie, nu m-a schimbat radical această experiență. A fost o experiență plăcută, distractivă, atractivă din punct de vedere financiar, dar atât! Nu mi-a schimbat viața, nu mi-a schimbat cum văd eu cariera. M-am distrat, am învățat că americanii sunt foarte bine organizați la nivel colectiv și urmează regulile și de aceea lucrurile par să fie mai simple la ei. Mi se pare un complet bullshit să spui că după 3 luni în care faci o muncă de „salariu minim” a americanilor te-ai schimbat sau că ai fost alt om după. Dacă vorbeam de un an de zile și într-o poziție decentă, poate mai înțelegeam.

3. Care e cea mai tare amintire pe care o ai din America?
Când într-o noapte, Nate, tipul ce avea camera lângă a mea a zis să mergem să fumăm o țigară cu alți prieteni de-ai lui, americani. Și nu am înțeles de ce a trebuit să mergem cu mașina 25 de km pentru a putea fuma acea țigară: a trebuit să ieșim din teritoriul federal, ca să nu mai fie fapta penala, ci doar amendă. Bine, aș putea spune și că într-o seară, când ma întoarcem de la al doilea job (care implica să conduc 50km până la locații de camping și să vând lemne de foc) am avut un accident cu un bizon de 2 tone care mergea pe mijlocul drumului.

4. Care e cea mai naspa amintire pe care o ai din America?

Faptul că într-o tură de noapte m-am întâlnit cu un urs se pune?

5. Ce anume ai făcut acolo și nu-ți imaginai că vei face vreodată în viața asta?

Aș spune că poate nu mă așteptam să intru și să verific ca totul să fie OK într-o toaletă de femei, dar nu e nimic wow nici în asta. Nu am făcut nimic din ce nu credeam că voi face vreodată. Depinde foarte multe ce „așteptări” ai sau ce fel de viață duci înainte să pleci acolo. Voiam să văd NY, Las Vegas, Los Angeles și San Francisco și asta s-a întamplat. Dar nu e ca și cum nu credeam că voi ajunge vreodată acolo. Am avut trei veri petrecute în Canada, nu eram complet străin de continentul nord american.

6. Cu câți bani ai plecat din țară și cu câți ai venit înapoi?

Am plecat cu o bancnota de 1 dolar și o rezervă de 400 USD pe card și m-am întors cu aceeași bancnotă de 1 dolar. Tot ce am câștigat am cheltuit acolo, am plecat pentru a mă plimba și pentru a face cumpărături. Nu am plecat să strâng bani pentru a mă întoarce cu ei în România.

7. Care-i lucrul care ți-a plăcut cel mai mult la americani? De ce?

Sunt relaxați, nu sunt agitați precum românii. Respectă regulile și asta îi ajută. Pentru că, deși poate la nivel de indivizi nu sunt cei mai inteligenți, reușesc în echipă să pară deștepți. Bine, hai sa nu exagerăm, nu chiar deștepți, dar “they manage to get things done”. Iar acum, după experiența de management și antreprenoriat, am ajuns să o consider cea mai importantă calitate a unei echipe. Să termine ce are de facut. No questions asked etc.

8. Care-I lucrul pe care l-ai urât la americani? De ce?

Respectă regulile și procedurile chiar și când există soluții mult mai rapide și ușoare de a rezolva lucrurile. “Dacă așa scrie în regulament, așa facem.”. Și niciodată nu întreabă “De ce așa și nu altfel?”.

9. Ce lucruri ai face diferit dacă acum ai merge din nou în State?

Probabil aș alege să lucrez într-un oraș și nu într-un resort de vacanță, așa cum este toată zona Yellowstone.

10. Care-i sfatul pe care l-ai da tinerilor care merg acum cu Work&Travel în America

Munciti mult, dați-vă interesul, împrieteniți-vă cu toți, distrați-vă, beți și faceți tot ce vreți pentru că tot ce se întampla în Work&Travel, rămâne în Work&Travel.

Încă 4 întrebări și gata:
1. Te-au întrebat americanii dacă ești vampir, dacă ești rudă cu Nadia sau dacă ești de pe undeva de prin Africa?

Câtuși de puțin, șeful meu direct, un negru fără liceu terminat știa de România, Ceaușescu, de faptul că suntem încă o democrație în creștere și așa mai departe. Asta spune multe despre nivelul lor.

2. Care-i lucrul pe care l-ai făcut acolo și pe care nu l-ai mai face niciodată?

Să mă închid într-o baie și să cer prin stație escortă pentru a scăpa de un urs.

3. Jimmy Fallon sau Jimmy Kimmel?

Kimmel.

4. De vizitat: Marele Canion sau Times Square?

Times Square, I am not a nature type of guy.

AUTODENUNȚ: M-aș putea uita ore întregi la pozele cu Alex din 2011 și nu m-aș plictisi.

Cum este, de fapt, experiența Work & Travel (V) – Sabina Teletin

Am început seria asta de articole pentru că experiența din spatele Work&Travel era colorată ori în roz, ori în negru. Treptat, prin poveștile Brîndușei, Alinei, Claudiei și Laurei cred că am reușit să aducem nuanțe.

Astăzi e rândul Sabinei. E penultimul articol din seria asta și sper ca, per total, să fi adus ceva claritate asupra programului. Pe Sabina o urmăresc de vreun an și ceva, iar atunci când am văzut că pune poze din State mi-am dat seama că experiența ei va fi interesantă. Pe ea o puteți urmări pe Facebook sau pe Instagram, iar mărturisirile ei încep acum. 😀

1. În primul rând aș vrea să știu de ce Work and Travel în State și nu un job de vară în România?

În principiu a fost o experiență pe care am vrut să o tai de pe listă, că merita sau nu, urma să aflu. Joburi de vară am avut în România, dar să plec în State să lucrez nu m-aș fi gândit acum câțiva ani. M-am gandit că sunt multe lucruri noi și unice de făcut acolo, cum ar fi: să lucrez în cel mai mare parc de distracții din America și să mă dau în tot ce e posibil, să cunosc și să lucrez cu oameni din diferite colțuri ale lumii și să văd dacă America e o mare surpriză sau o dezamăgire.

2. Cu ce așteptări ai plecat în State?

Nu mi-am setat mari așteptări ca să nu mă întorc cu o mare dezamăgire și bine am făcut. Mă gândeam și la ce e mai rău, că o să muncesc de o să îmi sară capacele și o să pot să îmi acopăr doar investiția și chiar și așa m-aș fi bucurat că am ajuns până acolo și am trăit experiența asta.

3. Descrie întreaga ta experiență în maximum 10 cuvinte.

Muncă, distracție, prietenii, peripeții, experiențe, amintiri, cea mai tare vară.

4. Ce anume ai făcut în State?

Dar ce nu am făcut:)). Am lucrat într-un parc de distracții pe domeniul alimentar, ceea ce însemna că puteam să lucrez în orice locație din parc ce pregătea/servea mâncare sau băutura. Jobul meu principal a fost în parcul acvatic care ținea de parcul principal și era amplasat în aceeași zonă, însă dacă mă duceam la ore extra-program, ajungeam prin tot felul de alte locații din parc.

5. Care a fost prima impresie despre Statele Unite ale Americii? Ce ți s-a părut interesant în momentul în care ai călcat pe tărâm American?

Sincer, când am ieșit eu de la metroul din Chicago și am pășit pe tărâm american, mă simțeam ca pe Calea Victoriei în zona aia mai fancy :)). Dar ca o primă impresie a fost că m-am simțit ca o furnică într-un oraș uriaș. Totul acolo e imens, de la clădiri, mașini, apartamente, pâna la porțiile de mâncare.

6. Se zvonește printre tineri că e absolut necesar să ai al doilea job pentru a putea să rămâi și cu niște bănuți după experiența asta. Cât de adevărat e? Ai avut un al doilea job?

