Țară cu politicieni mici, caut viitor măreț. Rog seriozitate.

Serios, cam așa ar trebui să sune un anunț sincer pe care România să îl pună în ziare la rubrica „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Mi se pare că în ultimul timp e din ce în ce mai clar faptul că România n-are deloc politicieni de anvengură. România n-are un Macron mioritic sau o Merkel din Banat. În general pe aici se perindă doar politicieni mediocri spre slabi, mai degrabă incompetenți decât hoți și incapabili să inspire populația.

Cred foarte tare că politicianul, ca structură umană, trebuie să fie suficient de bine pregătit pentru postul pe care îl ocupă, dar asta nu-i singura cerință pentru job. Un om care ocupă un „scaun” important în stat ar trebui să fie o persoană care să adune mulțimile și să le facă să viseze. Știți voi episodul Traian Băsescu 2004? Ei bine, primarul capitalei de la acea vreme a reușit să facă un lucru pe care, doar sporadic, Iohannis l-a mai reușit în 2015. Atunci fostul președinte venea cu un mesaj anti-sistem și cu un slogan: „Să trăiți bine”. Nu-i important faptul că în 2009 același președinte s-a dezis de mesajul lui din 2004, important e că a reușit să adune în jurul ideii pe care el o promova extrem de mulți oameni gata să își pună ambele mâini în foc pentru fostul căpitan de vas.

Ei bine, situația la zi nu e foarte roz. Avem un președinte care tace prea mult în perioada asta. Mă rog, el a mai tăcut și în alte perioade, dar acum pare că societatea simte nevoia de un om care să poată fi o opoziție reală la PSD. La Guvern avem un om care dă declarații cel puțin ciudate, de la „pedeapsa cu moartea e prea puțin în unele cazuri” (de parcă ar există o altă pedeapsă „mai capitală” decât asta), la „dacă steagul Ținutului Secuiesc va flutura pe instituțiile române, vor flutura și ei lângă steag”. Da, sunt conștient că Tudose nu vrea să umble cu secuii în ștreang prin Harghita și Covasna, dar declarația asta, cel puțin nepotrivită, a dus România în centrul unui scandal de care n-avea nevoie acum.

Apropo, nu am scris în ghidul de călătorie, pentru că nu-și avea locul, dar vă spun acum. În cadrul turului de la Sinagoga de pe strada Dohany din Budapesta, ghidul a menționat de vreo cinci-șase ori faptul că Ungaria poseda teritorii mult mai mari înainte de 1920, și de aceea a intrat în război de partea lui Hitler, fiind singurul care le promisese liderilor ungari faptul că-și vor recăpăta teritoriile în cazul unei victorii. Ce vreau să spun cu asta este că și în Ungaria există un sentiment, mai degrabă mocnit aș spune, de nevoie de revansă. Nu, nu ne vor ataca maghiarii peste noapte și ne vor fura Transilvania de sub nas (bine, pot fura lejer județul Sălaj, pentru că oricum nu știm ce să facem cu el), dar nu cred că e bine să tot cultivăm un sentiment conflictual între noi.

Revenind. După Mihai Tudose, ar urma să ne uităm la cabinetul său, dar știm bine ce oameni sunt acolo, așa că vom trece direct la președinții celor două camere ale Parlamentului. Cel puțin teoretic, unul dintre ei era în funcție la momentul în care România a intrat în Uniunea Europeană. Ce s-a întâmplat cu traseul domnului Tăriceanu de atunci? Well, greu de spus. Cert este că a devenit una din vocile cele mai eurosceptice din țară. E drept, e și asta o nișă de exploatat. Celălalt președinte de cameră este Liviu Dragnea, poate cea mai urâtă persoană politică în momentul de față.

Mergând în jos, la partide, vedem un Ludovic Orban care n-are cum să inspire pe nimeni, un Dan Barna care spune lucruri corecte dar nu trece mai deloc sticla, un Tomac Eugen care e complet absent și un Kelemen Hunor care apără interesele maghiare, că doar de asta a fost trimis în Parlament. Era să uit: în toată ecuația asta avem un Cioloș, care, la fel ca Barna spune lucruri corecte, dar nu prea e carismatic și rar poate să inspire mase mari de oameni să-l urmeze.

Ce vreau să spun: în general națiunile mari s-au construit pe un vis. Visul american a ajutat la construirea Americii așa cum este ea astăzi, celebrul „I have a dream!” al lui Martin Luther King a ajutat persoanele de culoare să aibă un statut egal cu albii. La noi nu există așa ceva. Suntem în anul centenarului Marii Uniri, suntem la un an distanță de preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, iar șansele ca națiunea asta să se unească în jurul unui set comun de valori sunt aproape de zero. Și asta-i trist. Pentru că 100 de ani ar trebui să fie atât despre trecut, cât și despre viitor. Iar despre viitor pare că nimănui nu-i mai pasă.

Facebook devenise un mediu toxic și avea nevoie de schimbări

Mă uitam astăzi pe newsfeed și nu mi-era foarte clar cine e cel mai urât personaj de influencerii români. Știți voi vremurile alea când toată lumea îl ura pe Liviu Dragnea și era extrem de ușor să găsești adversarul internetului? Ei bine, de câteva zile lucrurile s-au schimbat drastic. Nu-mi dau seama dacă cel mai urât om din România este acum Mark Zuckerberg și a sa schimbare de algoritm a afișării postărilor în newsfeed, sau Mihai Tudose și al său nou cod fiscal. Despre cea din urmă puteți citi aici, în cazul în care luați niște bani (sau ați luat în 2017 niște bani) altfel decât prin contractul de muncă.

