Ce-am văzut și mi-a plăcut la FITS 2018

Deja știți faptul că Sibiul în timpului Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu e singurul loc în care merită să fii la începutul lunii iunie, așa că nu mă mai străduiesc să vă spun unde ar trebui să fiți weekendul următor, da?

Am stat 4 zile la Sibiu și am reușit să văd suficiente spectacole încât să reușesc să vă spun și vouă câteva cuvinte despre fiecare în parte. Vineri am văzut Limbo, un spectacol gândit ca o combinație între dans, muzică și circ contemporan. Oamenii sunt din Australia și își promovează show-ul cam așa: Don’t miss the show so hot, Madonna came twice. A fost bun. Atât de bun încât pe tipul care dansa step și avea o față atât de expresivă încât putea să joace lejer într-o reeditare a filmului Masca l-aș fi luat acasă. Bine, poate și pe doamna care scotea foc din plămâni, dar să nu mă spuneți, ok? Rămâne între noi, sper.

Pentru oamenii care nu știu, la FITS nu e vorba doar despre lucrurile minunate care se întâmplă în săli. E vorba și despre miile (poate zecile de mii) de oameni care trec pe străzile Sibiului începând cu ora 16, în fiecare zi de festival, și admiră câteva reprezentații de teatru stradal. Cred foarte tare că ceea ce deosebește FITS de FNT (Festivalul Național de Teatru) este tocmai componenta asta de interacțiune directă cu oamenii. Sibiul reușește an de an să creeze un mediu în care artiștii se apropie de oameni și oamenii de artiști, iar asta face ca oamenii să se apropie la rândul lor de teatru și să își dorească să intre și în săli. Dar despre asta vorbim în curând. Și despre vibe-ul pe care îl are orașul. Și despre asta trebuie să vorbim. Atât de multă politețe n-am mai văzut de mult. Uitasem cum e. Dar va urma. Să revenim.

Sâmbătă am văzut Povestea Prințesei Deocheate, noul spectacol regizat de Silviu Purcărete. Da, în caz că vă întrebați, nu, n-am văzut FAUST încă, pentru că de fiecare dată când se joacă îmi e complet imposibil să ajung. Povestea Prințesei Deocheate mi s-a părut că e pentru oamenii pasionați de culturile asiatice.  Nu vă dau spoilere, vă spun doar că sunt peste 30 de oameni pe scenă, iar în distribuție se află, the one and only Ofelia Popii. Spectacolul „Povestea prințesei deocheate” are la bază un scenariu semnat de Silviu Purcărete, care pornește de la piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea. Inspirat de această tradiție teatrală, Silviu Purcărete își propune să facă un spectacol european, folosind textul, regulile și spațiul kabuki, reinterpretate într-o manieră personală.

Duminică am văzut Yakish and Poopche o tragi-comedie pusă în scenă de o companie de teatru din Israel. În piesă este vorba de un el și o ea, ambii extrem de urâți, care nu-și găsesc perechea de ani de zile, dar care ar face orice pentru plăcerea de a avea un suflet drag lângă ei. Sau pentru plăcerea carnală. De fapt doar pentru plăcerea carnală. Cei doi tineri se întâlnesc prin intermediul unui pețitor, un fel de cupidor care n-a reușit în viață. Toată povestea piesei e ușor irelevantă, pentru că probabil oricum n-o să o puteți vedea pe nicăieri, așa că trecem direct la final. Finalul e destul de profund, pe scenă rămân doar cei doi miri, într-un pat, încercând să își accepte defectele pe care fiecare le purta pe umeri și, în definitiv, să se accepte pe ei așa cum sunt. Pentru că fericirea va fi întotdeauna despre alegerile și așteptările pe care noi le facem sau le avem.

Luni am văzut trei spectacole. Am început de la 16:00 cu EINE KLEINE NACHTMUSIC, un spectacol de dans contemporan regizat de maestrul Gigi Căciuleanu, un dansator pe care-l ador pur și simplu. One Man Show a fost Lari Giorgescu, un tip care-i atât de carismatic încât a reușit să mă introducă în povestea pe care o spunea el pe scenă din primele minute, deși nu venisem tocmai cu vibe bun acolo. Cred că n-ar trebui să vă spun decât faptul că, în momentul în care vedeți un afiș pe care scrie EINE KLEINE NACHTMUSIC, ar trebui să vă scotociți bine, bine buzunarele și să intrați la spectacol.

And last but not least, nu există FITS fără Gospel. Nu pentru mine cel puțin. Am văzut Gospel de două ori, duminică și luni. Oamenii de la London Community Gospel Choir, deși prezenți în număr de doua 6 membri la Sibiu, au reușit să umple de bună dispoziție sala în care cântau. Povestea cu Gospelul e veche. De prin 2014-’15, atunci când am intrat prima dată la un concert Gospel, întâmplătot tot în Sibiu și tot la Festivalul Internațional de Teatru. It’s love at first sight, iar dacă n-ați văzut Gospel până acum, eu cred că ar trebui urgent să rezolvați problema asta. Nu puneți întrebări, vă rog, doar mulțumiți-mi mai târziu, ok? Perfect!

Also, în ultima zi de festival pentru mine, adică luni, m-am jucat puțin și pe contul de Instagram al Festivalului. Ce-a ieșit, puteți vedea în link-ul ăsta.

Hai să vorbim un pic despre oamenii care ne-au descoperit și ajutat să creștem

Cred că în general vorbim prea puțin despre oamenii care ne-au descoperit și ne-au ajutat să creștem. Cu toții avem oameni din ăștia în viața noastră. Sunt persoane din școala generală, din liceu, din facultate, din familie, sau de oriunde altundeva. În general există pe traseul fiecăruia dintre noi niște oameni care ne schimbă radical cursul.

La mine lucrurile au început în 2012, în decembrie, cu un training care se numea pe vremea aia Leadership Autentic și era dezvoltat de Fundația Leaders, cu sprijinul Petrom. Acolo au fost doi oameni care mi-au schimbat un pic traseul pe care începusem să merg. Primul se numește Elena Pâslaru, un trainer care mi-a dat încrederea de care aveam nevoie să încep să fac lucruri în zona nonformalului. Da, probabil că în cazul în care ați lucrat cu Elena, știți cât de grea pare completarea acelui START, STOP, CONTINUĂ (până și faptul că după șase ani încă mai țin minte cum se numea rubrica aia ar trebui să îți dea de gândit, Elena!), dar era atât de drăguță încât n-aveai cum să te superi pe ea.

Al doilea om din camera aia de training care m-a ajutat a fost Georgiana Baciu, idolul meu multă vreme, idol și prietenă mai apoi. Pentru un puști de clasa a 10-a care nu făcuse mare lucru până atunci, faptul că întâlneam pe cineva care era cu doar un an mai mare decât mine și făcuse infinit mai multe lucruri. Ajuns acasă după prima zi de training, am avut un debate cu mine în care argumentul câștigător a fost cam așa: dacă Geo poate să facă toate lucrurile alea, pot și eu să fac măcar 10% din ceea ce face ea. Nu știu dacă am reușit asta, dar cu siguranță ăla a fost declicul și motivația de care aveam nevoie pentru a începe să organizez lucruri, iar o bună parte din dezvoltarea mea ulterioară i se datorează tot lui Geo.

