Consumul de alcool chiar e o problemă. Soluţiile sunt, totuşi, ceva mai aproape decât credem

Când eram mic, dar şi când m-am făcut mai mare şi mi-am luat permisul, ai mei mi-au zis două lucruri: ai grijă cu viteza şi să nu te urci vreodată băut la volan.

Treaba asta mi-a rămas super bine impregnată în minte şi m-a făcut să nu mă îmbăt niciodată. Am ştiut întotdeauna când să mă opresc şi să trec pe apă, suc şi mâncare. 

Problema alcoolului e una super serioasă în România. Da, ştiu că nu pare şi că de fiecare dată când vin clasamentele internaţionale, începem să râdem de faptul că suntem pe primele locuri, uitând că unii oameni trec prin adevărate drame.

Din fericire există nişte oameni care se ocupă de problemele astea. Ei se numesc ALCOHELP şi reprezintă singurul program din România pentru prevenirea și tratamentul abuzului de alcool.

Potrivit studiului ALIAT, studiu realizat pe 5000 de români, aproape jumătate dintre cei care au făcut Testul AUDIT în cadrul programului Alcohelp au fost încadrați în categoria de consum nepericulos pentru sănătate, cu până la 2 băuturi pe zi, în cazul bărbaților și cel mult 1 băutură pe zi, în cazul femeilor. Ceilalți respondenți au descoperit că au un consum de alcool peste aceste limite (consum riscant, nociv sau extrem de nociv), punându-și astfel sănătatea la risc.

În ceea ce privește numărul de băuturi consumate la o ocazie, 72% dintre beneficiarii programului Alcohelp au consumat cel puțin o dată în viață peste 6 băuturi la o ocazie, ceea ce reprezintă limita peste care se consideră un consum abuziv. Dintre aceștia, 8% fac acest lucru zilnic, 17% săptămânal și 16% lunar. Tot printre beneficiarii programului Alcohelp, numărul mediu de ocazii de consum este mai mare în rândul bărbaților, de 9,6 ocazii pe lună, la fel și numărul de băuturi consumate, aceștia consumând în 3,4 ocazii pe lună (frecvent) peste 6 băuturi/ocazie.

Referitor la sentimentele asociate consumului de alcool, studiul arată că peste jumătate dintre beneficiarii programului Alcohelp se simt vinovați după consumul abuziv. Pe de altă parte, 27% simt că nu se pot opri din băut, iar 35% spun că sunt incapabili să-și îndeplinească sarcinile zilnice a doua zi după un episod de consum exagerat de alcool. Mai mult, 23% din persoane recunosc că s-au rănit sau i-au rănit pe alții în urma abuzului de alcool, iar 40% spun că au fost sfătuiți anterior să reducă consumul, 28% chiar în ultimul an.

Uber Eats extinde orele și aria de livrare și încheie un parteneriat exclusiv cu restaurantul Carul Cu Bere

La șase luni după lansarea în București, Uber Eats anunță extinderea orelor de livrare până la miezul nopții, pentru început de la peste 60 de restaurante din zona centrală a Capitalei. Până acum, livrarea era disponibilă doar până la orele 22:00. A fost extinsă și aria de livrare, care, față de primele luni, cuprinde acum și zone ca Berceni, Rahova, Drumul Taberei sau Titan. Adica voi putea în sfârșit să îmi comand mâncare și acasă, nu doar la radio.

O altă noutate este parteneriatul exclusiv cu unul dintre cele mai iubite restaurante din București, devenit un simbol al Bucureștiului: Caru’ cu Bere. Începând cu luna noiembrie, utilizatorii pot comanda în premieră, doar prin Uber Eats, faimoasele feluri de mâncare tradiționale, precum ciorba de fasole cu afumătură, Specialitatea Casei (ciolan românesc de porc servit cu varză acră călită) sau papanaşii cu brânză dulce, smântână şi dulceaţă.