Depinde foarte mult de locație. În principiu da, ai nevoie de ceva ore extra dacă salariul pe care îl ai e minimul pe economie. În cazul meu nu a fost nevoie să îmi caut un alt job pentru că aveam alte zeci de locații în interiorul parcului principal unde puteam să fac ore suplimentare fără vreo problemă.

7. Un alt mit care circulă prin România este faptul că ești nevoit să muncești până la epuizare, 25 de ore din 24, dacă ar fi posibil. Ai simțit vreun moment că lucrezi mult prea mult?

Acolo totul se rezumă la numărul de ore lucrate, pentru că ești plătit pe oră și atunci interesul fiecaruia este să muncească tot mai multe ore, însă nu te obligă nimeni să muncești până la epuizare. E alegerea fiecaruia. Dacă am simțit că lucrez prea mult? Să zicem că recordul meu a fost de 19 ore lucrate într-o zi, fără pauză, deci da, chiar am simțit asta.

8. Care sunt părțile bune din toată experiența asta?

Părțile bune sunt că te poți plimba prin America cu banii pe care i-ai facut din greu, că întâlnești oameni super diferiți și că legi prietenii, iar cel mai important, când te vei mai uita la filme americane vei spune “Am fost acolo!”.

9. Care sunt părțile proaste? Ce anume n-a fost chiar așa cum îți imaginai tu?

Cred că singura parte proastă a fost că în locația pe care am ales-o eu nu se prea lucra în ultima luna. În septembrie parcul era deschis doar în weekend, iar în rest pierdeai vremea prin campus, pentru că nici locuri de văzut prin orașel (care era un fel de sat) nu prea erau. Toată lumea mergea la mall să mai cheltuie putin.

10. Ce anume ți-a lipsit cel mai mult în cele trei luni? De ce?

Mâncarea, clar! După 3 luni în care ai de ales dintr-un meniu vast de burgeri, cartofi prăjiti, pizza ți pui prajit, simți nevoia de o ciorbă (și nu supă la plic, ca și aia era în meniul zilnic) sau de o mâncare pe care nu ai luat-o din congelator să o pui la microunde.

11. Multă lume a venit cu o oarecare nostalgie din SUA. Cum ai simțit trecerea de la România la America și invers?

Nu am simțit foarte tare trecerea de la România la America pentru că sunt foarte deschisă la nou și mă acomodez foarte repede în locurile noi. Însă revenirea nu a fost la fel de ușoară. De la plajă și palmieri, la facultate pe 10 grade și ploaie, te lovește puțin depresia.

12. Cum sunt oamenii în America? Ce caracteristici sunt diferite față de cele ale românilor?

Lucrând la casă, direct cu clienții americani, i-am analizat destul de mult. Începusem să le cunosc deja preferințele alimentare în funcție de vârstă și lucrul care mi-a atras atenția a fost că majoritatea sunt foarte amabili și prietenoși. Câteodată te enervau când îți spuneau de 4-5 ori “Mulțumesc!” într-o singură frază sau când te întrebau cum e ziua ta, sau vedeau că ești din altă țara și te întrebau cum ți se pare în State, sau cum e în țara ta. Încă un lucru: am tot văzut că în majoritatea familiilor, copiii își plăteau singuri chiar dacă erau cu părinții. Ei le împărțeau copiilor aceeași sumă de bani și ei se descurcau singuri, astfel încat să îi responsabilizeze pe cei mici.

13. Cu ce crezi că ai rămas după experiența asta? Ai venit schimbată în România? Dacă da, în ce mod?

Am rămas cu câteva kg in plus :)). Dar, bineinteles, cu niște amintiri extraordinare și cu prieteni de peste tot din lume. Cu siguranță m-a responsabilizat și maturizat și mai mult.

14. Ai făcut vreun lucru pe care nu credeai că îl vei face vreodată?

Clar, nu credeam că o să dorm vreodată într-un aeroport.

15. Te-ai mai întoarce și anul viitor? Dacă da, ce anume ai face diferit?

Bineințeles! Chiar regret că nu am fost și în primul an și m-aș întoarce oricând. Poate aș schimba locația ca să văd și alte orașe, dar încă nu știu sigur, mai trebuie să procesez câteva luni și să realizez tot ce s-a întamplat.

5 întrebări scurte și-ai scăpat:

1. Știu americanii să localizeze România pe hartă?
Clar nu. Majoritatea nici nu știau că e în Europa.

2. Ai fost comparată cu Dracula măcar o data în aceste trei luni?
Nu. Totuși un american știa de Simona Halep, ceea ce e și mai bine.

3. Coasta de Est sau Coasta de Vest? De ce?
Coasta de Vest. Nimic nu se compară cu California. Toate orașele sunt super diferite și te simți peste tot în vacanță.

4. Ce ai devorat prima data când ai ajuns în România?
Ardei umpluți, iar toată săptămâna am ținut-o în tradiționale.

5. Dacă ar fi să dai o notă generală, luând toți factorii în considerare, ce notă ar primi experiența Work & Travel 2017?
8.

 

Cum este, de fapt, experiența Work & Travel (IV) – Laura Adochiței

Suntem deja la a patra poveste de Work & Travel. Am început cu povestea Brîndușei, apoi cu cea a Alinei, iar ieri a fost rândul poveștii Claudiei

Astăzi e rândul Laurei. Pe Laura o știu „de la distanță” de super mult timp, dar niciodată nu-mi aduc aminte să fi purtat vreo discuție. Astăzi e despre ea și despre povestea pe care a trăit-o în Statele Unite ale Americii.

Hai să începem. 😀

1. În primul rând aș vrea să știu de ce Work and Travel în State și nu un job de vară în România?

În România mai lucrasem, iar să plec cu W&T a fost o ocazie de a vizita America.

2. Cu ce așteptări ai plecat în State?

Așteptările mele au ținut atât de partea financiară cât și de visul american. Să trăiesc ca în filme timp de câteva luni. S-a întâmplat să am rolul secundar chiar în filmul meu. Rolul principal l-a avut munca.

3. Descrie întreaga experiență ta pe scurt.

Un drum lung, anevoios, o destinație nemaipomenită, oameni care nu ar da doi bani pe tine, dar ți-i dau totuși pentru că trebuiești plătit, ceva diferit de tot ceea mi-am imaginat.

4. Ce anume ai făcut în State?

Primul job l-am avut ca housekeeper, peste câteva zile am găsit al doilea job la un magazin de haine pe plajă. Am fugit de la un job la altul timp de două luni. A treia lună am rămas doar cu job-ul de la magazin. Alt magazin!

5. Care a fost prima impresie despre Statele Unite ale Americii? Ce ți s-a părut interesant în momentul în care ai călcat pe tărâm American?

Am aterizat în Washington, deci prima impresia a fost legată de curățenie, dar depinde de oraș, stat. New York ul nu-i așa curat. Interesant mi s-a părut că semăna foarte mult cu Londra pe ici pe colo (indicatoarele probabil. ;)))

6. Se zvonește printre tineri că e absolut necesar să ai al doilea job pentru a putea să rămâi și cu niște bănuți după experiența asta. Cât de adevărat e? Ai avut un al doilea job?

Adevărul gol goluț! Am avut două job uri și n-am venit cu mai nimic acasă. E cazul meu, n-am fost prea norocoasă. Se poate câștiga mai bine, dar depinde foarte mult de job-urile pe care le ai!

7. Un alt mit care circulă prin România este faptul că ești nevoit să muncești până la epuizare, 25 de ore din 24, dacă ar fi posibil. Ai simțit vreun moment că lucrezi mult prea mult?