În general cred foarte mult că oamenii se dezvoltă dacă au alți oameni de partea lor, oameni care să îi motiveze, să îi inspire, să îi asculte și să îi sprijine. Elena și Geo sunt doar două dintre exemplele pe care, din fericire, le-am tot avut în viața mea. Oameni senzaționali de la care am învățat nesperat de mult. Dezvoltarea fiecăruia dintre noi începe cu pași mici, dar e aprope imposibilă atunci când n-ai oameni care să te sprijine lângă tine.

Eu am găsit genul ăsta de oameni în Leaders și mi s-a părut întotdeauna că-i o comunitate care poate mișca lucrurile din loc. Cel mai nou program al lor se numește Leaders Experience și este primul accelerator de experiențe din România. În primă fază programul propune 5 zile unde vei avea parte de experiențe în situații reale, vei participa la simulări de business, vei afla poveștile a 4 lideri din domenii diferite și, cel mai important, vei avea dintr-odată o rețea de peste 30 de persoane pe care să te bazezi în căutările tale. 

După cele cinci zile urmează tot felul de provocări pentru tine, iar la finalul celor șase luni de program, probabil că vei putea spune că viața ta e măcar ușor schimbată. Mai multe detalii găsiți pe Leaders.ro, iar dacă aveți întrebări, feel free to ask și voi stresa mai departe oamenii care pot răspunde la ele.

Micu, zi tu ceva de programul ăsta. Haide, cum numai tu știi. Mă rog, mai știu și alții, dar doar pe tine te-am găsit disponibil acum.

Also, dacă îndrăznește cineva să spună ceva de poza de cover, va fi bătut cu ouă în piață, ziua în amiaza mare. Ne-am înțeles, da?

Ce piese noi mi-au plăcut săptămâna asta (I)

Dacă mă următiți și pe Instagram știți asta deja, dacă nu, well, vă spun acum. Pe story-ul de acolo am o secțiune care se numește „Aur„, în care pun piesele noi și foarte mișto (mbine, fie, mișto pentru gustul meu) pe care le găsesc. So, fără alte introduceri, haideți să vedem ce mi-a plăcut săptămâna asta. Poate o să vă placă și vouă ceva de aici:

OneRepublic ft. Logic – Start Again

Piesa asta e coloana sonoră de la noul sezon al 13 Reasons Why și mi se pare că se potrivește perfect cu unele lucruri pe care le simt în perioada asta. N-ar fi mișto să putem lua lucrurile de la capăt atunci când simțim că nu e calea corectă?

James Arthur – You Deserve Better

James Arthur mi se pare că are fix vocea aia pe care o poți recunoaște dintr-o mie. Piesa asta mi se pare că-i ușor de vară și că se duce spre „Let Her Go” ca mesaj, dar cu o linie melodică ceva, ceva mai veselă.

DOC – Focul feat. Deliric & Vlad Dobrescu

Noul album DOC e up peste tot de vreo două zile. E un manifest despre el și despre o redescoperire, mie așa mi se pare. Îmi plac mai multe piese de pe album, dar asta cu Deliric și Vlad Dobrescu mi se pare că e fix ce trebuie.

Shawn Mendes ‒ Where Were You In The Morning?

Shawn Mendes e genul ăla de artist care a apărut de nicăieri și care rupe cu orice melodie scoate. Când ascultați melodia asta închideți ochii și imaginați-vă pe plajă, dimineața, alături de persoana iubită. Cu plăcere

Maroon 5 – Girls Like You ft. Cardi B

În cazul în care vă întrebați dacă în viața asta există combinații dubioase care să sune și bine, well, acum avem răspunsul. Nu mi-aș fi imaginat acum vreo doi ani o combinație între Cardi B și Maroon 5. Ei bine, ea a venit și sună chiar bine.

Șiii, pentru că nu vă pot lăsa așa, trebuie să vă ofer o „bombonică” pentru final. So, bombonica de astăzi este… 

Da, e în regulă să mai credem în prinți și prințese câteodată

Ziua de ieri a fost una specială. Nu prea vezi la fiecare pas o nuntă care să implice cea mai cunoscută Casă Regală din lume. Pentru cei ce nu știu, Prințul Harry și (fosta) actrița(ă) Meghan Markle s-au căsătorit religios ieri, în capela St. George de pe domeniul Castelului Windsor. Probabil că ați reușit să vă ascundeți de știrea asta doar dacă n-ați deschis deloc vreun device. Altfel, în cazul în care ați făcut asta, probabil că toți prietenii, toate paginile importante, toată lumea din univers vorbea de asta.

Ei, și ca la orice eveniment major de pe planetă, am văzut destul de mulți oameni care se plângeau că e prea multă regalitate pe Facebook zilele astea și să se mai termine cu evenimentul ăsta. Înainte, câteva cifre:
– se presupune că nunta regală a fost urmărită, la nivel internațional, de peste 2 miliarde de oameni;
– peste 100.000 de oameni au fost pe străzi pentru a sărbători nunta celor 2;
toate televiziunile importante din lume au avut ediții speciale dedicate evenimentului;
– peste 1 milion de oameni s-au uitat live, pe YouTube, la nunta regală.

Acum vreo două zile vedeam pe CNN un reportaj făcut cu oamenii străzii din Londra. Unul dintre ei spunea că, deși el nu are foarte multe lucruri pentru care să se bucure, își dă seama de faptul că acestă Casă Regală e legătura dintre popor și istorie și că, în definitiv, el va fi unul dintre oamenii care va saluta proaspeții miri în drum spre Buckingham Palace.

Cred foarte tare că, la un moment dat, trebuie să ne dăm voie să visăm. Și mai cred că probabil fiecare dintre noi am avut măcar un vis despre modul în care am fi trăit dacă în loc de viața pe care o avem acum, ne-am fi născut într-o familie cu „sânge albastru”. Ceea ce se întâmplă la fiecare nuntă regală fix asta reprezintă. De asta stăm lipiți de televizor sau de ecranul laptopului/telefonului ore întregi să vedem câteva cadre de la o nuntă. Pentru că, în subconștient, suntem îmbrăcați la patru ace și visăm că suntem acolo, între prinți și prințese.

Da, e ok să visăm. Da, e ok să stăm ore la rând să vedem o nuntă cu care, altfel, nu prea avem nimic în comun. Da, e uman să facem asta și da, fie că ne vine să credem sau nu, unele lucruri vor rămâne cu siguranță în istorie, iar momentul ăsta va fi menționat pe undeva. Noi am trăit istoria. Așa, cu prinți și prințese mai de secolul XXI. Și David Beckham. Nu-l putem uita pe el.

Vă las cu câteva poze de la nunta asta:

https://twitter.com/mmarklefancom/status/997783093938479105

Mihaela Buzărnescu și curajul de a nu renunța

De multe ori ne plângem, sau auzim oameni care se plâng de faptul că au ajuns într-un punct al vieții în care, orice ar face, nu pot reuși. Am avut și eu o perioadă în care simțeam că toate lucrurile pe care le fac sunt în zadar și că, în principiu, inacțiunea sau renunțarea sunt cele două căi prin care poți rezolva lucrurile.

Doar că nu-i chiar așa. Aproape niciodată nu-i. Astăzi vă povestesc un pic despre Mihaela Buzărnescu și despre curajul de a nu ceda. Statisticile WTA încep să vorbească despre Mihaela de prin 2004, atunci când câștiga două turnee relativ mici de la noi, adică turneele ITF de la Pitești și Brașov. 