“Caru’ cu Bere este restaurantul preferat al bucureștenilor. Cu ajutorul Uber Eats, aceștia se pot bucura de gustul preparatelor favorite de la Caru’ cu Bere acasă sau la birou, zi de zi. Este pentru prima dată când secretele preparatelor Carului cu Bere devin accesibile în afara spațiului istoric al restaurantului, printr-un sistem de livrare. Colaborarea cu Uber Eats pe celelalte restaurante din grup ne-a încurajat să extindem parteneriatul și pentru Caru’ cu Bere, restaurantul emblematic al Bucureștiului. Cererea există, așteptăm doar partenerul perfect care să livreze în cele mai bune condiții preparatele” a spus Ramona Popescu, Marketing Manager City Grill Group.

În prezent, Uber Eats are peste 400 de restaurante partenere în București. Printre noile restaurante adăugate recent în aplicație se numără și Auchan (La Masă), Calif, Condimental, La Finca Alioli + Alioli, Flying Pig sau Raionul de Pește.

Despre Uber Eats:

Uber Eats este o aplicație de livrare de mâncare care face din comandarea mâncării o experiență la fel de simplă precum comandarea unei curse, indiferent dacă eşti acasă, la birou sau în parc. Uber foloseşte tehnologia și reţeaua de curieri și restaurante pentru a livra eficient mâncare către utilizatori, care își pot urmări comanda în aplicație, pot modifica cu usurință punctul de livrare şi pot folosi acelaşi cont de pe care solicită curse Uber.

Serviciul Uber Eats a fost lansat în decembrie 2015 în Toronto, iar momentan aplicaţia este disponibilă în peste 290 de oraşe din peste 30 de ţări din întreaga lume, cu peste 100.000 de restaurante partenere. 

Bucharest Gaming Week revine în perioada 4-9 decembrie

Bucharest Gaming Week, evenimentul dedicat industriei de gaming și pasionaților de jocuri video din România, revine cu o nouă ediție în perioada 4-9 decembrie 2018. După ce primul eveniment a adunat peste 10.000 de participanți, de la pasionați de esports, gameri dedicati și dezvoltatori de jocuri din România până la specialiști din industria de game development, noua ediție va prezenta publicului noile jocuri create în România, noile oportunități ale industriei și cele mai tari competiții de esports.

Pe parcursul săptămânii, Bucharest Gaming Week se va manifesta prin numeroase evenimente conexe, dedicate industriei dezvoltatoare de jocuri din România, printre care:

  • expoziții de artă care evidențiază talentul și creativitatea artiștilor români
  • conferințe despre stadiul și oportunitățiile industriei de game development
  • workshop-uri de game design dedicat liceniilor bucureșteni
  • competiții în cele mai populare gaming pub-uri din Capitală

Evenimentul central va avea loc la Romexpo, în weekendul 8 – 9 decembrie, și va reuni jucătorii pasionați cu cei mai populari streameri și vloggeri din România, oferindu-le ocazia de a descoperi proiecte la care lucrează studiourile de game development din România și de a participa la diverse competiții organizate de parteneri.

Mai multe activități surpriză vor fi anunțate pe parcurs, iar programul complet al evenimentelor din cadrul Bucharest Gaming Week va fi dezvăluit treptat, pe site-ul www.bucharestgamingweek.ro , www.arcub.ro  precum și pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

„A Star Is Born” sau „Cum să spui o poveste de o oră în două ore și un sfert”

Hei, salut, vrei o părere ușor nepopulară? Ai întrat unde trebuie! Ia loc, avem de discutat. 

Am văzut acum câteva zile A Star Is Born, filmul cu Bradley Cooper în rol de Sergiu Nicolaescu, în sensul că e și regizor și actor principal, și cu Lady Gaga în rolul Loredanei cu ceva mai mult talent actoricesc. Surprinzător. Revin la asta. 