Dar să revenim. Facebook a anunțat ieri faptul că își schimbă algoritmul de generare a newsfeed-ului, promovând mai degrabă update-urile de la prieteni și familie, decât cele de la branduri, presă sau persoane publice. Cu alte cuvinte, mai multe poze de la mare/munte/din dormitor/din baruri și mai puțină informație. Motivul oficial pentru care Facebook face asta este reprezentat de starea de bine adusă utilizatorilor atunci când aceștia deschid aplicația.

Facebook spune că după studii amănunțite au reușit să determine faptul că utilizatorii sunt mult mai fericiți atunci când interacționează activ cu o postare a unui prieten („Bravo, Alina, aștept să mă chemi la nuntă”), decât atunci când interacționează pasiv, fără like sau comentarii, atunci când văd o știre, de exemplu, despre starea învățământului. Explicația Facebook e validă până la un punct. Da, satisfacția utilizatorului a scăzut destul de mult în ultima perioadă, dar motivul mai puțin oficial ar putea fi reprezentat de faptul că Facebook s-a cam săturat să fie întotdeauna în centrul scandalurilor privind fake news-urile, așa că a hotărât să nu-și mai asume un rol atât de important atunci când vine vorba de informație.

Ne place sau nu, Facebook ajunsese un câmp cu flori pe care săreau fericite site-urile  de știri false. Vă mai aduceți aminte de toate site-urile alea complet anonime care făceau zilnic zeci de mii de accesări doar pentru faptul că scriau, de exemplu, faptul că „Cioloș e fiul nelegitim al lui Soroș”? 

Într-un interviu acordat CNN, un reprezentant Facebook spune faptul că pe termen scurt probabil că vor observa faptul că utilizatorii folosesc mai puțin decât înainte aplicația, dar pe termen lung, compania are de câștigat. Tot ieri, după anunț, Facebook a pierdut dintr-un foc 3,3 miliarde de euro pe bursă.

Eu înclin să cred că motivul real pentru care Facebook face asta este acela legat de fake news, dar asta nici măcar nu mai e relevant. Se întâmplă și gata. Dacă e să fim sinceri cu noi, știm că Facebook ajunsese un mediu extrem de toxic. Erai bombardat în fiecare zi cu știri care mai de care mai false, cu hate cât cuprinde (nu neapărat pe profilul propriu, ci mai degrabă oameni care hate-uiau fără motiv alți oameni), cu conținut video băgat absolut aiurea în față precum Tăriceanu la coadă la permise și, în definitiv, cu un conținut care nu-ți producea neapărat plăcerea de a sta pe plaformă.

Cum se observă asta cel mai simplu? Personal mă uit la oamenii cu care interacționez offline. Ca un om care face lucruri în online, mă interesează nevoile de consum ale generației mele. Majoritatea prietenilor mei nu mai stă deloc, sau aproape deloc pe Facebook. Au migrat spre platforme mult mai prietenoase din punct de vedere al intereselor pe care ei le au. Instagram și Snapchat, de exemplu, sunt primele două aplicații care „mănâncă” zi de zi din cota de piață a Facebook dintr-un singur motiv. E un mediu mult mai plăcut pentru utilizator. Acolo nu se enervează mai deloc, nu îi sunt aduse în față lucruri care nu prezintă interes pentru utilizator și, în definitiv, îl face pe acesta să vrea să mai rămână (sau să producă ceva conținut pe platforma respectivă).

Va avea Facebook succes în toată avalanșa asta de schimbări pe care le tot încearcă din 2016 încoace? E greu de spus, dar compania pare ca un om într-o cameră întunecată care caută cu disperare întrerupătorul. 

Din toată lupta asta, momentan, vor avea de câștigat paginile personale, adică oamenii care au avut grijă să nu-și migreze comunitatea pe care o aveau către pagini. Da, ele sunt necesare pentru momentul în care vrei să investești bani, dar absolut irelevante în cazul în care vrei ca oamenii să interacționeze cu tine acolo. Pierzătorii sunt, desigur, publicațiile de știri  cât de cât oneste și persoanele publice fără un profil personal de Facebook. Acestea vor fi nevoite să își mute comunitatea către profil, sau să bage cât mai mulți bani în reclamele de pe Facebook.

Deși dureroase pe alocuri, schimbările aduse de Facebook erau cu adevărat necesare. Newsfeed-ul devenise un mediu aproape toxic, în care lucrurile mai puțin fericite te sufocau din primul scroll. Dacă asta e soluția câștigătoare, rămâne de văzut. Dacă nu, Facebook va avea, probabil soarta Hi5. Doar că deocamdată nu există un competitor real pe nișa asta. Cel puțin nu unul care să poată susține logistic miliarde de accesări pe zi.

Sursa foto: Business Insider

Budapesta: Ghid de călătorie & Ponturi

Nu știu despre voi, dar eu de fiecare dată când revin în țară dintr-o vacanță am câteva zile de profundă mâhnire. E momentul ăla în care realizezi că lucrurile vor reintra în normal și că viața ta aia adevărată, cu griji, probleme, facultate și altele va reveni în prim-plan.

De revelion am fost la Budapesta. Ideea a plecat mai degrabă de la niște glume între mine și Ana, finalizate cu biletele de avion luate la suprapreț (Bravo, Răzvan!) și cu găsirea unui hotel drăguțel undeva aproape de Parlamentul Ungar.

Voi posta mai multe imagini din Budapesta pe contul meu de Instagram, deci fii sigur că ai dat acolo un follow micuț. 

Să începem.