De prin 2005 și până prin 2012, Buzărnescu participă la turnee mici, atât în țară, cât și în afara ei, dar nu reușește să strângă foarte multe puncte. În 2013 se accidentează la genunchi, așa că ratează complet sezonul 2013 și revine în 2014, spre finalul anului, câștigând doar un turneu la București. În timpul ăsta, Mihaela devine doctor în cadrul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport.

În 2016, după turneul de la Rio, accidentarea Mihaelei revine, așa că stă din nou șase luni pe bară. Anul 2017 o găsește pe Mihaela pe locul 541 mondial, fără vreun orizont foarte clar de așteptări. Dar probabil că ea știe ceva, așa că, în prima jumătate a anului începe ușor, muncitorește, cu meciuri din alea marca Simona Halep, adică începute foarte bine și terminate foarte prost, sau invers. 

Pe la jumătatea anului, însă, ceva se schimbă. Mihaela începe să câștige din ce în ce mai multe meciuri și termină anul cu un bilanț complet nesperat: 70 de victorii din 93 de meciuri. În a doua parte a lui 2017 Mihaela a câștigat nu mai puțin de 7 titluri ITF (Ungaria, Turcia, Spania, Germania, Marea Britanie, Franța și Japonia). În același timp, Mihaela ajunge pentru prima dată pe tabloul principal al unei competiții de Grand Slam (US OPEN) și pentru prima dată în semifinala unei competiții WTA, în Austria.  Toate astea au dus-o pe Mihaela de pe locul 541 în lume la început de 2017, pe locul 56 în lume la finele lui. 

Mihaela a fost convocată anul ăsta în echipa de FED CUP a României, a ajuns în finala unui turneu WTA, și acum este în finalele turneului de la Praga. (da, și în cea de simplu, și în cea de dublu).

De luni, Mihaela Buzărnescu va ocupa locul 32 mondial și, indiferent de ce se va întâmpla în finala de la Praga, va fi a doua cea mai bine poziționată reprezentantă a României, după Simona Halep. Pentru că da, așa-i în tenis și-n viață: atunci când nu renunți și tragi de tine cât de mult poți, lucrurile vor avea sens la un moment dat. Mult sens.

__________________________________________

Mihael Buzărnescu a împlinit astăzi 30 de ani și a câștigat până acum ceva mai bine de jumătate de milion de dolari din tenis și aproape 200.000 în acest an. 

Sursă foto: Treizecizero.ro

Referendumul pentru familia tradițională, acestă petardă care va despărți din nou România

Despre referendumul pentru redefinirea familiei am mai scris. Totuși, pentru cine a fost plecat din univers în ultimii doi ani, lucrurile stau cam așa: după o amplă campanie de strângere de semnături și cu largul concurs al mai multor culte religioase din România, Coaliția pentru Familie, împreună cu, se presupune, alți trei milioane de oameni, au depus o inițiativă legislativă la Parlamentul României pentru ca familia să nu mai fie definită în Constituție ca fiind „uniunea liber consimţită dintre soți”, ci ca „uniunea liber consimţită dintre un bărbat și o femeie”. Statul Român dă dreptul, prin Constituție, cetățenilor săi să propună inițiative legislative, dacă acestea sunt susținute de peste 100.000 de mii de semnături.

Ei bine, astea-s faptele de până acum. Ajungând în prezent, adică ziua de 16 aprilie 2018, vedem faptul că Partidul Social Democrat, cel mai mare partid din România, anunță un „mare” miting de susținere a „familiei tradiționale”. Acesta urmează să se desfășoare în a doua jumătate a lunii mai, la București,  și va fi, conform spuselor lui Liviu Dragnea, „mare, mare”. Probabil că PSD visează un milion de oameni în stradă.

Poate merita spus ceva mai devreme, dar spun acum. În România căsătoriile între persoane de același sex nu se pot oficia, codul civil fiind cel care stipulează clar faptul că atunci când vorbim de căsătorii, acestea se „încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al acestora”. 

Referendumul ăsta nu rezolvă o problemă reală pe care românii o resimt, dar face extrem de bine două lucruri:

  1. Ne face să uităm pentru o perioadă destul de lungă (campania pentru referendum trebuie să fie de 30 de zile plus scandalul de înainte și după, deci aproape două luni) că România are niște probleme enorme și că n-are de gând să și le rezolve. În România familiei tradiționale, violența domestică este la cel mai înalt nivel din Europa, adică bărbații își bat femeile non-stop, oricând, oriunde și pentru orice motiv. În România familiei tradiționale bolnavii sunt condamnați la moarte, iar dacă ai neșanșa să fii diagnosticat cu cancer, statul începe să se uite în cu totul altă parte, neasigurând medicamentele necesare supraviețuirii. În România familiei tradiționale, statul dă greș constant în a avea grijă de cei mai vulnerabili dintre cetățenii săi. În România familiei tradiționale, 3 spre 4 milioane de oameni au emigrat spre țări unde le este mai bine și unde simt că își pot face un viitor. În România asta, unde suntem din ce în ce mai puțini și din ce în ce mai îmbătrâniți, ne vom lupta ca niște orbi între noi, pentru o temă care nu-i aproape deloc importantă pentru noi. Ceea ce mă conduce la puntul 2.
  2. Referendumul ăsta ne va face să fim mai dezbinați. Noi, ca societate. Va amesteca din nou tabere, va rupe din nou prietenii, vor fi din nou familii care se vor certa la masă. După 2017, anul în care sute de mii de oameni au ieșit pe străzi în marile orașe, realitatea este că România a rămas extrem de divizată. Unii au impresia că ceilalți le-au furat viitorul, iar ceilalți au impresia că acești „unii” au încercat să le fure votul. După referendumul ăsta, România va fi și mai divizată. Și ceva îmi spune că din aceste mici falii rezultate, România nu-și va mai reveni prea curând.

Visez la o societate în care fiecare om poate crede ceea ce vrea și fiecare om poate acționa fix cum simte, atât timp cât acesta nu deranjează liniștea celor din jur. Cred într-o societate în care toți suntem egali, iar dacă eu mă pot căsătorii cu dragostea vieții mele atunci când va fi cazul, atunci să o poată face și prietenii mei care nu-mi împărtășesc orientările sexuale. 

Constituția ar trebui să fie despre libertăți, despre cât de incluziv e statul și despre faptul că toți suntem membri egali ai cetății, indiferent de religie, vârstă, sex sau orientare sexuală. În definitiv, suntem toți români, iar în anul centenarului, discuția despre excluderea unor persoane și trimiterea lor la colț, nu e chiar lucrul cel mai înțelept pe care îl putem face.

Cum este, de fapt, experiența Erasmus Plus – Victor Micu (III)

Pe Victor îl cunosc de câțiva ani și recunosc acum, în fața întregului internet, că n-am avut încredere în el. Deloc. Bine, eu n-am încredere în general, dar aici chiar nu părea că-s eu de vină. 

În fine, timpul a trecut, drumurile noastre s-au despărțit (descriere dramatică, da) și cumva, habar n-am cum, lucrurile au început să meargă între noi. Nu m-a scos încă la suc și nici nu mi-a adus ciocolată din Lisabona, dar cred că se rezolvă și asta până la urmă. Oricum, copiii de la Slatina știu deja că eu mă las greu și până nu-mi pune un inel pe mână nici nu discutăm.