Povestea filmului e draguțică. Pe mine ma prinzi foarte tare dacă îmi arăți ceva despre cum iubirea schimbă oameni și îmi mai spui și ceva despre visul american. Pur și simplu încă mai cred în prinți și prințese și d-astea.

Filmul începe cu o Lady Gaga în rolul lui Ally, o lucrătoare într-un restaurant și un Bradley Cooper în rolul lui Jack, nu, nu ala din Titanic, altul, care e un artist celebru, dar care are probleme mari cu bautura. Cei doi se întâlnesc într-un bar, el o vede pe ea cum cântă, o cunoaște, se îndrăgostește și ca prin minune e cea mai importanta persoana din viața lui.

O ia în concerte, ea dezvolta o carieră solo de succes, el începe să își accentueze problemele cu alcoolul și cele cu auzul, iar ce urmează de acolo, vedeți în film, că doar nu e un articol de spoilere ăsta.

Deși cred ca Lady Gaga face un rol decent în A Star Is Born, ceva în filmul ăsta nu se leagă. Mă pierde aproape la fiecare 15 minute, cu o secvență de 10 minute care nu spune nimic și care putea fi ușor scoasa de acolo, fără sa simtă nimeni lipsa. Altfel spus, filmul ăsta e plin de cadre lălăite, fără vreun sens pe care eu să-l fi depistat neapărat, care spun o poveste ce poate fi spusa lejer într-o oră jumătate.

A Star Is Born e unchiul ăla care de fiecare data se îmbată la întâlnirile de familie și îți spune aceleași și aceleași detalii, ore în șir, deși tu ai o viață de trăit și n-ai atât de mult timp să pierzi pe lucruri inutile. A Star Is Born e ca proful ăla pe care îl placi destul de mult și care are o poveste foarte mișto, dar o ia de multe ori pe arătură și îți spune lucruri irelevante, doar pentru că poate, nu pentru ca te-ar ajuta cu ceva să înțelegi tabloul complet. 

Hai să nu-l mai băgăm pe Dumnezeu în orice discuție

Eu sunt crestin-ortodox. Așa am fost crescut, într-o familie credincioasă,  dar care nu era în fiecare duminică la Biserică. Cred în Dumnezeu și în majoritatea serilor spun câte o rugăciune sau fac o cruce înainte să adorm. Sunt heterosexual și cred că la un moment dat voi vrea să mă căsătoresc cu iubirea vieții mele. Cred foarte tare că există ceva deasupra noastră, care nu ne ghidează neapărat viața, dar care face ca lucrurile să se întâmple într-un anumit fel. Sunt efectiv tipologia de om care ar fi trebuit să fie zilele astea alături de CPF. Dar nu e cazul. 

De mic am fost învățat la școală (am avut și diriginte profesor de religie, foarte mișto, de altfel) faptul că cea mai mare poruncă a creștinismului, mai presus de toate cele 10 pe care le-a primit Moise, este „Marea Poruncă a Iubirii”. În definitiv, ea spune un lucru extrem de simplu: „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. 

Tot Dumnezeu, în pilda „femeii prinsă în preacurvie” (n-am pretenția că sunt teolog sau ceva, deci probabil că pilda aia se numește altfel), spune „Cine dintre voi este fără de păcat să arunce primul cu piatra”. Tot în acea pildă (Ioan 8:12) Iisus mai spune ceva „Voi judecați după înfățișare, eu nu judec pe nimeni.”.

În ambele cazuri, Iisus n-a îndemnat vreodată la ură. N-a îndemnat vreodată la altceva decât la iubire. În fond, creștinismul se autodefineste (și în sine chiar cred că e) religia iubirii. Ori religia iubirii nu poate să indemne la ură împotriva altor oameni. Nu poate să provoace un val de ură împotriva unor persoane care n-au făcut nimic greșit în viața lor.