Transferul de la/înspre aeroport

Dacă aveți zborul care aterizează/pleacă în/din Budapesta la ore cât de cât normale, atunci drumul până la aeroport este destul de ușor de intuit. După ce ieșiți din terminalul de sosiri veți vedea în partea dreaptă un automat mov. De acolo vă puteți luat un bilet separat pentru linia de autobuz dintre aeroport și centrul orașului (numărul 100E), sau un bilet valabil pentru toate celelalte variante de transport în comun din Budapesta(numărul 200E până la ultima stație, iar apoi cu metroul până în oraș. Dacă n-aveți norocul să zburați la ore rezonabile, taxiul este varianta cea mai bună. Veți plăti în jur de 9000 de HUF (~30€) până la aeroport, prețul de bază fiind aproximativ 400 de HUF, iarprețul pe km 240 de HUF. Mi s-a părut interesant faptul că în Budapesta Taxify este o companie de taximetrie ca oricare alta. Are același tarif, mașinile care folosesc aplicația sun obligatoriu galbene, singura diferență vizibilă fiind că acestea au sus în loc de semnul de „Taxi”, semnul Taxify. Uber nu mai este disponibil în Budapesta, compania luând decizia să plece din Ungaria.

Transportul în interiorul orașului

Transportul în oraș este extrem de ușor de realizat. Nu vă bateți capul cu taximetrele, fiindcă transportul în comun este foarte bine pus la punct. În general există tramvaie care te vor duce rapid de oriunde până oriunde, cele mai folosite fiind 4 și 6,acestea circulând de asemenea pe tot parcursul nopții. Încercați să folosiți variantele de la Google Maps pentru transport. Sunt destul de exacte și în general vă veți descurca extrem de bine de la prima interacțiune. Nu știu cât de folositoare sunt în București, dar în Budapesta ne-au dus oriunde voiam. 

Un abonament valabil trei zile (72h) pe toate liniile (mai puțin cea care merge spre aeroport-100E) costă 4150 de HUF,  iar bătăile voastre de cap au dispărut ca prin minune.

Ce să vizitezi

După cum vorbeam cu Ana Matei (Instagrammerița mea preferată de travel) acum vreo două zile, Budapesta este un oraș pe care îl vezi și îl înțelegi lejer în trei zile. Cu Dunărea pe mijloc, cu clădirea Parlamentului Ungar și cu partea nouă a orașului pe o parte, și cu zidurile fostei cetăți și partea veche a orașului pe partea cealaltă, Budapesta îți dă senzația unui oraș care, oricât de prost ar fi îngrijit, n-ar putea arăta rău vreodată.

În principiu, fiind vorba de Budapesta, atracția principală ar trebui să fie Dunărea. Și așa este. Fluviul este vedetă în oraș, iar frații maghiari au construit numai puțin de 14 poduri care leagă cele două parți ale orașului, Buda și Pesta. Dintre ele e obligatoriu să vedeți: Podul cu Lanțuri (primul pod construit peste Dunăre – 1876 -), Podul Margareta (pe podul ăsta circulă tramvaiele 4 și 6, existând chiar o stație unde călătorii pot coborâ și face poze cu Dunărea, precum și cu cele două parți ale orașului), Podul Libertății și Podul Elisabeta.

Clădirea Parlamentului Ungar este un lucru pe care n-ar trebui să îl ratați. Din păcate eu n-am avut ocazia să-l și vizitez (pentru că pe 31 decembrie și 1 ianuarie a fost închis, iar pe 2 ianuarie se pregătea venirea premierului polonez în Parlamentul Maghiar, iar măsurile de securitatea impuneau, printre altele, și închiderea pentru vizitatori a clădirii. Există tururi ghidate în mai multe limbi (engleză, germană, franceză, spaniolă și italiană), iar locurile se pot rezerva pe site-ul parlamentului ungar.
Clădirea a fost inaugurată în 1896, cu ocazia aniversării a 1000 de ani de la fondarea statului maghiar și a fost terminată în 1906.  Parlamentul se află pe malul stâng al Dunării și este cea mai mare clădire din Ungaria.

Bastionul Pescarilor din Budapesta este locul de unde poți vedea în toată splendoarea partea nouă a capitalei Ungariei. Bastionul a fost construit la începutul anilor 1900 și a fost aprope în întregime distrus în timpul celui de-al doilea război mondial. Bastionul are șapte turnuri ce reprezintă triburile ce s-au așezat în Câmpia Panonică  în anul 896. 

Biserica Mátyás este situată în fața Bastionului Pescarilor. Biserica are la parter locul de rugăciune, cu spații largi și extrem de impunătoare, iar la etaj se află un muzeu din care poți afla istoria acelui loc, fiind pus accentul pe încoronarea regilor maghiari. Accesul în biserică cotă aproape 1500 de HUF.

Castelul Buda se află la doar câteva sute de metri de Bastionul Pescarilor. Acesta se află pe malul estic al Dunării și a fost reședința mai multor regi ai Ungariei. Zidurile acestuia oferă o panoramă deosebită asupra orașului, accesul fiind facilitat de autobuzul nr. 16.

Bazilica Sfântului Ștefan din Budapesta este cea mai mare biserică din Budapesta și este căutată atât pentru muzeul său, cât și pentru faptul că de pe cupola sa se poate obține o panoramă 360 a Budapestei. Prețul de intrare este de 1000 de HUF.