Revenind la lucruri serioase, Victor e un tip mișto, care a făcut și face în continuare multe chestii tari, s-a ocupat în trecut de Academia Atelierul Digital de la Google, iar acum e din nou în Potugalia. Ce face el acolo și cum a fost experiența Erasmus + pentru el, aflăm împreună, mai jos.

Haideți să-ncepem!

 1.La ce universitate și la ce facultate ai făcut schimbul de experiență?

Am plecat de la IMSA (Ingineria și Managementul Sistemelor de Afaceri), un master de la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnica București, și am ajuns la FCT (Faculdade de Ciências e Tecnologia) din Nova University of Lisbon, la un master pe Computer and Electrical Engineering.

Răspunsul scurt: Mi-am petrecut al 2-lea an de master la FCT din Nova University of Lisbon.

2. Care au fost primele lucruri pe care le-ai remarcat atunci când ai ajuns acolo? Ce anume ai simțit că se întâmpla diferit față de România?

Dacă stau să mă gândesc bine la primele impresii din prima săptămână, pot să spun că am rămas surprins de căminul în care am ajuns. Aveam cameră solo, curată, cu baia împărțită cu alți doi băieți, securitate la recepție, camere de filmat afară, zonă de relaxare și de joacă. Peste toate astea aveam și femei de serviciu care curățau tot ce era la comun în fiecare zi (bucătării, holuri, etc.)

Alt șoc mi l-am luat cu transportul. Mi-a luat undeva la 2 săptămâni să înțeleg cu totul cum merge tot sistemul de transport în Lisabona. Au foarte multe combinații de carduri, zone, bilete, companii, metode de încărcare…nu vrei să știi.

În schimb după câteva săptămâni mi-am dat seama că cele mai mari diferențe sunt la vreme – am mers la plaja până la final de noiembrie, la supermarket – nu am găsit telemea și cremvuști nicăieri, și la universitate – profesorii chiar erau de treabă, comunicau cu noi și facultatea în sine organiza foarte multe evenimente pentru studenți, precum concerte, târguri, competiții, cursuri extra-curriculare, etc.

Iar viața de noapte în oraș este de neîntrecut. Poți petrece 7 zile din 7, iar în ‘Centrul Vechi’ de la ei – Bairro Alto – poți merge în fiecare seară să gasești sute de oameni care stau cu berea în mână pe strada la o vorbă, un cântec, o caterincă.

 

3. Dacă ai fi putut, ai fi rămas să studiezi în continuare acolo? De ce?

Am putut și am rămas. Am reușit în cateva luni de zile să îmi fac foarte mulți prieteni, atât portughezi, cât și Erasmuși din toate colțurile lumii, iar asta m-a făcut să mă simt ca acasă. Deși mi-am găsit și aici de muncă și în continuare activez și pe alte proiecte, n-am mai simțit aceeași presiune ca acasă și nici același stres. Am reușit să călătoresc mai mult, să mă relaxez mai mult, să mă simt mai liber…iar ăsta e impactul pe care Portugalia îl are asupra multora din jurul meu.

4. Care-s primele trei cuvinte care-ți vin în minte atunci când te gândești la experiența ta cu Erasmus +?

Libertate, travel, prieteni (sau socializare, cum vrei să o numești).

5. După experiența asta, care-s lucrurile pe care le-ai schimba în sistemul educațional din România? (Dacă-s extrem de multe, dă-mi primele trei)

Aș produce multe, multe schimbări și am idei care n-au fost provocate de experiența de aici, dar dacă e să mă rezum la ce am văzut în Lisabona și mi-a placut:

  • Profesori care să și asculte, nu doar să vorbească – am întâlnit aici profesori care chiar ascultă și îți cer părerea fără să te critice sau să ți-o închidă dacă nu e aliniată cu perspectiva lor. Profesori care veneau cu jocuri aplicate pe studiul făcut la clasă, doar ca să stimuleze studenții și să facă orele mai atractive. Profesori care aveau slide-urile aliniate și ordonate astfel încât să înțelegi ce înveți acasă, chiar dacă stilul încă e vechi.
  • Spiritul studențesc, unde e? – aici am rămas șocat când am văzut cât accent se pune pe student. Facultatea organizează excursii, târguri, concerte, competiții, cursuri extracurriculare, pe care nu trebuie să le delege unor asociații studențesti sau pe care să le facă în grabă. De asemenea, lusitanii o au în sânge pentru că în fiecare an au botezul pentru boboci, iar asta înseamnă că toți cei care intră în anul I sunt provocați de cei mai mari, în mod organizat, să facă tot felul de provocări. Asta se întâmplă în toată țara pentru cel puțin o lună la început de an și se întamplă în mod public: pe holurile facultății, în campus, pe străzile orașului, peste tot! Și nimeni nu zice nimic, toată lumea se comportă normal, ba chiar se opresc să facă poze sau să încurajeze. Toată treaba are o întreagă poveste în spate și de aici s-a inspirat și J.K. Rolling pentru unele bucăți din Harry Potter. De exemplu, studenții mai mari care dau provocări, sunt îmbrăcați în robe lungi și negre, cu haine negre pe dedesubt, exact ca în Harry Potter.
  • Curricula personalizata – am observat aici că studenții își pot alege singuri ce cursuri vor să urmeze ca să-și îndeplinească norma de puncte credit per semestru, iar asta mi se pare foarte tare. Dacă tot te pui pe învățat un semestru, măcar să-ți alegi singur ce vrei să faci.

6. Când ai revenit în România, care au fost șocurile pe care le-ai avut?

Am venit doar pentru o săptămână să-mi fac actele pentru semestrul II, iar primul șoc a fost să aud Română pe strada :)). Am fost obișnuit să tresar dacă auzeam Română, pentru că na, așa se întâmplă dupa 5 luni de limbă străină. Also, primele 2 zile îmi venea să raspund în Portugheza la magazin, pentru că nu eram atent și stăteam pe telefon.

Ce m-a surprins plăcut a fost și numărul de cafele, ședințe, întrevederi pe care le-am avut. Nu am avut nici măcar o oră liberă, iar asta mi-a adus aminte de stilul vechi pe care îl aveam, cu mișcare continuă (dar și acum sunt la fel, doar ca am și viață socială :)) ).

7. Sunt studenții din străinătate diferiți față de cei din România? (incluzând aici ORICE aspect care-ți trece ție prin minte)

Depinde din ce colț al lumii vin. Cei din Vest sunt mult mai deschiși, mai sociabili, mai petrecăreți. Nordicii sunt mai calmi puțin, mai calculați, mai punctuali, dar la fel de deschiși. Cei din Est au doza lor de nebunie și îți dai seama din start de unde sunt, după accent sau după gradul de nebunie. Mi se pare că Erasmusul te și împinge foarte mult să te schimbi și să fii mult mai deschis față de cum ești de obicei, pentru că mulți vin aici singuri și ca să se adapteze și să-și facă prieteni, trebuie să iasă din zona de confort și să socializeze. Așa toți sunt foarte amabili, vorbăreți, easy-going și așa mai departe.

Dacă e vorba de școală, Erasmușii sunt mai mult pe distracție, deci școala nu ne-a stresat prea mult, dar toți și-au făcut proiectele și examenele la timp.

8. Dar profesorii? Cum interacționează ei cu studenții?

Pun întrebări, ascultă ce le zici, te încurajează să vii cu propriile idei, caută să-ți aducă la clasa cât mai multe cazuri practice sau de actualitate, cu date din prezent și nu de când s-au născut ei.