Cred foarte tare că Dumnezeu, în toate cele trei stări ale sale, ar fi fost un pic indignat de modul în care ii sunt folosite acțiunile, spunerile și povețele. Atunci când Iisus a vorbit despre iubirea față de aproapele tău, n-a pus un asterisc, completând apoi în josul paginii, cu litere de-o șchioapă: în afara cazului în care aproapele tău e diferit de tine, caz în care e recomandat sa nu-l iubești. 

Același Dumnezeu n-a zis niciodată „să arunce primul piatra cel fără de păcat, cu mențiunea că,  în cazul în care ești creștin heterosexual, dar cu păcate, e în regulă”. În general argumentele despre religie cred că n-ar trebui să existe în dezbaterea asta. E ok să fii mai conservator și să vrei ca definirea căsătoriei să fie mai restrictivă în Constituție (dând argumente din sfera tradiționalului), dar nu e deloc în regulă să spui că vrei asta pentru că așa a vrut Dumnezeu.

Argumentele și apelul la religie ar trebui folosite/făcut doar în contextul în care e vorba de lucruri eminamente pozitive. Altfel, religia iubirii n-are cum să fie despre a exclude oamenii care sunt diferiți. Pur și simplu n-are cum. 

Seriale la care merită să te uiți: La Casa De Papel (III)

Hei, salut! Te-ai gândit vreodată să spargi o bancă? Dar Monetăria Națională ? Probabil că nu, așa-i? Stai liniștit! S-au gândit în schimb scenariștii „La Casa De Papel„.

Serialul începe cu o echipa de 8 oameni care pregătesc minuțios cel mai mare jaf din istorie: spargerea monetariei naționale a Spaniei și furtul a 1 miliard de euro. Cei 8 oameni care vor întra în clădire sunt ghidați de afară de un „Profesor”, un personaj extrem de calm și carismatic ce va deveni, fără voia lui, piesa principală din puzzle-ul furtului.

Profesorul plănuise tot, de la oamenii pe care ii va lua ostatici, la cererile pe care le va avea, la momeala pe care o va da politiei, până și momentul în care serviciile secrete vor decide să intre în clădire. Planul era simplu: intrat în monetarie, furat banii existenți deja, păcălit poliția și adăpostit în monetarie, luând ostatici cei peste 60 de oameni care urmau să se afle în acel moment în muzeu și imprimerie.

Doar că lucrurile nu stau întotdeauna cum le planifici. Se mai întâmplă, câteodată, să împuști, de exemplu, accidental un polițist, sau, cine știe să te îndrăgostești de negociatorul șef.

Orice ar face, jefuitorii trebuie să păstreze întotdeauna opinia publica de partea lor, asa că nu pot să omoare, să tortureze, sau să răneasca vreun ostatic. Pot, cel mult, să se îndrăgostească de ei și să își facă planuri împreună. 

Cum se rezolvă tot cazul ăsta, vedeți în cele 2 sezoane ale La Casa De Papel. E de găsit pe Netflix și a întrat direct în topul serialelor mele favorite. Și „profesorul” în topul personajelor extrem de carismatice.

Hai, ce mai stai? La Netflix, birjar! 

„O partigiano, portami via
O bella ciao, bella ciao, bella ciao, ciao, ciao
O partigiano, portami via
Ché mi sento di morir”

Cu siguranță NU trec testul dragostei de la KFC

Suntem de ceva vreme pe aici și deja știți faptul că sunt unele lucruri pe care le tolerez cu greu, altele pe care nu le pot suferi pur și simplu. 

Un lucru pe care nu-l pot suferi mai deloc este usturoiul. Spun mai deloc și nu complet, pentru că am unele combinații în care usturoiul e tolerabil, în general dacă nu se simte mai deloc în mâncare.

Sunt genul de persoană care adoră KFC-ul și crede că strips-urile sunt absolut divine, dar sunt același gen de persoană, obositor pentru oamenii de la KFC, care cere de fiecare data ketchup în loc de sos de usturoi. Da, privire pe care o aveți voi acum e și privirea pe care o au angajații KFC. Da, exact asta. 