Sinagoga de pe strada Dohany este cea mai mare sinagogă din Europa și a doua cea mai mare din lume, după cea din New York. Locul ăsta e încărcat la fiecare colț de istorie. În Ungaria, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în numai zece luni au fost omorâți aproximativ 600.000 de evrei. Populația de evrei ucisă în acele timpuri este a doua ca număr, după cea din Polonia, însă polonezilor le-a luat aproximativ cinci ani să facă asta. Astfel, în timpul Ungariei naziste evreii erau vânați și duși către lagărele de concentrare, majoritatea dintre ei fiind trimiși către Auschwitz, în Polonia. Sinagoga este locul în care peste 3000 de evrei au murit din cauza frigului, din cauza lipsei medicamentelor sau din cauza lipsei de mâncare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 
Dacă mergeți să vizitați sinagoga este de preferat să așteptați un tur ghidat (în engleză la fiecare 30 de minute). Acesta începe în sinagogă și se sfârșește la unul dintre monumentele închinate victimelor nazismului.

Budapest Eye – pe modelul London Eye, Budapesta are și ea o roată care îi poartă pe turiști și localnici pe deasupra orașului. Nu-i așa de spectaculoasă, iar locul amplasării nu-i chiar cel mai reușit, dar puteți încerca.

Unde să mănânci

Fiind în Budapesta, te gândești că oriunde mergi ar trebui să găsești mâncare tradițională bună. E la fel ca la noi: cât de tare poate cineva să o dea în bară cu niște sarmale?
Am încercat gulaș (destul de bun), și o variantă ceva mai tradițională a unui piept de rață. Din păcate am avut senzația că acel piept va sări în orice moment să mă atace (cam atât de „în sânge” era), așa că am trecut pe alt tip de mâncare. Apropo, evitați Százéves Restaurant. Trust me on this one, ok?
Am încercat în Budapesta sushi (bun), am încercat mâncare vietnameză (decentă), am încercat o variantă de burger, un bistro (Vár Bistro) și produsele locale de la Mc și KFC.
Dacă vreți ceva rapid și bun, Pizza Me e ceea ce trebuie. Știți voi, au atât pizza normală, cât și blat de pizza acoperit cu nutella. Cam tare.

 

Concluzii

Budapesta e un oraș ușor de vizitat, având majoritatea centrelor de interes comprimate în centrul orașului. E suficient un city-break de trei zile pentru a putea spune că ai bifat o bună parte din obiectivele MUST HAVE ale Budapestei.
Orașul ăsta are un aer aparte. Nu încerca să îți faci un program foarte strict. Cred că-i mai bine să încerci să înțelegi orașul ăsta și să vibrezi în același timp cu el, decât să bifezi niște obiective pe o listă.

Voi posta mai multe imagini din Budapesta pe contul meu de Instagram, deci fii sigur că ai dat acolo un follow micuț. 

Budapest, see you next time. 

 

De ce nu mai ies oamenii în stradă?

Văd zilnic persoane de bună credință care își pun întrebarea asta: „Domnule, după toate tâmpeniile pe care le fac ăștia în Parlament, de ce nu mai iese lumea în stradă ca în ianuarie-februarie?”. Întrebarea e extrem de legitimă. E cel puțin ciudat faptul că numărul protestatarilor a scăzut în doar 6-7 luni de la 500 de mii la doar 3-4 mii în general și maximum 20.000 în zilele de grație.

Am încercat să găsesc și eu câteva răspunsuri. Iată-le:

  • În cazul OUG 13, celebra de acum Ordonanță de Urgență a Guvernului Grindeanu, PSD s-a grăbit. Nu anticipa nici pe departe o reacție atât de masivă a străzii, a partenerilor europeni și transatlantici. Reacția a fost, desigur, îndreptată spre un principiu, ne amintim de acel prag de 200.000 de lei pentru abuzul în serviciu, de exemplu, dar ea a fost puternic alimentată și de sentimentul că ei ne fură țara de sub picioare ACUM. Nu mâine, nu săptămâna viitoare, ACUM. Ei, bine, PSD-ul din decembrie anul acesta nu mai face lucrurile pe grabă. Am împins modificările în Parlament, au acaparat agenda publică, au luat ochii de pe Guvern și de pe „revoluțiile” pe care le face și au obligat societatea să vorbească EXCLUSIV despre asta, intrând în subconștient faptul că da, ne așteptăm ca Legile Justiției să arate prost. E același principiu ca protestatul pentru autostrăzi, pentru spitale, sau pentru educație: știi că ai o problemă, dar fiind zilnică, nu poți să protestezi 24/24 cu privire la ea.
  • Mișcarea a fost discreditată din interior. #Rezist-ul din ianuarie-februarie nu mai seamănă deloc cu cel de acum. Cred că mișcarea Mălin Bot și transformarea acestuia în lider providențial al protestelor antiguvernamentale a fost o greșeală imensă. Sigur, Mălin Bot e doar un nume, dar sunt mai mulți pe lângă el. Tipul ăla care s-a apucat să dea cu pumnul oamenilor pe stradă (sigur, putem discuta despre circumstanțe) a făcut extrem de mult rău mișcării. În afară de momentul în care galeriile și-au făcut apariția, la începutul anului, când Piața Victoriei era plină ochi, nu s-a înregistrat nici măcar UN eveniment major. Aș mai aminti aici și despre marșurile prin București. E o prostie fără margini să pleci din Piața Victoriei, un loc în care televiziunile îți pot oferi extrem de multă vizibilitate, și să te duci la Parlament, un loc în care nu se văd decât vreo 20-30 de oameni. Ei bine, alți oameni care stau acasă. Destui, zic eu.
  • Oamenii au obosit. Da, știu că ideal ar fi să nu obosim niciodată, dar nu suntem roboți și nu avem o priză de 220V care să ne dea energie și să ne încarce cu voie bună. În general oamenii care au ieșit în stradă la începutul anului au fost oameni cu o condiție peste medie, oameni care până acum poate n-ar fi avut vreo tangență cu statul, dacă statul nu s-ar fi băgat în viețile lor. Ei bine, în anul ăsta PSD-ul a reușit să fie atât de obositor, încât ești tentat să faci două lucruri: ori să îți bagi picioarele și să îți faci bagajele, ori să îți faci o mică bulă de săpun în care să crezi că măsurile statului nu te vor afecta. Deci da, alți oameni care nu se prezintă.
  • Țara nu clocotește. Credeam că am aflat cu toții pe pielea noastră pe 11 decembrie 2016. Probabil că întreg feed-ul nostru era plin cu poze de la secția de vot sau cu îndemnuri către alții să voteze. Rezultatul? 45+% PSD, 50+% PSD+ALDE. O bună parte din întrebarea „De ce nu mai ies oamenii în stradă?” pornește de la așteptări nerealiste. În general oamenii se manifestă în momentul în care ajunge cuțitul la os. N-a ajuns încă, iar atunci când va ajunge, e posibil să fie prea târziu. E foarte greu să le explici maselor mari de oameni că sfârșitul va veni peste 3 luni (cam atât ar putea dura toată procedura asta). La OUG 13 era vorba de 10 zile. Vedeți, asta e problema cu versiunea asta mai soft aleasă de PSD. Știi că cineva îți răsucește cuțitul în rană, dar o face atât de lent încât tu să te obișnuiești în final cu deznodământul.
  • Iohannis a ales de data asta altă cale. Nu, eu nu cred în ruptul capului că președintele a scos toți oamenii ăia în stradă. Nu, serios, îl știm pe Klaus. El și dacă ar cânta colinde în timp ce jonglează cu cinci motociclete în flăcări nu ar convinge o masă atât de mare de oameni să iasă în stradă. Sper să nu greșesc, dar cel mai mare mitting pe care PNL a reușit să îl organizeze pentru Iohannis a atins un maxim de 20.000 de participanți. Ce a oferit, în schimb, Klaus, în momentul OUG13 a fost o acoperire media fără precedent. În general, dacă președintele vorbește, toate posturile de știri tac. Al nostru vorbind și extrem de rar, e clar că nu vrei să ratezi singura declație după două luni de zile. Klaus n-a dat declarații doar din spatele pupitrului de la Cotroceni: a fost în Parlament, a fost la CSM, a condus ședința de Guvern, a vorbit cu partenerii europeni. Lucrurile astea, deși aparent minore, au făcut ca toate buletinele de știri ale posturilor importante să fie deshise de poziția președintelui, aducând servicii „de imagine” cauzei. În cazul de față, Iohannis nu livrează prea mult. Au fost două declarații până acum: una la Consiliul European, iar cea de-a doua într-o întâlnire informală cu jurnaliștii. Nu prea mult, adică. Nefăcând lucrurile pe care le-a făcut în iarnă, interesul televiziunilor nu mai e atât de mare. Nu poți deshide jurnale zile la rând doar cu știrea că USR s-a luptat și astăzi cu PSD în Parlament.
  • Guvernele și majoritățile parlamentare se schimbă prin vot. Da, știu că nu ne place PSD și că am vrea să existe o formulă magică prin care să îl facem să nu mai existe ca partid, dar nu se poate. Nu-i deloc democratic. În democrație, în general, guvernele se schimbă prin VOTUL cetățenilor, schimbarea guvernelor prin proteste de stradă fiind aproape o raritate în lumea civilizată (prima zi de mandat a lui Donald Trump la Casa Albă a coincis cu un protest uriaș, în mai multe orașe mari din SUA). Oamenii știu asta și există cumva o resemnare în societatea românească. Coaliția de guvernare deține o majoritatea sănătoasă, aproape imposibil de spart, iar fără vreo greșeală majoră la guvernare (neplătirea/tăierea salariilor și a pensiilor), PSD va guverna lejer până în 2020. Da, știu că a părut o veșnicie, dar e doar primul an de mandat al actualului Parlament.

Foto: the one and onlyyyyy Dan Mihai Bălănescu

Mic îndreptar: Cum te ferești de știri false în era internetului

Observ zilnic oameni de bună credință care distribuie articole false, știri care sună de la început mult prea „bombastic” pentru a fi adevărate, sau fotografii care sunt mai vechi decât diploma mea de clasa I, din altă țară, dar prezentate ca și cum s-ar întâmpla în prezent. Nu, nu cu Iliescu. Alea sunt întotdeauna reale. Fie că-s din vremuri mult uitate, fie că-s de acum.

1. Încercați să vă luați știrile din presa mainstream. Da, așa hulită cum e ea, presa tradițională are un obicei prost: își verifică informațiile înainte. Dau un telefon pe la ministere, întreabă în stânga și în dreapta, face săpături. O știre falsă reprezintă o pată enormă pe obrazul unei publicații serioase.

2. Verifică din mai multe surse. Da, treaba asta nu li se aplică doar publicațiilor, ci ți se aplică și ție. Cum nici precizia unui ceas elvețian nu e de 100%, redacțiile mai pot da greș, mai pot fi atrase pe un drum greșit. În unele cazuri o fac și voit. Știți voi, „Lovitura de stat” de la Antena 3 din primăvară. Am scris despre seara aia, aici. Dacă vrei să fii un consumator de știri 100% responsabil și informat corect, ar trebui să te uiți atât la Antena 3, cât și la Digi. Da, știu cum sună, dar pe lângă marea de informații incorecte, incomplete, sau pur și simplu ficțiuni, se spun și lucruri corecte acolo. Nu-s multe, dar alea puține, câte sunt, sunt relevante în contextul în care vrei să ai un tablou complet și nu doar o parte a lui. Unele știri nu le vei vedea niciodată la Digi 24, precum unele știri nu le vei vedea niciodată la Antena 3. C-așa-i în tenis, știți voi.