9. Care-s cele trei lucruri pe care un student care pleacă prin intermediul Erasmus+ ar trebui să le facă?

Cel mai important – TRAVEL! Sunt atâtea șanse de călătorit atât în țara gazdă, cât și în jurul ei. Acum depinde și de țară, pentru că Portugalia e ieftină și îți permite, dar în altele de abia dacă ai bani de pâine.

Următorul lucru ar fi să meargă la cât mai multe evenimente și să cunoască cât mai mulți oameni. Poți învăța atâtea lucruri de la un om care a împărțit altă țară, altă limbă și altă cultură față de tine. Toată experiența poate fi ca o tabără de vară în care înveți puțin din fiecare țară, în timp ce te distrezi cu toată lumea.

Și al 3-lea ar fi un Survival Kit să zic așa: cum să gătești, cum să vorbești și cum să-ți controlezi finanțele că să nu trăiești din roșii și pateu la final de semestru.

  1. Care-s cele mai importante lucruri cu care crezi că ai rămas după experiența Erasmus +?

Curajul de a explora lumea de unul singur și multe prieteni în diferite țări pe care știu că pot să-i vizitez oricând. De asemenea, pe mine m-a ajutat să mă deconectez de la ce aveam în România și de la ce se întâmpla acolo și să-mi dau seama că lumea e mult mai mare față de granița în care am crescut. Sunt atâtea lucruri de văzut, atâția oameni de cunoscut, atâtea probleme de aflat și atâtea soluții de explorat, încât e păcat să rămâi într-un singur loc pentru foarte mult timp, cel puțin atunci când ești tânăr și îți permiți să faci pe nomadul.

 

5 întrebări scurte și-ai scăpat de mine:

1.Cum sunt petrecerile studențești în afară? Cât de mult se bea?

Depinde pe la care nimerești, dar majoritatea sunt faine, tocmai pentru că sunt internaționale și fiecare vine cu idei sau tradiții pe care să le încerce toată lumea. Asta cu băutura e întrebare capcană, mai ales că se știu barurile în care berea la 0.5L e 1€ :))

2. Ai repeta experiența asta în alt oraș?

Cu siguranță. Aș mai face asta 1-2 ani de acum încolo. Îmi pare rău că nu am fost cu Erasmus și când eram la licență și a trebuit să aștept masterul pentru asta.

3. Care a fost primul lucru pe care l-ai mâncat când ai ajuns acasă?

KFC și apoi Dristor – old habits die hard, mai ales că aici nici nu se apropie kebab-ul la valoarea celui din România. Aici cel mai bun kebab e echivalentul ăluia de îl găsim la un colț de bloc, care arată bine de afară, dar sosul mereu ți s-a părut dubios. Iar KFC-ul de aici are gust de plastic.

4. Care-a fost cea mai mișto amintire din toată experiența asta?

Cred că excursiile cu câte 100-200 de studenți prin diferite orașe au făcut experiența mai picantă. E nebunie continuă și cunoști foarte mulți oameni.

5. Dacă ai putea, care ar fi primul lucru pe care l-ai transfera de mâine în sistemul educațional din România?

Mai multe experiențe practice, cursuri mai interactive și actualizate la ce se întâmplă în prezent și ce se va întâmpla în viitor și profesori care își dau interesul să formeze omul de mâine. Nu zic că toți sunt la fel, că am întâlnit foarte mulți profesori care m-au inspirat și m-au ajutat, dar am întâlnit la fel de mulți care mi-au tăiat craca de sub picioare și mi-au luat toată energia.

Pwp all,

Micu

Hai cu mine la World of Instagram – Community Building on Niches

Probabil că mulți dintre noi ne petrecem o bună parte din zi pe Instagram și am observat că locul se aglomerează din ce în ce mai tare. Influencerii nu mai cer like-uri pe Facebook, click-uri pe articole, cer follow pe Instagram. De ce se întâmplă asta, e destul de ușor de intuit: tinerii, o bună bucată din ei, au migrat de pe Facebook, pe Instagram. 

Ei bine, dacă vrei să știi cum anume să îți construiești o comunitate în jurul brand-ului tău personal, conferința asta e ce trebuie. World of Instagram se află la a patra ediție, iar cel puțin la două dintre ele mi-am ros unghiile pentru că n-am ajuns. Prima dată s-a întâmplat atunci când Ana Matei, v-am mai spus despre ea, instagrammer-ul meu favorit de travel a ținut o prezentare despre fotografia de călătorie, iar a doua oară s-a întâmplat când Vlad Eftenie  a vorbit despre pozele lui absolut magice.

De data asta, invitații sunt cumva din altă zonă. Cristi Ungureanu va fi primul speacker, apoi vor urma Sandra Bendre și Christian Dumitru, precum și un invitat surpriză din zona de beauty, 

Ca să ajungi la conferința asta, ai două variante. Prima ar fi să intri pe Worldofinstagram.ro și să îți treci acolo numele pe lista de înscrieri. Da, cam atât de simplu. 

Cea de-a doua, în schimb, e mai complicată. Da,  foarte complicată. Vă zic, nu știu dacă treceți testul ăsta. Ceea ce va trebui să faceți este să îmi lăsați un comentariu la postarea mea de pe Instagram cu primul cuvânt care vă vine în minte atunci când auziți.. pregătiți-vă… nu, nu vă simt încă… așa.. INSTAGRAM.

So, ținem treaba asta deschisă până pe 15 aprilie, iar pe 18 aprilie ne vedem la World of Intagram – Community Building on Niches, la The Ark, de la 18.30. 

Facem gașcă mare și o terorizăm pe Laura

Postarea de pe Instagram e aici:


_______________________________________________________________________________________________

World of Instagram este un eveniment educativ, in care sunt prezentate noutatile si schimbarile legate de aceasta pltaforma sociala, sunt dezbatute teme actuale despre evolutia Instagram, modul in care poti creste pe aceasta retea, toate sub indrumarea unor specialisti reprezentativi pentru aceasta industrie.
World of Instagram este locul care reuneste sub acelasi acoperis persoanele pasionate de Instagram si brandurile care sunt active pe Instagram. Cu fiecare editie, ne dorim sa contribuim la cresterea unei
comunitati faine de instagrammeri, sa le provocam creativitatea si sa invatam impreuna cum putem
gestiona cat mai bine, corect si mai ales, pe termen lung, conturile noastre, astfel incat sa fie apreciate si sa devina, de ce nu, un exemplu de urmat. Toate acestea le facem cu ajutorul specialistilor invitati la
eveniment, care au expertiza si experienta in Social Media si in special Instagram, dar si prin puterea
exemplului celor care au ajuns pe culmile succesului si care sunt o sursa de inspiratie pentru multi dintre noi.
Evenimentul World of Instagram este organizat de agentia de publicitate Creative Energy Corner. 


Cum este, de fapt, experiența Erasmus Plus: Elena Mocanu (II)

Pe Elena am cunoscut-o pe Instagram și i-am dat follow pentru că avea poze din Maroc. Da, din alea super colorate. E atât de simplu cu mine: văd poze din Maroc, dau instant follow. După aia n-a mai pus poze din Maroc, dar recent am observat că a fost și ea, atunci când era tânără, nu acum, la fatidica vârstă de 29 de ani, când stă aproape, aproape să schimbe prefixul și să devină un adult adevărat.