Daaa! Ești sclav acolo. Mână ieftină de lucru pentru o muncă uneori interminabilă. Mă simțeam sleită de puteri, când eu sunt hiperenergică.

8. Care sunt părțile bune din toată experiența asta?

Experiența în sine. Înveți să te descurci pe cont propriu, te cunoști pe tine, îi cunoști și pe alții, te distrezi, vezi cum se câștigă banul și îți trăiești visul până la urmă, nu?

9. Care sunt părțile proaste? Ce anume n-a fost chiar așa cum îți imaginai tu? Sunt convins că nu a fost chiar totul roz.

A fost mai mult work decât travel.

10. Ce anume ți-a lipsit cel mai mult în cele trei luni? De ce?

Mâncarea. Ei n-au mâncare sănătoasă, totul conține foarte mult zahăr și muuult ulei.

11. Multă lume a venit cu o oarecare nostalgie din SUA. Cum ai simțit trecerea de la România la America și invers?

Am plecat din America mai fericită decât am plecat din România.

12. Cum sunt oamenii în America? Ce caracteristici sunt diferite față de cele ale românilor?

Sunt mai zâmbitori decât românii, dar după acele zâmbete se ascunde o falsitate nemaipomenită. Sunt naivi și foarte leneși.

13. Cu ce crezi că ai rămas după experiența asta? Ai venit schimbată în România? Dacă da, în ce mod?

Am venit cu un sac plin de amintiri; unele mai frumoase, altele mai puțin frumoase. Nu mi se pare că m-am schimbat, poate doar m-am mai maturizat.

14. Ai făcut vreun lucru pe care nu credeai că îl vei face vreodată?

N-am crezut niciodată că va trebui să mă ascund când vreau să beau o bere pe plajă și că voi ajunge de una singură pe străzile New York-ului.

15. Te-ai mai întoarce și anul viitor? Dacă da, ce anume ai face diferit?

Nu.

5 întrebări scurte și-ai scăpat:

  1. Știu americanii să localizeze România pe hartă?
    Puțini, foarte puțini.
  2. Ai fost comparată cu Dracula măcar o data în aceste trei luni?
    Da.
  3. Coasta de Est sau Coasta de Vest? De ce?
    Est, pentru că am auzit că acolo se fac bani.
  4. Ce ai devorat prima data când ai ajuns în România?
    Ciorba rădăuțeană.
  5. Dacă ar fi să dai o notă generală, luând toți factorii în considerare, ce notă ar primi experiența Work & Travel 2017?Nota 6.PS: Experiența americană nu se face doar o dată dacă vrei să faci bani. În primul an mergi să cunoști terenul și îl ari pentru ca al doilea an să culegi roadele. Pam pam!

 

Cum este, de fapt, experiența Work & Travel (III) – Claudia Nedelcu

Astăzi continuăm seria începută cu povestea Brîndușei și continuată cu povestea Alinei. Astăzi e despre o colegă de facultate. Îmi mănâncă zilele de vreo doi ani încoace și e una din cele mai imprevizibile colege pe care le am. Numele ei e Claudia Nedelcu și a plecat în vara asta la mare. Nu, nu la Mamaia, deși nici acolo n-ar fi fost rău, ci la Costinești. Mă rog, Costineștiul american. O să vedeți voi despre ce vorbesc. Povestea Claudiei mi se pare foarte mișto. E cu rămas fără bani, cu mers 7 km pe autostradă, pe jos și cu mulți oameni mișto în jurul ei.

Pe Claudia o puteți găsi pe Instagram sau pe Facebook. Și, mă rog, chiar pune poze mișto, deci ar merita să dați acolo un follow.

Hai să începem! 😀

1.În primul rând aș vrea să știu de ce Work and Travel în State și nu un job de vară în România?

Simplu. Pentru că majoritatea studenților își doresc să trăiască acel “American dream” , de care au auzit în filmele americane vizionate înca din copilarie. Sunt convinsă că mulți dintre cei ce au plecat pentru prima dată cu Work and Travel nu s-au gândit cum să facă cât mai mulți bani, lucru ce putea fi făcut și în România, ci din curiozitatea pentru necunoscut, pentru ceva nou.

2. Cu ce așteptări ai plecat în State?

Eram cea mai încântată persoană din lumea aceasta în ziua în care am plecat, crezând că orașul în care voi sta va fi exact ca acele cartiere clasice din filme, că plajele vor fi pline de adolescenți care se distrează și ascultă muzică, că-mi voi face un million de prieteni încă din primele zile. Bineințeles mă așteptam să muncesc mult, dar niciodată să-mi întrec cu adevarat limitele.

3. Descrie întreaga ta experiență în maximum 10 cuvinte. (Nu trebuie neapărat o propoziție, pot fi 10 cuvinte separate)

Fericire, tristețe, epuizare, dragoste, familie, necunoscut, diferită, unică, prietenie, disperare.

4. Ce anume ai făcut în State?

În primul și în primul rând am muncit cât nu mă așteptam să o fac vreodată. În jurul acestui lucru a gravitat toată experiența, dar prin muncă nu vreau să se înteleagă un loc în care tot ce faci sunt atribuțiile tale și atât. În niciun caz. Locul meu de muncă era a doua mea casă, mi-am făcut foarte mulți prieteni cărora le mulțumesc foarte mult că au făcut ca timpul să pară că trece ca vântul și cu care m-am distrat de minune.

De asemenea, am organizat multe petreceri, am înnotat noaptea în ocean, am petrecut o mie de nopti cu toții intr-o cameră de 2 pe 2, locul în care am devenit o familie, am călătorit, am văzut cele mai frumoase apusuri de până acum și multe alte lucruri.

5. Care a fost prima impresie despre Statele Unite ale Americii? Ce ți s-a părut interesant în momentul în care ai călcat pe tărâm American?

Incă de când am călcat pe tărâmul american aproape că am pierdut avionul spre orașul unde aveam să ne petrecem întreaga vară, și nici bine ajunși acolo, cel ce trebuia să vină să ne ia de la aeroport a uitat de noi. Lăsând lucrurile astea la o parte, după ce am fost cazate și am plecat în recunoaștere, am rămas șocată să văd că acel oraș, North Myrtle Beach pe numele lui, este o copie a Costineștiului, că pe strada principală nu găseai decât fast food-uri, că oamenii efectiv aruncau mâncarea pe jos în restaurante. Am simțit un moment de disperare și singurul lucru pe care-l voiam era sa ma întorc acasa.

Dar singurul lucru care mi s-a părut cu adevărat interesant erau OAMENII. Mai exact atitudinea lor pozitivă, felul în care se distrau și zâmbeau mereu, respectul pe care îl aveau unii față de alții.

6. Se zvonește printre tineri că e absolut necesar să ai al doilea job pentru a putea să rămâi și cu niște bănuți după experiența asta. Cât de adevărat e? Ai avut un al doilea job?

Depinde de la caz la caz. Eu am ajuns destul de târziu în State, adică pe la sfârșitul lunii iunie. Pentru a avea norocul să te poți întreține toată vara cu un singur job trebuie să fii acolo de la sfârșitul lunii mai și să găsești un job de server, dacă te descurci foarte bine cu engleza, sau să găsești de la început un job bine plătit. În primul an majoritatea studenților nu fac foarte mulți bani, deși muncesc foarte mult. Dacă te vei întoarce și în al doilea și al treilea an, banii nu vor mai fi o problemă.

Eu am avut și un al doilea job, iar fără el aș putea spune că aveam doar bani să mă întrețin acolo și cam atât. Puteam spune “adio” călătoriilor de după și investiției pe care am făcut-o pentru a ajunge acolo. 

7. Un alt mit care circulă prin România este faptul că ești nevoit să muncești până la epuizare, 25 de ore din 24, dacă ar fi posibil. Ai simțit vreun moment că lucrezi mult prea mult?