Ei bine, ce voiam eu să spun până aici este faptul că usturoiul nu e chiar „my cup of tea” și desigur, nici mujdeiul și nici sosul de usturoi nu sunt favoritele mele. Dar sosul ăla de usturoi de la KFC e adorat de aproape 90% din persoanele pe care le știu eu, așa că îmi accept minoritatea în care mă aflu.

Oamenii de la KFC s-au gândit să ducă toată treaba asta la un alt nivel, iar începând din 10 septembrie, celebrul sos de usturoi se va găsi și în magazinele LIDL România, așa că voi, devoratori de usturoi fără frică de Dracula, îl veți avea oricând disponibil pentru vrăji și alte asemenea.

„Testul Dragostei” se numește campania prin care KFC anunță întrarea în magazinele LIDL, aceștia spunând că „cine te iubește cu usturoi, te iubește cu adevărat”. Eu mi-am dat seama că am ratat testul ăsta de cel puțin două ori.

Prima dată a fost prin clasa a 10-a, cred, când eram la mare cu o fostă prietenă care avea poftă de, știți voi, the usual stuff, shaorma cu de toate la 3 dimineața. Desigur, fără vreo urmă de remușcare în glas sau în privire, i-a cerut băiatului de la shaormerie cu extra usturoi, așa că am fost nevoit să mă mut din camera mea în seara aia. Înțeleg că arta cere sacrificii sau ceva.

A doua oară când n-am trecut testul a fost în București, la KFC, când s-a cerut dublu sos de usturoi pentru un smart meniu, semn că lucrurile luau o turnură pe care eu n-o prea voiam. Ceva, ceva nu e setat bine acolo sus. Aparent eu și SuperMan avem ceva în comun: el criptonita, eu usturoiul. 

Deci clar, KFC, nu trec testul iubirii cu sosul tău de usturoi, dar sper măcar ca dragostea mea față de crispy-urile tale să fie suficient de puternică încât relația noastră să persiste.

Un lucru e cert însă, din 10 septembrie sosul de usturoi de la KFC se găsește în toate magazinele LIDL România, deci, iubitori de usturoi neaoș, dacic, dați năvală. 

Sunatul ar trebui să fie limitat doar la apeluri de urgență

Uite, în 2020, când vor fi alegeri parlamentare din nou *poate ieșiți și la vot de data asta, știți voi, altfel PSD all the way*, voi vota cu partidul care îmi va promite că va gândi o procedură prin care sunatul ar urma să se poată face doar în cazul în care ai neapărat nevoie de omul ăla, cu cereri scrise, cu tot ce trebuie.

Glumesc, normal, dar în viata asta sunt puține lucruri pe care le tolerez cu mai puțină plăcere decât vorbitul la telefon. De altfel, îmi aduc aminte că au fost vreo trei foste iubite care mi-au reproșat faptul că eu nu sunam niciodată. Ca să înțelegeți relația mea cu sunatul, ar trebui să știți asta: nu-mi dau comandă de mâncare, nu-mi fac programări și nu merg cu taxiul,  dacă asta include, în vreun fel, ca eu să îmi pun telefonul la ureche și să vorbesc efectiv cu cineva.

Sunatul mi se pare exact ca vărul ăla de la țară pe care nu vrei să îl inviti neapărat la nunta ta, dar fără el nu mai vine nimeni din familie, așa că decizi că trebuie să faci o concesie. Suntem în era internetului, în era în care totul se face online, în era în care internetul e nelimitat. Da, probabil era mișto să suni pe cineva atunci când abia apăruse funcția asta. La fel cum probabil era mișto să îi trimiți Veronicăi scrisori de dragoste extrem de ample, iar ea să îți răspundă în trei rânduri. Sau, mă rog, nu și dacă te chema Mihai. Eminescu Mihai.