Glumesc, desigur. După ce mi-a răspuns la întrebări, Elena a simțit că a uitat ceva. Iar după ce forul ei interior a cugetat spre răspunsul întrebării lăutrice, acesta a venit: cred că studenții plecați în Erasmus n-ar trebui să uite să se îndrăgostească. Deci e cu dragoste, cu iubire, cu sentimente, cu Portugalia și cu trăiri.

Pe Elena o puteți urmă pe Instagram și pe Facebook. Are poze mișto. 

Hai să vedem!

1. La ce universitate și la ce facultate ai făcut schimbul de experiență?

Universitatea Aveiro, Portugalia, în 2012-2013

2. Care au fost primele lucruri pe care le-ai remarcat atunci când ai ajuns acolo? Ce anume ai simțit că se întâmpla diferit față de România?

Când am ajuns în Lisabona, un prieten de-al unui amic m-a luat de la aeroport. Vorbisem cu el de 2-3 ori pe Facebook și amicul meu garantase pentru el. Îmi amintesc doar că eram foarte obosită pentru că am lucrat până în ultima zi, mi-am făcut bagajele cu o noapte înainte și am dus pe la prieteni ce nu mai încapea în bagaje și dusă am fost. El m-a luat, m-a dus la niște amici unde m-a lăsat să dorm câteva ore și m-a trezit să mâncăm. După, timp de câteva zile, cât el avea o conferință în Lisabona am stat la o mătușă de-a lui care a fost foarte amabilă și prietenoasă cu mine. Oamenii din Portugalia sunt prietenoși, primitori, deschiși și calzi. Ca româncă, înțelegeam destul de ușor ce vorbesc ei. Lumea e calmă, nu e agitată, nu aleargă nimeni nicăieri și au o cultură puternică a cinelor: cina în familie, cina cu colegii de facultate și profesori etc. Cinele nu sunt luate la ocazii diferite ci oricând aveau ei chef sau simțeau nevoia. La facultate, personalul și profesorii erau foarte deschiși și amabili. Veneam de la ASE, Comerț, unde secretarele noastre și-au făcut un renume de sperietori așa că nu știam la ce sa ma astept. Acolo, totul foarte organizat, rapid, amabili, îți zâmbeau. Dacă opreai profesorii pe hol să îi întrebi ceva îți răspundeau politicos și nu îți spuneau „Să vii când am oră de consultație!”. De asemenea, am observat că studenții erau foarte apropiați de profesori. Ieșeau împreună seara să se distreze dar în timpul zilei se respectau unii pe altii. De menționat că eu am studiat într-un oraș mic, studențesc, unde era ușor să știi pe toată lumea.

3. Dacă ai fi putut, ai fi rămas să studiezi în continuare acolo? De ce?

Da, as fi ramas. A fost singurul an in care chiar am simtit ca am fost studenta. Am invatat, m-am distrat, am facut si voluntariat si am avut timp si de mine. Munceai mult pentru proiecte dar erai sustinut sau gaseai peste tot resurse fara mari piedici, ti se explica sau erai indrumat, aveai multe oportunitati pe care incep sa vad abia acum dupa 5-6 ani incep sa rasara timid si in Romania

4. Care-s primele trei cuvinte care-ți vin în minte atunci când te gândești la experiența ta cu Erasmus +?

„The best year of my life” sau prieteni, calatorii, oportunitati.

5. După experiența asta, care-s lucrurile pe care le-ai schimba în sistemul educațional din România? (Dacă-s extrem de multe, dă-mi primele trei)

– Manualele dupa care se invata: nu am avut absolut nici un manual al unui profesor cu care studiam. Toate erau niste manuscripte imense scrise de nume sonore.

– Mai multa practica, putina teorie: imi amintesc si acum ca am facut un proiect in echipa ( majoritatea lucrurilor se faceau in echipa, rar am lucrat singura la vreun proiect) si trebuia sa analizam o situatie. Profesorul ne-a spus ca daca vede un paragraf de teorie, il sterge. Puteam sa scriem maxim 5-6 pagini. Am lucrat in echipa cu o tipa si un tip din tarile nordice. Pentru ei a fost foarte usor sa analizeze totul, sa compare si sa dea solutii (critical thinking). Mie mi-a fost mai greu nefiind obisnuita.

– Sa se schimbe modul de predare la cursurile la care se poate: la unele cursuri primeam toate slide-uri si materialele la inceputul anului si inainte de fiecare curs, fiecare dintre noi, trebuia sa se pregateasca si sa caute materiale despre acea tema pe care sa le citeasca si prezinte. Ajungeam la discutii si dezbateri interesante. Nu invatam doar materia respectiva dar invatam sa argumentam, sa ne sustinem ideea, sa comunicam eficient.

Bonus1: mult studiu individual: M-a suprins enorm: bibliotecile erau pline ochi pe tot parcursul anului iar in sesiune erau deschise non stop. De asemenea, studentii erau educati in ceea ce priveste imprumutul cartilor si le aduceau la timp in stare buna. Ce m-a mirat era faptul ca daca aveai nevoie de o carte ori o imprumatau rapid de la alta biblioteca din tara ori ti-o achizitionau ei. Dura maxim 4 zile.

Bonus 2: Sistemul de comunicare! Cam 99% era online. Aveam o platforma unde intram si aveam toate cursurile, clasa mea de la fiecare curs, mail unde comunicam direct cu alti colegi sau profesori si unde urcam temele sau proiectele. Totul aflam de pe acea platforma care mergea IMPECABIL! Cred ca inca mai am cont dar nu cred ca imi mai amintesc parola. 

6. Când ai revenit în România, care au fost șocurile pe care le-ai avut?

Oh, e mult de spus! Cred ca mai bine de 6 luni a fost soc intens. Dupa, a mai durat inca pe atat daca nu chiar mai mult. Am stat prima luna la o verisoara prin Pacii si zilnic eram socata: fecale de animale pe trotuar, oameni care scuipa pe jos si arunca tot felul de gunoaie pe jos, imbulzeala, fete acre, oameni care nu iti raspundeau la salut sau la „multumesc” prin magazine, chelneri sau taximetristi care urlau la tine ca nu le lasi bacsis ( in Portugalia nu se lasa pe vremea aia bacsis si asa ma obisnuisem), tipetele secretarelor de la ASE, oamenii pe care nu ii gaseai chiar daca era in timpul programului lor de lucru, stres, negativisim (Nu se poate! Nu! Nu exista!) cu toate ca stiam ca se poate, ca exista pentru ca mai facusem deja acel lucrus sau il solicitasem. Apoi, un alt soc pe care l-am avut pentru foarte mult timp, a fost snobismul nostru. Ma dezobinuisem sa vad masini de lux, ceasuri, haine, genti etc. deoarece in Portugalia rar vedeam asa ceva. Proprietarii casei noastre aveau lunar venituri doar din chirii de peste 10.000 euro iar el conducea o masina veche, cei doi baieti ai cuplului, studenti fiind, nu aveau haine, ceasuri sau masini de lux. Portughezii imi spuneau ca in sudul tarii a inceput totusi sa fie trendul acesta de a te afisa cu lucruri scumpe dar nu asa puternic. In schimb, cand m-am intors in tara, vedeam peste tot opulenta pe care stiam ca unii nu si-o pot permite si nu intelegeam (inca nu inteleg) de ce ai face astfel de achizitii cand nu ti le poti permite financiar. Un alt lucru care m-a socat a fost ca totul a ramas la fel cum stiam. Nimic nu se schimbase!