Am lucrat într-adevăr în jur de 15 ore pe zi, și am simțit de asemenea de câteva ori că am să clachez și-mi tot puneam intrebarea „Cine m-a pus pe mine să vin aici?”, dar mi-am întrecut limitele și am trecut peste aceste momente cu răbdare și prin conștientizarea faptului că am venit acolo pe propria mea responsabilitate pe care trebuia să mi-o asum.

8. Care sunt părțile bune din toată experiența asta?

Părțile bune sunt că-ți vei îmbunătăți mult engleza. Îți vei face mulți prieteni, dar îți vei crea de asemenea o familie. Vei cunoaște oameni din toate colțurile lumii și vei vizita locuri pe care nu se știe dacă vei avea vreodată ocazia să o faci.

9. Care sunt părțile proaste? Ce anume n-a fost chiar așa cum îți imaginai tu? Sunt convins că nu a fost chiar totul roz.

Una din părțile proaste, și aș putea spune cea mai proastă, este faptul că acei oameni care ți-au fost ca o familie toată vara  este posibil sa nu îi mai vezi vreodată, ceea ce-ți va crea un sentiment foarte ciudat și trist în același timp, și, de asemenea, că am muncit extraordinar de mult. Nu mă plâng în niciun caz, deoarece mă așteptam la acest lucru încă dinainte să plec și l-am acceptat, deoarece sunt multe alte lucruri ce vor eclipsa cu totul munca până la “epuizare”.

10. Ce anume ți-a lipsit cel mai mult în cele trei luni? De ce?

Sinceră să fiu familia este singurul lucru care mi-a lipsit cu adevărat. În rest nimeni altcineva.(n.m: m-aș fi așteptat să spună că i-a fost dor de mine, da’ aia e) Să nu se înțeleagă că sunt o persoană insensibilă, dar mi-am dat seama că ei sunt singurii care mă susțin cu adevărat și care fac tot ce le stă în putință pentru binele meu .

11. Multă lume a venit cu o oarecare nostalgie din SUA. Cum ai simțit trecerea de la România la America și invers?

Nostalgia cu care am venit din SUA o resimt și acum. Nu am cum să-i explic cuiva care nu a fost acolo ce am trăit eu cu adevărat și ce amalgam de sentimente a fost în sufletul meu. Oamenii sunt diferiți, orașele sunt diferite, iar trecerea de la America la România a fost una colosală. În America simți că ai libertatea deplină, că poți să te cunoști mai bine pe tine din toate privințele, căci această experiență îți oferă nenumarate oportunități de care trebuie să profiți.

12. Cum sunt oamenii în America? Ce caracteristici sunt diferite față de cele ale românilor?

Oamenii sunt mai deschiși la minte, mai independenți și responsabili încă de la o vârstă foarte frageda, majoritatea dintre ei având un job încă de la 13 ani. Sunt foarte prietenoși și mereu săritori, dar în niciun caz la fel de descurcăreți și ageri ca europenii.

13. Cu ce crezi că ai rămas după experiența asta? Ai venit schimbată în România? Dacă da, în ce mod?

În primul rând am rămas cu niște prietenii foarte strânse și cu o experiență unică din care am învățat unul din cele mai importante lucruri: „dacă ai ocazia să ajuți pe cineva, niciodată să nu eziți, pentru că vei fi ajutat de multe ori la rândul tău de către persoane cu care, cel mai probabil, nu ai vreo tangență.

14. Ai făcut vreun lucru pe care nu credeai că îl vei face vreodată?

Un lucru pe care cu siguranță nu m-aș fi gândit că-l voi face vreodată a fost provocat de disperare, și anume de disperarea faptului că nu aveam bani cu care să mă întrețin. În prima mea lună acolo, cei de la primul meu job nu mi-au oferit numărul de ore corespunzătoare și efectiv nu aveam bani. Am căutat foarte mult un al doilea job și din întâmplare am fost acceptată la un interviu ce era în alt oras. Am plecat împreună cu prietena mea în acel oraș ce era la 7 km depărtare, pe jos, pe autostrada, pe o caldură infernală, evident fără să ne dăm seama la ce pericol ne expunem. Ajunse acolo am primit job-ul și, de asemenea, am avut norocul că doamna ce ne angajase să fie drăguța si să ne conducă până acasă cu mașina.

15. Te-ai mai întoarce și anul viitor? Dacă da, ce anume ai face diferit?

M-aș întoarce cu prima ocazie în America, dar din păcate acesta este ultimul an la facultate și nu-mi va permite să ajung la timp acolo. M-aș întoarce exact în același oraș, la exact același loc de muncă, doar că pe o altă poziție, nu cea pe care am lucrat toată vara trecută.

5 întrebări scurte și-ai scăpat:

  1. Știu americanii să localizeze România pe hartă?
    Unii din ei da.
  2. Ai fost comparată cu Dracula măcar o data în aceste trei luni?
    Da.
  3. Coasta de Est sau Coasta de Vest? De ce?
    Coasta de Vest, deoarece acolo sunt numai oameni veniți din toate părțile lumii, americanii fiind într-un procent foarte mic.
  4. Ce ai devorat prima data când ai ajuns în România?
    Supă.
  5. Dacă ar fi să dai o notă generală, luând toți factorii în considerare, ce notă ar primi experiența Work & Travel 2017?
    10.

 

Cum este, de fapt, experiența Work & Travel (II) – Alina Baciu

Cred că viața nu e în alb și negru, ci mai degrabă un gri. V-am mai explicat asta, nu o mai iau de la capăt. Prima poveste despre subiect a fost a Brîndușei, o tipă pe care o știu de mai bine de patru ani.  Astăzi mergem și mai în urmă în viața mea personală.

Astăzi o cunoașteți pe Alina Baciu. O cunosc pe Alina de la grădiniță. Am și câteva amintiri despre cum ne jucam cu ceva lego și despre cum făceam liniuțe și bastonașe. Am crescut, drumurile noastre s-au despărțit timp de opt ani, apoi am împărțit același microbuz în drum spre, sau venind dinspre liceu. Mă rog, articolul ăsta nu-i despre mine, ci despre experiențele Alinei cu Work&Travel. Experiențe pentru că da, au fost două. La rând. Așa că sigur știe ce spune. Hai, să începem.

1.În primul rând aș vrea să știu de ce Work and Travel în State și nu un job de vară în România?

De ce America si nu România? Pentru că este o oportunitate de care trebuie să profiți ca student. Plus că nu e vorba în primul rând de job, cât despre locul unde urmează să mergi să îți petreci vara.

2. Cu ce așteptări ai plecat în State?

Nu pot spune că aveam așteptări, mai mult curiozități le pot spune. Am vrut să  “gust” și eu din visul american dacă pot spune așa.

3. Descrie întreaga ta experiență în maximum 10 cuvinte. (Nu trebuie neapărat o propoziție, pot fi 10 cuvinte separate)

Punctualitate, emotie, familie, noi prieteni, experienta, transformare, curaj, adrenalina, respect si lacrimi.

4. Ce anume ai făcut în State?

Prima dată am mers în State în vara anului 2016, unde am lucrat la un restaurant “Ihop” din Wisconsin ca server, iar anul acesta m-am întors pentru a doua oară în același loc.

5. Care a fost prima impresie despre Statele Unite ale Americii? Ce ți s-a părut interesant în momentul în care ai călcat pe tărâm American?

Prima mea impresie? Hmm e una pozitiva: acolo toată lumea îți zâmbește, te ajută dacă ai nevoie de ceva și e drăguță cu tine. Ții minte când te uitai acasă la un film și actorii își serveau cafeaua la costum, într-o cafenea fancy, discutau, și totul părea normal? Nu pot să îți descriu sentimentul în cuvinte, dar m-am simțit ca în filme. Și la ei este ceva normal, e viața lor de zi cu zi, nu joacă in nici un film.