3. Folosește Google. Pentru orice. Dacă vezi zilele astea faptul că ambasadorul Norvegian ne-a făcut idioți pentru faptul că nu ne valorificăm la maximum țara, dă și tu un Google: „Ambasadorul Norvegiei la București”. O să descoperi că ambasadorul de acum nu-i un bărbat, ci o doamnă, pe numele ei Lise Nicoline Kleven Grevstad, iar fostul ambasador, Øystein Hovdkinn, a spus într-o conferință de presă ce anunța constituirea unui fond nerambursabil de 300 de milioane de euro doar atât: „Puteţi hrăni 80 de milioane de oameni, dar im­portaţi două treimi din alimente. Este cel mai mare paradox, este o nebunie“. Un Google ar fi salvat situația.

4. Ștrile care nu vă plac nu-s întotdeauna știri false. Am observat că există tendința ca orice știre care contravine părerilor noastre, să fie considerată falsă. Pe de altă parte, dacă o știre pe care o citim ne confirmă total și complet opiniile, vom apăsa butonul de share mai ceva ca Hamilton pedala de accelerație în cursele alea bune. 

5. Încearcă să procesezi știrea pe care tocmai o citești. Dacă pare total nebunească, știți voi, „Cioloș fiul lui Soros”, poate că este. Ah, și verifică să nu fie TimesNewRoman. E ireal cât de mulți oameni cred că ceea ce scriu băieții de la Times sunt știri reale. Da, știu, în partea noastră de internet nu pare, dar mai există o parte de internet. Aia fără hipsteri.

Hai să vorbim puțin despre sentimente

Citeam aseară articolul scris de Ariel Constantinof, „Mi-a luat 26 de ani să învăț despre suflet”. Foarte mișto scris. În el Ariel povestește despre câteva zile petrecute în Marea Britanie, în sânul familiei și despre cât de bine și împlinit s-a simțit pentru că i s-au întâmplat lucrurile astea. Nu vă dau eu spoilere, intrați acolo și citiți. 

În descrierea de pe Facebook a articolului, dar și în articol, Ariel spune despre un anumit tip de gândire și, în definitiv, de comportament. „Tot textul ăsta poate-i prea dulce. Unii îl vor citi și le va fi greață. Dar nu-i nimic, așa mi-era și mie pe vremuri când găseam lacrimogene d-astea pe internet. Căci eu eram “tare”, nu plângeam și n-aveam sentimente. Eu nu eram “sensibil”, făceam pe “durul” și-mi interziceam (nu știu de ce) să simt.”

Descrierea-i adevărată. Există tipul ăsta de persoane, feeling-ul meu este că sexul masculin e ceva mai predispus la a gândi în stilul ăsta. Probabil există o lege nescrisă pe care am primit-o de la daci care ne obligă ca, în orice fel de situație, indiferent de miză, să ne păstrăm calmul, să nu arătăm emoțiile prin care trecem, să fim adevărați călugări budiști în timpul meditației de amiază. Mă rog, dacii n-au transmis o astfel de lege, și judecând după cât de tare adorau licoarea bahică, probabil că nici n-ar fi putut. Știți voi, la fel cum Red Bull îți dă aripi, așa și vinul îți pune corpul în mișcare și culoare în obraji.

Nu cred în oamenii care nu-și arată niciodată sentimentele. Sunt perfect neautentici. Oamenii normali nu-s așa. Ei au trăiri și se manifestă ca atare. Nu îți poate fi egal faptul că s-a spart un ou în bucătărie sau faptul că cineva drag și-a rupt piciorul în accident la ski, iar oamenii de la Salvamont fac eforturi disperate să-l aducă la mal. 

Ce voiam să spun. De când a devenit tabu faptul că un om are sentimente? De când e nasol faptul că, să spunem, ai plâns după o tipă care te-a lăsat cu ochii în soare? De când e de prost gust să recunoști faptul că un film a fost atât de bine făcut încât efectiv ți-au dat lacrimile? Hai, să recunoaștem, tuturor ni s-a întâmplat la un moment dat. Da, am plâns după trei domnișoare în viața asta (s-a întâmplat de mult, dar s-a întâmplat) și da, o recunosc extrem de relaxat. Nu cred că oamenii mă vor privi altfel de acum înainte.

Sunt un tip care merge mult pe feeling. E suficient să ai o poveste bună  și îmi dau pe loc pantofii și cămașa de pe mine, doar ca să încerc să te ajut. Simt o empatie enormă pentru bătrâni sau copii uitați pe străzile Bucureștiului sau prin cotloanele României. Cred că sentimentele și conștiința sunt lucrurile ce pun distanță între noi și animale. Lumea asta n-ar trebui să fie neapărat despre ceea ce acumulezi material, deși da, pentru a avea un anumit confort ai nevoie de asta, ci ar trebui să fie mai degrabă despre ceea ce acumulezi pe plan sentimental, despre cât de mișto e familia ta, despre cât de fericiți sunt copiii tăi, despre cum, după 50 de ani de căsătorie, nevasta ta încă îți mai spune „Dragule, hai să ieșim la o plimbare doar noi doi.”