Am telefonul cu mine tot timpul, iar dacă vei suna și nu m-ai anunțat înainte că vrei să faci asta, șansele să îți răspund sunt egale cu șansele pe care le am eu să o cuceresc pe Mădălina Ghenea. Sau, mai bine, sunt egale cu șansele pe care le are FCSB să își ia un portar care să știe cum e cu apăratul, sau Dinamo să ajungă în Champions League în viața asta.

De altfel, probabil că cele mai lungi convorbiri ale mele la telefon au fost de vreo ora și ceva, și atunci aproape exclusiv pentru că eram obligat de circumstanțe pe care nu le puteam controla eu neapărat, adică iubite cu mult chef de vorbă. 

Am făcut ieri un sondaj pe instagram *poți da un follow și acolo, chiar se întâmplă chestii mișto* fix cu tema asta, iar 76% din oamenii de acolo au spus că preferă în principiu să dea mesaje atunci and vor să găsească un partener de discuție, și nu să sune. 

Deci, ca să rămână scris aici, pentru că știți voi, verba volant scripta manent, sunăm doar dacă într-adevăr arde. Altfel, dacă vrei doar să vezi ce fac, îți răspund cu drag, în scris, oricând.

Sursa foto: HHStaffing

Seriale la care merită să te uiți: The Crown (II)

Întotdeauna m-au atras poveștile cu prinți și prințese, de asta poate The Crown m-a prins din trailer.

Povestea începe cu momentul în care tatăl Reginei Elisabeta, da, cea care e și astăzi pe tronul Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord, se pregătește să îl facă pe soțul Elisabetei, Philip, fost ofițer de marină și fost print al casei regale a Greciei, cetățean englez.

În ciuda piedicilor puse de familie, parlament și Guvern, Elisabeta reușește să se căsătorească pana la urmă cu Philip, iar tatăl său, Regele George trece printr-o extirpare a unei părți din plămân, fiind diagnosticat apoi cu cancer.

Regele moare într-un timp relativ scurt după aceea, iar pe tronul monarhiei engleze vine chiar Elisabeta, în anul 1952, avându-l ca prim-ministru pe Winston Churchill, cel care câștigase alegerile cu puțin timp în urmă. Înainte să moară, regele i-a cerut primului-ministru să o ajute pe viitoarea regină, iar timp de câțiva ani, până la demisia lui Churchill din fruntea guvernului, Winston încearcă să ii tot dea lecții despre cum se comportă un monarh adevărat.

Peste toate astea, la doar 25 de ani, Elisabeta are de ținut în frâu o casă regală aproape dezbinată, o soră care vrea să se mărite cu un tip divorțat și cu doi copii, precum și cu o mamă întrată în depresie după moartea soțului și a soacrei, dar și după pierderea relevantei în rândul casei regale.

Am văzut doar primul sezon, mai am unul, dar cu siguranță îl voi decora cât de curând și pe acela. Episoadele sunt relativ lungi, spre o oră duce fiecare, dar primul sezon a avut doar 10 episoade, deci cumva se compensează.

The Crown e de găsit pe Netflix, iar dacă începeți să vă uitați, să îmi spuneți cum vi s-a părut. 😀

 

Cum mi-am luat țeapă pe aeroportul din Roma și cum să eviți treaba asta

În cazul în care se întreba cineva de ce nu-mi place mie Roma foarte tare, aici există și un răspuns. În principiu pentru că sunt naiv și cred încă în oameni și în onestitatea lor.

Și, pentru cei care nu știu, prin mai am fost câteva, zile în Roma. Era înainte de sesiune și de licență, era cald, înghețata de acolo era la fel de rece și pizza la fel de bine făcută, așa că teoretic ar fi existat toate condițiile ca tripul ăsta la Roma să fie un succes.

So, vineri îmi iau concediu de la radio, îmi fac bagajele și decolez cu Wizz de pe Otopeni la 20:45, urmând să ajung în Roma la 21:55, lucru ce s-a și întâmplat. Atât zborul de dus, cât și cel de întors erau de pe Ciampino, fratele mai mic și mai puțin celebru al aeroportului mare din Roma.