6. Se zvonește printre tineri că e absolut necesar să ai al doilea job pentru a putea să rămâi și cu niște bănuți după experiența asta. Cât de adevărat e? Ai avut un al doilea job?

Eu am avut un singur job și acela de server, iar după cum bine știm, la americani când mergi la un restaurant, trebuie să lași tips serverului. Eu una nu am avut nevoie de un al doilea job, dar da, dacă lucrezi ca salvamar, housekeeper sau orice altceva unde ești platit pe ora, ar fi necesar să îți iei un al doilea job, mai ales dacă ai făcut și împrumut la bancă.

7. Un alt mit care circulă prin România este faptul că ești nevoit să muncești până la epuizare, 25 de ore din 24, dacă ar fi posibil. Ai simțit vreun moment că lucrezi mult prea mult?

Aici depinde de tine și scopul pentru care ai ales să mergi în State. Dacă te-ai dus pentru bani, sau vrei sa faci mai mulți bani, da, lucrezi până la epuizare, dar nu pentru că îți cere angajatorul, ci pentru că asta este alegerea ta. Eu am lucrat toată vara de la ora 8:00 a.m., până la ora 4 p.m, dar aveam și zile când lucram pana la 10 p.m.. Partea bună era că nu era o muncă obositoare și dacă nu era aglomerat, puteam oricând să îmi iau pauză.

8. Care sunt părțile bune din toată experiența asta?

Am învățat să fiu punctuală, să respect, să lucrez în echipă, să am mai multă încredere în mine, mai mult curaj și  cel mai important, să las de la mine și să nu mai fiu orgolioasă și impulsivă.

9. Care sunt părțile proaste? Ce anume n-a fost chiar așa cum îți imaginai tu? Sunt convins că nu a fost chiar totul roz.

Răspunsul depinde de persoană, pentru că, dacă mă întrebi pe mine, eu și părțile proaste le-am luat ca pe niște lucru bune și i-am găsit o rezolvare. Și iti spun asta pentru că și eu la rândul meu am adresat aceeași întrebare unor prieteni, iar răspunsul a fost unul negativ. Știi de ce? Pentru că depinde de caracterul și așteptările fiecăruia.

10. Ce anume ți-a lipsit cel mai mult în cele trei luni? De ce?

Cel mai mult mi-a lipsit mâncarea de acasă. La capitolul ăsta americanii nu stau prea bine, cel puțin din punctul meu de vedere. Familia mi-a lipsit ceva mai puțin, pentru că mi-am sunat părinții în fiecare zi, timp de 3 luni și le povesteam tot, în așa fel încăt, la un moment dat, mama nu mai avea ce să îmi zică. Epuizase toate “știrile” de acasă.

11. Multă lume a venit cu o oarecare nostalgie din SUA. Cum ai simțit trecerea de la România la America și invers?

Nu a fost așa o perioadă lungă de timp, dar da, începând de la obișnuitul cu fusul orar, până la a mă opri din a intreba-o pe caserița de la Lidl: “ Bună ziua, ce mai faceti?”. Mi-a luat ceva timp. Și da, a fost un sentiment puțin ciudat pe care nu îl pot explica în cuvinte din nou, dar totuși mă obișnuisem acolo să fac unele lucruri și a durat puțin până mi-am revenit.

12. Cum sunt oamenii în America? Ce caracteristici sunt diferite față de cele ale românilor?

Americanii sunt și ei oameni. La capitolul respect stăm și noi bine, ei însă sunt puțin mai prietenoși, dacă pot spune așa. Chiar dacă nu te cunosc, îți vor zâmbi, te vor saluta și nu există cafenea, restaurant sau market unde să nu te intrebe ce faci și dacă ai nevoie de ajutor. Sunt mult mai deschiși și mai curioși. Eu am întâlnit oameni care m-au făcut să plâng (de bucurie sau datorită poveștilor pe care le-au împărtășit), să râd și care erau curioși de țara de unde vin.

13. Cu ce crezi că ai rămas după experiența asta? Ai venit schimbată în România? Dacă da, în ce mod?

Cred că această exerienta a schimbat pe oricine. În bine, sper. Eu am venit acasa mai responsabila, mai punctuala, cu un caracter mai puternic si cu mai multă încredere în mine.

14. Te-ai mai întoarce și anul viitor? Dacă da, ce anume ai face diferit?

Pentru vara urmatoare am alte planuri, dar cu siguranță în anii de studenție care mi-au mai rămas o să mă mai întorc. Ce aș face diferit? Aș alege alt stat, altă zona cu o nouă experiență.

5 întrebări scurte și-ai scăpat:

  1. Știu americanii să localizeze România pe hartă?
    Unii americani știu, chiar m-au întrebat de Nadia Comăneci sau de Hagi, alții chiar au vizitat România, iar alții nici nu știu unde e pe harta
  2. Ai fost comparată cu Dracula măcar o data în aceste trei luni?
    Spre surprinderea tuturor, eu nu am fost.
  3. Coasta de Est sau Coasta de Vest? De ce?
    Din pacate eu nu am vizitat Coasta de Vest, doar Coasta de Est plus multe alte zone, dar indiferent unde mergi iti spun sigur ca o sa plangi. E o experienta unica si locuri noi pe care o sa fii mandru ca le-ai vizitat (din banii munciti de tine- o alta satisfactie pe care ti-o ofera aceasta experienta).
  4. Ce ai devorat prima data când ai ajuns în România?
    Buna întrebare, sincer nici nu mai știu: cred că ciorba mamei, cozonacul pufos și salata de vinete cu multă ceapă.
  5. Dacă ar fi să dai o notă generală, luând toți factorii în considerare, ce notă ar primi experiența Work & Travel 2017?
    Un A+. A fost o experiență pe care mi-o voi aminti mereu și prieteni din Turcia, Thailanda, Rusia, România cu care și acum mai vorbesc.

 

Cum este, de fapt, experiența Work & Travel (I) – Brîndușa Bîrsan

În general experiența Work&Travel e învăluită în multe, poate prea multe mituri. Ori e greu, muncești mult și nu rămâi fără vreun ban, ori e life-changing, eliberatoare, dătătoare de daruri și, în general, cel mai bun lucru ce ți se poate întâmpla în viața asta.
Eu cred că lucrurile nu sunt aproape niciodată doar albe sau doar negre. Nu cred că cineva este 100% rău, cum nu cred că cineva poate fi 100% bun. Viața e formată din nuanțe, iar în spiritul ăsta demarăm astăzi, pe blog, o serie de articole despre experiența studenților români plecați cu Work&Travel în Statele Unite.

Prima pe care am luat-o la întrebări este Brîndușa Bîrsan, o tipă pe care o știu de mai mult timp decât prevede legea. Brîndușa e în anul trei la ASE și a plecat în vară să își găsească iubirea vieții ei în SUA. Mă rog, n-a plecat pentru asta, dar ce mai contează? 

Aventurile Brîndușei în America le puteți urmări pe #100daysofboston‬, hashtagul sub care și-a strâns povestioarele din America. Și pentru că e o fată super mișto pe care sunt sigur că o să vreți să o urmăriți înainte să devină un super chef, îi puteți da un follow pe Facebook și pe Instagram. Brîndușa pregătește chestii mișto pentru următoarea perioadă, deci chiar merită să fiți atenți la ce face.

Hai să începem. 😀

  1. În primul rând aș vrea să știu de ce Work and Travel în State și nu un job de vară în România?

Aveam un job part time în România. Îmi amintesc că mergeam la birou, lucram în marketing (domeniu pe care îl și studiez) și nu înțelegeam de ce m-aș abate de la drumul din carieră pentru joburi în HoReCa. Un an mai târziu mi s-a părut că e o oportunitate pe care ți-o oferă studenția, așa că pot să profit de ea. Toate la timpul lor, cum s-ar spune.