7. Sunt studenții din străinătate diferiți față de cei din România? (incluzând aici ORICE aspect care-ți trece ție prin minte)

Da! Cei din Portugalia, de la universitatea unde am fost eu, erau foarte muncitori si dedicati. Daca aveau ceva de facut erau focusati pe acel aspect. Petreceau nopti intregi in laboratoare pentru un studiu sau citind carti si documentandu-se. Isi respectau profesorii. Stiau ca in joc este viitorul lor. Aveam colegi si cu bani si fara bani dar rar simteam ca suntem tratati diferiti. Erau cativa care voiau sa se amestece doar cu cei cu bani dar foarte putini. In principiu, erau deschisi si dornici sa te cunoasca, sa afle mai multe.

Ceilalti colegi Erasmusi, din alte tari, depinde de tara. Unii, da, erau imaturi, scapati de sub privirile parintilor si isi faceau de cap sau pur si simplu nu stiau ce e aia responsabilitate. Colegii din tarile Nordice erau relaxati, deschisi, rezolvau rapid cerintele si mereu incercau activitati noi.

Absolut toti studentii, nu conteaza de unde erau, erau prietenosi si deschisi cu ceilalti si nu judecau dupa cum este imbracat, de la ce brand, ce telefon sau ceas ai.

8. Dar profesorii? Cum interacționează ei cu studenții?

Profesorii erau deschisi, comunicativi, stateau cu tine dupa ore cat era nevoie sa iti explice ce nu intelegeai sau te chemau cu alta ocazie. Un coleg de-al meu din Mozambique aveau o deschidere catre finante iar profesoara a facut si separat cu el ore pentru a-i explica mai multe. Acum, el este profesor universitar la el in tara si mi-a spus ca gestul profesoarei a contat. De multe ori am avut nevoie de explicatii suplimentare si mergeam la ei. Tot timpul aveau rabdare si imi explicau de cate ori era nevoie pentru a intelege. Multi profesori lucrau in firme si veneau la noi cu studii de caz reale sau aduceau colegi de-a lor de la alte departamente pentru a discuta cu ei si a pune intrebari. De asemenea, nu se uitau la noi cum eram imbracati. Nu ii interesa ca noi am venit in sandale si pantaloni scurti pentru ca afara ploua torential si doar asa nu ne udam din cap pana in picioare. De asemenea, daca te vedeau abatut sau mai suparat perioade lungi te intrebau ce ai si nu se lasau pana nu aflau ce e cu tine.

Un alt lucru care mi-a placut a fost seriozitatea lor. Au zis un deadline, au ramas cu acel deadline. De asemenea, nici studentii nu indrazneau sa vina (cum era la noi la ASE) cu rugaminti fierbinti sa mai amane deadline-ul. Oricum, se dadea timp  suficient inainte sa iti faci tema sau proiectul.

9. Care-s cele trei lucruri pe care un student care pleacă prin intermediul Erasmus+ ar trebui să le facă?

– Sa se informeze bine unde merge si ce face: a contat enorma ca m-am informat asupra costurilor astfel incat mi-am permis sa calatoresc cat mai mult dar si un nivel decent de trai

– Sa isi aminteasca pentru ce au venit acolo si sa nu se inchida in camera: daca voiau doar sa studieze, ramaneau in tara. Au plecat cu Erasmus sa invete cum sa se adapteze intr-o noua cultura, sa comunice cu oameni din diferite medii, sa se descurce cu o limba noua, sa experimenteze lucruri noi.

– Sa isi lase prejudecatile acasa: sa fie deschisi catre noi experiente si catre oameni.

Bonus: NU sta in bisericute! Migreaza mereu. Stiu cum sa comfortabil dar asa nu vei cunoaste multi oameni.

10. Care-s cele mai importante lucruri cu care crezi că ai rămas după experiența Erasmus +?

  • Cu prieteni peste tot in lume
  • Sunt mai easy going, relaxata.
  • Mi-am schimbat destul de mult perceptia despre cine sunt si ce vreau de la viata

11. Cum ar trebui sa se schimbe si studentii de la noi?

Cred cu tarie ca orice lucru are doua fete, astfel incat nu doar profesorii sau sistemul trebuie sa se schimbe ci si studentii. Diferentele dintre studentii nostri si ai lor sunt:

– Ai nostri se plang mult, majoritatea lucrurilor li se par nedrepte

– Nu prea studiaza singuri

– Putini au o cultura a cum trebuie sa inveti si cum si cand sa iti faci proiectele

– Putini sunt seriosi si responsabili cu activitatea lor

– Nu isi respecta profesorii

5 întrebări scurte și-ai scăpat:

1. Cum sunt petrecerile studențești în afară? Cât de mult se bea?

Aici difera de la tara la tara si mai difera si de la studenti erasmusi la studenti locali. Studentii erasmusi petrec mult. Fiind intr-un oras mic cu totii aveam scopul de a pastra banii pentru calatorii de aceea incepeam sa bem de acasa si in club maxim o bautura. De multe ori, faceam petreceri acasa. Am avut norocul sa locuiesc intr-o casa superba, 8 oameni in casa si cu un spatiu imens. Casa noastra se numea Erasmus Paradise House (check on Facebook, inca sunt poze pe acolo de la toate generatiile care au stat in casa aia) si era punctul 0 al petrecerilor. Asa ca, lumea cumpara bautura cea mai ieftina, o aducea la petrecere si noi furnizam muzica si spatiul. Depindea de petrecere dar si din ce tara provenea omul respectiv. Brazilienii dansau mult, spaniolii erau cei mai haotici (beau mult, cateodata faceau si ravagii), rusii beau mult dar nu aveau nimic, portughezii isi cam stiau masura, rar o intreceau. Petrecerile in club, in oras, erau rare doar cand cei de la Erasmus Student Network (ESN) le organizau. Daca ieseam pe cont propriu, erau destul de scumpe.

2. Ai repeta experiența asta în alt oraș?

Da, cu siguranta as repeta dar stiu ca va fi diferita chiar daca as repeta si in acelasi oras. Am realizat tarziu ca totul e despre oameni. Nu prea conteaza locatia ci oamenii cu care esti. Am avut parte de cei mai fenomenali oameni ( atat portughezi cat si studenti erasmusi) si impreuna cu care am reusit fiecare sa avem parte de cele mai faine experiente. O experienta din aceasta te schimba mult oricat ai nega ca nu ti se va intampla niciodata.

3. Care a fost primul lucru pe care l-ai mâncat când ai ajuns acasă?

Un covrig .

4. Care-a fost cea mai mișto amintire din toată experiența asta?

Una singura? E greu! Cea mai mare petrecere, Erasmus National Meeting unde ne-am intalnit in sudul Portugaliei toti studentii Erasmus din Portugalia. Networking, petreceri, experiente, oameni noi si faini! Atunci am realizat ca am fost foarte norocoasa sa am parte de experienta  asta intr-un oras mic. Noi ne cunosteam cam toti intre noi si avusesem contact cam cu orice cultura pe cand altii din alte orase mari (Porto, Lisabona) nu au interactionat niciodata cu o persoana din Brazilia. Ei stateau mult in bisericutele lor. La noi, nu prea am aveam cum sa ne facem bisericute, ne loveam unii de altii mereu.