Aterizez pe Ciampino, îmi deschid telefonul, caut rețea să mă conectez, iar imediat după ce reușesc să fac asta, primesc un mesaj de la tipul care era în recepția hotelului, care îmi spune că ar fi bine să iau un taxi, pentru că el se grăbește și pentru că nu va mai sta, așa cum era programat, până la 00 ca să ma aștepte.  Probabil că avea lucruri mai importante de făcut.

Înainte să plec din țară, îmi luasem bilet la ceva autobuz care ducea pana în centrul orașului, iar de acolo plănuiam să iau metroul până la cazare, vreo trei stații. Doar că știți voi, socoteala de acasă n-are vreo treabă cu cea de pe meleagurile unde pizza crește în copaci, așa că acum aveam fix două variante: să rămân fără cazare și să îmi caut de acolo un loc în care să stau, sau să dau 30 de euro pe un taxi până în oraș.

Alegerea era evidenta. 30 de euro până la cazare nu era o mare avere oricum ai fi luat-o, sigur, nu era prevăzută cheltuiala asta în buget, dar aia, se mai întâmplă. Trec de verificarea buletinului, aparent tipului de la graniță nu i-am părut deloc suspect cu cearcănele alea sub ochi și merg să iau un taxi. La Ciampino e o zonă bine delimitată și relativ mică în care taxiurile pot staționa, așa că iau toate cele 6 taxiuri la rând și le arăt, pe hartă locul unde vreau să ajung. Nici măcar unul n-a știut, sau n-a fost interesat unde e cazarea, asa că am sfârșit prin a urca în mașina unui tip care îmi spusese că mă duce el, doar ca nu are taxiul parcat în zona delimitată, ci puțin în afară.

Îmi spune că până acolo nu va fi doar 30 de euro, cât ii spusesem eu că știu că ar trebui să coste, ci puțin mai mult, dar îmi spune că asta nu-i neapărat o problema, pentru ca ne vom înțelege noi. Cu gândul că ar trebui să rezolv repede cu taxiul și să merg să-mi iau camera de hotel în primire, ca să nu rămân totuși să adorm pe vreo bancă lângă Colosseum, accept deal-ul ăsta.

„Oricum altă variantă nu am.”

Ajuns la destinație, șoferul îmi spune că a consumat super mult carburant, așa că îmi cere 75 de euro pe cursă. Încerc să îi spun că nu am decât vreo 50 la mine și că, dacă vrea, îi înmânez pe toți, el blochează ușile mașinii și îmi spune că o să stăm acolo cât timp va fi nevoie pentru a primi banii pe care ii cere.

Fără alte prelungiri, am dat cei 75 de euro (care s-au transformat, în mod natural, în 80, pentru că la fel ca taximetriștii români, n-a vrut să dea rest) și am întrat până la urmă în hotel, acolo unde tipul nu mai părea că se grăbește.

Ăsta a fost primul meu contact cu Roma și probabil de asta n-o să ne revedem super curând. Dar, în cazul în care aveți pregătită o călătorie în Roma, sau vreți să mergeți pe acolo și aterizati pe Ciampino, uite câteva ponturi:

1. Ia taxi DOAR din zona special delimitată.  Cursa de 30 de euro, cea care este afișată peste tot prin aeroport, te va duce direct în centrul orașului, iar de acolo poți lua lejer metroul sau autobuzul până la destinația finală. 

2. Încearcă să nu zbori noaptea. Fiind un aeroport extrem de mic, noaptea nu există transport în comun între aeroport și oraș, iar opțiunile fiind limitate, există destule variante prin care poți fi tras pe sfoara de oamenii locului.

3. Dacă totuși zbori noaptea, încearcă să iei un autobuz de la aeroport către oraș. Ar trebui să fie în jur de 5 euro și să te ducă până la Termini, locul din care poți să iei cam orice transport în comun până la cazare.