  1. Cu ce așteptări ai plecat în State?

Mi-am spus clar că plec fără așteptări. Dar știam că o să lucrez multe ore și că efortul va fi mai mult fizic, decât psihic.

  1. Descrie întreaga ta experiență în maximum 10 cuvinte. 

Modestie, muncă, entuziasm. New York până la 20 de ani.

  1. Ce anume ai făcut în State?

În principal am crescut. Am lucrat ca hostess într-un restaurant din cadrul unuia dintre cele mai fine (n.m.: „fine dining”) hoteluri de 5 stele din lume. Diminețile mi le petreceam lucrând cu cafea/băuturi într-un alt restaurant ce își propune să schimbe în bine obiceiurile culinare ale oamenilor, astfel încât să reducă încălzirea globală. Acolo eram team member, ceea ce presupunea ca pot lucra și cu mâncare, dar și că pot spăla vase sau lua comenzi. Între timp am observat și m-am bucurat cât am putut de mult de Boston.

Brîndușa Bîrsan 2

  1. Care a fost prima impresie despre Statele Unite ale Americii? Ce ți s-a părut interesant în momentul în care ai călcat pe tărâm American?

Eram singurul om care plângea și aștepta să treacă de control. Impresia a fost că e nou, dar pe cât de frumos, pe atât de greu. Mi s-a părut interesantă abundența din orice: cafelele mari, porțiile imense de mâncare rafturile mereu pline din magazine. Mă așteptam să văd obezitate și fast food-uri, însa cea mai surprinsă am fost să văd restaurante cu mâncare naturala și proaspătă, oameni atletici, care aleargă mult.

  1. Se zvonește printre tineri că e absolut necesar să ai al doilea job pentru a putea să rămâi și cu niște bănuți după experiența asta. Cât de adevărat e? Ai avut un al doilea job?

Cred că depinde de situație. Eu am lucrat într-un oraș mare, la angajatorul care oferea cea mai mare plată pe oră dintre toți cei cu oferte de joburi la agenția intermediară din România. Oraș mare presupune însă și costuri mai mari. Al doilea job l-am luat pentru că îmi plăcea conceptul și îmi doream să învăț de acolo. Aș fi putut să mă descurc cu banii de la unul singur, însă probabil aș fi cumpărat mult mai puține lucruri. Din punctul meu de vedere e mai relevant să te bucuri acolo, unde ești o dată în viață. Bani de cheltuit acasă poți câștiga tot acasă.

  1. Un alt mit care circulă prin România este faptul că ești nevoit să muncești până la epuizare, 25 de ore din 24, dacă ar fi posibil. Ai simțit vreun moment că lucrezi mult prea mult?

La fel, depinde. Daca vrei să muncești 3 luni acolo cum nu ai munci aici niciodată, să strângi bani de pe urma cărora să trăiești în lunile în care te întorci acasă sau să-i investești în orice altceva, lucrezi. Eu nu văd lucrurile așa, însă e posibilitatea de a câștiga mult, într-un timp puțin. Iar cu cât câștigi mai mult, simți că vrei și mai mult. Am simțit că lucrez peste măsură, dar am încercat să-mi fac un program cât de cât echilibrat.

  1. Care sunt părțile bune din toată experiența asta?

Pentru mine e o experiență relevantă pentru domeniul în care vreau să profesez mai târziu – restaurante, gastronomie. În plus, e bine să vezi cum e cultura americană. Cea mai fericită am fost că am avut un feedback foarte bun într-un domeniu nou și în locuri în care am pornit de la zero.

  1. Care sunt părțile proaste? Ce anume n-a fost chiar așa cum îți imaginai tu? Sunt convins că nu a fost chiar totul roz.

Există management prost și acolo. La toate nivelele. Am fost surprinsă în cel mai negativ mod de oamenii din Europa de Est, în special din România, care se comportă acolo mai rău ca acasă “pentru că se poate”. Nu mi-au plăcut studenții care ajunși în America refuzau să experimenteze cultura și preferau să strângă bani pentru acasă.

  1. Ce anume ți-a lipsit cel mai mult în cele trei luni? De ce?

Viața socială. Obișnuiam să ies mult, să fiu înconjurată de oameni. Acolo am luat o pauză de la ieșit în oraș și mi-a fost tare greu să mai am timp să descopăr locuri noi. Am stat mult singură. Asta nu a fost neapărat rău, până în momentul în care am experimentat lucruri atât de frumoase că îmi doream să le împărtășesc cu cei mai dragi.

  1. Multă lume a venit cu o oarecare nostalgie din SUA. Cum ai simțit trecerea de la România la America și invers?

Am fost puțin nostalgică atunci când am plecat, și foarte fericită când m-am întors, deși e oarecum ciudată revenirea. Nu am un șoc cultural venind înapoi acasă. Eu iubesc România cu toate ale ei.

  1. Cum sunt oamenii în America? Ce caracteristici sunt diferite față de cele ale românilor?

Americanii au un entuziasm nativ, dar de care sunt și ei conștienți ca e doar aparent. Foarte rar am văzut grupuri de prieteni care să se întâlnească așa ca românii și să povestească, să râdă. Nu sunt hâtri deloc. Ies doar cu familiile, în principal, sau cu partenerii. În schimb sunt indiferenți față de tot ce se întâmplă în jurul lor, sau sunt nevoiți să fie, pentru că nu știu cu cine interacționează.

  1. Cu ce crezi că ai rămas după experiența asta? Ai venit schimbată în România? Dacă da, în ce mod?

Cred că m-am întors mai modestă. Să lucrezi în serviciul oamenilor poate fi foarte degradant pentru stima ta de sine. Dar m-am întors foarte încrezătoare, pentru că am reușit să ma remarc din mulțime și acolo.

  1. Ai făcut vreun lucru pe care nu credeai că îl vei face vreodată?

N-am crezut că o să plec cu Work&Travel vreodată.

  1. Te-ai mai întoarce și anul viitor? Dacă da, ce anume ai face diferit?

M-aș întoarce. Dar nu anul viitor. Aș face totul diferit- m-aș întoarce ca turist sau doar având un job cool în New York.

5 întrebări scurte și-ai scăpat:

  1. Știu americanii să localizeze România pe hartă?
    Păcat că nu-s hărțile astea la tot pasul, ca să-i fi testat.
  2. Ai fost comparată cu Dracula măcar o data în aceste trei luni?
    Haha, da. Rar, dar da.
  3. Coasta de Est sau Coasta de Vest? De ce?
    Coasta de Est pentru că New York. Și pentru că atât am experimentat până acum.
  4. Ce ai devorat prima data când ai ajuns în România?
    Un Aperol Spritz.
  5. Dacă ar fi să dai o notă generală, luând toți factorii în considerare, ce notă ar primi experiența Work & Travel 2017?
    7.

 

Un pas în urma serafimilor – în topul filmelor românești văzute de mine

Am văzut ieri seară postarea Ralucăi Mateiu despre „Un pas în urma serafimilor” și mi-am dat seama că nu v-am zis impresiile mele despre film. L-am văzut acum vreo două săptămâni, la Afi. Nu era plină sala, probabil că nici jumătate nu era ocupată, dar oamenii care au venit la film chiar mi s-au părut mișto. Știau să râdă la glumele din film, n-au fluerat atunci când în cadru a apărut o pereche de sâni, deci chiar bine.

Din capul locului o să spun faptul că îmi plac poveștile care se termină fericit. Și îmi plac poveștile care se termină, în general. Da, știu, pare stupid, dar la prea multe filme românești am avut impresia că povestea nu se termină. Sau cel puțin că finalul nu ne este spus nouă, spectatorilor. Că ne este ținut secret pentru că, nu-i așa, nu suntem suficient de perspicace încât să înțelegem lucrurile fine descrise în film.