5. Dacă ai putea, care ar fi primul lucru pe care l-ai transfera de mâine în sistemul educațional din România?

Mai multa responsabilitate si respect de ambele parti, atat de la student cat si de la profesor.

Cum este, de fapt, experiența Erasmus Plus – Andreea Maria Dicu (I)

Mie îmi plac mult nunațele. Știți asta deja. Nu cred în alb și negru. Nu cred că ceva poate fi eminamente bun, sau eminamente rău. Așa că, de câte ori pot, încerc să ridic puțin norișorii roz și pufoși, sau pe cei negri și apăsători și să facem puțină lumină. De data asta e vorba de experiența studenților români plecați cu Erasmus Plus și de modul în care au simțit ei transformările și trecerea de la un sistem educațional, în speță cel românesc, la altul.

Astăzi e vorba de Andreea Maria Dicu. Cu Andreea sunt prieten pe Facebook de mai bine de doi ani, ea este, de altfel, și responsabilă și pentru faptul că eu am fost prezent acum câteva săptămâni în fața copiilor din Slatina. Ea a fost plecată cu Erasmus + în Marea Britanie, iar restul detaliilor cred că vi le va spune ea mai bine. 

Pe Andreea o puteți urmări pe Facebook sau pe Instagram.

Să începem!

  1. La ce universitate și la ce facultate ai făcut schimbul de experiență?

Henley Business School, University of Reading

 

  1. Care au fost primele lucruri pe care le-ai remarcat atunci când ai ajuns acolo? Ce anume ai simțit că se întâmpla diferit față de România?

Oameni amabili și dornici să te ajute (chiar încearcă să adopte o atitudine „politically corect” tot timpul), o liniște generală , că orice poate fi rezolvat fără țipete și frustrări, studenți „chiar fără griji”, dar cu bani (haha) care spuneau că ei nu au probleme și sunt tot timpul fericiți, profi mult mai deschiși și profesioniști; Totul super modern – mi se părea că Romania e cu cel puțin 10 ani în urmă – de la o universitate super technologizată și conectată digital, până la autobuze cu rampe speciale pentru persoane cu handicap, sau trenuri foarte rapide. Și cea mai tare chestie – să stai într-un campus universitar, unde să ai tot ce îți dorești tu în același loc (cămin, facultate, magazine, sală club, asociații studentești etc) și, desigur, toți studenții, prietenii tăi să fie acolo, izolați de restul lumii. Desigur, nu am putut să ignor ploaia zilnică, condusul pe partea stângă și faptul că britanicii chiar iubesc sa stea la cozi. 

  1. Dacă ai fi putut, ai fi rămas să studiezi în continuare acolo? De ce?

Cu siguranta da. Mi s-a părut mixul perfect de distracție și învățat, aveam timp să mă bucur de amândouă. În plus, cred că sistemul lor de învățământ  universitar, cel putin, este mult mai bine structurat: poți să îți alegi majoritatea cursurilor în funcție de preferințele tale, cursuri mai puține, dar care nu par să fie pierdute (cu mici excepții, desigur), totul mult mai aplicat si conectat la realitatea zilelor noastre.

 

  1. Care-s primele trei cuvinte care-ți vin în minte atunci când te gândești la experiența ta cu Erasmus +?

Călătorii, distracție, prieteni sau „cel mai bun an” (dar sunt 4 cuvinte :d)

 

  1. După experiența asta, care-s lucrurile pe care le-ai schimba în sistemul educațional din România? (Dacă-s extrem de multe, dă-mi primele trei)

1. Licența să nu fie obligatorie (cred că ar trebui să facem lucrarea de cercetare doar din pasiune)

2. Totul mult mai aplicat, cursuri unde să ai dezbateri interesante și să simți că îți aduc un plus, nu cursuri în care profii citesc niște foi/slide-uri pe care le poți citi și tu acasă singur

3. Mai puține cursuri, dar bine făcute, iar restul studiu individual

 

  1. Când ai revenit în România, care au fost șocurile pe care le-ai avut?

Mi-a fost mai greu să mă adaptez acasă, spre surprinderea mea. În prima lună mi se părea că totul era pe dos, oamenii erau mult prea agitați fără motiv și destul de răi, simțeam o presiune continuă, parcă plutea stresul în aer; uitasem de înghesuiala din RATB, secretarele de la ASE, birocrația și toate documentele pe care trebuie să le completezi fizic pentru orice, starea de negativism generala din țară și căldura exagerată (parca îmi era dor de ploaie😊).

 

  1. Sunt studenții din străinătate diferiți față de cei din România? (incluzând aici ORICE aspect care-ți trece ție prin minte)

Cred că sunt puțin mai imaturi decât românii, trăiesc în lumea lor perfectă, pe care nu o poți distruge. Învață cât e necesar, dar nu se streseaza cu asta, se distrează mult și profită de faptul că au scăpat de  sub supravegherea părinților. Mi se par foarte prietenoși cu străinii, îți transmit ideea că nu ai de ce să îți faci griji, nu judeca oamenii după aparențe, ceea ce e super mișto.

 

  1. Dar profesorii? Cum interacționează ei cu studenții?

Sunt mai deschiși și își dau interesul mai mult. Au atitudinea de politically corect, nu pun etichete sau chestii de genul, își fac lecțiile cum trebuie și atât, nu filosofează despre cum ar trebui să fie de fapt studenții în zilele noastre sau ce ar trebui sa facem in timpul liber 😊) . Oferă ore suplimentare/ ajutorul în cazul în care nu ai înțeles ceva și răspund prompt la orice mail. Overall, mi se pare o relație mult mai apropiată decât în România, dar bazată pe respect.

 

  1. Care-s cele trei lucruri pe care un student care pleacă prin intermediul Erasmus+ ar trebui să le facă?
    1. Să facă orice îi trece prin cap
    2. să călătorească mult
    3. să își facă mulți prieteni
  1. Care-s cele mai importante lucruri cu care crezi că ai rămas după experiența Erasmus +?
    1. Judec mult mai puțin oamenii
    2. Nu mă mai stresez atât de mult
    3.  Sunt mai dornică să schimb lumea

 

5 întrebări scurte și-ai scăpat:

  1. Cum sunt petrecerile studențești în afară? Cât de mult se bea?

Sunt scumpe, se dansează mult, cu random people, în cluburile studentești din campus e mișto că poți găsi într-un loc camere cu diverse stiluri de muzica, deci dacă nu iti place raggae, poți oricând să te duci în sala de lângă să asculți house. Legat de băutură, nu există limita, studentii nu se duc acasa la parinti dupa party (au in sfarsit libertatea sa faca ce vor dupa 18 ani), iar căminul e la 10 minute de club, deci îți poți imagina cam cât de mult beau studenții:d

  1. Ai repeta experiența asta în alt oraș?

Cu siguranță,! Experiența Erasmus+, cred eu, te schimbă ca om indiferent de oraș, depinde cât de mult vrei tu să profiți de această experiență.

 

  1. Care a fost primul lucru pe care l-ai mâncat când ai ajuns acasă?

Mămăligă cu brânză și smântână, cel mai probabil

 

  1. Care-a fost cea mai mișto amintire din toată experiența asta?

Probabil prima calatorie, când am mers la Cambridge 😉

 

  1. Dacă ai putea, care ar fi primul lucru pe care l-ai transfera de mâine în sistemul educațional din România?

Materialele după care învățăm (suntem cu mult în urmă față de ce ar trebui să învățăm, cel putin in cazul ASE-ului)