Nu-s mulți băieți care mă citesc. Se vede în statistici asta, dar pentru cei care totuși o fac, guys, vă vând un pont. În general tipele alea mișto pe care le vânați și le like-uiți (nu cred că există neapărat cuvântul ăsta, deci să-mi fie cu iertare) pe Instagram, se dau în vânt după băieți care au o latură sensibilă și o și manifestă. Nu spun acum să mergeți cu o pancartă în Piața Victoriei pe care să scrieți „Sunt sensibil, scoate-mă de aici!”, dar probabil că va aprecia întotdeauna o floare atent plasată la prima întâlnire sau o masă într-un loc mișto. Dacă nu merge cu asta, vă dau banii înapoi, vă spun. 100% diferența la toate produsele, nu așa era?

Ariel vorbea în articol despre faptul că i-a luat 26 de ani să învețe despre suflet. Personal, cred că sufletul trebuie și el cultivat. O să mă transform în Petre Daea și o să spun că, în momentul în care nu-ți plantezi sufletul cu sentimente și experiențe mișto, el n-o să știe să îți dea înapoi lucrurile de care ai nevoie atunci când n-ai cea mai bună stare din lume. 

Sentimentele ne umanizează și ne fac să arătăm mai mult a ceea ce ne dorim și nu a ceea ce credem noi că societatea, urmăritorii, familia, soția vor să vadă în noi. Hai să nu le mai reprimăm atât.

Gameri, vi se pregătește ceva – Bucharest Gaming Week

Când eram ceva mai mic mi se cumpărau super multe jocuri. Grafica era, normal, la nivelul anilor 2000 și ceva, adică practic la fel ca cea pe care o aveau telefoanele Nokia 1310.  Jucam chestiile alea excesiv. Îmi aduc aminte că  prin 2008-2009 descoperisem ceva joc online, Ikariam parcă se numea,  pe care îl jucam de dimineața devreme până dimineața târziua. Din răsărit în răsărit adică.

De atunci n-am mai jucat foarte multe lucruri. Sunt un gamer simplu, mă pricep la FIFA și la câteva shootere. Dar nu-i despre mine articolul ăsta. Gameri, v-am spus, vi se pregătește ceva.

În perioada 12-17 decembrie 2017, Bucureștiul se transformă în capitala gamingului prin Bucharest Gaming Week, un eveniment de amploare care aduce împreună pasionații de esports, gamerii dedicati și cei mai importanti dezvoltatori de jocuri din România și din lume.

Evenimentul central va avea loc la Romexpo în weekendul 16-17 decembrie, atracțiile principale fiind finalele Electronic Sports League (ESL) Southeast Europe Championship pentru Counter Strike: Global Offensive (Am reușit când eram tânăr câteva headshot-uri. Cred că mă calific să le aduc apa băieților ăstora), Hearthstone, precum și Finala Sezonului 3 al Turneului Național de League of Legends.

Lista evenimentelor din cadrul Bucharest Gaming Week va fi dezvăluită treptat pe site-ul
www.bucharestgamingweek.ro, precum și pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

Câtă viață privată cred eu că ar trebui să publicăm pe internet

Primesc des întrebări de genul „Băi, da’ n-ai și tu vreo fată cu care stai?” sau „De ce nu vedem aproape niciodată poze cu prietenele tale?”. Unele sunt puse de oameni care chiar vor să afle răspunsul, altele sunt doar cancaniste.

Anyway, hai să vorbim despre asta. Răspunsul la întrebarea „Câtă viață privată ar trebui să fie pe internet?” e destul de simplu. În teorie, cât de multă simți tu. Dacă tu simți că vrei să împărtășești cu toată lumea primul sărut, prima  ieșire în oraș, prima lună împreună, primele trei luni împreună, primul an împreună, primul zâmbet pe care copilul îl schițează pe față, primul pas pe care copilul îl face de unul singur, prima vacanță, prima nuntă la care sunteți nași, prima reuniune de familie la care au venit și verii ăia din Australia, e super ok să o faci.

O să vă explic, totuși, de ce eu nu cred neapărat în asta și de ce persoanele dragi mie nu prea sunt expuse. Dacă mă urmăriți măcar de câteva luni probabil v-ați dat seama că lucrurile pe care le pun eu în online țin, în general, de mine și de părerile mele. Pozele postate sunt cu mine, story-urile postate sunt cu mine sau cu diverși colegi sau prieteni, niciodată cu persoane extrem de apropiate. De ce? Simplu. Am un crez: persoanele dragi mie aș vrea să rămână exclusiv pentru mine. Nu  cred în „sharing is caring” atunci când vine vorba de oamenii pe care îi prețuiesc. Nu cred că bucuriile (sau tristețile) pe care le trăiești trebuie să fie în vreun fel marcate în online. 

N-aș vrea să se înțeleagă de aici faptul că eu văd cu ochi răi viața personală în online. Nu. Nici vorbă. Până la urmă Facebook, Instagram, Twitter sau Google + (da, puteți să vă opriți din râs acum, vă rog? Discutăm lucruri serioase aici.) sunt rețele sociale, iar prin natura lor încurajează generarea și împărtășirea de conținut propriu. Cred foarte tare că poți începe să te prezinți în online cu iubita/iubitul tău doar atunci când consideri că lucrurile sunt cu adevărat serioase. Știm cu toții persoanele alea care astăzi au poză cu Ionel/Ioana, mâine ștreg poza cu Ionel/Ioana și postează noua relație cu Nicolae/Nicoleta. Nu vrei să fii omul ăla. Serios, chiar nu vrei.