Lucrul ăsta s-a repetat la filmele care, deși mi-au plăcut super mult, au avut aceeași caracteristică: ori finalul era foarte grăbit și comprimat în 5 minute de filmare (în cazul „Câini„), ori filmul se termina dintr-odată, fără un deznodământ extrem de clar. (în cazul „Poziția copilului„) De precipitarea asta, sau de neștiința de a încheia un film, mi se pare că suferă întreg filmul european. Am văzut recent la Les Films de Cannes a Bucarest „A Man of Integrity„, un film care are o intrigă bună, un film care a fost premiat cu „Certain Regard”, dar un film care nu are neapărat un sfârșit.

Știu, e vorba de gusturi aici, sau de faptul că nu-s suficient de inteligent încât să prind finalurile incerte, da’ aia e. Nimeni nu-i perfect, nu?

Anyway. Un pas în urma serafimilor. Că doar pentru asta ne-am adunat aici. Filmul ăsta e lung. Băi, dar foarte lung. Are peste 2 ore și ai nevoie de multă răbdare ca să-l vezi. Partea bună e că n-are deja celebrele cadre din filmele românești în care se mănâncă obsesiv ciorbă. Știu e greu de crezut, dar se poate. Se poate face un film românesc fără ciorbă.

În primul rând „Un pas în urma serafimilor” e făcut după o poveste reală. Filmul este, în fapt, despre o întreagă generație care intră la Seminarul de Teologie și descoperă că acolo lucrurile nu se fac tocmai… ecumenic. Acțiunea se concentrează pe experiențele lui Gabriel (Ștefan Iancu), un copil care intră printre ultimii la seminar și care va trebui să suporte pe tot parcursul filmului comparațiile pe care părinții lui le vor face între el și Tudor, copilul de 10.

Pe parcurs, Tudor își dă seama că Preotul Ivan (Vlad Ivanov) nu e chiar prietenul lui cel mai bun al lui și că, în general, se folosește de mărturisirile diferiților elevi pentru a putea să își atingă scopurile care erau de multe ori personale, nu neapărat în interesul organizației pe care o reprezenta. Vlad Ivanov face un rol foarte bun. La fel cum zicea și Raluca în postarea sa, simți și dragoste și ură în același timp. Face un rol atât de bun, încât n-ai cum să nu îi apreciezi calitățile actoricești, iar pe de altă parte nu prea poți să iubești personajul pe care îl interpretează.

N-o să vă descriu intriga, pentru că nu aș vrea să pierdeți nimic din experiența filmului. Vă  spun, totuși, că la un moment dat, într-o scenă cu destul suspans, Tudor este întrebat de ce anume a venit la seminar, iar el spune că a venit să îl caute pe Dumnezeu, dar din păcate, l-a găsit prea puțin. Aș vrea să vă spun că la final binele învinge.  Mă rog, mai degrabă că adevărul învinge în fața imposturii. Oricum ar fi, e de bine. Film cu happy-end, doar v-am spus.

Din păcate filmul nu se poate vedea decât în câteva orașe, iar feeling-ul meu este că nu va mai rula mult în cinematografe, așa că  mergeți să-l vedeți. Nu încercați să-l tratați altfel decât ca pe un act artistic. Chiar nu mi se pare că e altceva.

Programul Un pas în urma serafimilor în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie

BUCUREȘTI
Cinema City Romania – AFI Palace Cotroceni:
Miercuri-Joi : 19:20 22:10
Sâmbătă-Duminică : 18:40 21:40,

MOVIEPLEX CINEMA – joi : 16:15

Cinema Muzeul Țăranului – sâmbătă : 19:45

Hyperfest – International Student Film Festival – Cinema Europa Marti ora 20:00

ARAD
Cinema Arta – sâmbătă ora 19:00

IAȘI
Cinema Iași (Cinema Ateneu) – miercuri ora 19:30

SFÂNTU GHEORGHE
Cinema Arta • Művész Mozi – by Cityplex – miercuri : 21:00

Niciodată alcoolul și volanul nu se vor împăca

Înainte să mă urc la volan am o singură regulă de aur: niciodată, dar niciodată, nu conduc atunci când am băut măcar o picătură de alcool. Atunci când am luat permisul de conducere, ai mei mi-au zis doar două lucruri: să am grijă cât de tare merg (nu-s deloc un vitezoman, dar nici nu pot să afirm că n-am depășit niciodată limita legală de viteză) și să nu urc niciodată la volan dacă am băut. 

Lucrurile astea mi-au intrat bine de tot în cap și am mers la multe petreceri, chiar la banchetul de absolvire al licelui cu mașina, fără să pun picătură de alcool în gură. Nu că aș fi eu un mare consumator de băuturi bahice, dar aș minți să spun că n-am amestecat vreodată sucul de mere cu vodka sau vinul cu pepsi.

În România, aproximativ 20% din accidente sunt cauzate de consumul de alcool la volan. Un procent enorm. Sigur, știm cu toții apetența românilor pentru alcool. În Uniunea Europeană suntem pe locul 2 la consumul de alcool, la egalitate cu Republica Cehă. Asta ne face, desigur, predispuși la accidente de felul ăsta. La fel cum lipsa infrastructurii rutiere ne expune la pericolul accidentelor oribile de prin curbele (semi)periculoase ale patriei.

Probabil că, dacă tot vrem să consumăm ceva ce seamănă a alcool la petreceri, ar trebui să ne îndreptăm către lichidele care n-au deloc alcool. Știți voi, berile acelea cu 0.0% alcool. 

Oamenii de la Golden Brau au realizat o campanie într-un magazin mare din București în care a plasat câteva cărucioare de cumpărături “deformate”, ca și cum au fost părtașe la un accident. Filmulețul îl vedeți mai jos, iar morala acestui articol, o știți și voi foarte bine: NEVER, but NEVER drink and drive. Or just stay safe.

 

Bobocii de la Cluj și marea conștiință a internetului

Probabil că, în cazul în care n-ați fost plecați ieri seară de pe internet, știți deja ce s-a întâmplat la un  Bal al Bobocilor din Cluj. Cu toate astea, dacă știrea asta n-a ajuns la urechile voastre, lucrurile stau cam așa: la Balul Bobocilor de la Colegiului Tehnic de Comunicații „Augustin Maior” din Cluj-Napoca, fetele au fost provocate (cred că într-o probă), să mănânce o banană dintre picioarele partenerului. 

Să  spunem asta de la început: cred că ceea ce s-a întâmplat e complet greșit, lipsit de maturitate și, probabil, probele pe care le-au acceptat acum niște tineri vor fi regretate, nu  după mult timp, fix de aceeași tineri.

Cred că ar trebui să plecăm de la un principiu care, după părarea mea, e general valabil. Tinerii, mai ales în perioada asta (14-16 ani) mor de nerăbdare să-și descopere corpul și da, la fel ca și noi, sunt atrași mai mult decât platonic de persoana din fața lor. Astfel, e funny pentru un adult să vadă un copil în genunchi mâncând o banana de pe un alt copil? Clar nu. E funny petru un copil să-și vadă colegele făcând asta? Probabil că da. E în natura lucrurilor să fie așa. Repet, la 14 ani, când probabil încă n-ai avut prima experiență sexuală, e interesant să vezi pe cineva care face lucruri pe care tu nu le-ai experimentat.

Vârsta e întotdeauna un lucru extrem de relevant în momentul în care vorbim despre experiențe cu tentă sexuală. Îmi aduc aminte de faptul că, aproape de fiecare dată când părinții sărbătoritei/sărbătoritului nu erau prin preajmă, acesta primea, aproape inevitabil, o „pedeapsă” în care trebuia să ia șervețele de pe vreun coleg, să spargă un balon folosind doar propriul corp sau, în cel mai soft caz, să introducă un pix într-o sticlă , pixul fiind legat cu o sfoară de talie. Îmi aduc aminte și de discuțiile interminabile despre sex pe care le aveam atât în liceu, cât și în generală. De ce făceam asta? Pentru că încă ni se părea un subiect despre care oamenii nu vorbesc atât de ușor, deci un subiect extrem de exploatabil pentru niște puști. Era ca și cum ne-ar fi întrebat cineva „Ce ai face cu un milion de dolari?”. Am fi putut vorbi despre asta o veșnicie.

Ce încerc să spun: condamnarea copiilor e greșită. E de așteptat ca niște puști în care urlă efectiv hormonii să fie entuziasmați când văd scene de genul ăsta. De asemenea, cred că uităm de multe ori cum gândeam și noi atunci când aveam 14 ani. „Pe vremea mea nu se întâmpla așa ceva” e doar o perspectivă pe care tu o ai, pe baza experiențele pe care tu le-ai trăit. Asta nu înseamnă nici faptul că oamenii din jurul tău nu făceau asta, nici faptul că, în general, nu se întâmpla așa ceva. 

Copiii sunt copii și cred că ar trebui să le oferim mai mult credit și mai multă încredere. Faptul că 10 copiii s-au pus în situația asta nu înseamnă nici că nu se vor mai angaja niciodată, nici că vor avea o etichetă pusă pe frunte în momentul în care vor ieși pe stradă. Să arunce cu piatra omul care nu regrată NIMIC, dar NIMIC din copilărie și, în general, omul care nu e stânjenit de vreun lucru pe care l-a făcut atunci când era mic. Privită în felul ăsta, problema parcă nu mai pare așa de simplă și ușor de judecat, nu? Mă gândeam eu. 

Soluții? Desigur, sunt, dar probabil că nu vă vor plăcea. În primul rând cred că părinții au un rol destul de mare aici. Ar trebui ca sexualitatea să nu mai fie un tabu, iar la întrebarea „Mami, de unde vin copiii?” să nu li se mai răspundă copiilor chiar și la vârste extrem de mari cu „Îi aduce barza”. Pe lângă asta, cred că un părinte ar trebui să aibă o discuție serioasă, la vârsta la care copiii încep să înțeleagă ce se întâmplă cu viața lor.  

Mai cred și faptul că în școală lucrurile n-ar trebui să fie tabu. Probabil că o oră de educație sexuală ar fi mult prea mult pentru o societate care este, din păcate, încă foarte sensibilă la astfel de proiecte. În schimb, cred că profesorii de biologie, atât cei de la generală, cât și cei de la liceu, ar trebui să nu mai sară peste lecția aia incomodă despre sistemul reproducător. Dacă ăștia mici nu vor afla nici de la părinți, nici de la școală, lucruri despre corpul lor și cum anume funcționează el, vor căuta lucruri pe net, iar subiectul va fi perceput ca unul de care se ferește toată lumea „adultă” cu care are contact. Deci exact acel tip de subiect care e extrem de interesant pentru un puști sau o puștoaică.

P.S.: N-o să dau poze. N-o să dau nici măcar un link spre vreun articol care prezintă poze  dintr-un motiv foarte simplu. Nu mi se pare moral. Sunt niște copii de 14 ani. Pe lângă asta, dragă presă din România, nu-s ceva legi care interzic publicarea pozelor cu puști minori? Mă rog, pe de altă parte, știu și eu bine că traficul pe site-uri a fost bun tare aseară. Despre ceva etică în presă discutăm? Ah, nu. Mbine.

Tinerii sunt leneși și vor să fie plătiți bine, deși nu știu să facă mai nimic

Salut! Eu sunt Răzvan și, la fel ca foarte mulți omuleți din generație mea, muncesc.

De când am ajuns în București n-am stat aproape niciodată fără vreo ocupație. Am fost cel mai „tânăr” intern din cadrul Camerei Deputaților, apoi am fost voluntar în cadrul Fundației Leaders. 

Primul meu contract de muncă l-am semnat fix de ziua mea, pe 2 august 2016, atunci când am împlinit 20 de ani, iar din acea zi am fix două luni în care n-am avut tehnic vorbind, contract de muncă. Primul meu loc de muncă plătit a fost la eMag, un job care nu mă solicita prea tare, dar am crezut că e important să văd cum funcționează o corporație, mai ales la o vârstă la care îmi permit să schimb job-uri destul de des. Tehnic vorbind, lucrez de la 19  ani și 364 de zile, pentru că sunt născut la 16:30, dar asta nu-i neapărat important.

Al doilea contract l-am semnat imediat după ce ne-am întors din vacanța de iarnă. După o lună și ceva de internship la radio, mi s-a propus să rămân. N-am ezitat vreo secundă să accept și cred că a fost, probabil, cea mai bună decizie pe care am luat-o până acum.  Sunt zile din săptămâna în care plec la 6:30 de acasă și ajung înapoi la 22, iar în marea majoritate a timpului, în momentele în care nu sunt la facultate, sunt la radio și invers. Nu mă plâng. Deloc. Faptul că nu le mai cer bani de mai bine de un an alor mei e un câștig extrem de mare pentru mine.  

La fel ca mine, pot da zeci de exemple (pe care le cunosc personal), de oameni care au fix același traseu. Care efectiv au zile în care nici măcar nu se întreabă dacă au mâncat sau dacă au băut apă, pentru că nu au timp să o facă. Mă deranjează întotdeauna să văd oameni trecuți prin viață care folosesc retorica „nu mai sunt, domnule, tinerii la fel de muncitori la fel cum erau pe vremea mea”. Personal cred că nici n-au cum să fie. Generațiile se schimbă, costul vieții se schimbă, pretențiile sunt altele. 

Alex Mihaileanu explică foarte mișto motivele pentru care tinerii simt nevoia să fie plătiți mai bine.

  • salariu minim brut-complet pe economie: 1.783 lei, net – 1.065 lei (232 euro)
  • chirie garsonieră în București: de la 250 euro.

Sigur, argumentele pe care le dă Alex în articol sunt mult mai complexe, dar cred foarte tare că aici ar trebui să se închidă orice discuție.  Da, tinerii nu mai acceptă să muncească pe salarii de mizerie și eu cred că ăsta e chiar un lucru bun. Sigur, putem vorbi și de posturile care sunt deschise pentru tineri. Am mai scris despre asta, o să scriu de câte ori va fi nevoie. Presupunând că ai 22 de ani, abia ai terminat facultatea și nu ai deloc experiență în muncă, ai fix două (maximum trei) oportunități de angajare: call-center, videochat sau reprezentant vânzări. Ca să găsești o ofertă bună sau măcar decentă ai nevoie de timp, de nervi și de noroc. Să recunoaștem: posturile bune și eligibile pentru tineri fără  o experiență foarte mare sunt puține și cumva irelevante la nivelul pieței muncii.

Un studiu al EY arată că „Generația Z va avea încredere în alegerea primului loc de muncă în firmele care oferă oportunități de învățare și avansare în carieră (94%) și asigură stabilitate (80%)”. Deci nu bani. În primul rând e vorba de oportunități, iar apoi de siguranță.

Vrei un tânăr bun în firma ta? Nimic mai simplu. Plătește-l decent, arată-i unde poate ajunge, ajută-l să ajungă acolo și nu-i spune că-i constant cu sabia lui Damocles deasupra capului, iar el va veni să faceți echipă. Da, știu că nu-i foarte ușor de lucrat cu noi, dar de multe ori nici angajatorul nu-și dă deloc silința.