Am fix două poze cu foste prietene pe Facebook. Sunt acolo pentru că, la momentul ăla chiar am crezut că lucrurile sunt serioase și nu le-am șters nici acum (da, vă las pe voi să le căutați) tocmai pentru faptul că nu cred că a fost o greșeală. Am văzut super multe cazuri cu oameni care se despărțeau de iubirea vieții lor după 2-3, iar apoi erau nevoite să șteargă jumătate din profilul lor de Facebook, să dea cu buretele peste tonele de inimioare trimise prin comentarii și peste zecile de piese siropoase postate direct pe wall, pentru a se vedea clar că iubirea este în floare.

Ah, încă ceva, n-aș vrea să termin articolul ăsta fără să vă spun asta: dacă aveți profilul „Ion și Maria Adăscăliței”, nu înseamnă neapărat că relația voastră e serioasă, ci mai degrabă că prietenii voștri râd pe la colțuri atunci când nu sunteți și voi prin preajmă. 

Cred în „consumul” responsabil de social media. Cred că viața privată trebuie, pe cât posibil,  să rămână viață privată și cred că avem nevoie, cu toții, de ceva mai multă discreție atunci când vine vorba de oamenii dragi nouă. Prezentarea lor în piața publică nu atrage chiar întotdeauna rezultatele pe care ni le dorim.

EFdeN lansează noul concept de casă solară – EFdeN Signature

Despre oamenii de le EFdeN v-am mai povestit după ce l-am auzit pe Claudiu Butacu la Webstock și i-am trecut instant în TOP 3 povești cu care am rămas după Webstock. Pentru că nu se opresc, au mai gândit un concept de casă. El se numește EFdeN Signature, un nou prototip de casă solară, eficientă energetic, proiect cu care echipa multidisciplinară de studenți va reprezenta România, pentru a treia oară, în competiția de case solare și tehnologii integrate Solar Decathlon, ediția Dubai 2018.

După succesele înregistrate la edițiile din 2012 (Madrid, casa Prispa) și 2014 (Versailles, casa EFdeN) ale competiției Solar Decathlon, EFdeN aduce, din nou, România în prima linie a frontului dezvoltării sustenabile.

Cadre didactice, reprezentanți ai marilor companii, dar și ai societății civile și media s-au reunit pentru a discuta despre cum putem crea o Românie mai sustenabilă. Acest lucru se poate realiza începând cu un proiect ce dorește ca, prin participarea în cadrul unei competiții de-o asemenea amploare, să ghideze interesele românilor în direcția dezvoltării sustenabile, a energiei regenerabile și sistemelor verzi.

În calitate de participant la Solar Decathlon, ediția Dubai 2018, EFdeN Signature trebuie să răspundă nu numai condițiilor climatice din România, ci și celor extreme din Dubai, ce presupun temperaturi ridicate, umiditate mare si furtuni de nisip. În cadrul competiției, casa prototip va fi construită în România, transportată peste 5.000 de kilometri pe uscat și pe mare până în Dubai, iar apoi va fi reasamblată la fața locului în numai 10 zile la temperaturi de 30-45 °C, în luna noiembrie 2018.

Proiectul EFdeN este rezultatul colaborării a peste 350 studenți, 148 companii și 5 universităţi. În urmă cu trei ani, în cadrul competiției Solar Decathlon de la Versailles, echipa a proiectat, construit, transportat 2500 km, asamblat în doar 12 zile casa EFdeN – o locuință solară, confortabilă și sigură, inteligentă și sustenabilă, eficientă energetic, care își produce singură energia. După competiție, casa a fost readusă în țară și reconstruită în București, în incinta Facultății de Inginerie a Instalațiilor, unde este deschisă pentru vizitare publicului larg și celui specializat.

În competiţia Solar Decathlon participă echipe din toată lumea, care trebuie să proiecteze și să construiască locuințe solare 100% electrice. Competiția are scopul de a ridica nivelul de conştientizare al studenţilor şi universităţilor participante asupra importanţei folosirii
tehnologiilor bazate pe energii provenite din surse regenerabile. În acelaşi timp, Solar Decathlon se adresează companiilor, încurajându-le să îşi promoveze şi să pună în aplicare materialele şi sistemele verzi, care reduc impactul construcţiei asupra mediului, educând în acelaşi timp şi publicul larg asupra consumului responsabil de resurse.

Concert Caritabil „Paper Magik” – El Dictator Club București

Sâmbătă, 11 noiembrie 2017, în El Dictator Club București va avea loc un concert caritabil susținut de trupa paper magik.

Banii strânși vor fi folosiți pentru dotarea secției de Neurologie a spitalului Clinic de Urgență pentru copii Marie Curie din București. Lipsa materialelor sanitare duce de multe ori la anularea operațiilor și la neputința medicilor de a ajuta pacienții care au nevoie de îngrijire medicală urgentă.

Puteți accesa acest link pentru a vedea lista de materiale sanitare necesare spitalului: https://goo.gl/8di8Yx

Origami rock este stilul muzical pe care băieții din trupa paper magik îl promovează și care îi diferențiază de celelalte trupe. În fiecare piesă esteabordat rock-ul dintr-o altă perspectivă și influențe diferite pun în valoare tot ce are muzica de oferit, la fel ca hârtia în arta japoneză origami. 

paper magik va reprezenta România, în 2018, la Campionatul Mondial Global Battle of the bands (GBOB). Trupa a câștigat trofeul GBOB România în 2016 cu piesele “Fortress” și “Victory is mine”.

Intrarea la concert se va face pe baza unei donații minime de 20 lei și a unei brățări de acces pe care o vei primi la intrarea în club. Brățările trebuie păstrate la mână pe toată durata evenimentului.

Hai să facem împreună niște lucruri mișto. Puștii de la Marie Curie merită.